Decizia civilă nr. 10191/2013. Suspendare executare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIV ILĂ NR. 10191/2013
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. I. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER :M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC U. T. S., împotriva sentinței civile nr. 9958 din_, pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul M. C. N., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat Sabo S. pentru recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 4 lei (f.79) și timbru judiciar de 0,15 lei. Recurenta a solicitat judecarea cauzei și in lipsă.
Reprezentanta recurentei depune la dosar note de cheltuieli și arată că nu are de formulat cereri sau excepții prealabile in cauză.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 135 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei în susținerea recursului promovat.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulată, și in consecință casarea hotărârii in sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului C., cu cheltuieli de judecată conform notelor de cheltuieli depuse la dosar în cursul ședinței de judecată. Menționează că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a disp. art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și a respins in mod nelegal cererea de suspendare a executării actului administrativ întrucât, după aprecierea recurentei, sunt întrunite condițiile prevăzute de textele legale amintite mai sus, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Astfel, poprirea conturilor recurentei este de natură să afecteze plata celorlalte obligații ale acesteia, producându-i o pagubă în activitatea comercială. Raportat la paguba iminentă, arată că și această condiție este îndeplinită întrucât menținerea efectelor actului atacat va avea drept consecință imediată executarea silită a reclamantei.
Totodată se mai precizează că instanța de fond a arătat că nu poate face aprecieri cu privire la fondul cauzei însă, în privința existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că ii este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților.
Instanța reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.9958 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.5203/_, formulată de reclamanta S.C. U. T. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. .
S-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 599 lei depusă de reclamantă conform recipisei de consemnare nr. 786886/1/_ .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Decizia de impunere nr. 5203 emisă de pârâtul M. C. -N., Direcția de Impozite și Taxe Locale la data de_ s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. U. T.
S.R.L. obligația de plată a unui impozit suplimentar aferent mijloacelor de transport deținute în proprietate în cuantum de 3.744 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 2.246,21 lei .
Împotriva acestei decizii reclamanta a promovat acțiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, iar prin prezenta cerere solicită să se dispună suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a acelei cauze.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. _";, iar motivele la care se face referire sunt cazul bine justificat și prevenirea unei pagube.
Conform definiției legale, sunt cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004).
De asemenea, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, conform art. 215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, partea interesată are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, legea indicând doar nivelul maxim al acesteia.
Tribunalul a reținut atât îndeplinirea cerinței formale de urmare a procedurii de contestare a actului administrativ fiscal, cât și depunerea cauțiunii în suma de 599 lei (fila 39).
În schimb, cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită în prezenta cauză, atâta vreme cât reclamanta S.C. U. T. S.R.L. nu indică un caz de evidentă nelegalitate a deciziei de impunere, ci solicită instanței a face aprecieri pe fondul acesteia.
De asemenea, adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice nu este în măsură să ridice o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal, atâta vreme cât pârâtul arată că la baza deciziei de impunere emise a stat decizia unei alte autorități publice centrale - Curtea de Conturi a României - și a atașat o copie de pe Decizia nr. 44/2011.
În ceea ce privește condiția de prevenire a unei pagube iminente, reclamanta s- a limitat la a face referire la blocarea activității sale comerciale în caz de executare silită a deciziei contestate, fără a aduce probe în acest sens. Valoarea sumei imputate nu este suficientă, în sine, pentru a aprecia dezechilibrul financiar al societății generat de posibila executare silită a actului administrativ fiscal.
Or, prejudiciul material trebuie să prezinte o anume gravitate în raport de situația financiar-contabilă a societății pentru a atrage suspendarea executării Deciziei contestate, iar sarcina probei revenea reclamantei, conform art. 1129 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă și art. 1169 vechiul Cod civil.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că solicitarea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5203/_ nu întrunește cerințele legale, sens în care o va respinge.
În temeiul art. 1063 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, s-a dispus din oficiu restituirea cauțiunii în sumă de 599 lei depusă de reclamantă conform recipisei de consemnare nr. 786886/1/_ .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S.C. U. T. S.
, prin care a solicitat admiterea recursului formulat; casarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5203/2013 emisă de către M. C. -N., Direcția de Impozite și Taxe Locale, Serviciul Constatare, Impunere Control Persoane Juridice până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ având ca obiect anularea actului administrativ menționat, aflat pe rolul Tribunalului C. ; cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă.
În motivare se arată că prin Sentința civilă nr. 9958/2013 pronunțată la data de_, Tribunalul Cluj a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5203/2013 emisă de către M. C. -N., Direcția de Impozite și Taxe Locale, Serviciul Constatare, Impunere Control Persoane Juridice.
În motivare, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat atâta vreme cât reclamanta nu indică un caz de evidentă nelegalitate a deciziei de impunere, ci solicită instanței a face aprecieri pe fondul acesteia. In ceea ce privește condiția de prevenire a pagubei iminente, reține instanța că nu s-au adus probe cu privire la blocarea activității comerciale în caz de executare silită a deciziei contestate.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. 1 și art.
15 din Legea 554/2004 și a respins în mod nelegal cererea de suspendare a executării actului administrativ întrucât apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat definit ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt si de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ și să existe necesitatea prevenirii unei pagube
iminente care constă fie într-un prejudiciu material previzibil și viitor, fie într-o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sa unui serviciu public.
In prezentul dosar, s-a contestat actul administrativ printr-o acțiune având ca obiect anularea deciziei de impunere, existând o îndoială privind legalitatea actelor administrative în sensul că se pune problema stabilirii unor obligații de plată retroactiv pentru anii 2008 - 2012 în condițiile în care reclamanta și-a achitat înainte de scadență în fiecare an toate debitele cu titlu de impozit, iar în prezent se pune problema achitării unor diferențe de impozit despre care nu am avut
cunoștință și a unor majorări de întârziere calculate fără ca societatea reclamantă să aibă vreo culpă și se pune problema interpretării dispozițiilor art. 263 alin. 4, 5 și 6 Cod fiscal, iar măsura popririi sumelor menționate mai sus și a probabilei blocări de conturi sunt de natură să afecteze plata celorlalte obligații ale reclamantei, producându-i o pagubă în activitatea comercială.
Astfel, în privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. Considerăm că argumentele ample menționate mai jos cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de intimat și care urmează a fi pus în executare sunt valabile și justifică măsura suspendării, coroborând aceste susțineri cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța de fond a reținut faptul că nu poate face aprecieri pe fondul cauzei, însă rată că nu poate refuza să analizeze motivele pentru care actul administrativ este nelegal emis, fiind suficient a se analiza aparența nelegalității actului.
Pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ se impune și îndeplinirea cerinței privind prevenirea unei pagube iminente așa cum a fost aceasta definită în art. 2 alin (1) lit ș) din Legea nr. 554/2004 respectiv "un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Paguba iminentă apare în acest caz ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență întrucât menținerea efectelor actului administrativ atacat va avea drept consecință imediată executarea silita a reclamantei. Executarea creanței stabilite prin actul administrativ fiscal contestat ar putea conduce la blocarea activității sale comerciale, prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, atât timp cât există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului.
Deși instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit prejudiciul iminent pe care l-ar suferi reclamanta prin demararea procedurii de executare silită, este evident că în momentul în care M. C. -N. va iniția execuția silită, se va înființa poprirea pe contul bancar al societății. Având în vedere faptul că reclamanta este o societate de transport internațional care efectuează constant curse de transport, încasările de preț, precum și plățile se realizează exclusiv prin contul bancar. In acest sens, anexează extrase de cont din diferite luni de unde se poate observa faptul că societatea reclamantă încasează sume de bani pentru serviciile prestate și efectuează plăți prin bancă.
In plus, atât din extrasele de cont, cât și din bilanțul contabil anexate prezentului recurs, rezultă că societatea reclamantă are încasări minime, respectiv un profit anual pe 2012 de aproximativ 5.000 lei. Prin urmare, poprirea conturilor bancare pentru o sumă de 7.000 lei debit principal plus cheltuieli de executare reprezintă un prejudiciu viitor previzibil, iar executarea silită a sumei imputate duce în mod evident la un dezechilibru financiar la societății care nu va mai putea să efectueze plăți prin contul bancar. In acest sens, arătă că reclamanta are nenumărate cheltuieli lunare constând în combustibil care se ridică la valoarea de
2.000 euro/cursă de transport și aproximativ 5.000 euro/lună, taxele de autostradă (Slovenia 220 euro dus-întors, Italia 200 euro dus-întors, Ungaria 200 euro/sens), plăți la bugetul de asigurări sociale plus salarii aproximativ 2.500 lei/lună, reparații
necesare la autovehicul și la semiremorcă, asigurări obligatorii de marfă, pentru autovehicul și pentru semiremorcă.
Având în vedere situația financiară a societății care nu are încasări mari, bilanțul contabil din care rezultă profitul anual de aproximativ 5.000 lei și cheltuielile lunare obligatorii pe care societatea este nevoită să le achite, consideră că poprirea contului bancar care este iminentă în cazul unei executări silite ar aduce un prejudiciu material însemnat reclamantei a cărei activitate comercială va fi blocată prin acest demers. In aceste condiții, valoarea sumei imputate de 7.000 lei este suficientă pentru a conduce la dezechilibrul financiar al societății reclamante generat de posibila executare silită a actului administrativ fiscal.
Reclamanta S.C. U. T. S.R.L. este o societate de transport care deține în proprietate o semiremorcă pentru care s-a achitat impozit anual către M.
C. -N., inclusiv pentru anii_, 2011 și 2012, neexistând rămășițe, majorări sau penalități neachitate.
La data de_, M. C. -N., Direcția de Impozite și Taxe Locale, Serviciul Constatare, Impunere Control Persoane Juridice a emis în sarcina societății reclamante Decizia de impunere nr. 5203/2013, prin care s-au stabilit obligații de plată față de bugetul local în sumă de 3.744 lei, reprezentând diferențe impozit mijloace de transport marfă >12 t pentru perioada 2008-2012, 2.246,21 lei, reprezentând majorări aferente recalculării impozitului pentru perioada 2008-2012, iar pentru anul 2013 s-a stabilit un impozit pentru același mijloc de transport în sumă de 947 lei.
In motivarea deciziei de impunere se arată că, prin Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de Conturi a județului C., s-a dispus în sarcina M. ui C. -N. obligația stabilirii corecte a impozitului pe mijloacele de transport și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare a acestora. In urma desfășurării activității de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, Curtea de Conturi a județului C. a constatat abateri de la legalitate și regularitate, apreciind că impozitul pe mijloacele de transport a fost stabilit în mod greșit în temeiul art. 263 alin. 6 din Codul fiscal, încadrarea corectă fiind art. 263 alin. 4, 5 din Codul fiscal, motiv pentru care este necesară achitarea unei diferențe de impozit.
Împotriva Deciziei nr. 44/2011 a Curții de Conturi a județului C., M. C.
-N. și Primarul M. ui C. -N. au formulat o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C. . Prin Sentința civilă nr. 7591/2012 pronunțată la data de_, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/2012 a Curții de Apel C., s-a respins acțiunea ca nefondată, atât instanța de fond, cât și cea de recurs reținând că pentru calcularea impozitului pe remorci, semiremorci și rulote sunt aplicabile dispozițiile art. 263 alin. 5 Cod fiscal, și nu cele ale art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat două plângeri prealabile împotriva Deciziei nr. 5203/_, înregistrate sub nr. 20433/_, respectiv 44/_ la M. C. -N., prin care s-a contestat decizia de impunere și s-a solicitat stabilirea corectă a impozitului pentru anul 2013, considerând impozitul și penalitățile aferente nelegale și netemeinice. La aceste solicitări, M. C. -N. a răspuns prin Dispoziția nr. 262 din_, prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată întrucât s-a reținut că obligațiile fiscale aferente semiremorcilor și remoricilor deținute în proprietate au fost stabilite în mod corect.
Anexat dispoziției menționate a fost comunicat și referatul nr. 20433/496/_ prin care s-a propus respingerea contestației formulate de reclamantă. In motivare, se reține că, prin decizia de impunere, petenta a fost încunoștiințată asupra reîncadrării mijloacelor de transport deținute în grila prevăzută de art. 263 alin. 4 Cod fiscal (iar nu art. 263 alin. 6 Cod fiscal, așa cum M. C. -N. stabilise până în acel moment), în urma controlului efectuat de Curtea de conturi a județului
C. și a deciziei 44/_ emise de aceasta. Decizia 44/_ a Curții de Conturi
C., a cărei legalitate a fost verificată și confirmată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a obligat M. C. -N. la recalcularea pe ultimii 5 ani fiscali a impozitului datorat pentru remorci și semiremorci și aplicarea majorărilor de întârziere aferente, pentru neachitarea la timp a obligațiilor fiscale, în temeiul art. 120 și 119 din Codul de procedură fiscală. Art. 120 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede că "Majorările de întârziere se calculează pentru flecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv", iar art. 119 alin. (1) din Codul de procedură fiscală că "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen majorări de întârziere. "
S-a contestat Decizia de impunere nr. 5203/_ și Dispoziția nr. 262/_ pe care le apreciază ca netemeinice și nelegale pentru motivele expuse în cele ce urmează.
Societatea reclamantă a achitat în fiecare an la timp impozitul pe mijloacele de transport marfă, astfel cum acesta a fost calculat de către M. C. -N., iar la nivelul anului 2012 nu existau rămășițe, majorări sau penalități neachitate din anii anteriori. Direcția de Impozite si Taxe Locale C. -N. a stabilit baza de impunere reală și a calculat impozitul în raport cu aceasta între anii 2008-2012. De altfel, stabilirea impozitului pe mijloacele de transport este exclusiv obligația intimatei, iar societățile de transport nu puteau achita decât valoarea impozitului stabilit de instituția publică.
Decizia de impunere atacată nu menționează noua categorie de taxe în care au fost încadrate remorcile și semiremorcile, însă din referatul anexat Dispoziției de respingere a contestației se poate deduce că remorcile și semiremorcile au fost încadrate în categoria autovehiculelor de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, categorie prevăzută de art. 263 alin. 4 din Legea nr. 571/2003.
Consideră că remorcile și semiremorcile au fost încadrate în mod eronat în categoria autovehiculelor întrucât nu sunt echipate cu un motor cu propulsie, caracteristică doar autovehiculelor. Conform art. 6 pct. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, autovehiculul este definit ca fiind "orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum ", iar la pct. 27 remorca este definită ca fiind "vehicul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor ". De asemenea, în art. 3 pct. 49 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere termenul de autovehicul semnifică "orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepția vehiculelor care circulă pe șine și a autovehiculelor cu două sau 3 roți", remorca reprezintă
"vehiculul rutier fără motor, conceput și construit pentru a fi tractat de un autovehicul", iar semiremorca "vehicul rutier tractat, conceput a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare". Prin urmare, remorcile și semiremorcile nu pot funcționa autonom întrucât nu au motor propriu, ci sunt tractate de autovehicule specifice.
Din coroborarea dipozițiilor legale invocate, rezultă că remorcile și semiremorcile nu sunt încadrate în categoria autovehiculelor, motiv pentru care în mod greșit s-a calculat impozitul în temeiul art. 263 alin. 4 Cod fiscal care se referă doar la autovehicule. Pentru remorci și semiremorci există o dispoziție legală distinctă, respectiv art. 263 alin. 6 Cod fiscal care se referă la această categorie de vehicule și care prevede un impozit mai mic decât cel stabilit de intimat. Mai mult, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 263 alin. 5 Cod fiscal întrucât remorcile și semiremorcile reclamantei au carte de identitate distinctă, nemaiexistând combinații de autovehicule (autovehicul trăgător și remorcă/semiremorcă) cu o singură carte de identitate.
În legătură cu aceste aspecte, menționează că a formulat la_ o adresă către Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Legislație Impozite Directe, iar prin răspunsul nr. 415097/_ ne-a comunicat faptul că, întrucât atât pentru autotractor, cât și pentru semiremorcă, există cărți de identitate separate, autotractorul se încadrează în prevederile art. 263 alin. 4 Cod fiscal, iar semiremorca în prevederile art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Prin urmare, apreciază că intimatul a calculat în mod eronat impozitul pentru mijloacele de transport marfă în temeiul unei dispoziții legale care nu se poate aplica remorcilor și semiremorcilor. Societății reclamante care a achitat în fiecare an, înainte de scadență, impozitul pentru mijloacele de transport marfă nu i se poate stabili nicio culpă pentru a fi obligată să plătească retroactiv pentru perioada 2008 - 2013 diferențe de impozit în condițiile în care intimatul este cel care are obligația de a calcula și a încasa în mod corect impozitele.
În plus, apreciază că intimatul nu poate stabili în sarcina societății majorări de întârziere în condițiile în care este exclusiv culpa instituției care a considerat, după cinci ani, că este necesar să efectueze o reîncadrare a impozitului pentru remorci și semiremorci. Prin urmare, majorările de întârziere în sumă de 8.994,26 lei sunt stabilite, de asemenea, în mod netemeinic și nelegal. Art. 120 alin. (1) Cod procedură fiscală prevede că "dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv". Ori, în prezenta cauză, nu exista un termen de scadență, obligațiile fiscale fiind achitate la timp de către societatea reclamantă către M.
C. -N. . Majorările de întârziere calculate prin Decizia de impunere nr. 5203/_ sunt nelegal și netemeinic aplicate pentru perioada 2008-2012 deoarece nu erau scadente. Singurul act care ar putea stabili un termen de scadență este decizia de impunere atacată, dar și în acest caz sumele reprezentând obligații de plată în plus nu sunt scadente la data formulării acțiunii introductive de instanță. M. C. -N. nu este îndreptățit să aplice majorări de întârziere pentru anii 2008-2012, pentru că nu a existat o decizie de impunere diferită în acești ani și, de asemenea, nu a existat niciun termen de scadență pentru decizia de impunere care să includă sumele în plus. Potrivit art. 119 alin (1) din Codul de procedură fiscală, majorările sunt datorate pentru sumele neachitate la scadență, dar obligațiile fiscale au fost achitate la timp de către reclamantă. Prin urmare, în lipsa deciziilor de impunere care să prevadă sumele datorate corespunzătoare anilor 2008-2012, majorările de întârziere nu se pot aplica retroactiv.
De asemenea, apreciază că reîncadrarea remorcilor și semiremorcilor în altă categorie de vehicule este o măsură abuzivă și discriminatorie în condițiile în care acestea au fost încadrate în categoria autovehiculelor doar de către M. C. -N.
, restul direcțiilor de impozite și taxe locale din țară, și chiar celelalte din județul C. ,
încasând impozitul în mod corect în temeiul dispozițiilor din Codul fiscal invocate mai sus care cuprind categoria distinctă a remorcilor/semiremorcilor.
Pe de altă parte, este aberant ca societățile de transport marfă să achite un impozit mai mic pentru autotractoare, practic autovehiculele dotate cu motor propriu care circulă pe drumurile publice, decât pentru remorci și semiremorci care nu funcționează autonom, nu au motor propriu și pot fi folosite doar ca anexe a unui autovehicul.
Prin întâmpinarea formulată M. C. -N., Direcția de Taxe și Impozite Locale
, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare se arată că prin recursul formulat, reclamanta solicită casarea Sentinței civile nr.9958/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în sensul admiterii cererii de suspendarea până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._, având ca obiect anulare act administrativ, aflat pe rolul Tribunalului C. .
Se arată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.5203/2013 emisă de M. C. -N., deoarece pentru a fi admisibilă o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - să existe un caz bine justificat; - prin suspendarea executării actului să se prevină o pagubă iminentă. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. 1 si art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 reiese că este necesar a fi întrunite cumulativ cele două condiții, care prin tonul lor restrictiv-imperativ denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "cazului justificat" și a "iminenței producerii pagubei".
Simpla afirmație a persoanei vătămate în sensul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din lege nu este suficientă în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte existența jazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente. Este vorba, așadar, de efecte ale actului administrativ unilateral ireparabile, prejudiciul creat fiind greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Suspendarea executării actului administrativ fiscal este însă o măsură
de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză. Reclamanta nu își motivează cererea de suspendare sub niciuna din cele două condiții cerute de lege, având în vedere faptul că nu a fost început nici un act de executare silită a
debitoarei, până la data prezentei. Simpla prezumție de începere a executării silite nu face proba producerii unei pagube iminente sau blocării activității comerciale a reclamantei.
Afirmația reclamantei privind calculul eronat al debitului și majorărilor de întârziere cuprinse în decizia de impunere ce face obiectul prezentului litigiu este nefondată, deoarece fără a se intra în fondul dreptului, se poate constata că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art 263 alin. 4 Cod Fiscal, în forma impusă prin Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de Conturi a Județului C. . Totodată decizia de impunere conține toate elementele obligatorii a fi menționate într-un act administrativ-fiscal, în lumina dispozițiilor art. 46 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală {Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului
actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.),
Prin contestația înregistrată la Direcția de impozite și taxe locale din cadrul M. ui C. -N. cu nr.19287/_ petenta a contestat cuantumul impozitului pentru semiremorca pe care o deține în proprietate, stabilit de organul fiscal prin decizia de impunere nr. 5203/_ .
Urmare analizării situației fiscale de fapt și de drept a petentei, a fost emisă de către Primarul M. ui C. -N. Dispoziția nr. 262/_ prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă.
Prin decizia de impunere nr. 5203/_ privind stabilirea impozitului pentru mijloacele de transport de natura semiremorcilor și remorcilor, emisă de M. C.
-N., Direcția de Taxe și Impozite Locale, reclamanta a fost încunoștințată cu privire la reîncadrarea acestor mijloace de transport în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin.4 Cod Fiscal, față de grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod Fiscal, utilizată anterior Tre către organul fiscal.
În urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 desfășurat la M. C. -N. de o echipă de auditori publici externi ai Camerei de Conturi a Județului C. și pe baza procesului- verbal nr. 06667/1/_, s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestora s-a emis Decizia nr. 44/_ . La punctul
1.3 al deciziei s-a dispus în sarcina conducerii M. ui C. -N. obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare. La pct.1.3 din Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de Conturi a Județului C. se prevede faptul că: "în condițiile în care vehiculele supuse impozitării, în speță remorcile și semiremorcile, au masa maximă autorizată de peste 12 tone, circulă în combinațiile de autovehicule prevăzute de Codul Fiscal, respectiv autovehicule articulate sau trenuri rutiere, sunt destinate transportului de marfă, încadrarea în vederea stabilirii impozitului la art. 263 alin. 6 din Codul Fiscal este eronată, întrucât aceste vehicule se impozitează în conformitate cu prevederile art. 263 alin. 4 din Codul Fiscal, aliniat care cuprinde grila de impozitare pentru vehiculele de transport marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone."
Prin Decizia nr. 44/_, general obligatorie, emisă de Curtea de Conturi a Județului C., a cărei legalitate a fost confirmată cu titlu irevocabil prin Decizia civilă nr. 8294/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a instituit în temeiul prevederilor art. 43 din Legea nr. 94/1992 a Curții de Conturi, în sarcina M. ui C. -N., obligația de a recalcula și stabili pentru ultimii 5 ani fiscali (termenul legal de prescripție în materie fiscală) impozitul aferent semiremorcilor și remorcilor deținute de contribuabilii persoane fizice și juridice conform prevederilor art. 263 alin. 4 și 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, și nu potrivit dispozițiilor art. 263 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cum erau impozitate aceste bunuri mobile până la data emiterii Deciziei nr. 44/2011 de către Curtea de Conturi a Județului C. .
în condițiile în care criteriile de impozitare din art. 263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art. 263 alin. 6 Cod Fiscal generează un impozit al cărui
cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M. C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării
impozitului pentru semiremorca deținută de petentă conform art. 263 alin. 4 Cod Fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere.
Potrivit prevederilor exprese ale art. 124 indice 1 din Codul de procedură fiscală 1) Prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 120/1, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere. (2) Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. (3) Prevederile art. 119 —124 sunt aplicabile în mod corespunzător., iar în conformitate cu dispozițiile art. 120 din același act normativ, (1). Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
Conform dispozițiilor exprese ale art. 15, art. 23, art. 90 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală " în cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligația fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligația datorată și, respectiv, creanța fiscală corelativă sunt cele legal determinate. Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare. Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent. Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție. ".
Din analiza textelor legale menționate mai sus rezultă faptul că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună în situația în care acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestei concluzii cu art. 33 alin. 3 și art. 43 lit. c din Legea nr. 94/1992 a Curții de Conturi, conform cărora " în situații/e în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului si dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate. în baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabilește: c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiarcontabilă sau fiscală controlată.". rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere nr. 5203/_ de către organul fiscal este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a Județului
C. în Decizia nr. 44/_ .
Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar
din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
Reclamanta SC U. T. S. prin cererea înregistrată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 5203/2013 emisă de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, având ca obiect anularea actului administrativ menționat, aflat pe rolul Tribunalului C., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este o societate de transport care deține în proprietate, printre altele, o semiremorcă pentru care s-a achitat impozitul pentru anii 2008-2012 către pârât, neexistând rămășițe, majorări sau penalități neachitate și că la data de_ pârâtul a emis Decizia de impunere nr.5203/2013, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată față de bugetul local în sumă de 3744 lei, reprezentând diferențe mijloace de transport marfă > 12 t pentru perioada_, 12 lei, respectiv suma de 2246,21 lei, reprezentând majorări aferente recalculării impozitului pentru perioada 2008-2012, iar pentru anul 2013 s-a stabilit un impozit un impozit în sumă de 947 lei. A mai arătat reclamanta că în cadrul deciziei de impunere s-a susținut că în urma auditului financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010, efectuat de Curtea de Conturi a Județului
C. a fost emisă Decizia nr.44/_, dispunându-se în sarcina pârâtului stabilirea corectă a impozitului pe mijloacele de transport și a accesoriilor aferente, precum și încasarea acestora. De asemenea, Curtea de Conturi C. a apreciat că impozitul pe mijloacele de transport a fost stabilit în mod greșit în temeiul art.263 alin.6 C.fiscal, încadrarea corectă fiind art.263 alin.4 C.fiscal, motiv pentru care se impune achitarea unei diferențe de impozit. Reclamanta a învederat că a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de impunere și a Deciziei nr.44/_ emisă de pârât, prin care s-a contestat deciziei de impunere și s-a solicitat stabilirea corectă a impozitului pentru anul 2013, considerând că penalitățile aferente sunt nelegale și netemeinice și că pârâtul a respins contestația formulată prin Dispoziția nr.262/_
. De asemenea, a susținut că decizia de impunere atacată nu menționează noua categorie de taxe în care au fost încadrate remorcile și semiremorcile, însă din referatul anexat dispoziției de respingere a contestației susmenționate se poate deduce că remorcile și semiremorcile au fost încadrate în categoria autovehiculelor de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, categorie prevăzută de art.263 alin.4 din Legea nr. 571/2003. Reclamanta a considerat că această încadrare este eronată, întrucât remorcile și semiremorcile nu sunt echipate cu un motor cu propulsie, caracteristică doar autovehiculelor și că pentru acestea există o dispoziție legală distinctă, respectiv art.263 alin.6 C.fiscal, care prevede un impozit mai mic decât cel stabilit de pârât. Mai mult, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.263 lin.5 C. fiscal, întrucât remorcile și semiremorcile au carte de identitate distinctă, nemaiexistând combinații de autovehicule cu o singură carte de identitate. În legătură cu aceste aspecte, reclamanta a menționat că s-a adresat M. ui Finanțelor P. e - Direcția Legislație Impozite Directe, iar prin actul nr.415097/_ emis de acesta, i s-a comunicat că, întrucât atât pentru autotractor, cât și pentru semiremorcă există cărți de identitate separate, autotractorul se încadrează în prevederile art.263 alin.4 C.fiscal, iar semiremorca în prev. art.263 alin.6 C. fiscal. Reclamanta a considerat că impozitul a fost calculat în mod eronat de către pârât și că acesta nu poate stabili majorări de întârziere în
condițiile în care este exclusiv culpa instituției care a considerat, după 5 ani, că este necesară o reîncadrare a impozitului pentru remorci și semiremorci.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă atunci când legea o prevede, în limitele și condițiile instituite de aceasta regula fiind executarea actului administrativ emis .
Legea contenciosului administrativ, pe care se fundamentează cererea introductivă de instanță, prin dispozițiile art 14 statuează că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanței suspendarea executării actului administrativ";.
Paguba iminentă, este definită în art. 1 lit. s, ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidența sau după caz, perturbarea gravă a unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Prevederile legale enunțate relevă că poate fi dispusă măsura suspendării ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului autorității ar produce-o reclamantului.
Suspendarea actului administrativ atacat se poate pronunța în condițiile art. 14 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv a unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.
Cazul bine justificat care să determine luarea măsurii suspendării actului administrativ trebuie să îl vizeze pe reclamant și poate fi analizat doar în raport cu situația concretă a celui care afirmă in fața instanței de contencios că suntem în prezența unui astfel de caz care să justifice măsura solicitată .
Prezumția de legalitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Însă ,pentru soluționarea favorabilă trebuie îndeplinite în mod cumulativ doua condiții: cazul sa fie bine justificat și paguba iminenta.
Recurenta susține că practica în mod constant a admis că instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ poate să procedeze la o analiză sumară a legalității acestuia.
Argumentele subsecvente evidențiate de aceasta relevă că în fapt analiza pe care recurenta a realizat-o asupra actului, respectiv incidența anumitor dispoziții legale în ceea ce o privește cu efecte asupra cuantumului obligațiilor stabilite prin titlul de creanță a cărui suspendare se solicită depășește această cercetare a legalității actului de impunere sub aspectul aparenței .
Verificarea în concret a textelor legale incidente la emiterea unui act administrativ reprezintă o chestiune ce vizează fondul problemei iar răsturnarea prezumției de legalitate doar în limitele care să permită suspendarea actului executoriu vizează doar elemente de nelegalitate extrinseci acestuia .
Nici argumentele invocate de recurentă sub aspectul existenței unui prejudiciu material viitor și previzibil nu pot justifica măsura solicitată așa cum corect a apreciat și instanța de fond reținând că valoarea sumei imputate nu este suficientă în sine pentru a aprecia dezechilibrul financiar al societății generat de posibila executare silită a actului administrativ fiscal.
Curtea raportat la considerentele evidențiate apreciază că nu poate fi reținută în cauză incidența disp. art.488 alin.1 pct.8 NCPC invocate de recurentă, astfel că nu se impune casarea hotărârii recurate iar în baza disp.art.496 NCPC Curtea va respinge în consecință recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC U. T. S., cu sediul în C. -N. str.
F. nr.32, ap.43, jud. C. înscrisă în Registrul Comerțului sub nr.J/_, cod fiscal RO22453606 împotriva sentinței civile nr.9958 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține in întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. | SA M. | I. | A. M. C. |
GREFIER
M. N.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_
