Sentința civilă nr. 1942/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1942/2013

Ședința publică din data de 01 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea formulată de reclamantul P.

J. B. -N., împotriva pârâților C. LOCAL AL C. L. I., I. T. DE R.

S. ȘI DE V. C., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.

Cauza s-a judecat în fond la data de 18 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de 25 octombrie 2013, respectiv pentru data de 1 noiembrie 2013.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. J. B. -N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. local al comunei L. I. și I. T. de R. S. și de V. C., anularea, ca nelegală, a Hotărârii nr.28 din_ privind completarea Hotărârii nr.24/2012 privind vânzarea-cum pararea masei lemnoase proprietatea comunei obținute prin exploatarea în regim silvic timp de 5 ani a suprafeței de teren cu vegetație forestieră, în scopul folosirii prețului prin afectațiune specială, pentru plata obligațiilor ce revin comunei din Convenția nr.2265/_, ce are ca obiect implementarea prin CNI-SA a programului "S. integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare a apelor uzate în localitățile de până la 50000 locuitori" aprobat prin Legea nr.224/2007, respectiv "Alimentarea cu apă potabilă a localității L. I. și rețea de canalizare a aceleiași localități, prin care solicită instanței de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună admiterea acțiunii și anularea actului administrativ atacat, ca fiind nelegal.

În motivare, s-a arătat că potrivit adresei C. ui local al comunei L. I. nr.2921/_, înregistrată la Instituția P. ui - județul B. -N. sub nr. IID/16723/_, a fost înaintată Hotărârea nr.28 din_, în vederea exercitării controlului de legalitate.

In temeiul prevederilor art. 19 litera e) din Legea privind prefectul si instituția prefectului nr. 340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, P. județului B. -N., exercitând controlul de legalitate asupra acestui act administrativ a constatat faptul că este nelegal.

Se arată faptul că a fost formulată plângere prealabilă înregistrată sub nr.IID/16723/_ cu privire la acest act administrativ, anexată prezentei.

La plângerea prealabilă s-a primit un răspuns înregistrat la Instituția P. ui județul B. -

N. sub nr.II D/22272/_, din partea C. L. I., prin avocat Grigore Doboș, din care rezultă faptul că din punctul de vedere al acesteia Hotărârea nr.28/2012 este temeinică și legală.

Se precizează faptul că răspunsul la plângerea prealabilă vine din partea unității administrativ - teritoriale, respectiv a C. L. I. și nu din partea autorității deliberative, respectiv a C. ui local al comunei L. I., emitentul Hotărârii nr.28/2012, motiv pentru care nu rezultă faptul că răspunsul este asumat de către consiliul local.

Prin hotărârea susmenționată, se aprobă la art.l Regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase proprietatea comunei L. I., conform anexei care face parte integrantă din hotărâre și la art.2 se dispune vânzarea prin licitație publică a cantității de masă lemnoasă, de 42.500 mc, volum net constituit din produse principale în procent de 80% si produse secundare în procent de 20%, din masa lemnoasă ce va putea fi recoltată în perioada 2013-2017, cu un preț de plecare la licitație de

  1. 30 lei/mc.

    Reclamantul susține că Hotărârea nr.28/_ este adoptată în baza unor acte normative de nivel superior abrogate și inaplicabile în prezent, motivele de nelegalitate invocate fiind susținute prin prisma următoarelor considerente:

    • vânzarea masei lemnoase pe termen lung în condițiile reglementate la art. 1.2 al Hotărârii nr.28/2012 și prin Regulamentul propriu este lovită de nulitate absolută întrucât a fost aprobată fără temei legal;

    • prin adoptarea Regulamentului au fost încălcate prevederile art.19-22 și art.59 din Codul S.

      , cu modificările și completările ulterioare, referitoare la amenajarea pădurilor;

    • condițiile stabilite pentru vânzarea pe termen lung a masei lemnoase proprietatea publică a comunei L. I. atât prin Regulamentul propriu cât și la art. 2 din Hotărârea nr.28/2012, sunt nelegale încălcându-se prevederile silvice în vigoare;

    • vânzarea pe termen lung a masei lemnoase în condițiile reglementate prin Hotărârea nr.28/2012, încalcă prevederile Legii concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    • au fost încălcate prevederile art. 14 din Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare;

  1. Hotărârea nr.28/_ adoptată de C. local al comunei L. I. este nulă absolut fiind adoptată în baza unor acte normative de nivel superior abrogate la data hotărârii.

    Conform prevederilor art.80-82 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, actele autorităților administrației publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de interes local și sunt acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior și nu pot contraveni acestora.

    Având caracter accesoriu actelor normative de nivel superior, hotărârile consiliului local urmează soarta juridică a actelor în executarea cărora au fost adoptate.

    Hotărârea C. ui local L. I. a fost adoptată în baza Hotărârii Guvernului României nr.85/2004, invocată în preambul ca temei legal, însă în textul Regulamentului propriu este invocată Legea nr.26/1996 - Codul S. - act normativ care în prezent este abrogat.

    Este adevărat că, H.G.R.nr.85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică, către agenții economici, (act din care s-a preluat cea mai mare parte a prevederilor la întocmirea Regulamentului propriu) a fost adoptată în baza prevederilor art.41 din Legea nr.26/1996-Codul S., act normativ care este abrogat în prezent, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.46/2008 a noului Cod S. însă, prin prevederile Legii nr.46/2008 - noul Cod S., respectiv ale art.138 și art.139, legiuitorul a stipulat faptul că legislația subsecventă Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, rămâne în vigoare până la elaborarea legislației în condițiile prezentului cod.

    Având în vedere vidul legislativ în acest domeniu, pentru a primi mai multe lămuriri cu privire la aspectele arătate mai sus, P. județului B. -N. a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Mediului și Pădurilor.

    Din răspunsurile comunicate de Minister rezultă faptul că niciun text de lege în vigoare nu este aplicabil pentru valorificarea masei lemnoase proprietatea publică a unităților administrativ- teritoriale, urmând ca acest aspect să fie reglementat în viitor, prin completarea Ordinului nr. 1898/2010, cu prevederi referitoare și la unitățile administrativ-teritoriale.

    Dar până în prezent nu au apărut modificările despre care Ministerul Mediului și Pădurilor face vorbire în răspunsurile comunicate către P. județului B. -N. .

  2. Vânzarea masei lemnoase pe termen lung în condițiile reglementate la art. 1.2 al Hotărârii nr.28/2012 și prin Regulamentul propriu este lovită de nulitate absolută întrucât a fost aprobată fără temei legal.

În cadrul Regulamentului propriu de vânzare a masei lemnoase, C. local al comunei L.

  1. a aprobat secțiunea care privește "Pregătirea si desfășurarea licitațiilor pe termen lung".

    Astfel, la art.23 alin.l din Regulament s-a stabilit că "prin licitație publică pe termen lung se înțelege vânzarea unei cantități de masa lemnoasă pe picior, anterior punerii în valoare a acesteia, încadrată în posibilitatea de masă lemnoasă prevăzută în amenajamentele silvice, cu plata anticipată a valorii lemnoase licitate".

    Vânzarea de masă lemnoasă pe termen lung a fost introdusă în legislația românească prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 pentru încheierea de către Regia Națională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă, cu modificările și completările ulterioare. Această ordonanță se aplică pentru vânzarea masei lemnoase pe picior de către Regia Națională a Pădurilor, în calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului. Acest act normativ stabilește o serie de reguli și limitări menite să asigure protejarea pădurii și a funcțiilor sale multiple si este adoptat în baza Legii nr.26/1998 care este abrogată, însă nu se aplică unităților administrativ-teritoriale.

    Se mai arată faptul că s-a solicitat Ministerului Mediului si Pădurilor un punct de vedere și cu privire la aplicabilitatea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 la valorificarea masei lemnoase proprietatea publică a unităților administrativ - teritoriale.

    Astfel, prin adresa înregistrată ia Instituția P. ui sub nr.IID/17435/_ Ministerul Mediului și Pădurilor a comunicat faptul că: " Dispozițiile O.U.G.nr.71/2002 privind încheierea de către Regia Națională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe termen lung, nu sunt aplicabile la valorificarea masei lemnoase proprietatea unităților administrativ - teritoriale"

    Pe cale de consecință, aprobarea vânzării pe termen lung a masei lemnoase proprietatea publică a comunei L. I., s-a efectuat fără a avea la baza un temei legal în vigoare.

    Cum dreptul administrativ este o ramura a dreptului public, spre deosebire de dreptul privat unde se aplica principiul invocat în răspunsul la plângerea prealabilă acela potrivit căruia "este permis tot ceea ce legea nu interzice", în dreptul public este incident Principiul "este permis doar ceea ce legea prevede expres".

    Se mai precizează totodată faptul că, dacă la aprobarea Regulamentului propriu si a vânzării pe termen luna a masei lemnoase. C. local al comunei L. I. (așa cum s-a precizat în răspunsul la plângerea prealabilă pag.4 pct.2) a avut în vedere NUMAI Regulamentul de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică, către agenții economici, aprobat prin H.G.R.nr.85/2004, trebuia să îl respecte întocmai pe acesta.

    Astfel, în virtutea principiului "este permis doar ceea ce legea prevede expres", se menționează că prin Regulamentul aprobat prin H.G.R.nr.85/2004, legiuitorul nu a stabilit nici o reglementare în mod expres cu privire la vânzarea pe termen lung a masei lemnoase proprietatea publică a unităților administrativ - teritoriale.

    Dimpotrivă, singura reglementare în acest sens pe care legiuitorul a instituit-o prin Regulamentul aprobat prin H.G.R.nr.85/2004f se referă strict la licitațiile pentru adjudecarea de masă lemnoasă pe termen lung pentru pădurile proprietate publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, la art. 6 din actul normativ amintit

    Având în vedere cele de mai sus, Regulamentul propriu trebuia corelat cu prevederile actului normativ de nivel superior, respectiv cu Regulamentul aprobat prin H.G.R.nr.85/2004, cu care se afla în conexiune, el neputând depăși limitele competenței instituite prin actul superior și nici contraveni dispozițiilor acestuia.

    Au fost încălcate prevederile art. 19-22 și art.59 din Codul S., cu modificările și completările ulterioare, referitoare la amenajarea pădurilor.

    Amenajamentul silvic este o lucrare multidisciplinara ce cuprinde un sistem de măsuri pentru organizarea și conducerea unei păduri spre starea corespunzătoare funcțiilor multiple ecologice, economice și sociale.

    Potrivit prevederilor art.19-22 din Legea nr.46/2008, cu modificările și completările ulterioare, gestionarea fondului forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice care sunt valabile 10 ani se aprobă prin ordin al Ministrului Mediului și Pădurilor. Conform art.59 alin.l - 3 din Codul S., volumul maxim de lemn ce se poate recolta din păduri nu poate depăși posibilitatea stabilită prin amenajament silvic, volumul maxim de lemn ce se poate recolta anual din păduri nu poate depăși posibilitatea anuală. Cu titlu de excepție se poate depăși posibilitatea anuală cu volumul de lemn nerecoltat din anii anteriori de aplicare a amenajamentului silvic în vigoare.

    Masa lemnoasă din pădurile proprietatea unităților administrativ-teritoriale se poate recolta si valorifica numai în baza unui amenajament silvic valabil.

    Potrivit prevederilor art.20, art.21 și art.59 din Legea nr.46/2008 elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea și controlul autorității publice centrale care

    răspunde de silvicultură, iar valorificarea masei lemnoase se face cu respectarea amenajamentului silvic în vigoare.

    Din adresele nr.91/_ a SC Forest Grup Proiect SRL și nr.2368/_ a Ocolului S. Valea I., atașate la Hotărârea C. ui local al comunei L. I. nr.24/2012 care a fost completată prin Hotărârea nr.28/2012, rezultă faptul că amenajamentul existent expiră în decembrie 2012, iar suprafața de fond forestier proprietatea publică a comunei L. I., este în curs de amenajare, conferința a II-a de amenajare urmând sa aibă loc în luna noiembrie 2012.

    Potrivit prevederilor Ordinului nr. 1652/2000 a Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, privind "Normele și îndrumările tehnice privind amenajarea pădurilor" N.T.5, lucrările de amenajare a pădurilor se analizează și se avizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură în cadrul unei ședințe de avizare.

    După executarea lucrărilor de teren, bazele viitorului amenajament silvic se stabilesc la ședința de preavizare a soluțiilor tehnice.

    Preavizarea amenajamentului silvic este sinonim Conferinței a-II-a de amenajare, iar această operațiune presupune o analiză tehnico-științifică în vederea acceptării prealabile a soluțiilor preconizate de proiectanți la elaborarea amenajamentului.

    In cadrul lucrărilor ședinței de avizare care este condusă de reprezentantul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, se adoptă soluții si cu privire la mărimea posibilității de produse principale si secundare si a planurilor de amenajament.

    Amenajamentele redactate in forma definitivă se avizează în consiliul tehnico-economic al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

    Totodată, potrivit acelorași Norme și îndrumări invocate mai sus amenajamentul silvic se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului anterior executării lucrărilor de teren.

    Or, la data adoptării Hotărârii nr.28/2012 si implicit a aprobării vânzării pe termen lung de masă lemnoasă, pentru anii 2013 -2017, nu exista amenajament silvic aprobat în condițiile Codului

    S. .

    Vânzarea masei lemnoase pe termen lung în condițiile reglementate la art.1.2 al hotărârii și prin regulament este lovită de nulitate absolută întrucât obiectul actului juridic civil nu este determinat. Astfel: Potrivit prevederilor art.62 din Codul S., cu modificările și completările ulterioare "exploatarea masei lemnoase se face după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură".

    Exploatarea masei lemnoase se face în conformitate cu amenajamentul silvic, lucrările de evaluare a masei lemnoase destinate comercializării se finalizează prin întocmirea "actului de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării" sau - așa cum era cunoscut înainte de emiterea Ordinului Ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr.1651/_ privind aprobarea Normelor tehnice privind evaluarea volumului de lemn destinat comercializării - "act de punere în valoare " (APV).

    Prin evaluarea volumului destinat comercializării se stabilesc cantitativ, calitativ și valoric produsele lemnoase prevăzute a se introduce în consum, pe piață. Actul de evaluare a volumului de lemn destinat comercializării are un caracter tehnic, silvic și economic în care sunt înscrise, anticipat recoltării, structurat pe specii, grupe de specii, dimensiuni etc., volumele de masă lemnoasă ce se pot recolta.

    Acest document are la bază un amenajament silvic valabil.

    Comercializarea masei lemnoase nu se poate face în lipsa unui act de punere în valoare.

    Fără acest document nu se poate cunoaște calitatea și valoarea produsele lemnoase ce se exploatează și se vând de către proprietar.

    Așa cum este reglementată vânzarea pe termen lung a masei lemnoase în regulamentul aprobat prin hotărârea atacată, aceasta este nulă absolut pentru lipsa unui obiect determinat.

    Astfel, la art.23 alin.l din Regulament s-a stabilit că "prin licitație publică pe termen lung se înțelege vânzarea unei cantități de masa lemnoasă pe picior, anterior punerii în valoare a acesteia. încadrată în posibilitatea de masă lemnoasă prevăzută în amenajamentele silvice, cu plata anticipată a valorii lemnoase licitate".

    La alin.5 din același articol se stabilește că, "câștigătorul licitației va alege ulterior din listele de partizi constituite un anumit număr de partizi până la asigurarea cantității de masă lemnoasă licitată". Totodată, la art.23 alin.4 din Regulament se stabilește faptul că "prețul de începere al licitației se stabilește de către organizator și se exprimă în lei/mc, volum fără coaja lemnului de lucru".

    Deși nu este aplicabilă în cazul unităților administrativ-teritoriale, vânzarea de masă lemnoasă pe termen lung reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 pentru încheierea de către Regia Națională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă, cu modificările și completările ulterioare, stabilește o serie de reguli și limitări menite să asigure protejarea pădurii și a funcțiilor sale multiple.

    Astfel, se precizează câteva dintre ele și anume:

    • vânzarea pe termen lung se poate face către o anumită categorie de agenți economici, respectiv agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite;

    • poate face obiectul vânzării pe termen lung un maxim de 20% din volumul maxim de masă lemnoasă cu destinație industrială;

    • contractele pe termen lung se încheie pe o perioadă determinată cuprinsă între minimum 3 ani și maximum 10 ani, anual;

    • câștigătorul licitației va putea recolta numai cantitatea de lemn stabilită în amenajament, anual se va încheia un act adițional prin care se stabilesc volumul masei lemnoase pe picior și prețul acesteia.

      Prin urmare, obiectul vânzării pe termen lung este un volum determinat de masă lemnoasă identificat prin acte de punere în valoare care se constituie în loturi/partizi. La licitația pe termen lung se scot la vânzare partizi de masă lemnoasă din care anual câștigătorul licitației își alege din aceste partizi cele pe care le recoltează și exploatează anual, cu limitările mai sus precizate.

      Se poate constata că obiectul contractului de vânzare pe termen lung încheiat în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 este determinabil, deoarece vânzătorul, în schimbul prețului, predă un volum de masă lemnoasă din niște loturi constituite și evaluate cantitativ, calitativ și valoric, în cazul vânzării pe termen lung reglementată prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea C. ui Local nr.28/_ . obiectul vânzării nu este determinat, întrucât la vânzarea pe termen lung se scoate un volum de masă lemnoasă care nu este evaluat, nu se știe calitatea și specia masei lemnoase ce va fi predată cumpărătorului în schimbul prețului, întrucât aceasta nu este evaluată nici cantitativ, nici calitativ și nici valoric, în lipsa amenajamentului silvic valabil și a actului de punere în valoare.

      În ceea ce privește prețul, se pune întrebarea cum poate organizatorul să stabilească acest preț de începere al licitației, atâta timp cât vânzarea se face anterior punerii în valoarea a masei lemnoase pe picior. Atâta timp cât se scoate la licitație o masa lemnoasă care nu este evaluată calitativ și valoric, nu se poate stabili pentru aceasta un preț de începere al licitației.

      1. Vânzare pe termen lung a masei lemnoase în condițiile reglementate prin hotărârea a cărei anulare se solicită încalcă prevederile Legii concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin adjudecarea licitației, agentului economic i se dă posibilitatea de a alege din listele de partizi constituite, masă lemnoasă de cea mai bună calitate în detrimentul celorlalți agenți economici, care ar participa la licitațiile publice anuale, unde vor putea fi scoase la vânzare numai partizile care nu au fost alese de adjudecatarul pe termen lung. Câștigătorul licitației nu poate fi decât un agent economic cu o mare putere financiară, care va putea plăti anticipat valoarea masei lemnoase licitate, iar prin această condiție se exclud șansele agenților economici cu un potențial financiar redus la câștigarea licitației.

        Având în vedere cele arătate mai sus consideră reclamantul că prin aceste dispoziții se încalcă prevederile art.9 alin.l din Legea concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, precum:

    • limitarea libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;

    • restabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor".

    1. Regulamentul de vânzare pe termen lung a masei lemnoase încalcă prevederile art.123 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la vânzarea bunurilor proprietatea unității administrativ teritoriale, prin licitație publică.

      Astfel, se îngrădește participarea la licitația publică a majorității agenților economici interesați, datorită condiției impuse de a plăti cu anticipație prețul masei lemnoase adjudecate și a garanției, care nu poate fi îndeplinită decât de un agent economic cu un potențial financiar foarte mare, ceea ce ne face să credem ca ne aflăm în fața unei aparente licitații publice, care este de fapt o vânzare directă simulată.

    2. Reclamantul mai invocă faptul că la Capitolul III din Regulamentul aprobat prin

      H.C.L nr.28/2012 care privește "Negocierea directă", nu este stabilită obligația agenților economici de a face dovada depunerii garanției de 5 % din valoarea de începere a licitației.

      Această obligație este stabilită doar pentru agenții economici care participă la licitații și nu și la cei care participă la negocierea directă.

      Se precizează faptul că e o măsură discriminatorie, atâta timp cât Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr.85/2004, stabilea această obligație în sarcina agenților economici în ambele cazuri, respectiv atât pentru licitație publică cât și pentru negociere directă.

    3. Hotărârea nr.28/_ încalcă prevederile art.14 din Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare.

      La art.I din hotărâre se prevede că suma de bani obținută în urma vânzării de 42.500 mc masă lemnoasă va fi prevăzută anual în bugetul local aprobat în perioada 2013-2017, deși plata se face anticipat, la data încheierii contractului, respectiv în anul 2012 și suma se va folosi pentru plata Convenției nr.2265/_ care are ca obiect implementarea prin Compania Națională de Investiții -

      S.A. a programului "S. integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori", respective "alimentarea cu apă potabilă a localității L. I. și rețea de canalizare a aceleiași lucrări".

      Conform art.14 din Legea nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele locale și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Ori așa cum reiese din art.I din hotărâre, înscrierea sumelor de bani obținute din vânzarea de masă lemnoasă în bugetele locale din anii 2013-2017, în condițiile în care se cheltuia în anul 2012 pentru onorarea convenției încheiate cu

      C.N.I. S.A., este nelegală. în bugetele anilor 2013-2017 vor fi înscrise cu titlu de cheltuieli sume de bani pentru care nu există sursa de finanțare. Practic va exista o prevedere bugetară însă nu va exista sursa de finanțare pentru aceasta.

    4. Hotărârea nr.28/_ încalcă prevederile art.49 alin.l din Legea nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, cu privire la intrarea în vigoare a actelor administrative a autorităților administrației publice locale.

La art.III C. local al comunei L. I. stabilește faptul că "Hotărârea intră în vigoare la data adoptării". Acest fapt încalcă prevederile art.49 alin.l din Legea nr.215/2001. republicată cu modificările și completările ulterioare, care stipulează în mod expres faptul că "hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte de ia data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol "Aducerea ia cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

Prin urmare, dispozițiile art.III din Hotărârea nr.28/2012 sunt nelegale.

S-a solicitat împrocesuarea I. ui T. de R. S. și de V. C. în considerarea atribuțiilor sale - prevăzute în Hotărârea Guvernului României nr.333/2005 - de implementare a strategiei de dezvoltare a silviculturii, de certificare a legalității clauzelor contractuale care se referă la regimul silvic și înregistrarea contractelor de administrare, de verificare/recepție finală a lucrărilor de teren din cadrul proiectelor de amenajare a pădurilor, pentru fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale și proprietate privată, în conformitate cu prevederile Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, aprobate prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr._, nepublicat.

În drept s-au invocat prevederile art. 19 litera e din Legea nr. 340/2004, republicata, cu modificările si completările ulterioare;prevederile art. 3, art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare; prevederile Legii nr.46/2008 - Codul S. ; prevederile Legii privind finanțele publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Legii concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 pentru încheierea de către Regia Națională a Pădurilor a contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă;prevederile H.G.R. nr.85/2004; prevederile Legii administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Ordinului nr. 1898/2010 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva; prevederile Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul C. Local al comunei L. I. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivare, s-a arătat că Prin Hotărârea C. ui Local L. I. nr. 24/_ s-a aprobat vânzarea masei lemnoase proprietatea comunei obținută prin exploatare in regim silvic timp de 5 ani a suprafeței de teren cu vegetație forestiera . in scopul folosirii prețului prin afectațiune speciala, pentru plata obligațiilor ce revin comunei din Convenția nr. 2265/_ ce are ca obiect completarea prin CNI- SA a programului " S. integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a stațiilor de tratare a apei potabile si stațiilor de epurare a apelor uzate in localitățile de pana la 50000 locuitori" aprobat prin Legea 224/2007. respectiv :" Alimentarea cu apa potabila a localității L. I. si rețea de canalizare a aceleiași localități". Hotărârea astfel adoptata a primit avizul de legalitate din partea Instituției P. ui J. B. -N. .

Prin Adresa Instituției P. ui J. B. -N. nr. 1113/ 14441 din data de_ s-a solicitat completarea reglementarii cuprinse în HCL nr. 24/_ prin aprobarea următoarelor:

  • masa lemnoasei afectata pentru plata sumei de 3.200.000 lei va fi prevăzuta anual in decursul celor 5 ani, in bugetul local aprobat, după deducerea din sumele ce revin consiliului local a cheltuielilor ocolului silvic si executarea lucrărilor tehnice silvice in conformitate cu legislația silvica in vigoare.

  • aprobarea unui regulament propriu de vânzare a masei lemnoase către agenți economici, cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 85/2004.

  • vânzarea cantității de masa lemnoasa se va realiza cu respectarea regimului silvic aciuai, prin licitație publica, cu respectarea amenajamentului silvic aprobat începând cu anul. 2013.

In acest sens a fost adoptata Hotărârea C. ui Local nr. 28/_ prin care se completează HCL nr. 24/_ in sensul ca se aproba regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase proprietatea comunei L. I., se aproba vânzarea prin licitație publica a cantității de 42500 mc, volum net, constituit din produse principale 80% si 20% produse secundare, din posibilitatea anilor 2013-2017 la valoarea minima de 3.200.000 lei stabilind un preț de pornire de

75.30 lei/mc si masa lemnoasa afectata pentru plata sumei de 3.200.000 lei va fi prevăzuta anual in decursul celor 5 ani. in bugetul local aprobat, după deducerea din sumele ce revin consiliului local a cheltuielilor ocolului silvic si executarea lucrărilor tehnice silvice in conformitate cu legislația silvica in vigoare.

În combaterea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant, pârâtul arată în primul rând că HCL nr. 28/_ nu este adoptata in baza unor acte normative de nivel superior abrogate si inaplicabile in prezent.

Astfel, aspectul reclamat vizând faptul că in cuprinsul regulamentului de vânzare a masei lemnoase aprobat prin HCL nr. 28/_ se face referire (singular si tangențial) la Legea 26/1996, respectiv vechiul Cod silvic, este tendențios, pârâtul arătând că mențiunea este o eroare materială de redactare ce a fost imediat rectificată si care nu a produs efecte de drept. Este lipsit de echivoc ca. astfel cum reiese din preambulul actului administrativ in cauza, acesta are ca temei Legea 46/2008 privind Codul silvic actualizat coroborat cu HG nr. 85/2004 privind aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietatea publica, către agenții economici.

Pârâtul susține că inițial reglementările silvice au fost cuprinse in Legea 26/1996 privind Codul silvic. In temeiul acestei legi cadru s-a emis numeroase reglementari (de obicei prin OG, OUG si HG) pentru legiferarea unor stări de fapt cu efecte juridice. Desigur ca necesitatea

completării cadrului legislativ cu reglementari specifice a fost determinata de diferite nevoi, printre care si legate de administrarea fondului forestier. Legat de fondul forestier, este extrem de important de reținut ca pana in aul 2008 in proporție de peste 95% acesta era administrat de RNP Romsilva indiferent de titularul dreptului de proprietate (stat sau UAT), sens în care prin OUG nr. 71/2002 se reglementează la art. 1: "Regia Națională a Pădurilor, in calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat in proprietatea publică a statului, este abilitată să încheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vânzării masei lemnoase pe picior cu agenții economici care au activitate in domeniul prelucrării lemnului în produse finite".

Insă demersul cuprins in HCL nr. 28/_ nu este întemeiat pe OUG nr. 71/2002,ci pe Legea 46/2008 codul silvic si pe HG nr. 85/2004 privind Regulamentul de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică, către agenții economici. Aceste acte normative reglementează modalitatea de valorificare prin vânzare a masei lemnoase dispunând ca masa lemnoasă pe picior sau fasonată, care se valorifică potrivit legii, din fondul forestier proprietate publică, se vinde agenților economici în condiții specifice economiei de piață, prin licitație sau prin negociere directă. Licitațiile sau negocierile directe se organizează și se desfășoară conform prevederilor prezentului regulament.

Cu privire la licitațiile pentru adjudecarea de masă lemnoasă pe termen lung, singura prevedere este cuprinsa in art. 6 din Regulamentul de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică aprobat prin HG nr. 85/2004 care stipulează că forma de licitație care se utilizează este licitația publică deschisă cu preselecție. Licitațiile pentru adjudecarea masei lemnoase pe termen lung din pădurile proprietate publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, se desfășoară in conformitate cu normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului .

Acest text normativ nu prevede nicidecum ca doar RNP Romsilva are dreptul de a valorifica masa lemnoasa pe temem lung ci, ca in cazul acelei entități (având in vedere ca administrează un patrimoniu deosebit de amplu si valoros pe plan național si deoarece acest patrimoniu este proprietatea statului administrat de Guvern) licitațiile de adjudecare de masa lemnoasa pe termen lung se desfășoară in condiții speciale reglementate explicit prin HG. Este inadmisibila adăugarea la lege prin interpretarea caracterului exclusiv al acestei proceduri - de licitație publica pe terme lung - la activitatea RNP atât timp cât legea nu prevede expres o interdicție in acest sens.

Ceea ce legea stipulează in mod expres este ca deținătorii de fond forestier proprietate publică, care valorifică masă lemnoasă conform prevederilor prezentului regulament, denumiți în continuare organizatori, sunt: a) Regia Națională a Pădurilor -Romsilva, care poate delega atributul de organizator unităților din subordinea sa; b) ceilalți deținători legali de fond forestier proprietate publică: unități administrativ-teritoriale, unități militare, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și altele asemenea si ca forma de licitație care se utilizează este licitația publică deschisă cu preselecție art. 5, 6 alin. 1 din RHG 85/2004.

Privitor la critica vizând încălcarea prev. art. 19-22 si art. 59 din Codul silvic referitoare la amenajarea pădurilor, se menționează că aprecierea reclamantei are ca temei reglementarea amenajamentului silvic ca lucrare multidisciplinară ce cuprinde un sistem de măsuri pentru organizarea si conducerea fondului forestier spre starea corespunzătoare funcțiilor multiple ecologice, economice si sociale.

Reclamanta susține că recoltarea masei lemnoase se poate face numai in baza unui amenajament silvic valabil.

Insa susținerea de la acest punct este străina de obiectul actului administrativ pretins nelegal, respectiv HCL 28/_ . Astfel prin hotărârea atacata se dispune :

  • se aproba regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase proprietatea comunei L. I.

    ,

  • se aproba vânzarea prin licitație publica a cantității de 42500 mc. volum net. constituit din

    produse principale 80% si 20% produse secundare, din posibilitatea anilor 1013-2017 la valoarea minima de 3.200.000 lei stabilind un preț de pornire de 75.30 Iei/mc .

  • masa lemnoasă afectată pentru plata sumei de 3.200.000 lei va fi prevăzută anual în decursul celor 5 ani, in bugetul local aprobat, după deducerea din sumele ce revin consiliului local a cheltuielilor ocolului silvic si executarea lucrărilor tehnice silvice in conformitate cu legislația silvica in vigoare.

Art. 19 din Legea 46/2008 statuează ca (1)" Modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamente silvice. (2) Țelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, in concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice și cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, exercitat potrivit prevederilor prezentului cod.

Acesta reglementare nu consacra decât obligația existentei unui amenajament valabil și obligația înnoirii acestuia o dată de 10 ani in condițiile legii. Această obligație este respectată, chiar reclamanta îndevederând că în momentul adoptării HCL nr. 28/2012 exista un amenajament silvic elaborat și valabil in condițiile legislației specifice care expiră abia în decembrie 2012. De la această dată intră în vigoare amenajamentul silvic pentru următorii 10 ani. procedura ce este parcursă de numeroase ocoale silvice fără să impieteze valorificarea mesei lemnoase cuprinsa in fondul forestier. Desigur ca ITRSV este in măsura (art. 102 din Codul silvic) sa verifice daca valorificarea si exploatarea propriu-zisa a masei lemnoase ( la momentul in care acesta se efectuează in fapt) s-a efectuat in conformitate cu obligațiile si condițiile cuprinse in amenajamentul silvic (valabil in acel moment) insa nicidecum acest aspect nu constituie o opreliște in conduita proprietarului sa valorifice propriul bun.

La art. 23 din Regulament se prevede in mod expres: al. 1 "Prin licitație pe termen lung se înțelege vânzarea unei cantități de masa lemnoasa pe picior, anterior punerii in valoare a acesteia. încadrata in posibilitatea de masa lemnoasa prevăzuta in amenajamentele silvice, cu plata anticipata a valorii masei lemnoase licitate ". Al. 3. Cantitatea de masa lemnoasa scoasa la vânzare printr-o licitație pe termen lung nu poate depăși mai mult de 50% din volumul prevăzut de amenajamentele silvice a fi exploatat pentru perioada respectiva.

In prezent este elaborat si avizat amenajamentul silvic pentru perioada 2013- 2023 pentru Ocolul S. Valea I. in care se consacra posibilitatea recoltării masei lemnoase ce face obiectul HCL nr. 28/2012.

IV. Vânzarea masei lemnoase pe termen lung in condițiile reglementate la art. 1.2 al Hotărârii si prin regulament este lovita de nulitate absoluta întrucât obiectul actului juridic civil nu este determinat.

Astfel cum însăși reclamanta învederează la acest punct, potrivit art. 62 din Codul silvic Exploatarea masei lemnoase se face după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. "

Din nou se apreciază remarca sa fiind lipsita de sens in raport de obiectul pricinii deoarece textul invocat face referire la EXPLOATARE care intr-adevăr se face in condițiile stipulate. HCL nr. 28/2012 nu aproba exploatarea ci premergător acestui demers aproba valorificarea prin vânzare. Astfel, după aprobarea de către proprietar a valorificării, se elaborează actele de punere in valoare, se parcurge etapa licitației de către ocolul silvic si agenții economici si abia apoi se eliberează autorizația de exploatare, se preda parchetul etc. Privitor la actul de punere in valoare este elucidantă definiția acestuia data de HG nr. 966/2008 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalațiilor de prelucrat lemn rotund :" Actul de punere în valoare, denumit în continuare APV, este documentul de proveniența a materialelor lemnoase rezultate din masa lemnoasa pe picior inventariata sau marcata si autorizata spre exploatare. APV-ul este un document tehnico-economic care conține rezultatele evaluării cantitative, calitative si valorice, precum si localizarea, conform normelor tehnice silvice pentru amenajarea pădurilor, a masei lemnoase destinate exploatării. APV-ul se întocmește conform normelor tehnice silvice pentru evaluarea masei lemnoase destinate comercializării si se înregistrează în registrul APV de către ocolul silvic care a efectuat punerea in valoare. "

Vânzarea pe termen lung a masei lemnoase încalcă prev. Legii concurentei nr. 21/1996.

Prima întrebare care se impune a fi pusa este de ce vânzarea pe termen lung a masei lemnoase proprietatea statului efectuata de RNP Romsilva in aceleași condiții nu încalcă Legea concurentei iar cea efectuata de administratori de fond forestier proprietatea unităților administrativ teritoriale ar încălca prevederile concurențiale. Răspunsul este clar. nu încalcă legea concurentei procedura fiind in consens cu legea si pretabilă nevoilor economice.

Este de altfel greu de înțeles cum o procedură de licitație publică în condiții de egalitatea a șanselor ar putea favoriza un comerciant în detrimentul altuia.

Remarca reclamantei prin care învederează că actul normativ ar crea condiții discriminatorii pentru unii agenți economici "mai mici" este ilară într-o economie capitalista. Nu există nici o reglementare legală care să stipuleze că la o licitație, fie si de masă lemnoasă, trebuie să poată participa toți ori 50% ori 10% ori etc. din cei interesați, deoarece ar însemna practic colapsul sistemului economic si fundamentul licitației publice ca garant al obiectivității și responsabilității punerii în valoare a patrimoniului public. Unitatea administrativ teritoriala are obligația legală de a valorifica patrimoniul in condiții cat mai avantajoase pentru comunitate nu să facă acte caritabile pentru agenți economici " mai mici".

Încălcarea art. 123 alin. 2 din Legea 215/2001 privind vânzarea bunurilor proprietatea publica a imitații administrativ teritoriale, prin licitație publica.

Condiția plății anticipate a prețului este de asemenea de resortul suveran al consiliului local ca for deliberativ ce își asumă deciziile in conformitate cu legea. P. a determinat daca condițiile de licitație au fost exagerate si piața a arătat ( prin participarea a trei ofertanți cu cereri eligibile) ca oferta pârâtului a fost una vandabila.

Privitor la stabilirea obligației in sarcina agenților economici ele a face dovada depunerii garanției de 5% din valoarea de începere a licitației in procedura negocierii directe.

Art. 25 alin. 3 din Regulamentul propriu prevede: "Agenții economici admiși pentru negociere directă, in urma preselecției, sunt obligați să achite anterior orei anunțate pentru începerea negocierii directe respective, în contul organizatorului, prin unul dintre instrumentele legale de plată, tariful de participare, stabilii de organizator pe baza cheltuielilor efective de organizare și pregătire, fără ca acest tarif să fie prohibitiv sau să constituie sursă de profit.

Agenții economici admiși, în urma preselecției, pentru negociere directă sunt obligați să facă dovada depunerii anterior datei tinerii negocierii directe, în contul organizatorului, a garanției de 5% din valoarea de începere a negocierii pentru partizile, loturile sau piesele pentru care sunt înscriși, prin unul dintre instrumentele bancare legale. Dovada respectivă se depune la secretariatul comisiei de licitație anterior orei de începere a ședinței de negociere directă. Prezentarea dovezii de depunere a garanției în timpul ședinței de negociere directă nu dă dreptul agentului economic respectiv să participe la negociere.

Garanția se restituie în termen de cel mult o zi lucrătoare agentului economic cu care nu se convine prin negociere directă.

Garanția nu se restituie în cazul agentului economic cu care s-a convenit prin negociere directă, în următoarele cazuri:

În cazul agenților economici care încheie contractele în termen, valoarea garanției se va lua în calcul la plata primei facturi;

În cazul agenților economici care nu încheie contractele în termen, garanția încasată de organizator rămâne la acesta, constituindu-se ca venit. "

Încălcarea prevederilor art. 14 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale.

Reclamanta pornește de la premisa greșita respectiv califica Regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase aprobat prin HCL nr. 28/_ ca fiind exclusiv pentru valorificarea masei lemnoase prin procedura licitației pe termen lung. După cum fără echivoc reiese din cuprinsul regulamentului procedura licitației pe termen lung este una de excepției ce se organizează in situații excepționale prin hotărâre expresa a consiliului local - art. 6 alin 2 din Regulament.

Deci art. III din HCL nr. 28/_ are aplicabilitate in ceea ce privește întreg Regulamentul propriu de valorificare a masei lemnoase și nu este strict determinat obiectului cuprins in art. II ce aproba situația de excepție, constând in licitația pe termen lung in temeiul art. 23 si urmat, din Regulament.

Privitor la art. 14 din Legea 273/2006 nu înțelege care este nelegalitatea. Cheltuiala privind plata obligațiilor ce revin comunei din Convenția nr. 2265/_ ce are ca obiect completarea prin CNI- SA a programului " S. integral de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a stațiilor de tratare a apei potabile si stațiilor de epurare a apelor uzate in localitățile de pana la 50000 locuitori" aprobat prin Legea 224/2007. respectiv: "Alimentarea cu apa potabila a localității

L. I. si rețea de canalizare a aceleiași localități este înscrisa in bugetul unității administrativ teritoriale iar venitul ce rezulta din valorificare cantității de 42.500 mc masa lemnoasa (parte din

totalul masei lemnoase ce se valorifica in perioada următoare ) este destinat prin afectațiune speciala pentru acoperirea acelui debit, sens in care s-a adoptat o hotărâre a consiliului local privind rectificarea bugetului local pentru anul 2012 unde s-a cuprins sursa de venit.

Încălcarea prev. art. 49 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală.

Potrivit textului de lege indicat hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Ori art. III din HCL nr. 28/_ stipulează: "Hotărârea intra in vigoare de la data adoptării. " Remarcam abia cu aceasta ocazie eroarea materiala strecurata in cuprinsul hotărârii si menționam ca aceasta nu a produs efecte juridice dat fiind ca s-a respectat, in fapt procedura legala. Astfel actul administrativ a intrai in vigoare abia după aducerea la cunoștință publica prin afișare la sediul Primăriei aspect probat prin procesul-verbal de afișare din data de_ si procesul verbal de dezalisare din data de_ .

Prin Hotărârea C. ui Local L. I. nr. 24/_ . s-a aprobat vânzarea masei lemnoase proprietatea comunei obținută prin exploatare in regim silvic timp de 5 ani a suprafeței de teren cu vegetație forestiera in scopul folosirii prețului prin afectațiune specială, pentru plata obligațiilor ce revin comunei din Convenția nr. 2265/_ ce are ca obiect completarea prin CNI- SA a programului " S. integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a stațiilor c/e tratare a apei potabile si stațiilor de epurare a ape/or uzate in localitățile de pana la 50000 locuitori" aprobat prin Legea 224/2007. respectiv . " Alimentarea cu apa potabila a localității L. llvei si rețea de canalizare a aceleiași localități". Hotărârea astfel adoptata a primit avizul de legalitate din partea Instituției P. ui J. B. -N. . Prin HCL nr. 28/_ s-a răspuns unei solicitări a reclamantei, in mod punctual. Remarcă in acest context faptul ca reclamanta prin argumentarea prezentei acțiuni practic își neagă avizul de legalitate acordat hotărârii de baza 24/_ fapt ce este nelegal - nemo auditur propriam turpitudinem alleqans.

Este, de asemenea, este necesar a se observa ca inițiativa demersului a aparținut unității administrativ teritoriale ce a înregistrat nevoia urgentă de finanțare pentru plata în cotă parte a uni proiect angajat prin fonduri europene si executai in fapt sub riscul retragerii nuanțării si pierderii investiției in defavoarea comunității.

Intervenientul forțat ITRSV C. -Napoca a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii reclamantului, susținând în esență că unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate, potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b rap. la art. 6 din HG nr. 85/2004, să utilizeze forma licitației publice deschise cu preselecție, excepția referitoare la licitațiile organizate pentru vânzarea masei lemnoase pe termen lung vizând doar pădurile proprietate publică a statului administrate de regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prevederi ce trebuie coroborate cu cele ale OUG nr. 71/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de P. județului

B. -N., în exercitarea controlului de tutelă administrativă în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 al Legii nr. 554/2004, împotriva Hotărârii nr. 28 din_ adoptată de pârâtul C. local al comunei L. I. (f. 39 dosar), hotărâre prin care s-a aprobat regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase proprietatea comunei L. I., precum și vânzarea prin licitație publică a cantității de 42500 mc. volum net, constituit din produse principale 80% și 20% produse secundare, din posibilitatea anilor 1013-2017, la valoarea minimă de 3.200.000 lei, stabilind un preț de pornire de

75.30 lei/mc.

Prin aceeași hotărâre s-a prevăzut (art. 3) că masa lemnoasă afectată pentru plata sumei de

      1. lei va fi prevăzută anual în decursul celor 5 ani, în bugetul local aprobat, după deducerea din sumele ce revin consiliului local a cheltuielilor ocolului silvic și executarea lucrărilor tehnice silvice în conformitate cu legislația silvică în vigoare.

        Hotărârea sus menționată a completat Hotărârea nr. 24 din_ adoptată de același consiliu local (f. 108), hotărâre prin care se aproba vânzarea către agenții economici a cantității de masă lemnoasă aferentă sumei de 3.200.000 lei rezultată din exploatarea în regim silvic a terenurilor cu vegetație forestieră proprietatea comunei L. -I. prin încheierea unui contract de vânzare- cumpărare cu plata prețului la data încheierii acestuia, aprobându-se ca prețul astfel obținut să fie folosit în mod exclusiv la plata cotei părți de contribuție financiară a comunei L. -I. conform art. 5-6 din Convenția nr. 2265/_ .

        În privința primului motiv de nelegalitate invocat de reclamant, vizând adoptarea hotărârii în temeiul unor acte normative abrogate, tribunalul constată că într-adevăr, în art. 29 alin. 4 din

        "Regulamentul de vânzare a masei lemnoase provenite din proprietatea publică a comunei L. -I. către agenții economici";, anexă la HCL nr. 28/2012, se face trimitere la prevederile Legii nr. 26/1996 - "Codul silvic";, lege care a fost abrogată prin intrarea în vigoare a noului cod silvic, adoptat prin Legea nr. 46/2008 (f. 54).

        Însă, în condițiile în care în preambulul hotărârii atacate, se menționează "prevederile Codului S. al României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238/_ ";, referire ce vizează în mod evident Codul S. adoptat prin Legea nr. 46/2008, trimiterea din Regulamentul de vânzare aprobat prin HCL nr. 28/2012 nu reprezintă decât o eroare materială ce nu afectează în substanță legalitatea actului administrativ, eroare generată de împrejurarea că, așa cum corect a remarcat și reclamantul, regulamentul de vânzare aprobat de pârât preia, aproape integral, prevederile HG nr. 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică, către agenți economici, act normativ adoptat în temeiul și pentru punerea în aplicare a prevederilor vechiului cod silvic, adoptat prin Legea nr. 26/1996.

        În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamant, respectiv lipsa temeiului legal pentru aprobarea vânzării masei lemnoase pe termen lung, tribunalul reține că acesta se fondează, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce succedă.

        Vânzarea-cumpărarea masei lemnoase pe termen lung a fost reglementată prin OUG nr. 71/2002, act normativ care, în cuprinsul prevederilor art. 1, abilitează Regia Națională a Pădurilor, în calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului, să încheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vânzării masei lemnoase pe picior cu agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite.

        Din prevederile alin. 2 al art. 1 și prevederile art. 2 din aceeași ordonanță de urgență, rezultă că aceste contracte se încheie între Regia Națională a Pădurilor și agenții economici care au dobândit acest drept prin licitație publică, pentru volume minime de 20 mii mc/an/agent economic și pentru o perioadă de minimum 3 ani și maximum 10 ani, precum și faptul că licitațiile pentru dobândirea dreptului de a încheia contracte pe termen lung se organizează la nivel central și se desfășoară conform normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

        În temeiul acestor prevederi, la data de_ a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 1081 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și desfășurarea licitațiilor pentru dobândirea de către agenții economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite a dreptului de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase cu Regia Națională a Pădurilor, în art. 4 din anexa la hotărâre fiind circumstanțiat obiectul reglementării, în sensul că Regia Națională a Pădurilor încheie contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung și acte adiționale anuale la contract numai pentru masa lemnoasă ce se recoltează din pădurile ce rămân în proprietatea publică a statului și în administrarea sa după aplicarea reglementărilor legale referitoare la restituirea pădurilor către foștii proprietari și moștenitorii acestora.

        Aprobarea prin HCL nr. 28/2012 a Regulamentului propriu de vânzare a masei lemnoase proprietatea comunei L. -I. (regulament prin care s-a consacrat, în art. 6 alin. 2 dreptul consiliului local de a proba în cazuri bine justificate, organizarea licitațiilor pentru adjudecarea de masă lemnoasă pe termen lung), s-a întemeiat, așa cum rezultă din chiar conținutul menționatei hotărâri, pe prevederile HG nr. 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deținătorii de fond forestier proprietate publică, către agenții economici, acestea fiind de altfel reproduse în proporție de 90% în conținutul regulamentului propriu.

        Reglementând în cadrul capitolului 2 licitațiile, art. 5 din HG nr. 85/2004 menționează în categoria deținătorilor de fond forestier proprietate publică care valorifică masă lemnoasă conform prevederilor menționatului regulament, alături de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, care poate delega atributul de organizator unităților din subordinea sa (art. 5 lit. a) și unitățile administrativ-teritoriale, acestea fiind incluse la categoria celorlalți deținători legali de fond forestier proprietate publică (art. 5 lit. b).

        În continuare, art. 6 din HG nr. 85/2004 prevede următoarele :

        1. Forma de licitație care se utilizează este licitația publică deschisă cu preselecție.

        2. Licitațiile pentru adjudecarea de masă lemnoasă pe termen lung din pădurile proprietate publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, se desfășoară în conformitate cu normele metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Așadar, licitația pentru adjudecarea de masă lemnoasă pe termen lung este prevăzută cu titlu de excepție, doar pentru pădurile proprietate publică a statului administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, nu și pentru ceilalți deținători de fond forestier proprietate publică, cum este cazul unităților administrativ-teritoriale.

Or, în condițiile în care administrarea fondului forestier este reglementată de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic în mod distinct după cum aceasta vizează fondul forestier proprietate publică a statului, care potrivit art. 11 se administrează de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, respectiv fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, art. 12 prevăzând că acestea se administrează prin ocoale silvice private care funcționează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv silvic sau pe bază de contracte cu ocoale silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, cu atât mai mult această distincție se impune a fi respectată în raport cu conținutul actelor normative speciale adoptate în aplicarea prevederilor Codului silvic, în raport cu diferite categorii de deținători ai fondului forestier și de acte de administrare specifice fiecărei categorii.

În atare context legislativ, apare ca fundamentată teza susținută de reclamant, în sensul nelegalității prevederii inserate la art. 6 alin. 2 din Regulamentul propriu de vânzare a masei lemnoase aprobat prin HCL nr. 28/2012 și care permite unității administrativ-teritoriale, prin autoritatea sa deliberativă, să aprobe vânzarea masei lemnoase pe termen lung.

Aceasta, având în vedere că printre exigențele impuse de principiul legalității ce guvernează administrația publică se numără și condiția primordială referitoare la legalitatea internă a actului administrativ, materializată în necesitatea ca acesta să fie conform cu Constituția, legile și celelalte acte normative în vigoare.

Principiul legalității este unul dintre principiile fundamentale ale administrației, consacrarea legalității ca dimensiune esențială a statului de drept regăsindu-se în art. 1 alin. 3 al Constituției care proclamă România ca stat de drept și în alin. 5, potrivit cu care "respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.

Întrucât instanța apreciază că aprobarea vânzării masei lemnoase pe termen lung încalcă principiul legalității, în cauză nu se mai impune a se analiza celelalte critici formulate de reclamant cu privire la modalitatea de exploatare, la lipsa amenajamentului silvic, a pretinsei încălcări a prevederilor Legii nr. 21/1996 - Legea concurenței și ale Legii nr. 273/2006 - Legea finanțelor publice locale.

Așadar, în temeiul considerentelor de fapt și drept mai sus enunțate, tribunalul urmează ca în conformitate cu art. 3 și 18 alin. 4 lit. a din Legea nr. 554/2004, să admită acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, dispunând anularea, ca nelegală, a Hotărârii nr. 28/_ adoptată de pârâtul C. local al comunei L. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂTĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. J. B. -

N.,

cu sediul în B., P. P. R., nr. 1, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL C. L. I.

, cu sediul în L. I., jud. B. -N. și intervenientul forțat I.

T. DE R. S. ȘI DE V. C.,

cu sediul în C. -Napoca, str. F. de Z., nr. 93, jud. C. și, în consecință:

Anulează, ca nelegală, Hotărârea nr. 28 din_ privind completarea Hotărârii nr. 24/2012 privind vânzarea-cumpărarea masei lemnoase proprietatea comunei obținute prin exploatare în regim silvic timp de 5 ani a suprafeței de teren cu vegetație forestieră, în scopul folosirii prețului prin afectațiune specială, pentru plata obligațiilor ce revin comunei din Convenția nr. 2265/_ ce are ca obiect implementarea prin C.N.I. -SA a programului "S. integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare a stațiilor de tratare a apei potabile și a stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile de până la 50000 locuitori"; aprobat prin Legea

224/2007, respectiv "Alimentarea cu apă potabilă a localității L. -I. și rețea de canalizare a aceleiași localități";, emisă de pârâtul C. Local al comunei L. I. .

Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. P. M.

I.

D.

M.

Red/dact:

MAP/HVA

_ /4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1942/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale