Decizia civilă nr. 1015/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 1015/R/2013
Ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător R. M. Judecător L. F.
Grefier L. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului formulat de recurentul M.
C. -N. - DP COMUNITARĂ
în contradictoriu cu intimatul SC SS
,
împotriva sentinței civile nr.18614/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_ conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere cate face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.18614/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta SC SS, cu sediul în C. -N., str. Salcâmului nr. 30, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., DP L., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 7, jud. C. .
A fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1200/482 din data de_ și exonerată petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 lei.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
La data de_ a fost întocmit de agentul constatator din cadrul M. UI
C. -N., DP L., procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1200 (fila 12), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 96 pct. 1 alin. 10 din OUG nr. 195/2005, modificată și actualizată, respectiv pentru faptul că, în urma controlului efectuat în data de_, în jurul orelor 11.40, la terenul situat în C. -N., str. Frunzișului FN, aparținând petentei, s-a constatat că, petenta, în calitate de deținătoare a terenului nu a luat măsuri de salubrizare a terenului, depozitând moloz și alte deșeuri rezultate din construcția imobilului din imediata apropiere a terenului; pentru aceste motive, petentei i s-a aplicat o amendă
contravențională în cuantum de 50.000 lei și s-a dispus salubrizarea de îndată a terenului în termen de 5 zile.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa petentei.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Prin plângerea contravențională formulată petenta a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 și art. 19 din OG nr. 2/2001, respectiv faptul că agentul constatator nu a indicat toate elementele de identificare ale contravenientului, nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, nu a indicat martorul și nici motivele pentru care un astfel de martor nu a putut fi identificat.
Astfel, instanța a apreciat că, raportat la dispozițiile alin. 7 ale art. 16 invocate de către petentă, neîndeplinirea obligației agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni și lipsa datelor de identificare ale persoanei care reprezintă persoana juridică, nu sunt sancționate expres cu nulitatea, deci suntem în prezența unei nulități virtuale, numai refuzul de a consemna aceste obiecțiuni în procesul verbal, în cazul în care petenta le-a făcut, atrage nulitatea expresă.
În cauză, procesul verbal de constatare a contravenției fiind întocmit în lipsa petentei, obiecțiunile acesteia nu au putut fi consemnate, neputându-se reține un refuz al agentului constatator în acest sens. În această situație instanța va analiza care ar fi fost obiecțiunile petentei și, deci, în ce măsură, neaducerea la cunoștința acesteia, în timp util, a dreptului de la alin. 7 i-a adus vreo vătămare. Din plângerea contravențională formulată instanța reține că petenta nu a arătat care ar fi fost acele obiecțiuni pe care le-ar fi făcut la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, dovada vătămării nefiind realizată.
Cu privire la încălcarea art. 19 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că și în acest caz petenta trebuia să facă dovada vătămării care i s-a produs ca urmare a faptului că procesul verbal de contravenție, în lipsa contravenientei, nu a fost semnat de un martor și nu s-au indicat motivele pentru care identificarea unui martor nu s-a putut realiza de agentul constatator, dovadă care în cauză nu a fost făcută.
În consecință, instanța a apreciat că motivele de nulitate invocate de petentă nu pot atrage anularea procesului verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În baza autorizației de construire nr. 2/_, Primăria M. ui C. -N. a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru bloc "F";, S+D+P+4E, cu locuințe colective și BLOC "G";, D+P+4E, cu spațiu comercial și locuințe colective, cu un total de 74 apartamente în ansamblu de locuințe și dotări, cu condiția de a nu se dezmembra parcela reglementată urbanistic, în cazul în care se modifică indicii de ocupare a terenului (POT și CUT), sub sancțiunea nulității autorizației.
Din declarația martorului C. M. C. (fila 112) reiese că pe terenul proprietatea petentei erau saci de moloz, ciment, tencuială aferente activității de construire care se desfășoară pe șantierul respectiv, iar în anul 2011 nu era finalizate
cele două blocuri care se construiau, nefiind mutați oameni în apartamentele respective, menționând, totodată, și faptul că incinta șantierului se curăța destul de des. De asemenea, martorul Continghiu D. Aurelian (fila 113) a declarat că pe șantier existau bucăți de lemn, rigips, cărămidă și saci de ciment, dar, de aproximativ două ori pe săptămână venea o mașină care încărca resturile menționate și curăța spațiul, iar la sfârșitul anului 2011 nu erau finalizate lucrările la cele două blocuri.
Aspectele menționate de martori cu privire la faptul că, la sfârșitul anului 2011, construcția celor două blocuri nu era finalizată, se coroborează și cu cele menționate în contractul de antrepriză din data de_ (filele 92 - 95), în care s-a stipulat că durata contractului este de la data de_ până în data de_ .
Totodată, având în vedere precizările făcute de către intimat potrivit cărora la momentul întocmirii procesului verbal blocurile erau finalizate, astfel că după terminarea lucrărilor, constructorii aveau obligația de a salubriza terenul, instanța reține că, din planșele foto depuse la dosar la fila 84 de către intimat nu reiese, dincolo de orice dubiu, că respectivele construcții erau finalizate, așa cum a susținut intimatul, iar martorii audiați au declarat că, la sfârșitul anului 2011, activitatea de construire era în plină desfășurare.
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța a apreciat că petenta a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de constatare a contravenției și, în consecință, a anulat procesul verbal de constatare a contravenției nr. 1200/482 din data de_ și a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 50.000 lei.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat, în termen legal, recurs M. C.
-N. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate.
În motivarea recursului declarat s-a arătat, în esență, că intimata avea obligația de a depozita deșeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens iar din fotografiile depuse la dosarul cauzei se poate lesne observa că deșeurile și molozul erau aruncate în fața celor două blocuri de locuințe, și în nici un caz pe amplasamente autorizate. În plus, în raport de semnificația termenului "deșeu"; rezultate din legislația mediului, se constată că deșeurile găsite pe terenul situat în C.
-N., str. Frunzișului F.N. se încadrează în această noțiune și nici nu s-a dovedit de către intimată că acestea nu ar fi fost depozitate de către acesta.
Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă recurată, Judecătoria Cluj-Napoca pe baza probatoriului administrat, în mod corect a reținut nelegalitatea și netemeinicia procesului-verbal contestat și, pe cale de consecință, în mod corect a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal contestat.
Astfel, prin plângerea contravențională formulată petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 96 alin.1 pct. 10 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului care prevede obligația proprietarilor sau deținătorilor de terenuri de a lua măsuri de salubrizare a terenurilor neocupate
productiv sau funcțional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicații, rutiere, feroviare și de navigație.
Or, se poate lesne constata din probele testimoniale administrate la fond, coroborat cu înscrisurile depuse, că terenul pe care s-ar fi constatat existența deșeurilor nu era neocupat productiv sau funcțional ci dimpotrivă, pe acesta se desfășura în mod autorizat un șantier, fiind în construcție un număr de două blocuri.
În plus, cu privire la obligația intimatei de a salubriza terenul în discuție, din înscrisurile depuse în fața instanței de fond rezultă că aceasta avea încheiat în acest sens contract cu S.C. Trans Electronic Import Export care, prin prepușii săi, conform declarațiilor martorilor audiați, efectua periodic salubrizarea terenului.
De asemenea, fotografiile depuse de recurent în susținerea stării de fapt contestate, sunt puțin edificatoare, nefiind lizibile sub aspectul locului și naturii deșeurilor constatate.
M. ivul de recurs invocat de către recurent în sensul că intimata avea obligația de a depozita deșeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens, nu poate fi reținut, fiind în fapt o completare a stării de fapt reținut în cuprinsul procesului-verbal, prin care intimatei i s-a imputat doar că nu a salubrizat terenul și nu că ar fi depozitat deșeuri în alte locuri decât cele autorizate în acest sens.
Față de cele de mai sus, constatând că sentința civile este legală și temeinică, în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. - DP Comunitară, cu sediul în C. -N., str. M. nr. 7, jud. C., împotriva sentinței civile nr.18614/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2013
Președinte, A. R. | Judecător, R. M. | Judecător, L. F. |
Grefier, L. C. |
Red.R.M./D.M..
2 ex./
Jud.fond: B. I. A.