Sentința civilă nr. 495/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 495/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios fiscal, formulată de reclamanta SC C. B. SRL S. BĂI, SC C. B. SRL S. BĂI PRIN
ADMINISTRATOR J. B. I. I. B., în contradictoriu cu pârâta D.
G. R. A F. P. C. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părțiloir litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a dat curs adresei emisă la termenul anterior, către administratorul judiciar al reclamantei, B. I. I. B., prin care i s-a solicitat să comunice dacă înțelege să-și însușească acțiunea formulată de reclamantă.
Având în vedere acest context, Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la_ pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr._
, reclamanta SC C. B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. Bistrița- Năsăud, anularea deciziei de impunere nr. 842/_ emisă de pârâtă în urma efectuării unei inspecții fiscale la societatea reclamantă, ale cărei rezultate au fost consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 513/_, solicitând totodată obligarea organului fiscal la emiterea unei noi decizii de impunere, cu o nouă bază de impozitare corespunzătoare.
În motivarea cererii reclamanta precizează că prin decizia de impunere atacată, aceasta a fost obligată să înregistreze în evidența contabilă TVA stabilit suplimentar la control față de evidența contabilă, în sumă de 8.376.824 RON, majorări de întârziere în sumă de 1.838.159 lei și penalități de întârziere în sumă de 1.256.524 RON, astfel încât, suma a cărei anulare o solicită reclamanta este de 11.471.507 RON.
Pârâta D. G. a F. P. Bistrița-Năsăud a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, excepția lipsei de reprezentant a persoanei ce a formulat și depus acțiunea introductivă, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității de reprezentant a persoanei care a formulat acțiunea introductivă în numele SC C. B. SRL, s-a arătat că dupa cum reiese din dispozițiile art. 151 NCPC acțiunea sau cererea de chemare in
1
judecata adresata instanței de către o persoana juridica poate fi formulata de către reprezentantul legal al acesteia care va trebui sa anexeze cererii o copie legalizata de pe înscrisul doveditor al calității sale .
In cazul din speța acțiunea introductiva a fost depusa de către reclamanta SC C. B. SRL, "reprezentata legal prin împuternicit Farkas Janos", insa fata de reclamanta a fost deschisa procedura generala a insolventei prin Sentința Civila nr.314/_ pronunțata de Tribunalul Bistrița Nasaud in dosarul nr._ fiind desemnat administrator judiciar B. I. I. B., care va îndeplini obligațiile prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
De la data deschiderii procedurii insolventei au devenit incidente prevederile art. 18, al. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei; "Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care ii conduce si activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta intereselor acționarilor/asociaților", coroborate cu cele ale art. 47, al.1 din același act normativ: " Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constând in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea_. "
In considerarea textelor legale mai-sus invocate, de la data deschiderii procedurii insolventei reclamantei, administratorul statutar al acesteia, Farkas Janos, nu mai are calitatea de a reprezenta legal societatea, aceasta calitate revenindu-i doar administratorului judiciar desemnat, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate si anularea acțiunii introductive ca fiind formulata de o persoana care nu are calitatea de reprezentant al contestatoarei.
Prin sentința civilă nr. 1287 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._
s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată de pârâta D. G. a F. P. Bistrița-Năsăud, și, în consecință a fost declină competența materială de soluționare a acțiunii în contencios fiscal formulată de reclamanta SC C. B. SRL, în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. Bistrița-Năsăud, în favoarea Curții de Apel C. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ .
Examinând, cu prioritate, excepția lipsei calității de reprezentant, Curtea constată că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 82 Cod procedură civilă, când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
În acord cu aceste dispoziții legale, Curtea a acordat un termen de judecată pentru data de_, când reclamanta a fost citată prin lichidator judiciar, (aceasta fiind în procedura generală a insolvenței, potrivit sentinței civile nr. 314/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud), pentru a da posibilitatea acestuia de a-și însuși acțiunea formulată prin Farkas Janos.
Având în vedere că până la termenul de judecată acordat în acest sens, lichidatorul judiciar nu a confirmat vreun mandat dat lui Farkas Janos, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor legale citate anterior, o va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
2
Admite excepția lipsei calității de reprezentant și, în consecință, anulează cererea formulată de reclamanta SC C. B. SRL prin FARKAS JANOS cu sediul în Sângeorz Băi, str. C., nr. 8, cam. 2, jud. Bistrița-Năsăud, având nr. de înregistrare la ORC - J_ și C.U.I. RO 22391449, în contradictoriu cu pârâta D. G. R. A F. P. BISTRIȚA-NĂSĂUD legal reprezentata prin Ec. Pântea V. Crin - Director Executiv, cu sediul in mun.Bistrița, S. 1 Decembrie 1918, nr. 6-8, jud. Bistrita-Nasaud, cod postai 4.
, având Cod fiscal 4347453 si contul IBAN_ Z1015067XXX003469 deschis la Trezoreria mun. Bistrița.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel C., sub sancțiunea anulării.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
4 ex./_
3