Decizia civilă nr. 10320/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10320/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I. Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta SC A. S. împotriva sentinței civile nr.8091 din_ pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele M. C. N., C. DE C. A
J. C., P. M. C. -N., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale decizie de impunere.
La data de_ se înregistrează din partea recurentei - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 8.091 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. S. C. -N., în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. și P.
M. C. -N. și s-a respinse cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5203/_ emisă de M. C. -N. - Direcția de Impozite și Taxe Locale. S-a respins cererea de chemare în garanție a CAMEREI DE C. A J. C.
.
Instanța de fond a reținut că prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de
M. C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale s-a stabilit in sarcina reclamantei SC A. S. retroactiv impozitul pentru 4 semiremorci conform art. 263 alin.4 C. fiscal, iar pentru diferență s-au calculat majorări de întârziere, începând din anul 2008 și până la zi, astfel total diferențe: 14262 lei + total majorări 8058,33, total 2013: 3788 lei. Prin Dispoziția nr.235/_ emisă de M. C. -N. . În urma analizării contestației reclamantei, înregistrate la Primăria M. C. -N. la data de_ s-a constatat faptul că obligațiile fiscale aferente semiremorcile deținute în proprietate au fost stabilite de organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere nr.5203/_, cu respectarea prevederilor pct. I.3 din Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de C. a
J. C. și a dispozițiilor art. 33 alin. 3, art. 43 lit. c din Legea nr. 94/1992 a Curții de
C. . Astfel, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de SC
A. S. împotriva deciziei de impunere nr.5203/_ pentru stabilirea impozitului pentru semiremorcile deținute în proprietate.
Prin Sentința civila nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj și rămasă irevocabilă prin Decizia civila nr.8294/_ a Curții de Apel C. s-a statuat cu privire la legalitatea Deciziei nr. 44/_ emisă de Curtea de C., în sensul obligării pârâtului de a identifica cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat corect, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare, fiind stabilit în acest sens termenul de 30 aprilie 2012.
In considerentele de drept ala sentinței mai înainte menționate se arata ca la modalitatea de stabilire a impozitului aferent mijloacelor de transport, art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
Dată fiind mențiunea expresă a legiuitorului, urmează că pentru remorcile și semiremorcile care fac parte dintr-o combinație de autovehicule nu pot fi aplicate valorile din tabelul de la alin. 6 al art. 263 din Codul fiscal
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal"; .
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone. Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că
"Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație";.
Din coroborarea acestor texte legale reiese că impozitarea remorcilor și semiremorcilor conform art. 263 alin. 6 din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
In mod concret, pentru semiremorcile evidențiate în decizia de impunere, regimul de impozitare este cel prevăzut la art 263 alin 4, și nu cel invocat de reclamanta, art. 263 alin (6) Cod fiscal, în acest sens a fost conslidată pe cale jurisdicțională Decizia nr.44/2011a Curții de C. prin care s-a constatat acest tip e abatere al organului fiscal de la legalitate și regularitate.
Așadar, în mod corect a fost emisa Decizia de impunere nr. 5203/_ (fila
10) și a fost soluționată contestația prin Dispoziția nr. 235/_ (.fila 11 dosar). Cu privire la cererea de suspendare a Deciziei de impunere:
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă, așadar, că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții, verificându-se astfel numai aparența dreptului. Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ de reglementare, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat"; și a "iminenței producerii pagubei";. Suspendarea este o măsură de excepție, un instrument juridic pus la dispoziția particularilor care se pretind vătămați, precum și o garanție împotriva efectelor vătămătoare care ar putea fi irepetabile; numai motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa, precum și numai dacă ar
conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat s-ar putea înlătura efectul său executoriu din oficiu prin dispunerea suspendării executării.
Instanța a apreciat în concret, că reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ. Este de observat că reclamanta, atunci când se refera la cazul bine justificat invocă o aplicare necorespunzătoare a prevederilor legale, iar Tribunalul a analizat mai înaite caracterul legal al actului atacat și nu a constatat nicio cauza de nelegalitate.
În aceste condiții, instanța a apreciat că este de prisos o analiză a cele de a doua condiție de admisibilitate a cererii de suspendare și anume paguba iminentă. În concluzie, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții cumulative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, motiv pentru care în temeiul art.15 din Legea 554/2004, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei de impunere. Cu privire la cererea de chemare in garanție, instanța de fond a constatat ca nu sunt îndeplinite prevederile art. 60 din Codul de procedura civila, motiv pentru care Tribunalul a respins-o.
Împotriva acestei sentințe, de reclamanta S.C. A. S.R.L. C. -N. a declarat recurs
prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea în parte a acțiunii, anularea Dispoziției nr. 235/_ emisă de
P. M. C. -N. și a Deciziei de impunere nr. 5203/_ emisă de M.
C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale, respectiv anularea în parte a acestei decizii de impunere privind majorările de întârziere pentru perioada 2008-2012, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041și art. 312 C.pr.civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că
deține 4 semiremorci pentru transport marfă cu masa totală autorizată mai mare de 12 tone și pentru care s-a achitat impozitul către pârât în baza art.263 alin.6 C.fiscal, iar ulterior pârâtul a emis Decizia de impunere nr. 5203/_, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată, reprezentând impozit conform art. 263 alin.4 C. fiscal și majorări de întârziere, începând din anul 2008 și până la zi.
Reclamanta susține că Dispoziția nr. 235/_ emisă de pârâtul P. M.
C. -N. este nelegală și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece semiremorcile în cauză au carte de identitate, nu au axe motoare, așadar nu au autopropulsie, situație in care impozitarea acestora trebuie să se facă conform art.263 alin.6 C. fiscal, cum dealtfel au fost stabilite inițial sumele datorate cu titlu de impozit și nu conform art. 263 alin.4 C. fiscal.
Reclamanta a susținut că decizia de impunere nr.5203/_ emisă de pârâtul
M. C. -N. este nelegală, deoarece semiremorcile proprietatea sa nu sunt autovehicule, deoarece nu au axe motoare și nici autopropulsie, astfel că impozitarea acestora trebuie să se facă conform art.263 alin.6 C. fiscal, având în vedere și dispozițiile art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 care definesc că prin autovehicul se înțelege orice vehicul echipat, prin construcție, cu un motor cu propulsie. Reclamanta arată că instanța de fond a reținut că semiremorcile nu au tracțiune, deci nu sunt autovehicule, însă circulă în combinație cu un autotractor și în consecință li se aplică art. 263 alin. (4) din Codul fiscal, respectiv impozitul pentru autovehicule de transport de marfa cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, dar în totală contradicție însă, a mai reținut că în cazul dedus judecății suntem în prezența unui autovehicul articulat sau tren rutier.
În opinia recurentei, soluția este greșită, întrucât prevederile art. 263 alin. (4) din Codul fiscal se aplică doar în cazul unui autovehicul de transport de marja cu masa totală autorizata egală sau mai mare de 12 tone și nu în cazul unei combinații de autovehicule, autovehicul articulat sau tren rutier. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că prevederile art. 263 alin. (6) din Codul fiscal se aplică doar semiremorcilor care nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule. Foarte important însă, prin
această excepție legiuitorul face referire expresă doar Ia cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule prevăzută la alin. (5), nu și la autovehicule articulate sau trenuri rutiere prevăzute la alin. (5), omologate și înmatriculate ca atare. Or în cazul nostru semiremorcile nu fac parte dintr-o combinație de autovehicule, ci fac parte dintr-o combinație dintre un autovehicul (autotractor) și o semiremorcă fără axe motoare (care nu este autovehicul), au carte de identificare distinctă și au fost înregistrate la organul fiscal în mod distinct de autotractor, așadar pentru impozitarea semiremorcilor sunt aplicabile prevederile art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
În concluzie impozitarea semiremorcilor conform art. 263 alin. (4) din Codul fiscal, este greșită, în primul rând pentru că nu sunt autovehicule, iar în al doilea rând pentru că acestea, circulând în combinație cu un autotractor, formează un autovehicul articulat, dar au carte de identitate individuală, nu au fost înmatriculate și nici nu sunt înregistrate fiscal ca tren rutier.
În opinia reclamantei, impozitarea acestor semiremorci ar trebui să se facă conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, întrucât impozitarea conform art. 263 alin. (4) se face doar în cazul autovehiculelor.
Aceeași opinie o are și Ministerul Finanțelor Publice care prin adresa nr. 415.530/_ emisă de Direcția Legislație Impozite Directe a confirmat că "impozitul pentru semiremorca cu masa totală maximă autorizată de 35 tone este cel de la art 263 alin, (6) Ut d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", iar conform art. 2 alin.
(2) din H.G. nr. 34/2009 Ministerul Finanțelor Publice îndeplinește funcția de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului și cu normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice, inclusiv în domeniul fiscal. La pct.2. din motivarea recursului, reclamanta arată că Decizia de impunere nr. 5203/_ emisa de M. C. -N. este nelegală și pentru că prevede majorări de întârziere aferente impozitului recalculat pentru perioada 2008 - 2012. Sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu este motivată, ceea ce atrage nulitatea.
Referitor la aceste majorări de întârziere, reclamanta apreciază că nu le datorează întrucât nu are vreo culpă pentru modul în care M. C. -N. a restabilit impozitul pentru perioada 2008 - 2012. Recurenta-reclamantă nu putea achita alt impozit decât cel care i-a fost stabilit prin decizia anuală de impunere, așa cum prev. art. 86 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicată.
Reclamanta susține că organul fiscal competent a emis Decizia de impunere nr. 5203 din_ cu încălcarea prevederilor legale, întrucât nu a fost modificată baza de impunere ca urmare a unor constatări prealabile și nici ca urmare a unei inspecții fiscale, așa cum impun prev. art. 94 alin. (1) și art. 99 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată. Pârâtul a emis Deciziei de impunere nr. 5203/_ cu efecte retroactive pentru perioada 2008-2012, însă conform art. 22 din O.G. nr. 92/2003 republicată, această nouă obligație fiscală nu poate cuprinde majorări de întârziere întrucât reclamanta a respectat obligația de a plăti la termenele legale impozitele datorate pentru cele 4 semiremorci, așa cum a stabilit la acea dată, prin decizii de impunere, organul fiscal competent.
În final, reclamanta susține că și-a îndeplinit obligațiile fiscale și a achitat la termen impozitele datorate în perioada 2008-2012, astfel cum i-au fost stabilite prin deciziile de impunere anuale de către M. C. -N. . Orice modificare ulterioară care nu îi este imputabilă reclamantei, nu poate atrage în sarcina acesteia obligații de plată accesorii, în speță majorări de întârziere pentru sume care până în ianuarie 2013 nu erau datorate.
Pârâtul M. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În susținerea acestei poziții, pârâtul a arătat că susținerile reclamantei sunt nefondate, deoarece decizia de impunere atacată a fost emisă cu respectarea
prevederilor art. 263 alin.4 C. fiscal, în forma impusă prin Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de C. a J. C., iar în urma analizării situației fiscale de fapt și de drept a reclamantei, s-a emis Dispoziția nr. 235/_ prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere. Pârâtul a mai susținut că din analiza prevederilor art.15, art.23, art.90 din OG 92/2003, reiese faptul că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună în situația în care acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora.
Totodată, a învederat că prin coroborarea acestei concluzii cu art. 33 alin. 3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992, rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere nr. 5203/_ de către organul fiscal este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a Jud. C. in Decizia nr. 44/_ .
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind parțial fondat din următoarele considerente
:
Starea de fapt reținută de către prima instanță este corectă, așa cum întemeiată este și maniera în care prima instanță a făcut aplicarea normelor legale incidente în ceea ce priveșțe soluția pronunțată cu privire la debitul principal. Astfel, prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de M. C. -N. - Direcția de impozite și taxe locale s-a stabilit in sarcina reclamantei SC A. S. retroactiv impozitul pentru 4 semiremorci conform art. 263 alin.4 C. fiscal, iar pentru diferență s-au calculat majorări de întârziere, începând din anul 2008 și până la data emiterii deciziei. Prin Dispoziția nr. 235/_ emisă de M. C. -N. s-a constatat faptul că obligațiile fiscale aferente semiremorcile deținute în proprietate au fost stabilite de organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere nr. 5203/_, cu respectarea prevederilor pct. I. 3 din Decizia nr. 44/_ emisă de Curtea de C. a J. C. și a dispozițiilor art. 33 alin. 3, art. 43 lit. c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C. . Astfel, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de SC A. S. împotriva deciziei de impunere nr.5203/_ pentru stabilirea impozitului pentru semiremorcile deținute în proprietate. Împotriva acestei decizii reclamanta recurentă a formulat cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar.
Trebuie enunțat în acest context faptul că actul administrativ fiscal contestat în procedura prealabilă și ulterior în cadrul acestui dosar nu face altceva decât să pună în practică concluziile unui control al Curții de C. care a constatat o aplicare inadecvată a normelor legale în ceea ce privește taxele ți impozitele locale. Aceste concluzii ale Curții de C. au fost concretizate într-un act administrativ și anume decizia civilă nr. 44/_ emisă de Curtea de C. . Legalitatea acestui act administrativ a fost verificată într-un alt dosar înregistrat pe rolul Tribunalului C., iar în calea de atac pe rolul Curții de Apel C. . Astfel, prin sentința civilă nr. 7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj și rămasă irevocabilă prin Decizia civila nr.8294/_ a Curții de Apel C., ambele în dosar_, s-a statuat cu privire la legalitatea Deciziei nr. 44/_ emisă de Curtea de C., în sensul obligării pârâtului M.
C. N. de a identifica cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat corect, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare, fiind stabilit în acest sens termenul de 30 aprilie 2012.
În considerentele de drept ale sentinței anterior enunțate se arată că la modalitatea de stabilire a impozitului aferent mijloacelor de transport, art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule. Dată
fiind mențiunea expresă a legiuitorului, urmează că pentru remorcile și semiremorcile care fac parte dintr-o combinație de autovehicule nu pot fi aplicate valorile din tabelul de la alin. 6 al art. 263 din Codul fiscal În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal";. În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone. Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație";.
Concluziile anterior enunțate sunt desigur incidente și în cazul concret analizat deoarece actul administrativ fiscal supus analizei în prezentul dosar nu face altceva decât să transpună în practică concluzile Curții de C. a căror legalitate a fost în mod irevocabil statuată în urma controlului judecătoresc realizat în urma unei cereri de chemare în judecată a M. C. N. .
În consecință, în mod concret, pentru semiremorcile evidențiate în decizia de impunere 5203/_ regimul de impozitare este cel prevăzut la art. 263 alin. 4, și nu cel invocat de către reclamanta recurentă, art. 263 alin (6) Cod fiscal. Din această perspectivă soluția pronunțată de către prima instanță este legală și temeinică.
Referitor însă la majorările de întârziere, instanța apreciază ca fiind pe deplin întemeiat argumentul recurentei potrivit căruia nu are vreo culpă pentru modul în care
M. C. -N. a restabilit impozitul pentru perioada 2008 - 2012. Recurenta- reclamantă nu putea achita alt impozit decât cel care i-a fost stabilit prin decizia anuală de impunere, așa cum prev. art. 86 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicată. În consecință, la momentul emiterii actului administrativ fiscal analizat era cu plata taxelor și impozitelor locale la zi, situația în care nu datorează penalități.
Astfel, baza de impunere nu a fost modificată ca urmare a unor constatări prealabile și nici ca urmare a unei inspecții fiscale, așa cum prevăd dispozițiile art. 94 alin. (1) și art. 99 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată. Pârâtul a emis Deciziei de impunere nr. 5203/_ cu efecte retroactive pentru perioada 2008-2012, însă conform art. 22 din O.G. nr. 92/2003 republicată, această nouă obligație fiscală nu poate cuprinde majorări de întârziere întrucât reclamanta recurentă a respectat obligația de a plăti la termenele legale impozitele datorate pentru cele 4 semiremorci, așa cum a stabilit la acea dată, prin decizii de impunere, organul fiscal competent.
Potrivit art. 119 alin. 1 din O.G. 92/2003, penalitățile de întârziere se datorează în cazul întârzierilor de la plata debitelor principale: ,,Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere,,.
Or în cazul concret analizat, în intervalul 2008 - 2012 reclamanta recurentă a fost cu plata sarcinilor fiscale impuse de către autoritatea locală la zi, situație în care impunerea de penalități este neconformă cu dispoziția legală enunțată și cu scopul punitiv al acestor sarcini fiscale suplimentare care au drept cauză legală comportamentul culpabil al subiectului impunerii. Orice modificare ulterioară care nu îi este imputabilă reclamantei nu poate atrage în sarcina acesteia obligații de plată accesorii, în speță majorări de întârziere pentru sume care până în ianuarie 2013 nu erau datorate.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 8.091 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va modifica în parte în sensul că va anula în parte dispoziția nr. 235 din_ și decizia de impunere nr. 5.203 din_ emise de către
M. C. -N. în sensul înlăturării obligației de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului stabilit pentru perioada 2008 - 2012, calculate la suma de 8.058, 33 lei (f. 10 dosar fond)
Fiind în culpă procesuală intimatul M. C. -N. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs, cu titlul de onorariu de avocat parțial, proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată prin raportare la totalul pretențiilor deduse judecății (f. 112 dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 8.091 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o modifică în parte în sensul că anulează în parte dispoziția nr. 235 din_ și decizia de impunere nr. 5.203 din_ emise de M. C. -N. prin Primar în sensul înlăturării obligației de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului stabilit pentru perioada 2008 - 2012.
Obligă intimatul M. C. -N. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP C. I. A. A. I.
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: A. R. lescu.
