Decizia civilă nr. 2682/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2682/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F.
P. A J. C., împotriva sentinței civile nr.10214/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta SC R.
T. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare, în raport de conținutul căreia, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 10214 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. R. T. S.R.L. C. -N. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C. .
S-a anulat în parte Decizia nr. 482 emisă de pârâtă la data de_, privind soluționarea contestației reclamantei.
S-a anulat Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-CJ-435/_ și raportul de inspecție fiscală întocmit la data de_ .
A fost respinsă ca nefondat petitul de anulare a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-CJ-436.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Pe baza raportului de inspecție fiscală nr. F-CJ-393/_ (filele 54-61),
D. G. a F. P. C. a emis Decizia de impunere nr. F-CJ-435/_ privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. R. T. S.R.L. obligația de plată a sumei totale de 109.499 lei reprezentând debit suplimentar, majorări și penalități
de întârziere la sursele CASS angajator, CASS asigurați și impozit pe venitul din salarii (filele 48-52).
Pentru aceasta, s-a reținut că în luna mai 2009 s-a încheiat contractul nr.331/_ între reclamantă (în calitate de angajator) și S.C. TBS Engineering
S.R.L. (în calitate de angajat), al cărui obiect a fost încadrarea acesteia din urmă în funcția de director general iar pentru activitățile desfășurate, angajatorul avea obligația să plătească angajatului un salariu lunar de 10.560 euro denumit
"compensație";, la care s-a adăugat TVA în cotă de 19% în conformitate cu facturile emise. Toate drepturile și obligațiile care au căzut în sarcina angajatului conform contractului au fost exercitate de dl. Belson Yakov în calitate de asociat unic și administrator al S.C. TBS Engineering S.R.L., iar pe durata derulării contractului reclamanta a fost reprezentată și administrată conform contractului de societate de către doi administratori, respectiv dl. Belson Yakov și dl. Oded Lior Robinson, ambii având calitatea de directori generali și având fiecare puteri depline. În această situație, organele de inspecție fiscală au considerată că veniturile obținute de S.C. TBS Engineering S.R.L. prin persoana d-nului Belson Yakov reprezintă venituri din activități dependente așa cum sunt prevăzute la pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, au procedat la reconsiderarea serviciilor prestate ca fiind servicii reprezentând indemnizația administratorului/directorului general pentru perioada_ -_ și s-a procedat la calculul contribuției individuale la fondul asigurărilor sociale de sănătate, a contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate datorate de angajator și a impozitului pe veniturile din salarii și a obligațiilor accesorii ale acestora.
La aceeași dată_, pârâta a emis și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr.F-CJ-436 (fila 53).
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, respinsă prin Decizia nr.482/_ a Direcției Generale a F. P. C. (filele 7-15), iar acum atacă în contencios administrativ decizia de soluționare a contestației.
Problema juridică dedusă judecății este de a stabili dacă pârâta a procedat în mod legal la reconsiderarea contravalorii serviciilor plătite de reclamanta S.C.
R. T. S.R.L. către S.C. TBS Engineering S.R.L. ca reprezentând indemnizație de administrator/director general, cu consecința directă și firească de calculare a obligațiilor fiscale suplimentare mai sus enumerate.
Art. 7 pct. 2 din Legea nr. 571/2003 definește activitatea dependentă drept
"orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare";, iar pct.
67 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 detaliază noțiunea după cum urmează: "Veniturile de natură salarială prevăzute la art. 55 din Codul fiscal, denumite în continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
părțile care intră în relația de muncă, denumite în continuare angajator și angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;
partea care utilizeaza forța de muncă pune la dispozitia celeilalte părți mijloacele de muncă, cum ar fi: spații cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte specială, unelte de muncă și altele asemenea;
persoana care activează contribuie numai cu prestația fizică sau cu capacitatea ei intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
plătitorul de venituri de natură salarială suportă cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizația de delegare-detasare în
țară și în străinătate, și alte cheltuieli de această natură, precum și indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă suportate de angajator potrivit legii;
persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane și este obligată să respecte condițiile impuse de aceasta, conform legii
";.
De asemenea, art. 7 pct. 2.2. din forma actuală a Codului fiscal reglementează în mod expres posibilitatea organului fiscal de a reconsidera orice
activitate ca activitate dependentă
dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii: "a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru; b) în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu; c) plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare- detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură; d) plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit
";.
Aceste dispoziții legale au fost, însă, introduse prin O.U.G. nr. 82/2010, în vigoare din data de_ și nu sunt aplicabile în speță. Cu toate acestea, D.
G. a F. P. C. susține că art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 îi permitea și anterior acestei reglementări reconsiderarea unei activități ca fiind activitate dependentă, deoarece statua că "La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau po t reînc adr a f or ma unu i tr anz acț ii pentru a ref lecta conț inu tul econo mic al tr anz acț ie i
";.
Chiar dacă este discutabil dacă textul de lege permitea pârâtei să procedeze la reîncadrarea contractului atât cu privire la impozit pe venitul din salarii cât și pentru calculul contribuțiilor datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat (care nu se încadrau în taxele și impozitele enumerate la art. 2 din Cod), tribunalul a apreciat că reîncadrarea a fost în întregime nelegală.
În acest sens, contractul nr. 331/_ în discuție a fost încheiat între reclamanta S.C. R. T. S.R.L. și S.C. TBS Engineering S.R.L., iar pârâta pretinde că art. 7 alin. 1 pct. 1 raportat la pct. 20 din Legea nr. 571/2003 permite aprecierea unei activități ca fiind dependentă, indiferent dacă tranzacția avut loc cu o persoană fizică sau juridică.
Această susținere este, însă, combătută de chiar definiția legală a activității dependente, ca fiind "orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare
";.
Astfel, legiuitorul a limitat în mod neechivoc sfera activităților dependente la cele desfășurate de persoanele fizice, art. 7 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 10 și art. 13 din Codul muncii (care stabilesc că pot să aibă calitatea de salariat doar persoanele fizice).
Or, pentru a se putea reîncadra o tranzacție, este necesar ca forma în care se realizează reîncadrarea să fie una legală, nefiind permis ca organul fiscal să ajungă să eludeze dispoziții legale exprese. Pe cale de consecință, serviciile prestate de o societate comercială nu pot fi reconsiderate drept activitate dependentă atâta vreme cât acest gen de activitate putea fi desfășurată doar de persoane fizice și nu exista o prevede legală expresă în sens contrar.
Pentru acestea, tribunalul a apreciat că Decizia de impunere nr. F-CJ- 435/_ a fost nelegală, sens în care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art.18 din Legea nr.554/2004, s-a anulat în parte Decizia nr. 482/2011 de soluționare a contestației reclamantei și s-a anulat decizia menționată și raportul de inspecție fiscală întocmit la data de_ .
În ceea ce privește Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr.F-CJ- 436/_, reclamanta nu a indicat niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie astfel că în mod just s-a procedat la respingerea contestației ca fiind lipsită de interes, D. G. a F. P. C. reținând că în sarcina reclamantei nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare și că nu a motivat și demonstrat lezarea interesului său legitim prin emiterea actului administrativ fiscal.
De aceea, petitul de anulare a acestei decizii a fost respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 și art. 276 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P.
C.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii în contencios fiscal formulată de reclamantă.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința criticata instanța de fond admite în parte acțiunea formulata de reclamanta dispunând anularea în totalitate a deciziei de impunere nr.435/_ și dispune exonerarea în totalitate a obligațiilor fiscale stabilite în mod suplimentar de către Activitatea de I. Fiscala din cadrul instituției pârâte.
Soluția instanței de fond este rezultatul unei analize superficiale a problemelor de natura fiscala care s-au ridicat în speta, interpretând în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauza.
Astfel, deși reproduce aproape în totalitate normele legale la care a făcut referire în cuprinsul apărărilor acesteia prin intermediul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, concluzionează în mod greșit ca reîncadrarea efectuata de instituție a fost în întregime nelegala în condițiile în care prin dispozițiile art.7 alin.1 pct.2 din Codul fiscal legiuitorul a limitat în mod neechivoc sfera activității dependente la cele desfășurate de persoane fizice.
Din cuprinsul hotărârii criticate rezulta fără putința de tăgada faptul ca instanța de fond nu si-a format o convingere proprie asupra problemelor de fapt și de drept cu care a fost investita, întrucât în considerentele sentinței sunt reproduse aproape în totalitate aspectele învederate de reclamanta in acțiunea în contencios administrativ.
Astfel, Tribunalul Cluj a apreciat ca intimata-reclamanta a procedat în mod corect ținând seama numai de forma actelor, fără a analiza conținutul acestora și implicațiile de natura fiscala.
Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei instituția a subliniat tocmai implicațiile de natura fiscala care se ascund în spatele artificiului la care a apelat intimata pentru a nu vira sumele care se cuvin în mod legal bugetului de stat.
Învederează instanței ca fata de conținutul respectiv, clauzele cuprinse in documentele pe care le-a analizat echipa de inspecție fiscala a constatat ca veniturile obținute de catre d-I Belson Yakov prin intermediul SC TBS Engineering S., ca fiind venituri din activități dependente, așa cum sunt prevăzute la pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr.44/_, cu modificările și completările ulterioare.
Daca contractul în discuție ar fi fost încheiat în mod direct intre intimata și persoana d-l Belson Yakov, nu s-ar mai fi pus în discuție incidenta in cauza a prevederilor art. 11, alin. 1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Ia stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot sa nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției".
În acest context am subliniat faptul ca în contractul nr.331/_ intre
S.C. R. T. S.R.L. (in calitate de angajator) și S.C. TBS Engineering S.R.L. (in calitate de angajat), contract al cărui obiect a fost încadrarea acesteia din urma in funcția de director general, având următoarele "domenii de răspundere": semnarea documentelor bancare, cec-urilor, a transferurilor bancare, orice activitate comerciala, contracte și contacte cu furnizorii și clienții, derularea și administrarea activității de marketing, publicitate, productie, vânzări, etc.
Pentru aceste activități, angajatorul are obligația sa plătească angajatului un salariu lunar în suma de 10.560 Euro denumit "compensație", la care a fost adăugat TVA în cota de 19% în conformitate cu facturile emise de catre prestatorul activității.
Prin urmare, atât termenii folosiți (angajat/angajator) cat și clauzele sunt specifice unui contract de munca, incheiat insa cu o persoana juridica, care în mod firesc este este reprezentata de o persoana fizica, care încasează cu titlu de compensație și nu "salariu" suma mai sus menționata.
In consecința, în cazul d-lui Belson Yakov desemnat prin contractul de societate alături de d-l Oded Lior Robinson ca fiind atat administrator al SC R.
S., cat și director general al acesteia, veniturile primite prin intermediul se TBS Engineering S., reprezintă în fapt remunerația cuvenita ca urmare îndeplinirii de către acesta a funcției de director general al se R. T. S. .
In situația data, organele de control în mod legal și corect au reconsiderat veniturile obținute de către d-l Belson Yakov prin intermediul SC TBS Engineering S., ca fiind venituri din activități dependente, așa cum sunt prevăzute la pct. 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_, cu modificările și completările ulterioare.
În cuprinsul acestor dispoziții legale, se precizează în mod expres faptul ca: "Veniturile de natura salariala prevăzute la art. 55 din Codul fiscal, denumite in continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, daca sunt îndeplinite următoarele criterii:
părțile care intra în relația de munca, denumite în continuare angajator și angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru și locul desfășurării activității;
partea care utilizează forța de munca pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de munca, cum ar fi: spatii cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte speciala, unelte de munca și altele asemenea;
persoana care activează contribuie numai cu prestația fizica sau cu capacitatea ei intelectuala, nu și cu capitalul propriu;
plătitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile de deplasare în interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizația de delegare- detașare în tara și în străinătate și alte cheltuieli de aceasta natura, precum și indemnizația de concediu de odihna și indemnizația pentru incapacitate temporara de munca suportate de angajator potrivit legii;
persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane și este obligata sa respecte condițiile impuse de aceasta, conform legii."
De altfel, prin nota explicativa luata d-lui Bocean Tudor I., în calitatea sa de actual director general al SC R. T. S., împuternicit al administratorului Oded Lior Robinson sa reprezinte societatea, organele de inspecție fiscala au solicitat lamuriri cu privire la existenta unor acte adiționale sau orice documente de modificare la contractul nr.331/_, precum și cu privire la existenta unor documente (rapoarte de lucru, situații, etc), care sa confirme ca serviciile au fost efectiv prestate, respectiv obiectul contractului a fost realizat, întocmite de către "angajat" și acceptate de către "angajator".
Din răspunsurile la întrebările formulate de organele de inspecție fiscala rezulta ca nu exista alte acte adiționale sau documente de modificare a contractului nr. 331/_ și de asemenea ca societatea nu deține rapoarte de activitate sau alte documente în acest sens, din care sa rezulte prestarea efectiva a obiectului contractului nr. 331/_ .
Prin urmare, dl. Belson Yakov era desemnat prin contractul de societate, alături de o alta persoana fizica, respectiv dl. Oded Lior Robinson, ca fiind atât administrator al societății R. T., cat și director general al acesteia, iar veniturile primite de către acesta (prin intermediul SC TBS Engineering S. ) reprezintă în fapt remunerația d-lui Belson Yakov urmare îndeplinirii de către acesta a funcției de administrator/director general al SC R. T. S. .
Având în vedere aspectele menționate mai sus și prevederile legale citate, organele de inspecție fiscala au reconsiderat valoarea fără TVA a serviciilor înscrise in facturile nr.1/_, nr.2/_, nr.3/_, nr.4/_ și nr.5/_ emise de către S.C. TBS Engineering S.R.L. în baza contractului nr.331/_, ca fiind cheltuieli cu indemnizația administratorului/director general dl Belson Yakov, asimilata veniturilor din salarii în conformitate cu prevederile art. 55, alin. (2), lit. j) din Legea nr. 571/_ privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În urma reconsiderării acestor venituri ca fiind asimilate veniturilor din salarii, s-a procedat la stabilirea în sarcina petentei a unor obligații fiscale suplimentare în suma totala de 109.499 lei.
Mai arată că este inexplicabil și de neacceptat ca aceiași persoana sa îndeplinească în cadrul unei societăți comerciale o funcție precum cea de director general în baza a doua acte juridice diferite, respectiv atât prin contractul de societate, cat și în baza unui contract civil ca reprezentant al unei alte societăți în care este asociat unic și administrator.
Soluția instanței de fond este greșita și sub aspectul sumei de 72.965 lei, reprezentând debit suplimentar la sursele CASS angajator (14.696 lei), CASS asigurați (15.542 lei) și impozitul pe veniturile din salarii (42.727 lei).
După cum rezulta din conținutul Raportului de inspecție fiscala încheiat la data de_ și a anexelor nr.3-6 ale acestuia, stabilirea în sarcina reclamantei a acestor obligații suplimentare de plata s-a efectuat ca urmare a reconsiderării obiectului contractului nr.331/_ ca fiind o activitate dependenta și a valorii (valoare fără TVA) a serviciilor înscrise în facturile mai sus menționate, în baza prevederilor art. 55, alin. (2), lit. j) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează următoarele:
"In vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
[ ... ] j) indemnizatia administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acționarilor;".
Prin urmare, organele de inspecție fiscala au stabilit aferent sumei de
282.586 lei, care reprezintă în fapt venituri de natura salariala, următoarele obligații fiscale pe care societatea le datorează bugetului de stat și bugetului de asigurări sociale:
contribuția la asigurări de sănătate datorata de angajator în suma de 14.696 lei în conformitate cu prevederile art. 258* din Legea nr. 95/_ privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
contribuția la asigurări de sănătate reținuta de la asigurați în suma de
15.542 lei în conformitate cu prevederile art. 257* din Legea nr. 95/_ privind
reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
- impozit pe venitul din salarii în suma de 42.727 lei în conformitate cu prevederile art. 55, alin. 2, lit. j) (citat mai sus) și ale art. 57, alin. 2, lit. b) din Legea 571/_ privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere considerentele prezentate și prevederile legale menționate pentru fiecare sursa de impozitare, se constata ca organele de inspecție fiscala în mod corect și legal au stabilit în sarcina agentului economic obligațiile fiscale în suma de 72.965 lei, reprezentând debit suplimentar la sursele CASS angajator 14.696 lei, CASS asigurați 15.542 lei și impozitul pe veniturile din salarii 42.727 lei, și pe cale de consecința acestea sunt menținute ca fiind datorate de societate bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat.
In privința accesoriilor în suma totala de 36.534 lei, aferente debitelor stabilite suplimentar la sursele CASS angajator, CASS asigurați și impozitul pe veniturile din salarii, întrucât reclamanta nu prezintă argumente împotriva modului de calcul al acestora sunt datorate bugetului de stat deoarece reprezintă o măsura accesorie în raport cu debitele stabilite suplimentar în sarcina sa, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale".
In acest sens facem trimitere la prevederile art. 119, alin.1, art.120 alin.1 și
7 ale Cap. 3 din Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare (aplicabile pana la_ ), dispoziții care referitor la calculul majorărilor de întârziere, precizează următoarele: "pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen majorări de întârziere [...]" .
Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta și pana la data stingerii sumei datorate inclusiv [ ... ]".
Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
In cuprinsul deciziei nr.482/_ emise de instituție sunt redate în detaliu accesoriile stabilite în sarcina reclamantei, motiv pentru care în apărare facem referire la conținutul acesteia.
In final, subliniem ca legea, chiar în forma în vigoare după_ nu limitează dreptul organului de inspecție fiscala de reconsiderare a activității numai în cazul persoanelor fizice, ci orice activitate poate fi reconsiderata ca activitate dependenta, daca sunt îndeplinite cel puțin unul dintre criteriile prevăzute la art. 7, alin.1, pct.2.1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Precizează faptul ca la alin.1, pct. 1, al aceluiași articol este definita "activitatea" ca fiind "orice activitate desfășurata de o persoana în scopul obținerii de venit", iar la pct. 20, persoana este definita ca fiind "orice persoana fizica sau juridica".
Totodată face cunoscut ca intr-o speța similara Tribunalul Cluj a împărtășit optica instituției respectiv, sentința civila nr._ pronunțata în dosar nr._ pe care o anexam în fotocopie prezentului memoriu.
Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea prezentului recurs si pe cale de consecința sa modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii în contencios fiscal formulata de reclamanta-intimata.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 februarie 2013 reclamanta S.C.
T. S.R.L.,
a solicitat Respingerea recursului formulat de către pârâtă ca neîntemeiat și pe cale de consecință să mențineți în totalitate hotărârea atacată.
În motivare arată că instanța de fond a pronunțat contrar susținerilor recurentei o hotărâre a temeinică și legală, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia prezentului demers judiciar în mod corect.
Mai mult, motivarea este judicioasă, documentată, hotărârea fiind practic rară cusur, spre deosebire de hotărârea pe care recurenta o anexează în susținerea recursului. Această din urmă hotărâre este dată cu încălcarea tuturor normelor legale invocate, lipsită de motivare, fiind vădit nelegală.
Instanța de fond a înlăturat argumentat fiecare susținere a recurentei, înlăturând practic prin decizia sa, abuzurile pe care organele fiscale de control le comit constant rară să i-a în considerare implicațiile pe care deciziile lor le vor avea asupra agentului economic.
Pe fond, referitor la motivele de recurs arăt următoarele:
Recurenta sugerează că în cauză nu ar fi fost incident art. 7 Cod Fiscal, ci pct. 67 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal și art. ll din Codul Fiscal, și aceasta pentru a înlătura motivarea instanței de fond și apărarea noastră cu privire la faptul ca a aplicat textul art.7 Cod Fiscal, la o situație născută și stinsă anterior intrării în vigoare a acestui text de lege.
Nicio afirmație a recurentei nu a fost mai plină de neadevăr, în condițiile în care aceasta a vorbit în permanență de reconsiderarea obiectului de activitate al contractului nr.331/_ încheiat de către S.C. TBS Engineering S.RL., de interpretarea acestui contract, în toate actele emise de aceasta și în condițiile în care actele de control și deciziile atacate de subscrisa prin prezenta acțiune au fost elaborate în aplicarea art. 7 pct.2.2. din Codul Fiscal.. Până la data intrării în vigoare a textului art. 7 (1 iulie 2010) organele de control fiscal nu aveau posibilitatea să reconsidere o activitate, obiect a unui contract. Evident ca în elaborarea actelor de control, intimata a avut în vedere acest text le lege, pe care de altfel l-a avut în vedere și la emiterea deciziilor de impunere anterioare.
Intimata susține că hotărârea este nelegală întrucât instanța de fond în mod nelegal a considerat că în cauză pct. 67 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului Fiscal și art. 11 și 7 din Codul Fiscal, nu permit organului de control fiscal reîncadrarea contractului. În mod corect instanța a reținut că aceste texte de lege nu erau și nu sunt incidente în cauză întrucât acestea se refera și definesc care sunt veniturile de natură salarială, vorbesc de angajat și angajator, de salarii, de relații de munca, de îmbrăcăminte specială pentru desfășurarea muncii, de unelte, de concediu de odihna etc.
Mai mult, aceste prevederi din norme completeze art. 7 pct. 34 (2) din Codul Fiscal care prevede ca: "criteriile care stabilesc dacă o activitate desfășurată de o persoana fizica reprezintă o activitate dependenta sau independenta sunt prevăzute în norme, iar art. 7 pct. 4 din Codul fiscal definește activitate independenta ca fiind "orice activitate desfășurată cu regularitate de către o persoana fizica, alta decât o activitate dependentă".
Contractul supus analizei a fost un contract comercial de prestări- servicii. încheiat între doua societăți comerciale, prestatorul serviciului, SC. TBS Engineering S.RL., a facturat serviciul prestat, contractul fiind încheiat în mod legal, cu respectare principiului capacitații speciale de folosința a persoanei juridice, o15iectul principal de activitate a lui S.C. TBS Engineering S.RL. fiind cod CAEN 7022 - Activități de consultanță și management.
Rezultă în mod evident că beneficiarul direct al sumelor facturate nu a fost persoana fizica Belson Yakov. ci o entitate diferită. respectiv persoana juridica S.C. TBS Engineering S.RL. Pentru ca persoana fizica Belson Yakov sa
intre în posesia unor sume de bani, venituri din activitatea prestata și facturată de către S.C. TBS Engineering S.RL., în care
deține calitatea de asociat, S.C. TBS Engineering S.RL. trebuia sa obțină profit, sa plătească impozitul aferent profitului, sa acorde dividende, iar Belson Yakov sa plătească impozitul aferent acestora. Pe cale de consecința nu se poate sub nici o forma achiesa la afirmația recurentei că beneficiarul sumelor încasate de la subscrisa în temeiul facturilor emise de către S.C. TBS Engineering S.R.L. a fost Belson Yakov. Nici măcar nu se cunoaște și nu s-a demonstrat de către re curentă daca Belson Yakov a ridicat în calitate de asociat, bani din S.C. TBS Engineering S.R.L.
Recurenta susține pentru a dovedi temeinicia actelor contestate ca a procedat la analizarea aprofundata și la interpretarea contractului, concluziile sale fiind corecte. Interpretarea si calificarea unui contract este atributul exclusiv al instanței de judecata, instituțiile publice neavând acesta posibilitate, cu atât mai mult cu cât angajații recurentei, care compun echipele de inspecție fiscala, nu sunt juriști, ci economiști/contabili.
Contractul analizat de către intimată este și rămâne unul comercial și nu un contract de munca așa cum lasă să se creadă intimata, pentru a se prevala de pct. 67 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului Fiscal.
Recurenta mai susține că este de "neacceptat ca aceiași persoană să dețină funcția de director general în baza a doua acte juridice diferite, respectiv prin contract de societate, cât și în baza unui contract civil ca reprezentant al unei societăți în care este asociat unic și administrator". Și acesta afirmație este total eronata. Astfel:
Belson Yakov a do bandit funcția de administrator al S.C. R. T. S.R.L. prin hotărârea asociaților subscrisei din data de_, nu prin contract de societate;
contractul nr.331/_ încheiat de către subscrisa cu S.c. TBS Engineering S.R.L. nu i-a conferit lui Belson Yakov funcția de director general al acestuia, întrucât acest contract a fost și rămâne unul comercial de prestări- servicii de consultanta în marketing și management, activități pe care S.C. TBS Engineering S.R.L. le putea desfășura conform obiectului de activitate.
Belson Yakov nu putea deține funcția de director general întrucât, aceasta functie poate fi deținuta doar în baza unui contract de muncă, iar Belson Yakov nu putea fi angajat al S.C. R. T. S.R.L., pe de-o parte pentru ca nu deținea și calitatea de asociat al subscrisei, iar pe de alta parte pentru ca nu era cetățean român, ci doar israelian. Această concluzii se desprind din economia art. 196 ind. 1 alin. 3 din Legea nr.3111990 republicată privind societățile comerciale care prevede ca: "doar asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitata al cărui asociat unic este", rezultând fără dubiu că un administrator care nu este și asociat nu poate avea raporturi de muncă cu societatea al cărui administrator este și din art. 10 din Codul muncii care prevede că: "contractul individual de muncă este contractual în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă sa presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Din încheierea contractului de închiriere cu S.C. Doca Construct S.R.L. nu rezultă ca acesta a fost încheiat pentru a fi pus la dispoziția " angajatului" pentru prestarea obiectului contractului nr. 331/_, cu atât mai mult cu cat acest contract a fost semnat după mai bine de 5 luni de la data încheierii contractului nr.331. respectiv la data de_ .
Recurenta susține că în cauză are aplicabilitate art.11 pct.l Cod fiscal care prevede ca: "la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul
prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției". Acest text de lege se refera la cu totul altceva și nu are aplicabilitate în cauza. Astfel, acest text de lege:
se refera la stabilirea impozitelor datorate de contribuabili, or actele de control obiect ale prezentului demers judiciar au fost emise în aplicarea pct.2.2. din art. 7 Codul Fiscal fiind subsecvente actelor de control inițiale, care au fost emise de către recurentă la finalul controlului declanșat ca urmare a cererii subscrisei de rambursare a TVA-ului. deci viza obligația recurentei de a-mi restitui TVA, și nu obligația subscrisei de plata a vreunui impozit sau taxa. Actele de control și deciziile anterioare celor contestate prin prezenta acțiune au fost atacate și au făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. .
sintagma "reîncadrare" de care se prevalează recurenta, se refera la situația în care un agent economic pentru a nu plăti taxe și impozite, ascunde, nu declară conținutul economic al tranzacției.
Pe cale de consecința, în mod mai mult decât evident art. 11 Cod fiscal nu oferă în speță recurentei posibilitatea să reconsidere activitatea din independentă în dependenta.
Mai mult decât atât, este foarte importat pentru soluționarea prezentului demers judiciar ca la data semnării și derulării contractului nr.331/_, art. 7 pct. 2 din Codul Fiscal definea activitatea dependenta ca fiind: "orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare." Pe cale de consecință activitatea prestată de către o persoană juridică nu poate fi considerata/reconsiderata activitate dependentă.
În situația în care instanța de control ar admite recursul, s-ar încălcat unul din principiile fundamentale de drept, acela al neretroactivității legii, principiu instituit și garantat și de Constituția României în art.15 alin.2. Astfel, textul art.7 pct.2.1. din Codul fiscal care permite ca orice activitate să poată fi reconsiderată ca activitate dependentă a fost introdus în varianta Codului Fiscal din data de 1 iulie 2010, deci cu un an și 2 luni după data încheierii contractului. Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că echipa de inspecție fiscală nu putea să aplice un text de lege pentru o situație născută anterior intrării în vigoare a legii aplicate, întrucât legea nu retroactivează. Ca principiu general al dreptului, norma juridică produce efecte atâta timp cât este în vigoare. De aici, concluzia ca norma juridică, în principiu, nu este retroactivă și nici nu ultraactivează. Principiul neretroactivității legii este acela conform căruia norma nu se aplică pentru faptele săvârșite anterior momentului intrării ei în vigoare, adică nu retroactivează; ea nici nu ultraactivează (nu se aplica după
ieșirea ei din vigoare): art. 15 alin. 2 din Constituție prevede că: - "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile." C.civ. art, 1.
Chiar dacă s-ar considera că putea fi aplicat art. 7 Cod fiscal, în completarea celor învederate mai sus, arăt că în cauză nu erau întrunite criteriile stabilite de lege. Astfel, art.7 pct. 1 din Codul fiscal definește activitatea dependentă drept "orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare", iar pct.2.1 prevede că: orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii: "a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;
în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare,
echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare- detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;
plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit."
Or, contractul nr.331/_ a fost încheiat cu o persoană juridică și nu cu persoana fizică Belson Yakov. Interpretarea recurentei putea fi teoretic corectă doar dacă contractul era încheiat cu persoana fizică Belson Yakov, dacă aceasta era beneficiarul de venit și doar dacă acesta nu era și administrator al subscrisei. De asemenea, criteriile solicitate de către lege la litera a-d rămân neîndeplinite în speță, întrucât asociatul unic și administratorul unic al TBS Engineering, d-ul Belson Yakov a fost și administratorul subscrisei, astfel că nici în persoana acestuia nu pot exista raporturi de muncă. Mai mult, așa cum am arătat o societate comercială ( TBS Engineering), nu poate fi calificată ca angajat, această interpretare rezultând și din economia art.7 pct.2.2. care nu ar avea sens dacă ar fi vorba și de societăți comerciale, întrucât pentru astfel de entități nu se datorează contribuții sociale și din art. 10 din Codul muncii care prevede că: "contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu." Învederez totodată că administratorul unei societăți numit prin decizia asociaților nu este în raporturi de muncă cu societatea pe care o reprezintă. Această concluzie se desprinde din economia art. 196 ind. 1 alin.3 din Legea nr.31/1990 republicată privind societățile comerciale care prevede că: "doar asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societății cu răspundere limitată al cărui asociat unic este", rezultând fără dubiu că un administrator care nu este și asociat nu poate avea raporturi de muncă cu societatea al cărui administrator este.
Pe cale de consecință în speță nu are aplicabilitate art.7 pct. 2.1. din Codul fiscal întrucât nici S.C. TBS Engineering S.R.L., ca parte în contractul recalificat și beneficiarul de venit, și nici Yakov Belson - persoană care nu a fost niciodată beneficiar de venit:
nu s-au aflat într-o relație de subordonare față de subscrisa în calitate de plătitor de venit, respectiv față de organele de conducere ale subscrisei;
în prestarea activității, beneficiarul de venit - S.C. TBS Engineering
S.R.L. nu a folosit exclusiv baza materială a subscrisei, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
subscrisa nu am suportat în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare- detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură, când a fost cazul subscrisa am suportat astfel de cheltuieli pentru persoana fizica Belson Yakov în calitatea lui de administrator;
subscrisa, nu a suportat indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit (nici pentru TBS Enginering, o societate comercială neputând primi astfel de indemnizații, nici pentru Belson Yakov.)
Motivarea instanței este corectă și se întemeiază pe însăși dispoziția legală, care definește activitatea dependentă ca fiind "orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare." "Astfel, legiuitorul a limitat în mod neechivoc sfera activităților dependente la cele desfășurare de persoanele fizice, art. 7 alin. 1 pct.2 din Codul fiscal fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 10 și 13 din Codul muncii ( care stabilește că pot avea calitatea de angajați doar persoanele fizice)."
"Or, pentru a se putea reîncadra o tranzacție, este necesar ca forma în care se realizează reîncadrarea să fie una legală, nefiind permis ca organului fiscal și ulterior instanța, să ajungă să eludeze dispoziții legale exprese. Pe cale de consecință serviciile prestate de o societate comercială nu pot fi reconsiderate drept activitate dependentă atâta vreme cât acest gen de activitate putea fi desfășurată doar de persoane fizice și nu există o prevedere legală expresă în sens contrar."
Concluzionând, consider ca s-a efectuat o analiză judicioasă în ceea ce privește această cauză, că din nici un act sau probă administrată, recurenta nu a putut face dovada că sunt îndeplinite condițiile solicitate de lege pentru recalificare. Chiar dacă aparent putea fi aplicat textul art. 7 pct.2.1. din cauza modului de redactare al contractului, în fapt, pentru o aplicare corectă a legii, instanța de recurs trebuie să observe că:
la data semnării contractului aceste dispoziții nu erau în vigoare;
S.C. TBS Engineering S.R.L. în calitate de beneficiarul de venit nu s-a aflat în nici una dintre situațiile prevăzute la literele a-d ;
S.C. TBS Engineering S.R.L. - societate comercială nu poate fi angajat și în raporturi de muncă, acesta fiind atributul exclusiv al unei persoane fizice, așa cum rezultă și din art. 10 din Codul muncii, coroborat cu art.7 pct.2.2 din Codul Fiscal;
Yakov Belson care aparent, din modul de redactare al contractului putea fi perceput ca persoană care desfășoară o activitate dependentă - angajat, nu putea fi calificat astfel întrucât: - nu a fost parte semnatară a contractului, nu a fost niciodată beneficiarul venitului și a fost administratorul subscrisei numit prin hotărârea asociaților, rară să poată, conform legii române să dețină și calitatea de angajat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
In ce privește motivul de recurs vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse la art. 7 pct. 2.1 Codul fiscal si inaplicabilitatea sa datorita neîndeplinirii nici unuia din criteriile prevăzute la literele a-d, acest motiv de recurs este pertinent întrucât acest text de lege nu sunt aplicabil în speță deoarece reconsiderarea contractului din litigiu nu a fost realizat de către organul fiscal în temeiul acestor prevederi legale ci în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea 571/2003 si a punctului 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003, norme aprobate prin HG 44/2004.
Textul de lege analizat de instanța de fond este inaplicabil în speță, nefiind nici retinut de organul fiscal ca fundament juridic al obligațiilor fiscale suplimentare stabilite in sarcina reclamantei intimate. In aceste conditii chiar daca s-ar ajunge la concluzia sustinuta de catre instanța de fond în analiza acestui text de lege, acest lucru este irelevant in speta, intrucât nu acesta reprezintă fundamentul în drept al actelor administrativ fiscale atacate în cauza .
În ceea ce privește legalitatea stabilirii obligațiilor fiscale suplimentare din perspectiva textelor de lege reținute de către organele fiscale ca fundament al actelor atacate, Curtea reține următoarele:
Astfel din decizia de impunere prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei recurente obligații fiscale suplimentare, din raportul de inspecție fiscala si decizia de soluționare a contestației rezulta ca în luna mai 2009 s-a încheiat contractul 331/_ între SC R. T. S. (în calitate de angajator) si SC TBS Engineering
S. (în calitate de angajat).
Obiectul contractului (f. 62-66 dos. fond) era acela ca angajatul sa fie încadrat la angajator în funcția de director general al SC R. Romania și în funcția de director general al fabricii asumându-și obligații în următoarele domenii de activitate: semnătura pe documentele bancare ale societății, semnarea CEC-urilor, a transferurilor bancare și altor asemenea, orice activitate comerciala, orice activitate operativa, contracte, derularea si administrarea activitatilor de marketing, publicitate, productie, vanzari, logistica (pct. 5 din contract).
Contraprestatia era un "salariu " de 10.560 EURO denumit compensație la care s-a adaugat TVA conform facturilor emise (pct. 13-14 din contract).
Reclamanta intimată s-a obligat prin același contract sa pună la dispozitia anagajatului spre folosință cu titlu gratuit un telefon mobil, mașină de serviciu, apartament inchiriat si sa suporte toate cheltuielile aferente acestor facilitati (f pct. 18-19, 21) .
Pornind de la prevederile cuprinse în acest contract cu prilejul inspecției fiscale s-a procedat la o reconsiderare a acestui contract și s-a apreciat de organul de control că în realitate veniturile obținute de către SC TBS Engineering
S. nu sunt venituri din activități independente ci din activitati dependente conform punctului 67 din HG 44/2004 si art. 11 din Legea 571/2003 .
In urma acestei reconsiderari a activitatilor derulate între cele doua societăți comerciale s-a apreciat ca operațiunile derulate de către SC TBS Engineering S. pentru intimata reclamantă nu sunt activitati independente și nu sunt deci, conform art. 126 din Legea 571/2003, operatiuni impozabile din punct de vedere al TVA-ului .
Se impune așadar a se stabili daca textele de lege sus mentionate, reținute de organele fiscale ca fundament al obligatiilor stabilite in sarcina recurentei au fost corect aplicate sau nu .
Conform art. 11 alin. 1 din Legea 571/203 la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.
Conform punctului 67 din HG 44/2004 veniturile de natura salariala prevăzute la art. 55 din Codul fiscal, denumite in continuare venituri din salarii, sunt venituri din activități dependente, daca sunt îndeplinite următoarele criterii:părțile care intra în relația de muncă, denumite în continuare angajator si angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru si locul desfășurării activității;partea care utilizează forța de munca pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de munca, cum ar fi: spatii cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte speciala, unelte de munca si altele asemenea; persoana care activează contribuie numai cu prestația fizica sau cu capacitatea ei intelectuala, nu si cu capitalul propriu;plătitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile de deplasare in interesul serviciului ale angajatului, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare in țara si in străinătate si alte cheltuieli de aceasta natura, precum si indemnizația de concediu de odihna si indemnizația pentru incapacitate temporara de munca suportate de angajator potrivit legii; persoana care activează lucrează sub autoritatea unei alte persoane si este obligata sa respecte condițiile impuse de aceasta, conform legii".
Primul text de lege sus menționat permite așadar organului fiscal sa reîncadreze forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției .
Or, analizând clauzele contractului nr. 331/2009 rezultă în mod indubitabil că prin el s-au stabilit raporturile juridice între intimata reclamanta si administratorul său, persoana fizică, care, în același timp, era și asociatul unic si administrator al SC TBS Engineering S., sumele achitate în baza acestui contract fiind în fapt și în drept remunerația plătită de către reclamanta intimată administratorului și directorul său general .
Conținutul contractului 331/2009 exclude în mod categoric orice activitate independenta, de consultanță al SC TBS Engineering S. conform obiectului acesteia de activitate, toate drepturile si obligatiile partilor reglementând raporturile dintre intimata reclamanta și persoana fizică care urma sa fie administratorul ei, contractul între cele doua societati comerciale conținând în forma sa acest raport juridic de dependență între societate și administrator.
Aceasta reconsiderare este sustinuta și de norma de drept secundar menționată la pct. 67 din HG 44/2004 întrucât toate criteriile indicate de acest text de lege pentru a aprecia un venit ca fiind venit din activitate dependenta sunt întrunite în speță. Astfel, prin contractul 331/2009 parțile au stabilit de la început felul activitatii, locul desfașurarii ei, timpul de lucru. Mai mult, rezultă că intimata reclamantă a pus la dispoziție toate mijloacele de munca iar SC TBS Engineering S. sau persoana fizică sus mentionata nu au folosit capitalul propriu, intimata reclamantă a suportat toate cheltuielile legate de acest contract inclusiv cheltuielile de deplasare, chirie etc. iar în final administratorul intimatei trebuia ca în activitatea sa să respecte conditiile impuse de aceasta.
Din cele mai sus expuse rezultă ca în mod corect si legal s-a stabilit de organele fiscale că activitatea desfașurată în temeiul contractului 331/2009 este o activitate dependenta și nu o activitate independenta de consultanță prestata de SC TBS Engineering S. în folosul intimatei și ca sumele achitate de catre aceasta din urmă în temeiul convenției reprezintă în fapt remunerația platită administratorului acesteia, persoana fizica, pentru activitatea dependenta desfașurata în aceasta calitate.
Conform art. 126 din Legea 571/2003 din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133; c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare; d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).
Conform art. 127 din același act normativ este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. Nu acționează de o manieră independentă
angajații sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un
raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului.
Având în vedere conținutul economic real al contractului 331/2009 mai sus analizat si dispozițiile art. 126, 127 din Legea 571/2003 este evident ca sumele plătite de către intimata reclamanta nu puteau fi purtătoare de TVA întrucât ele nu au fost plătite pentru operațiuni impozabile în sensul acestor texte de lege ci pentru o activitate dependentă .
Față de considerentele mai sus expuse rezulta că obligațiile fiscale din speță au fost legal stabilite in sarcina intimatei reclamante, iar reținerea ca aplicabile a dispozițiilor art. 7 alin. 1 pct. 2 Cod fiscal este eronată.
Așadar, Curtea urmează ca, în temeiul textelor de lege analizate în precedent si a art. 218 alin. 2 din C.pr.fisc. rap. la art. 20 alin. 3 și art. 29 din Legea nr. 554/2004 precum și art. 304 indice 1, art. 304 pct. 9 C.pr.civ. de la 1865, art. 312 din același cod, să admită recursul ca fiind fondat si ca o consecință, va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta S.C. R. T. S.R.L. C. -N., în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 10214 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta S.C. R. T. S.R.L. C. -N., în contradictoriu cu pârâta D.
G. a F. P. C. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
R. -R. D. | L. | U. | M. D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. G. C.
