Decizia civilă nr. 925/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 925/2013

Ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.

Judecător R. M. Judecător L. F.

Grefier L. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul M. C. -N. ,

DP C. în contradictoriu cu intimatul S.C. M.V. T. 2. S., împotriva Sentinței civile nr. 8594 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei, av. Abrudan M. M. n, lipsă fiind reprezentantul recurentului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 159 indice 1 alin.4 Cod pr.civilă, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la art. 2 pct.3 Cod pr. civilă.

Se constată că recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.

Reprezentantul intimatei depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral în fața instanței. Totodată, arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune sens în care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței împotriva căreia s-a formulat recurs. Cu toate că, prin motivele de recurs, recurenta susține faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității, din probele administrative, respectiv din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă faptul că plângerea contravențională ce face obiectul prezentului dosar, a fost formulată în termenul legal, instanța de fond respingând în mod temeinic excepția invocată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 8594/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis plângerea formulată de petenta SC MV T. 2.

  1. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP C. și s-a anulat procesul verbal de contravenție 8122/_ încheiat de intimat.

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petenta a a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.4 alin.1 lit.e din Legea nr. 92/2., deoarece autobuzul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, a efectuat transport de persoane și a staționat în stația RATUC din P-ța Mărăști în vederea debarcării și îmbarcării de călători fără să dețină autorizație și aprobări în acest sens de la autoritățile locale.

    Prima instanța a mai reținut că fapta săvârșită de petentă nu întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată, având în vedere că autovehiculul în cauză a fost depistat că a oprit pentru debarcare/îmbarcare într-o stație publică - punct fix prestabilit - și nu într-un alt loc, fără un minim loc de amenajare, eventual la cererea oricărui călător, motiv pentru care s-a dispus admiterea plângerii contravenționale.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

    În motivarea recursului, recurentul a arătat că plângerea a fost tardiv formulată, peste termenul de 15 zile de la data comunicării procesului verbal..

    Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că în speță nu a fost răsturnată forța probantă a procesului verbal prin probatoriul administrat și că fapta petentei a fost probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului verbal, act care a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de fond și de formă prevăzute de lege. Prin concluzii scrise, intimata SC M.V. T. 2. S., a solicitat respingerea recursului și a arătat că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal, precum și faptul că nu este vinovată de săvârșirea contravenției reținute în

    sarcina sa.

    Intimata a mai arătat că așa cum reiese din caietul de sarcini aferent traseelor pe care operează, nu se poate reține că acesta ar specifica faptul că intimata nu are posibilitatea de a opera îmbarcarea/debarcarea călătorilor în stația RATUC iar documentele care guvernează desfășurarea activității de transport de persoane prin servicii regulate de către intimată în condițiile delegării gestiunii acestui serviciu nu conțin nicio obligație a intimatei de a opri doar în anumite stații sau locuri din C. -N. .

    Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

    Prin procesul verbal de contravenție susmenționat, petenta a a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.4 alin.1 lit.e din Legea nr. 92/2., deoarece autobuzul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, a efectuat transport de persoane și a staționat în stația RATUC din P-ța Mărăști în vederea debarcării și îmbarcării de călători fără să dețină autorizație și aprobări în acest sens de la autoritățile locale.

  2. ul reține că i-a fost comunicat petentei procesul verbal de contravenție la data de_ iar plângerea contravențională a fost înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca în data de_, fiind expediată prin poștă în data de_ și nu s-a dovedit existența vreunei împrejurări mai presus de voința petentei care să justifice o eventuală repunere în termen.

Astfel se constată ca plângerea contravențională a fost înregistrată la Judcatoria

C. Napcoa peste termenul legal de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art .304, pct.9, art 304 ind.1 din Codul de procedura civilă va admite recursul împotriva sentinței civile nr.8594/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în totalitate, în sensul că va respinge ca tardivă plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 8594 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în sensul că respinge ca tardivă plângerea contravențională.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

A. R.

Judecător,

R. M.

Judecător,

L. F.

Grefier,

L. C.

Red.AR/tehn.MG 2 ex. 09.10.13

Judecator fond T. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 925/2013. Anulare proces verbal de contravenție