Decizia civilă nr. 10372/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10372/2013
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta R. O. S. AL M.
B. RA împotriva sentinței civile nr. 212 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații
P. M. B. și U. M. B. D. E. - V., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal decizie de impunere.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurenta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, iar la data de_ intimatul Primarul M. B. a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.212 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului B. Năsăud a fost respinsă ca nefondată acțiunea completată de reclamanta R. O. S. al municipiului B. R.A în contradictoriu cu Primarul M. B., M. B. - D. E. V. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că în mod corect au fost aplicate prevederile art.256 alin.3 din Legea nr.57/2003 cu referiri la pct.73 din HG nr.44/2004.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta susținând că este nelegală stabilirea taxei în sarcina sa.
Astfel se arată că pentru realizarea unei bune gospodăriri a bunului dat în administrare regia autonomă ar trebui să se bucure de deplina libertate binențeles cu respectarea uzului și interesului public pentru gestionarea acestuia. Nu se poate reține argumentul că regia publică locală "nu în mod necesar trebuie să obțină profit din administrarea pășunilor. Într-adevăr, se reține și faptul că fructele civile vor putea fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor necesare, ceea ce nu este posibil tocmai datorită îngrădirilor ( stabilire cuantum taxă de pășunat). Nu sunt suficiente reglementările lapidare de înființare a ocolului, autoritatea având obligația stabilirii clare și fără echivoc a obligațiilor ce incumbă raportat la terenurile aflate în fondul pastoral al municipiului precum și drepturilor corelative. Ori în lipsa unor reglementări clare nu se poate vorbi din acest punct de vedere de vreun drept de administrare asupra fondului pastoral. Din acest punct de vedere este relevantă prevederea art.12 din Codul silvic prevedere ce trebuie coroborată cu dispozițiile Legii
1
nr.213/1998 care arată că "bunurile din domeniul public pot fi date după caz în administrarea regiilor autonome, a autorităților publice și a altor instituții publice de interes național județean sau local. Însăși legea care reglementează regimul proprietății face referire la bunuri și nu la întreaga activitate a unei regii. Analizând aceste texte de lege transpuse la situația din speță argumentul instanței că întreaga activitate este de administrare este lipsită de suport. Darea în administrare ar presupune așa cum se întâmplă în cazul masei lemnoase, exercitarea autonomă de activități producătoare de venituri care chiar dacă nu ar duce la obținerea de profit ar trebui ca măcar să acopere cheltuielile efectuate.
Hotărârea mai arată recurenta că este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât textul arată clar că au obligația achitării acestei taxe, concesionarii locatorii, administratorii sau utilizatorii terenurilor proprietate publică. În niciuna din situațiile enunțate de codul fiscal nu se regăsește întrucât asigură doar prestarea unor servicii. Interpretarea sau lămurirea dată de HG nr.50/2012 care modifică prevederile HG nr.44/2004 nu face decât să lămurească, să se extindă și la alte situații existente în practică Norma legală a rămas nemodificată și anterior se putea interpreta și aplica legea în acest sens (de achitare a taxei de case utilizatorul final, respectiv de exonerare a sa de la plata acestuia) deoarece rațiunile avute în vedere se regăsesc în cazul de față.
Nu se poate crea o situație de inechitate în sensul obligării sale la plata taxei pe teren și acordării utilizatorilor (crescătorilor de animale) doar drepturi. Este astfel încălcat unul din principiile de bază ale dreptului fiscal respectiv principiul egalității, al neutralității impunerii fiscale.
Nu în ultimul rând se arată este nelegală stabilirea taxei pentru terenuri degradate care nu au categoria de folosință pășune.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență că reținerile instanței sunt corecte în privința dreptului de administrare cât și a obligației fiscale.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de normele juridice incidente, de art.304 C.pr.c. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel un prim argument adus de recurent constă în aceea că în mod greșit s-a reținut că ar avea un drept de administrare. Susținerea nu poate fi reținută câtă vreme actul de înființare și respectiv statutul adoptat - anexa HCL 64/2009 a stipulat expres că entitatea are un drept de administrare a fondului forestier pastoral și silvapastoral. Acest act al autorității deliberative nu a fost revocat,anulat context în care reglementarea vizând dreptul de administrare fiind valabilă nu se poate susține că ar exista un alt drept respectiv un alt regim juridic iar din această perspectivă reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Greșite nu pot fi nici reținerile cu privire la taxa stabilită prin deciziile contestate. Codul fiscal prevede prin art. 256 alin.3 ca în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate închiriate, date în administrarea sau folosința persoanelor fizice sau persoanelor juridice se stabilește taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatorilor ori titularilor dreptului de administrare sau folosință după caz.
Reiese din norma enunțată că taxa pe teren se plătește de către concesionar, titular al dreptului de administrare sau folosință, norma neprevăzând că taxa se plătește de proprietar sau o altă persoană.
Cu alte cuvinte doar în situațiile în care legiuitorul a prevăzut expres că taxa se plătește de proprietar sau o altă persoană este scutit titularul dreptului de administrare sau folosință.
2
Actele dosarului atestă că recurentului i-a fost recunoscut prin acte normative și acte încheiate dreptul de administrare în baza căruia ulterior în 2011 a încheiat contract de închiriere context în care în raport de dispozițiile Legii nr.571/2003 enunțate, stabilirea obligației fiscale pe anii 2009, 2010 în sarcina titularului dreptului de administrare este corectă.
Susține recurentul că se crează o situație de inechitate ,discriminatorie în condițiile în care terenurile sunt degradate. Susținerile nu pot fi reținute ca motiv de nelegalitate câtă vreme textul normei prevede titularul obligației și de vreme ce problema degradării sau nu a terenului privește exclusiv părțile, clauzele actelor încheiate și nu o problemă de impozitare/taxare.
De altfel nu trebuie omis că norma ce vizează taxa nu a fost considerată neconstituțională iar în acest sens sunt deciziile instanței de contencios constituțional (dec.nr.299/2006, nr.209/2009, nr.103/2011, nr.438/2012). Prin aceste decizii Curtea respingând criticile a statuat că opțiunea legiuitorului reprezintă expresia politicii fiscale bugetare pe care statul și-o asumă la un moment dat și că numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri în favoarea anumitor categorii de contribuabili și numai în anumite perioade de timp în funcție de situațiile conjuncturale, dar evident în raport de situația economică - financiară în perioadele respective. Prin urmare chiar și plecând de la aceste statuări susținerile recurentei sunt nefondate și vor fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerile recurentei constând în aceea că taxa se datorează de utilizatorul final, deoarece se omite a se avea în vedere că taxa privește o perioadă anterioară când norma nu prevedea expres aceasta sau eventualele scutiri,că normele modificatoare se aplică situațiilor ivite de la intrarea în vigoare a acestora nu situaților anterioare.
Așadar, constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.
Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta R. O. S. AL M. B. RA împotriva sentinței civile nr. 212 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. H. | D. | M. | F. T. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
3
