Decizia civilă nr. 10143/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
Dosar nr._ * R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 10143/2013
Ședința publică din data de 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
G.: D. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamant A. M. M. recurent B. A. S., recurent B. V. G., recurent B. G. I., recurent C.
I. V., recurent C. A. I., recurent C. I. M. -I., recurent C. V. V., recurent G. T. T., recurent I. A. R. -A., recurent M. T. P., recurent
M. I. V., recurent P. N. M., recurent P. I. E., recurent P. I. A.
, recurent P. G. S. D., recurent Ș. I. V., recurent T. SS, recurent T. V. F. O. ș.a. împotriva sentinței civile nr.2567 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. privind și pe intimat I. DE P. AL J. M., intimat MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimat C. N. P. C. D.
, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art.242(2) C.pr.civ.
Se mai menționează că în data de_ intimatul Ministerul Finanțelor Publice a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.9,10), în data de_ intimatul M. Afacerilor interne a înregistrat întâmpinare la recursul formulat (f.12-14), iar în data de_ I. de P. al jud. M. a înregistrat întâmpinare (f.39-41).
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei va reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2567 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, față de care s-a respins cererea.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. pentru C. D., invocată din oficiu de către instanță, față de care s-a respins cererea.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
S-a respins cererea formulată de către reclamanții A. M. M., B. A. S., B. V. G., B. G. I., C. I. V., C. A. I., C. I. M. -I., C.
V. V., G. T. T., I. A. R. -A., M. T. P., M. I. V., P. N. M., P.
I. E., P. I. A., P. G. S. D., S. I. V., T. SS, T. V. F.
O., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și I. Județean de P. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin deciziile nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_ ,
nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_ ,
nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_ ,
nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_ ,
nr. 1. din_, nr. 1. din_, nr. 1. din_ și nr. 1. din _
, emise de către Casa de Pensii Sectorială din cadrul pârâtului Ministerul Administrației și Internelor s-a dispus trecerea în rezervă și încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților la date calendaristice diferite cuprinse în intervalul de timp mai 2011 - septembrie 2011.
Față de obiectul litigiului instanța a apreciat că relevanță în cauză are data încetării raporturilor de serviciu stabilite prin aceste decizii iar nu data plății drepturilor bănești.
Toți reclamanții au exercitat funcții specifice de lucrători de poliție conform Legii nr. 360/2002.
Examinând cu precădere, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor, C. N. pentru C. D. instanța a reținut următoarele :
Întrucât drepturile bănești sunt solicitate de către reclamanți cu titlu de ajutoare acordate pentru pensionarea dispusă prin deciziile emise de către Casa de Pensii Sectorială,instituție care funcționează în cadrul pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, instanța a apreciat că este justificată participarea procesuală a acestuia.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că este justificată în cauză calitatea procesuală pasivă a acestui pârât și în temeiul art. 14 și art. 34 din Legea nr. 500/2002 coroborat cu art. 7, alin. 2 din OUG nr. 30/2007. Prin aceste dispoziții legale se stabilește calitatea acestui pârât de ordonator principal de credite căruia legea îi conferă ca atribuție exclusivă propunerea proiectului de buget în care s-ar impune a fi incluse sumele solicitate de către reclamanți iar ulterior repartizarea în bugetul pârâtului I. de P. al Județului M. .
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice față de care a respins cererea întrucât raporturile de serviciu ale reclamanților au fost stabilite cu pârâții I. de P. al Județului M. și Ministerul Administrației și Internelor în subordonarea cărora au funcționat.
Conform art. 14 și art. 34 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, cu atribuții legale de a redacta proiectul de buget și de a dispune repartizarea fondurilor bugetare aprobate și care ar fi necesare pentru plata sumelor pe care reclamanții le solicită cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă.
Aceeași este și situația pârâtului C. N. pentru C. D., față de care cererea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Invocarea în motivarea cererii a situației de discriminare în care s-ar afla reclamanții în raport de persoanele cu aceeași funcție publică care au beneficiat de plata sumelor în litigiu și premisele angajării răspunderii contravenționale a
celorlalți pârâți conform OG nr. 137/2000 nu este de natură să justifice legitimarea procesuală a acestui pârât, calitate care potrivit normelor de procedură se stabilește numai în funcție de obiectul și cauza litigiului. Or, pârâtul C. N. pentru C. D. nu este titularul niciunuia dintre drepturile sau obligațiile legale puse în discuție prin cererea de chemare în
judecată.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele :
Conform art. 20 alin. 1 din Anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010 " La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate";, fiind enumerate în continuare modalitatea de determinare a cuantumului ajutorului în funcție de tranșele de vechime efectivă.
În alin. 2 al aceluiași text de lege se prevede: Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază."
Pe de altă parte instanța a mai reținut că prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că îndemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă "reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional". Decizia legiuitorului de a suprima aceste drepturi speciale
nu poate contestă din rațiuni de discriminare câtă vreme se acceptă caracterul lor special, deci de excepție, pe care același legiuitor îl poate înlătura.
Raporturile de serviciu ale reclamanților au încetat în 2011, așa cum instanța a reținut anterior,interesând deci numai dispozițiile legale aplicabile începând cu anul 2011 cu privire la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice .
Conform art. 13, alin. 1 din Legea nr. 285/2010 "(1) În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.";
Textul de lege este clar.
S-a invocat de către reclamanți semnificația acestor dispoziții în sensul nu pot fi asimilate unei abrogări a art. 20 din Anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010, ci doar cu o suspendare a plății acestor drepturi și că ar fi aplicabile doar în faza executării silite a hotărârii.
Instanța nu a achiesat la această interpretare întrucât opțiunea legiuitorului de suprima acordarea drepturilor în litigiu este clar exprimată pe un interval de timp determinat, printr-un act normativ de aceeași forță juridică cu Legea-cadru nr. 284/2010.
Instanța a reținut că nu suntem în prezența unei abrogări a dispozițiilor legale de care se prevalează reclamanții, ci a suspendării aplicării acestora, dispusă în condiții legale, așa cum prevede art. 66 din Legea nr. 24/2000.
Art. 66, alin. 2 din Legea nr. 24/2000 stabilește că numai la încetarea suspendării reintră în vigoare dispozițiile suspendate.
Nici discriminarea pe care reclamanții o invocă, cu trimitere și la art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO nu pot fundamenta admiterea acțiunii. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională constant în jurisprudența sa (decizia nr. 861/2006, decizia nr. 1576/2011).
Aceleași argumente susțin concluzia instanței cu privire la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 283/2011, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea articolului 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar prin care se prevede c, în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă.
Pentru toate aceste considerente instanța a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. M. Ml HAI, B. A. S., B. V. G., B. G. I., C. I. V., C. A. I., C. I.
M. -I., C. V. V., G. T. TEODOR, I. A. R. -A., M. T. P., M. .
V., PASC AN. M., P. I. E., P. I. A., P. G. S. D., Ș. L
V., T. SS și T. V. F. O.
solicitând admiterea recursului și, rejudecând cauza, modificarea în tot a sentinței civile nr. 2567 din 16 aprilie 2013 și admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții/recurenți.
În motivarea recursului reclamanții au arătat următoarele:
Potrivit art. 13 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. Această dispoziție a fost menținută și pentru anul 2012 (prin art.9 din Legea nr. 283/2011) iar, ulterior, și pentru anul 2013 (prin art. 2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal bugetare).
Reclamanții recurenți opinează că sintagma "nu se aplică", prevăzută de textul legal invocat vizează exclusiv faptul că, pe durata determinată prevăzută, este suspendată aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.(l) și (2) din Legea nr. 284/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea nr. 24/2000, însă dispoziția de suspendare nu suprimă dreptul, astfel cum reține în mod eronat instanța de fond. Aceasta întrucât potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Altfel, suspendarea aplicării dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010 are ca efect doar amânarea aplicării textului legal și nu suprimarea definitivă, prin abrogare, a efectelor sale. Dar, astfel cum s-a statuat, împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durată de mai mulți ani o normă care recunoaște existența unui drept patrimonial nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept, ceea ce nu este legal. Pe de altă parte, este arhicunoscut că efectele actului normativ de suspendare încetează la termenele prevăzute în cuprinsul lor, iar de la acea dată se poate relua exercițiul dreptului dobândit, întrucât dreptul nu se stinge prin neuz în caz de suspendarea aplicării actului normativ (sau a unei dispoziții legale, cum este cazul dat!).
Pe de altă parte, reclamanții recurenți opinează că în cazul dat, cenzurarea legalității suspendărilor succesive revine instanței de judecată, tocmai datorită
faptului că drepturile bănești (sub formă de ajutoare) pretinse de reclamanții/recurenți nu sunt drepturi fundamentale care să facă posibil exercitarea controlului contenciosului constituțional.
De asemenea, faptul că nu s-au prevăzut în buget și nici nu s-au alocat sumele necesare pentru plata ajutoarelor, opinează că nu poate fi invocat, cu temei, ca un argument decisiv, în cazul dat.
Față de cele ce preced, opinează că dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, suspendă doar plata ajutoarelor solicitate de reclamanții/recurenți, pe o durată determinată, dar nu produc efectul înlăturării dreptului la plata acestor ajutoare, dreptul reclamanților recurenți fiind chiar protejat. De altfel, chiar Curtea Constituțională a României a statuat (prin Decizia nr. 1576/2011, menționată în sentința recurată, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9, art. 18 și 19 din Legea nr. 341/2004, motivat de faptul că acordarea de ajutoare nu este consacrată la nivel constituțional și, în consecință, drepturile și indemnizațiile nu au caracter fundamental, nefiind consacrate la nivel constituțional) în sensul că, ajutoarele reprezintă beneficii acordate unor categorii socio-profesionale, legiuitorul fiind liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare etc. putând dispune chiar încetarea acordării măsurilor de protecție. Numai că, în cazul dat, legiuitorul nu a intervenit decisiv, pentru suprimarea ajutoarelor ci, dimpotrivă, le-a menținut, amânând doar acordarea/plata lor, prin suspendarea dispoziției legale aplicabile.
Deosebit de cele de mai sus, legea de suspendare nu aduce atingere substanței dreptului, reținând că măsura are caracter temporar tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului consacrat legal.
In ceea ce privește discriminarea, observă că, sub un prim aspect, reclamanții sunt discriminați în raport cu persoanele (colegi) pensionate anterior sau concomitent cu ei, cărora li s-au acordat ajutoarele iar, sub un alt aspect, întrucât în cazul lor măsura nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
Astfel, este de observat că, reclamanții recurenți au o creanță împotriva pârâtelor IPJ M. și MAI, stabilită prin lege, determinată/determinabilă, deoarece dreptul reclamanților/recurenți este recunoscut de lege, iar suspendarea (succesivă) anuală a acestui drept nu înseamnă desființarea (suprimarea) dreptului, dreptul existând și în prezent, întrucât efectele suspendării dispuse succesiv încetează odată cu expirarea perioadei determinate prevăzute în cuprinsul actului normativ de suspendare.
Altfel, solicită a se observa că prima instanță nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, nu a dat o integrală apreciere probatoriului și nici o corectă și legală dezlegare pricinii, motiv pentru care nici nu a stabilit legal adevăratul raport juridic dedus judecății, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică, impunându-se remediul juridic necesar în recurs, conform capetelor de cerere formulate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Reclamanții/recurenți au fost funcționari publici cu statut special, în instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Conform deciziilor de pensionare depuse la dosarul cauzei, toți reclamanții/recurenți au fost trecuți în rezervă, fiind pensionați, încetându-le raporturile de muncă cu pârâta IPJ Maramaures.
În susținerea cererii, aceștia au arătat că, la data pensionării, li se cuveneau ajutoarele prevăzute în Anexa VII, Cap. II, Secțiunea a 3-a, art. 20 alin.
și (2) din Legea cadru nr. 284/2010, însă pârâta IPJ M., a refuzat plata acestor drepturi (ajutoare), ceea ce a impus efectuarea procedurii prealabile și sesizarea instanței de judecată.
Prin sentința recurată, tribunalul a respins acțiunea promovată, cu motivarea că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
Totodată, interpretând dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, reținând că dispozițiile art. 20 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 285/2010, nu au fost abrogate, instanța a mai reținut că textul legal evidențiază opțiunea legiuitorului de a "suprima" într-un interval de timp determinat, printr-un act normativ de aceeași forță juridică, acordarea drepturilor solicitate prin acțiune, găsindu-ne în prezența unei suspendări a aplicării texului legal, în sensul statuat de dispozițiile art. 66 din Legea nr. 24/2000.
Prin recursul declarat, se critică aceste statuări, în sensul în care soluția dată la fond ignoră normele legale incidente în materia analizată și echivalează cu suprimarea, pe cale judecătorească, a drepturilor de care se prevalează reclamanții.
Curtea constată că potrivit pct. 2 alin. (l) din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, cu modificările și completările ulterioare: "la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate".
Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, act normativ care, la art. 9 reglementează că: "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă".
Odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin art. 39 lit. w) au fost abrogate prevederile Legii nr. 330/2009, fiind reinstituit dreptul polițiștilor de a beneficia, la trecerea în rezervă, de un ajutor stabilit în raport de solda funcției de bază, conform textelor invocate de reclamanți.
Totuși, potrivit art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: "în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică".
Mai mult, prevederile legale referitoare la ajutorul acordat polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu, nu se acordă nici în anul 2012, așa cum se stipulează la art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, dar nici în anul 2013, astfel cum prevede art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare.
Astfel, potrivit textului legal anterior menționat, "în anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă", prevederi care se aplica în mod corespunzător și în anul 2013, astfel cum statuează art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012.
Întreg acest context legislativ a fost interpretat de către prima instanță ca fiind de natură să ateste voința neechivocă a legiuitorului, în sensul de a suspenda, iar nu suprima, pe perioada expres indicată, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanți.
Or, raportat la cadrul procesual stabilit în recurs, aceste statuări au intrat în puterea lucrului judecat, din moment ce pârâții nu au înțeles să le conteste, iar reclamanții le-au preluat în calea de atac, apreciind doar că concluzia la care a ajuns tribunalul în tot acest context, de respingere în integralitate a cererii, este nelegală.
Așa fiind, vor fi validate criticile conform cărora, din moment ce s-a apreciat că sintagma "nu se aplică", prevăzută de textele legale invocate vizează exclusiv faptul că, pe durata determinată prevăzută, este suspendată aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.(l) și (2) din Legea nr. 284/2010, în conformitate cu dispozițiile art. 66 din Legea nr. 24/2000, dispoziția de suspendare nu suprimă dreptul, astfel cum reține instanța de fond. Aceasta întrucât, potrivit art. 66 alin.
din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Altfel, suspendarea aplicării dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010 are ca efect doar amânarea aplicării textului legal și nu suprimarea definitivă, prin abrogare, a efectelor sale, poziție la care Curtea va achiesa.
Cu toate acestea, nu vor fi validate și susținerile conform cărora această suspendare contravine dispozițiilor constituționale și Codului muncii, întrucât în speță nu se poate reține că legiuitorul ar fi nesocotit cerințele proporționalității și asigurării unui just echilibru între interesul general și cel privat, invocat de către recurenți, dat fiind și contextul economic care a generat necesitatea adoptării unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice.
Mai mult, se reține că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica, suspenda și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu neagă faptul că legea recunoaște dreptul la acest ajutor, dar nu poate proceda la acordarea lui, în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând actele normative aflate în vigoare, iar aceasta prevede suspendarea aplicării prevederilor legale invocate de reclamanți.
Nu poate fi reținută, în acest context, nici apărarea conform căreia
instanțele au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor de suspendare, acestea impunându-se a fi respectate, independent de faptul că unele persoane au beneficiat anterior de plata ajutoarelor.
Așadar, față de cele menționate, în temeiul art. 304 C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a da o soluție de admitere a recursului promovat în cauză, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii cererii reclamanților, ca prematur introdusă, raportat la împrejurarea că ea a fost formulată la un moment la care aplicarea textului legal invocat în susținerea pretențiilor invocate era suspendată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluția dată excepțiilor invocate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admitere recursul declarat de reclamanții A. M. M., B. A. S., B. V. G., B. G. I., C. I. V., C. A. I., C. I. M. -I., C. V. V., G.
T. T., I. A. R. -A., M. T. P., M. I. V., P. N. M., P. I. E., P.
I. A., P. G. S. D., S. I. V., T. SS, T. V. F. O. ,
împotriva sentinței civile nr.2567 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al T. ui M. pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca prematur
introdusă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. |
G. , D. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
J. fond: M. H.
