Decizia civilă nr. 10227/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSARUL NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.10227/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G. JUDECĂTORI: S. L. RUS
A. M. C. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant K. A. împotriva sentinței civile nr.6051 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata- pârâtă D. G. A F.
P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizie de impunere.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurentul- reclamant K. A.
, lipsă fiind intimata- pârâtă D. G. a F. P. a J. C. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este îndeplinită.
Cauza a fost amânată la cererea recurentului pentru studierea întâmpinării.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare și copia plângerii adresate Guvernului României.
Curtea pune în discuție excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, reiterată de recurent prin răspunsul la întâmpinare.
Recurentul- reclamant K. A. susține excepția invocată.
Curtea respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtii Constitutionale privind excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, întrucât aspectele invocate nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul- reclamant K. A. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii introductive pentru considerentele expuse în cererea de recurs și răspunsul la întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată.
Solicită să se aibă în vedere că între persoanele fizice și SRL-urile care practică activitatea de taximetrie este o discriminare în ceea ce privește plata impozitului.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 6051 din 5 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C., s-a respins cererea formulată de reclamantul K. A.
, domiciliat în C. -N., str.G. nr.7, bl.C7, sc.4, ap.37, jud.C. în
contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., cu sediul în
C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud.C., având ca obiect contencios administrativ. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată
de către reclamantul K. A. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.
P. a J. C., s-a solicitat instanței să se dispună anularea Deciziei nr.582/_ și să dispună anularea parțială a Deciziei nr.1152/_ , poziția 126.
În motivarea cererii
, reclamantul a arătat că prin Decizia nr.1152/_ au fost aprobate normele de venit pentru anul 2012, poziția 12,6 pentru activitatea autorizată de transport cu taxiul pentru municipiul C. -N., fiind stabilită norma la 15000 lei.
Normele de venit au fost majorate anual deși toate tarifele și încasările brute au rămas nemodificate iar taxele cu combustibilul s-au dublat.
În baza acestei decizii a fost adoptată și decizia de impunere a reclamantului pentru plăți anticipate cu titlul de impozit.
Reclamantul a contestat însă valoarea stabilită potrivit deciziei de impunere și decizia referitoare la stabilirea normei de venit, aceasta fiind nejustificat de mare.
Cererea nu a fost motivată în drept
. În probațiune
s-a depus decizia atacată. Nu s-a depus întâmpinare in cauză.
Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, instanța a reținut că obiectul cauzei îl constituie atacarea deciziei pronunțate în contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei de impunere a reclamantului pentru plăți anticipate cu titlul de impozit pe anul 2012, respectiv Decizia nr.582/_ .
Totodată, reclamantul a înțeles să atace, ca nelegal și actul administrativ prin care s-a stabilit norma de venit aferentă anului 2012, respectiv Decizia nr.1152/_, decizie care stă la baza deciziei de impunere a reclamantului
Reclamantul a apreciat că Decizia nr.1152/_ este nelegală, având în vedere că valoarea normei de venit a fost majorată anual până în anul 2011 deși tarifele prevăzute prin HCL au rămas nemodificate iar cheltuielile cu combustibilul s-au dublat, prin urmare este nejustificată majorarea normei de venit .
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.49 alin.2 teza a II-a C. fiscal, se prevede că direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale au competența și obligația de a stabili nivelul normelor de venit.
Prin urmare, instanța a reținut că pârâta a procedat la stabilirea nivelului normelor de venit în mod legal în baza dispozițiilor art.49 Cod fiscal, fiind atributul exclusiv al acesteia, astfel încât nu se poate susține că norma de venit este nelegală sau abuzivă, prin prisma celor invocate de către reclamant. Alte critici de nelegalitate sau de aplicare eronată a dispozițiilor legale în procedura de stabilire a normei de venit nu s-au făcut, reclamantul limitându-se la invocarea unor motive de oportunitate.
Reținând că Decizia nr.1152/_ este legală, rezultă că în mod corect în baza acesteia a fost stabilită suma de 1680 lei, cu titlul de plată anticipată în contul impozitului pe venit pe anul 2012, prin Decizia de impunere nr.12301144810132/_ .
Ca atare, instanța a reținut că atât decizia de impunere cât și decizia de soluționare a contestației nr.582/2012 au fost legale, astfel încât nu se impune modificarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul-recurent K.
A.
solicitând admiterea recursului și anularea parțială a Deciziei nr.1152/_ poziția 126, criticând soluția instanței de fon prin prisma prevederilor art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se precizează faptul că, prin sentința civilă nr.13555/2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.5641/2013 s-a dispus depunerea în instanță a algoritmului de calcul a impozitului pentru activitatea de taximetrie pentru anii 2008, 2010 și 2012, obligație ce nu a fost îndeplinită de pârâta D. G. a F. P. C. .
Recurentul mai susține că pârâta a comunicat instanței prin adresa nr.22149 din_, că norma de venit a fost majorată prin decizii emise de acea instituție, ținând cont de salariul minim pe tară.
În aceste condiții, recurentul a întocmit un calcul privind venitul ce trebuia impozitat pentru anul 2012, ținând cont de venitul minim pe economie de 700 lei/lună, cu o diferență anuală în plus stabilită de organul fiscal de 1072 lei.
Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a Deciziei de impunere nr.1152/2011, apreciind că aceasta vine în contradicție cu prevederile constituționale și cu Decizia nr.258 din_ a Curții Constituționale, decizie prin care se statuează stabilirea sarcinilor fiscale în sarcina contribuabililor fără discriminare și privilegii, în condițiile în care tarifele de taximetrie au rămas neschimbate din anul 2008, în consecință și încasările au rămas constante, astfel că nu se justifică majorarea impozitului.
Intimatul pârât D. G. A F. P. A J. C.
a depus întâmpinare la fila 14, solicitând respingerea recursului promovat de recurentul reclamant, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, așa cum se poate observa, prin memoriul formulat recurentul nu formulează critici pertinente la adresa soluției pronunțate de instanța iar instanța de fond limitându-se să menționeze faptul că intimata nu a depus la dosarul cauzei documentele solicitate a fi depuse în probațiune din care să rezulte în concret algoritmul de calcul pentru anul 2008,2010 și 2012.
Se mai arată de intimată că, susținerile recurentului- reclamant nu corespund realității, aspect care rezultă fără putință de tăgadă din ansamblul actelor existente la dosarul cauzei, sens în care se face referire în mod special la adresa nr. 5632 din 3 aprilie 2013 înregistrată la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 5 aprilie 2013.
Așa cum s-a menționat în fața Tribunalului C. din cuprinsul adresei nr. 22149/29 martie 2013 provenind de la Serviciul registru contribuabil PF din cadrul AFP C. -N. rezultă că nu există un algoritm de calcul în adevăratul sens al cuvântului, aspect pe care instanța de fond l-a reținut în mod corect deși nu l-a menționat în mod expres în considerentele hotărârii pronunțate.
Deciziile de impunere întocmite a AFP C. -N. au fost emise în baza normelor de venit aprobate de DGFP a J. C. așa cum rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul deciziilor pe care le-a depus în probațiune la dosarul cauzei. Așa cum s-a precizat în fața Tribunalului C. aceste norme de venit au fost stabilite ținând seama de dispozițiile exprese din cuprinsul Codului fiscal la care s-a făcut referire în cuprinsul adresei nr.53424 din 21 ianuarie 2013 provenind de la Activitatea de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului, din care rezultă că venitul net anual dintr-o activitate independentă stabilită pe baza normei de venit nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară în
vigoare la momentul stabilirii normei de venit, înmulțit cu 12.
Astfel, se susține că, pentru activitatea desfășurată de recurent respectiv
"activitatea de transporturi cu taxiul"; pentru anul 2008 norma de venit a fost
stabilită în la suma de 8300 lei, pentru anul 2010 la suma de 12000 lei, reclamantului aplicându-i-se o reducere de 40 % datorită vârstei iar, pentru anul 2012 la suma de 15000 lei la care i s-a aplicat o reducere de 30 % tot datorită vârstei sale.
Prin urmare, norma de venit a fost majorată prin deciziile emise de instituția intimată, ținând seama salariul de bază minim brut pe țară.
Totodată mai aduce la cunoștință faptul că la stabilirea normei de venit a fost consulat în toți anii și Consiliul Județean C. conform art 49 din Codul fiscal, care nu a avut de făcut observații cu privire la cuantumul stabilit.
În final, se mai arată că vis-a-vis de motivele din cuprinsul memoriului de recurs nu consideră că se impune învederarea altor aspecte, sens în care se face trimitere la considerațiile expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 7 decembrie 2012, întrucât contrar celor reținute de instanța de fond instituția intimată și-a exprimat poziția procesuală cu privire la pretențiile reclamantului.
Recurentul K. A., prin înscrisul depus la f.15, invocă excepția neconstituționalității art.49 alin.21și alin.2 litb și alin.3 din Legea nr.571/2003 cu modificările ulterioare, susținându-se că acea prevedere încalcă dispozițiile Codului Muncii cu privire la acordarea concediului de odihnă anuală, întrucât norma de venit pentru fiecare activitate independentă desfășurată de contribuabil care generează venit comercial nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulțit cu 12, recurentul considerând că venitul minim trebuia înmulțit cu 11 nu cu 12, întrucât într-o lună nu se prestează activitate, persoana contribabilă fiind în concediu de odihnă.
Totodată se critică și faptul că, la stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulțirea cu 12 a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de aplicarea criteriilor. Criteriile pentru stabilirea normelor de venit de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale și a municipiului București sunt cele prevăzute în normele metodologice., iar în prezent nu ar exista norme de aplicare.
Curtea în ședința publică din data de_ a analizat excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurent prin motivele de recurs și prin înscrisul menționat mai sus.
Curtea, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate din motivele de recurs, a calificat și apreciat că reprezintă un motiv de critică a soluției de fond, urmând a fi soluționată ca un motiv de recurs, având în vedere că excepția vizează un aspect de nelegalitate a unui act administrativ.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, invocată prin înscrisul depus la dosar, Curtea a respins cererea de sesizare a Curți Constituționale, având în vedere că se critică o încălcare a Codului Muncii si nu a Constituției .
Recurentul a mai depus și un înscris intitulat Răspuns la întâmpinare, f.20-24, în care a arătat că își menține solicitările din recurs, invocând calculul pretins eronat făcut de finanțe și făcând o paralelă între nodul de calcul net favorabil a venitului impozabil pentru microîntreprinderi și cel stabilit pentru el ca persoană fizică, disproporție care i-ar aduce un tratament discriminatoriu, cu efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor.
Totodată, recurentul mai invocă neconstituționalitatea prevederilor art.49 alin.21din Codul fiscal, care prevede că venitul net anual dintr-o activitate independentă stabilită pe baza normei de venit nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară în vigoare la momentul stabilirii normei de venit înmulțit cu 12, aspect care încalcă dispozițiile art.41 alin.2 din Constituție, care
prevăd dreptul la un concediu anual plătit, drept ce este îngrădit prin modul de calcul al normei care include și un venit care nu s-ar realiza în perioada concediului de odihnă de o lună.
Recurentul mai invocă și neconstituționalitatea art.49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, prin lipsa normelor metodologice de aplicare, lipsă care în opinia recurentului conduce la încălcarea art.41 alin.3 din Constituție, legat de durata normală a zilei de lucru în medie de 8 ore.
Astfel se susține că în lipsa normelor metodologice din Codul fiscal care ar trebui sa cuprindă în cazul taximetriștilor durata medie de lucru luat în calcul, tariful/km, nr. de kilometrii parcurși, preț carburant, etc.
Se susține că din anul 2008 tariful maxim stabilit a rămas nemodificat, iar impozitul s-a dublat, ceea ce înseamnă că taximetriștii sunt obligați să dubleze timpul de lucru până la epuizare, încălcând astfel prevederile constituționale.
Recurentul a solicitat de la intimată, cheltuieli de judecată și daune morale de 1500 euro pentru nerespectarea sentințelor judecătorești
Recurentul a depus la dosar copia unei plângeri prealabile adresată Guvernului României, prin care solicită elaborarea normelor metodologice prev. de art.49 alin.2 lit.b, alin.3 din Codul fiscal, f.26.
Curtea în ședința publică din data de_ a pus în discuție excepția de neconstituționalitate a art.49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, reiterată de recurent prin răspunsul la întâmpinare.
Recurentul- reclamant K. A. susține excepția invocată.
Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtii Constitutionale privind excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. 2 lit. b, pct.3 Cod fiscal, întrucât aspectele invocate nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel ajunge la următoarele constatări:
Prin sentința civilă nr. 6051 din 5 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C., s-a respins cererea formulată de reclamantul K. A.
, în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., având ca obiect contencios administrativ, reținând corect că prin cererea formulată de către reclamantul K. A. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., s-a solicitat instanței să se dispună anularea Deciziei nr.582/_ și să dispună anularea parțială a Deciziei nr.1152/_ , poziția 126.
Instanța de fond a analizat susținerile reclamantului că prin Decizia nr.1152/_ au fost aprobate normele de venit pentru anul 2012, poziția 12,6 pentru activitatea autorizată de transport cu taxiul pentru municipiul C. -N., fiind stabilită norma la 15000 lei, că, normele de venit au fost majorate anual deși toate tarifele și încasările brute au rămas nemodificate iar taxele cu combustibilul s-au dublat, situație în care reclamantul a contestat însă valoarea stabilită potrivit deciziei de impunere și decizia referitoare la stabilirea normei de venit, aceasta fiind nejustificat de mare.
Instanța de fond a analizat și Decizia nr.582/2012 a Direcției Generale a
F. publice C. prin care s-a respins ca nedepusă în termen contestația formulată de petentul K. A. împotriva Deciziei de impunere pentru plăți anticipate pentru anul 2010, respingând ca neîntemeiată și contestația petentului împotriva Deciziei de impunere pentru plăți anticipate pentru anul 2012, stabilind corect că, potrivit dispozițiilor art.49 alin.2 teza a II-a C. fiscal, direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale au competența și obligația de a stabili nivelul normelor de venit, astfel pârâta a procedat legal la stabilirea nivelului normelor de venit, astfel încât nu se poate susține că norma de venit este nelegală sau abuzivă, prin prisma celor invocate de către reclamant.
Instanța de fond a mai reținut că, alte critici de nelegalitate sau de aplicare eronată a dispozițiilor legale în procedura de stabilire a normei de venit nu s-au făcut, reclamantul limitându-se la invocarea unor motive de oportunitate.
Cu ocazia formulării recursului, reclamantul K. A. a invocat aspecte privind nelegalitatea deciziilor de impunere pentru activitatea de taximetrie, care ar contraveni dispozițiilor legale privind dreptul la acordarea unui concediu de odihnă anual prin modul de stabilire a normei anuale de venit care are un algoritm compus din salariul minim pe economie ce se înmulțește cu 12, reprezentând lunile anului, fără a se ține cont de perioada concediului de odihnă când nu se prestează activitate aducătoare de venit, corect fiind înmulțirea venitului minim cu cifra 11 care nu include și luna concediului de odihnă, suma rezultată astfel fiind mai mică.
Totodată recurentul a mai invocat, neconstituționalitatea art.49 alin.2 lit.b pct.3 din Codul fiscal prin neelaborarea normelor metodologice de stabilire a normei anuale de venit, lipsă care în opinia recurentului conduce la încălcarea art.41 alin.3 din Constituție, legat de durata normală a zilei de lucru în medie de 8 ore.
Astfel se susține că în lipsa normelor metodologice din Codul fiscal care ar trebui sa cuprindă în cazul taximetriștilor durata medie de lucru luat în calcul, tariful/km, nr. de kilometrii parcurși, preț carburant, etc.
Curtea a considerat că nu se impune sesizarea Curții constituționale cu aspectele invocate de recurent, apreciind că unele aspecte vizează prevederi din Codul muncii, iar alte aspecte nu au legătură directă cu prezenta cauză.
Curtea, analizând aspectele invocate de recurent, le consideră nejustificate, întrucât organul financiar a făcut corecta aplicare a prevederilor legale ce cuprind modalitatea de calcul a normei anuale, aspect explicitat pe larg de pârâtă în fața instanței de fond, dispoziția legală nefăcând distincție pentru perioada concediului anual de odihnă.
Curtea apreciază că modalitatea de calcul a normei anuale nu încalcă dreptul la concediu anual de odihnă, iar susținerea recurentului că normele metodologice din Codul fiscal care ar trebui sa cuprindă în cazul taximetriștilor durata medie de lucru luat în calcul, tariful/km, nr. de kilometrii parcurși, preț carburant, etc. este exagerată, organul fiscal nefiind abilitat să stabilească în amănunt modul de desfășurare a unei activități profesionale independente, activitate ce se bazează pe inițiativa și abilitatea managerială a persoanei profesioniste, statul, prin organul financiar neputând interveni.
Totodată, recurentul face o paralelă între modul de impozitare a activității de taximetrie individuală și cea a activităților depuse de microîntreprinderi, aspect care excede cadrului procesual, instanța neputând analiza politica economică și oportunitățile de impozitare ale statului.
Curtea reține că Decizia nr.1152/_ este legală, rezultă că în mod corect în baza acesteia a fost stabilită suma de 1680 lei, cu titlul de plată anticipată în contul impozitului pe venit pe anul 2012, prin Decizia de impunere nr.12301144810132/_, precum și decizia de soluționare a contestației nr.582/2012, astfel încât nu se impune modificarea acestora, aspect constatat corect și de instanța de fond.
În consecință, Curtea constatând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, urmează ca în baza art.312 Cod pr.civilă să respingă recursul declarat de K. A. împotriva sentinței civile nr.6051 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de K. A. împotriva sentinței civile nr.6051 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la _
Președinte, V. G. | Judecător, S. L. Rus | Judecător, A. M. C. |
Grefier, M. V. -G. |
Red. V.G./M.N.
2 ex./_
