Decizia civilă nr. 1049/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 1049/2013

Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

Pe rol judecarea recursului promovat de reclamantul V. R. A. împotriva sentinței civile nr.9570 din data de_ și a încheierii din ședința publică din_ pronunțate în dosarul nr._ * al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâta U. T. C. N., având ca obiect - anulare act administrativ.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 9570 din ._ pronunțată în dosarul nr. _

  • al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V. R. A. în contradictoriu cu pârâta U. T. C. N. .

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

    Susținerile părților sunt concordante și se verifică prin actele depuse la dosarul cauzei cu privire la următoarele aspecte: reclamantul este absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice C. -N., promoția 2009. În luna iulie 2009, reclamantul a susținut examenul de licență organizat în cadrul facultății, iar una dintre probe a fost susținerea proiectului de diplomă; comisia de examen a fost compusă din cinci membrii, dintre care la data susținerii proiectului, au participat dor patru membrii, dintre care fiecare a acordat o notă, la care s-a adăugat nota acordată de profesorul îndrumător. Reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr. 16368/10 iulie 2009 la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, iar apoi a adresat și un memoriu Senatului Universității Tehnice, răspunzându-i-se în sens negativ, respectiv i s-a respins cererea. Reclamantul a sesizat și comisia de etică a universității dar nu a avut câștig de cauză nici în acest demers.

    Din regulamentul facultății intitulat "Metodologia de finalizare a studiilor în UTC-N";, aprobat în Senatul Universității în_ nu rezultă că există obligativitatea de a se menționa în mod separat, în catalog, notele acordate individual pentru examenul de diplomă de către membrii comisiei, așa cum susține reclamantul.

    În cauză au fost depuse toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

    Din catalogul pentru examenul de diplomă, reiese faptul că reclamantul a obținut nota 7,20, acordându-se o singură notă, nefiind specificate separat în

    catalog notele acordate de membrii comisiei, aceștia semnând catalogul doar la final, pentru media generală acordată la această probă pentru fiecare student în parte .

    Ținând cont de indicațiile cuprinse în decizia instanței de recurs, ulterior trimiterii cauzei spre rejudecare s-a procedat la administrarea de probe pentru a se determina care au fost notele obținute de reclamant în cadrul susținerii proiectului de diplomă.

    În ciuda faptului că au fost audiați 5 martori în acest sens, din declarațiile acestora nu reiese care au fost notele pe care le-a obținut reclamantul de la fiecare profesor. Dimpotrivă chiar, din declarațiile acestora rezultă că notele acordate sunt secrete și că nu se poate cunoaște ulterior decât media acestora.

    După cum a arătat anterior, nici din actele care au stat la baza deciziei atacate nu rezultă care ar fi fost aceste note.

    În consecință, având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul ar fi trebuit să obțină o altă notă decât cea care i-a fost acordată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V. R. -A.

    solicitând admiterea recursului, și

    1. În principal, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, respectiv,

      • să se dispună anularea deciziei emisă de decanul Facultății de Arhitectură cu privire ia contestația formulată de reclamant cu nr 16368/_ ;

      • să fie obligată intimata să modifice nota finală acordată reclamantului la proba de susținere a proiectului din cadrul examenului de diplomă la 8,6,

    2. În subsidiar, modificarea sentinței recurate În sensul admiterii acțiunii reclamantului

În motivare s-a arătat că: Precizări prealabile

Nu insista asupra stării de fapt, aceasta fiind pe larg descrisă În cererea introductivă de instanță. Precizează doar că obiectul cauzei În constituie analiza legalității modului de derulare a examenului de diplomă sesiunea 2009, organizat de Facultatea de Arhitectură, sub aspectul modului de determinare și acordare a notei finale.

În primul ciclu procesual instanța de fond a respins actiunea reclamantului pentru unicul argument că nota acordată la examenul de diplomă nu poate fi contestată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, iar ca urmare a judecătii acestuia, cauza a fost trimisă spre rejudecare În baza Deciziei nr 2570/_ a Curții de Apel C. pentru a se administra probe suplimentare cu privire la notele individuale acordate de membrii comisiei de examen, instanța de recurs stabilind, potrivit art 315 C.pr.civ. că, de principiu, nota finală acordată poate fi contestată.

Dezvoltarea motivelor de recurs

Motivele de recurs care tind la casarea sentinței pleacă de la două premise:

  1. instanța de fond nu a administrat probe suficiente pentru stabilirea stării de fapt și (b) instanța de fond a respins În mod nelegal solicitările În probațiune formulate de reclamant.

    Sub primul aspect instanța a procedat la audierea martorilor propuși de reclamantul recurent, respectiv a secretarului comisiei de examen și a unora din membrii acestei comisii precum și a decanului facultății, cel care a procedat la analiza efectivă a contestați ei formulate pe cale administrativă.

    Din analiza depozițiilor martorilor a rezultat fără putință de tăgadă că nu a fost respectată procedura de determinare și acordare a notei finale stabilită de

    regulamentul de examen, care prevede În mod expres următoarele: "fiecare Îndrumător va da notă proiectelor Îndrumate, notă care va intra În calculul notei finale, cu pondere egală cu cea a oricărei note date de membrii comisiei. ( ... ) Dacă Îndrumătorul nu face parte din comisie, acesta va transmite secretarului comisiei o listă cu notele studenților Îndrumați ( ... ) Această notă va suplimenta cu una notele luate În calcul. Nota finală se obține din media aritmetică a notelor membrilor comisiei și a Îndrumătorului (dacă acesta nu face parte din comisie. În cazul În care apar diferențe de notare mai mari de două valori, se va aduce nota discordantă În favoarea notelor predominante și În favoarea studentului."

    Din depozițiile martorilor a rezultat că profesorul Îndrumător, care nu făcea parte din comisie, a acordat nota individuală 8, pe care a și comunicat-o apoi membrilor comisiei, pentru a fi luată În calcul la stabilirea notei finale.

    Ceilalți martori Însă fie au refuzat să răspundă la Întrebarea referitoare la nota individuală, afirmând că aceasta este secretă, fie au arătat că nota finală se stabilește "prin negociere" metodă nu doar neștiințifică, ci total străină de regulamentul citat mai sus.

    Aceste de poziții sunt evident contradictorii și contrare logicii deoarece, pe de-o parte se afirmă că membrii comisiei nu cunoșteau notele acordate individual de ceilalți membri, iar pe de altă parte, că nota finală se determina prin așa numita negociere. Ori, cum se poate purta o negociere cu privire la nota finală, câtă vreme notele individuale sunt secrete????

    Față de cele constatate cu ocazia audierii martorilor, mai cu seamă cu ocazia audierii martorului R. Z., a formulat două cereri:

    1. pe de-o parte, a solicitat În mod expres instanței să pună În vedere acestuia să răspundă la Întrebarea legată de notele individuale acordate de dânsul și de ceilalți membri ai comisiei, deoarece acesta a dat de Înțeles că are cunoștință de notele individuale, dar că refuză să le dezvăluie. Acest refuz trebuia cenzurat de instanță deoarece martorul nu se afla În nici una din situațiile de la art 191 C.pr.civ.

    2. pe de altă parte, după audierea tuturor martorilor, la termenul din _

, a solicitat instanței să dispună reaudierea acestui martor, a cărui depoziție a apreciat-o ca necesară și suficientă pentru stabilirea stării de fapt.

Instanța de fond a respins În mod nejustificat și nelegal, ambele cereri atât față de cuprinsul deciziei de casare cât și față de prevederile art 167, 186, 197 C.pr.civ.

Față de aceste aspecte apreciază că În temeiul art 312 alin 3 C.pr.civ. se impune casarea sentinței recurate, iar față de prevederile art 312 alin 61 C.pr.civ. care interzice o nouă casare cu trimitere se impune reținerea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel, În vederea suplimentării probațiunii testimoniale conform art 315 alin 31 C.pr.civ.

Motivele care tind la modificarea sentinței recurate pleacă de la premisa că instanța de recurs va reanaliza ansamblul probelor administrate și va reține ca dovedită starea de fapt expusă În cererea introductivă.

1) Din analiza "Metodologiei desfasurarii examenului proiectului de diploma" adoptat de Facultatea de Arhitectura si Urbanism (Metodologia FAU) cat si din "Opinie cu privire la procedura si natura examenului de diploma" (exprimata de Prof. Univ Dr. Ing. I. A. ), documente existente la dosar, rezulta:

"Procedura sustinerii examenului de diploma presupune clar existenta unui indrumator de proiect si a unei comisii formate dintr-un numar impar de membrii avand in componenta un presedinte si un secretar, a caror responsabilitate expresa este intocmirea unui proces verbal cu notele acordate de fiecare membru al comisiei (inclusiv nota indrumatorului de proiect)."

,,A. eatul 4 si alineatul 5 din Metodologie FAU reprezinta chintesenta procedurii desfasurarii sustinerii proiectului de diploma, procedura ce cuprinde si modul de determinare, (de calcul) a notei finale:

Fiecare indrumator va nota proiectele indrumate, nota care va intra in calculul notei finale, cu pondere egala cu cea a oricarei alte note date de membrii comisiei."

Daca indrumatorul nu face parte din comisie, acesta va transmite secretarului comisiei o lista cu notele studentilor indrumati, inaintea inceperii activitatii de notare a diplomelor.

Aceasta nota va suplimenta cu una notele luate in calcul. Nota finala se obtine din media aritmetica a notelor membrilor comisiei si a indrumatorului.

In cazul in care apar diferente de notare mai mari de 2 valori se va aduce nota discordanta in favoarea notelor predominante si in favoarea studentului"

De asemenea, in documentul "Opinie cu privire la procedura si natura examenului de diploma", Praf. Univ Dr. Ing. I. A. prezinta si o concluzie:

"Asa cum rezulta din alineatul 5, procedura de notare, parte componenta a procedurii desfasurarii examenului de diploma, nu este o procedura strict matematica (de aceea este prevazuta si in "Regulament"), adica cu alte cuvinte nu este un calcul pur matematic, intervenind aici si elementul de pondere in favoarea notelor predominante si in favoarea studentului.

Desigur ca in cazul in care din motive obiective apar erori, acestea pot fi corectate in urma contestatiilor care pot fi de puse in termen de 48 de ore de la afisarea rezultatelor."

Rezulta din concluzia de mai sus precum si din "Metodologia FAU" ca se putea depune o contestatie, lucru care s-a si facut, insa conducerea Facultatii de Arhitectura nu a respectat metodologia si nu a reunit "Comisia de analiza a contestatiilor" si ca atare nu a analizat motivele contestatiei.

Din conținutul de pozițiilor martorilor rezultă fără putință de tăgadă că procedura de derulare a susținerii lucrării de diplomă și procedura de calcul a notei finale nu au fost respectate de comisia de examen.

Astfel, neregula principală constă În aceea că notele individuale acordate de fiecare membru al comisiei de examen și de profesorul Îndrumător nu au fost consemnate În scris, ceea ce a dus de altfel și la dificultatea elucidării acestor elemente de fapt.

Pe de altă parte, din depozițiile martorilor a rezultat că nota finală nu se acorda conform procedurii, respectiv prin calcularea mediei aritmetice și prin ajustarea notei celei mai mici În favoarea studentului, ci prin negociere, metodă nu doar neștiințifică, ci total străină de regulamentul citat mai sus.

Din depoziția martorei D. V. a rezultat de asemenea că nota individuală acordată de aceasta a fost 8, În concordanță cu cele susținute de reclamant În cuprinsul acțiunii.

De asemenea subliniază că depozițiile celorlalți martori sunt contradictorii deoarece, pe de-o parte se afirmă că membrii comisiei nu cunoșteau notele acordate individual de ceilalți membri, iar pe de altă parte, că nota finală se determina prin așa numita negociere. Ori, cum se poate purta o negociere cu privire la nota finală, câtă vreme notele individuale sunt secrete?

Față de toate aceste aspecte solicită a se reține ca dovedite susținerile noastre potrivit cărora notele individuale acordate de membrii comisiei de examen sunt 9,9,9, 4, 8, ceea ce Înseamnă că, pe de-o parte s-a produs o eroare materială de calcul a mediei acestor note individuale, care ar fi trebuit să fie 7,80, iar pe de altă parte, că nu a fost respectată metodologia de determinare a notei finale. Astfel, potrivit metodologiei adoptată de Facultatea de Arhitectură și Urbanism (FAU), alin 5 și 6, nota finală se obține prin calcularea mediei aritmetice a notelor

individuale, iar dacă apar diferențe de notare mai mari de două valori, se va aduce nota discordantă În favoarea notelor predominante și În favoarea studentului.

În cazul de față, această din urmă regulă nu a fost aplicată, căci dacă ar fi fost pusă În practică atunci notele individuale ar fi trebuit să fie 9,9,9,8,8, nota discordantă acordată de cel de-al patrulea membru al comisiei (nota 4) fiind modificată În favoarea studentului, devenind astfel nota 8. Prin acest procedeu, nota finală, ca medie a notelor individuale, ar fi fost 8,60.

Chiar dacă notele individuale ar fi fost menținute, astfel cum au fost acordate de membrii comisiei (9,9,9,4,8), media lor este 7,80 și nu 7,20.

Din depozitia martorilor rezulta clar urmatoarele concluzii:

  1. Din depoziția martorei D. V. a rezultat că nota individuală acordată de aceasta a fost 8, În concordanță cu cele susținute de reclamant în cuprinsul acțiunii.

  2. Prin faptul ca nici unul din membrii comisiei (martori) nu a contrazis in depozitie sub nici o forma notele prezentate de reclamant in cuprinsul actiunii se confirma ca acestea sunt adevarate.

Față de această stare de fapt, este evident că au fost Încălcate prevederile regulamentului de desfășurare a examenului de diplomă situație În care solicită modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii reclamantului.

Pârâta intimată U. T. C. -N. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond - filele 15-18.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, precum și a precizărilor făcute de către reclamant, Curtea constată următoarele:

Reclamantul recurent, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice C. -N., promoția 2009 a înțeles să conteste modul de derulare a examenului de diplomă în ceea ce privește determinarea și acordarea notei finale.

În acest sens, la proba constând în susținerea proiectului de diplomă, comisia de examen compusă din 5 membri i-a acordat acestuia la_ nota de finală de 7,20. Reclamantul susține că a fost informat de către membrii comisiei cu privire la notele individuale acordate, respectiv 9, 9, 9, 4, 8 constatând pe de o parte că s-a produs o eroare materială în calculul mediei, iar pe de altă parte că nu a fost respectată metodologia de determinare a notei finale. În acest sens, a invocat metodologia adoptată de Facultatea de Arhitectură și Urbanism, alin. 5 și

6 potrivit cărora nota finală se obține prin calcularea mediei aritmetice a notelor individuale, iar dacă apar diferențe de notare mai mari de două valori se va aduce nota discordantă în favoarea notelor predominante și în favoarea studentului. Prin aplicarea acestui procedeu de calcul reclamantul ar fi trebuit să obțină ca note individuale 9, 9, 9, 8, 8 prin modificarea notei 4 în favoarea sa, media finală fiind 8,6.

Prin adresa nr. 16.368 din_ reclamantul a formulat o contestație împotriva notei obținute solicitând aplicarea corectă a regulamentului și modificarea notei finale. În lipsa oricărui răspuns din partea instituției publice reclamantul a revenit cu o nouă cerere în_ la care i s-a răspuns prin adresa nr. 18.037 din_ .

Analizând răspunsul comunicat reclamantului Curtea constată că acesta nu face referire la solicitările efective ale reclamantului, respectiv nu i se aduc la cunoștință acestuia notele individuale obținute din partea fiecărui examinator. Rezoluția decanului instituției de învățământ face trimitere la regulament și legea

învățământului, la componența juriului care acordă nota la examenul de diplomă și la faptul că această din urmă notă nu se contestă.

Având în vedere solicitările concrete ale reclamantului constând în comunicarea notelor ce au compus nota finală la proba de susținere a proiectului sesiunea 2009 Curtea constată că acestea nu au fost analizate de către instituția de învățământ astfel încât devin incidente prevederile art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 554/2004 referitoare la nesoluționarea în termen legal a unei cereri.

Așa cum s-a statuat în mod irevocabil prin decizia nr. 2570/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._: "regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de diplomă prevedea faptul că în mecanismul de formare a notei finale intrau cu pondere egală notele acordate de fiecare membru al comisiei precum și nota conducătorului dacă acesta nu face parte din comisie, nota finală fiind obținută din media aritmetică a acestora.

Dacă s-ar admite interpretarea dată de intimat prevederilor regulamentului în sensul că nu exista obligația dezvăluirii notelor individuale ci doar cea a comunicării notei finale obținută ca medie aritmetică a notelor date de membri comisiei și îndrumător, s-ar ajunge la situația în care prevederea ajustării diferențelor de notare mai mari de două puncte procentuale în favoarea notelor predominante ar fi golită de conținut, lipsită de eficiență…

O atare soluție poate genera imposibilitatea controlului eventualelor greșeli materiale, de calcul a notei finale, fapt care nu numai că creează premisele unei grave nedreptăți, dar poate fi și terenul propice pentru exercitare discreționară a dreptului de apreciere la acordarea notei finale

.

Acționând într-un mod netransparent autoritatea lipsește pe reclamant de orice pârghie pentru a verifica dacă media aritmetică obținută a fost calculată corect sau nu

.

Reclamantului trebuie să-i fie recunoscut accesul efectiv la justiție pentru a-și susține cauza prin care contestă legalitatea procedurii de desfășurare a examenului.

Prevalându-se tocmai de deficiențele procedurii de desfășurare a examenului, de lipsa sa de transparență în adoptarea deciziilor, cu impact asupra carierei reclamantului, autoritatea închide posibilitatea oricărui control cu privire la modul de obținere și determinare a notei finale, fapt care este inadmisibil.";

Achiesând acestor considerente în prezentul demers judiciar, având în vedere și precizările făcute de reclamant, Curtea apreciază că se impune în baza art. 312 C.pr.civ. admiterea recursului declarat de V. R. -A. împotriva sentinței civile nr. 9570 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C. și modificarea acesteia în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul V. R. -A. în contradictoriu cu U. T. C.

-N., cu obligarea pârâtei la comunicarea către reclamant a notelor ce au compus nota finală la proba de susținere a proiectului sesiunea 2009.

În ceea ce privește petitele de anulare a deciziei emise în soluționarea contestației respectiv de obligare la modificarea notei finale, Curtea le apreciază ca neîntemeiate în condițiile în care instanța nu se poate substitui instituției de învățământ obligând-o să emită un act într-o anumită modalitate agreată de parte, iar pe de altă parte nu există o decizie emisă în soluționarea contestației ci doar un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de V. R. -A. împotriva sentinței civile nr. 9570 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului C. pe care o modifică în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul V. R. -A. în contradictoriu cu U. T. C. -N. .

Obligă pârâta să comunice reclamantului notele ce au compus nota finală la proba de susținere a proiectului sesiunea 2009.

Respinge celelalte petite. Decizia este irevocabilă.

pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.

Președinte,

F. T.

Judecător,

M. H.

Judecător,

D. M.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.fond: B. G. Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1049/2013. Contencios. Anulare act administrativ