Decizia civilă nr. 1098/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1098/R
Ședința publică din 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurenta- contestatoare D. M. PRIN A. F. P. B. M., cu sediul în B.
M., A. S. nr. 2A, județul M. împotriva sentinței civile nr. 11370 din 03 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata SC A. S., cu domiciliul ales la Cabinet avocat Rizea Aurelia din
B. M., str. Transilvaniei nr. 6/5, județul M., având ca obiect contestație la executare .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 11 octombrie 2013, 18 octombrie 2013, 25 octombrie 2013 și o1 noiembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 11370/2012 pronunțată în dosar nr._ al
Judecătoriei B. M. s-a dispus respingerea contestației la executare formulată de contestatoarea A. F. P. B. M. în contradictoriu cu intimata SC A. S. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea instanței în baza art. 373 ind.1 și 2 din Cod pr. civ. s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr. 1307/2012 dată de Tribunalul Maramureș, și Decizia civilă nr. 7055/2012 a Curții de Apel
C., încuviințare solicitată printr-o cerere efectuată de către executorul judecătoresc în mod legal la solicitarea creditorului intimat.
Se constată că, executorul judecătoresc nu a efectuat în plus nici un act de executare împotriva debitoarei în afară de somația ce a fost comunicată contestatoarei.
Astfel că, față de dispozițiile art. 2 și art. 5 al OG 22/2002 privind executarea obligației de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, executorul judecătoresc nu a continuat executarea silită astfel că debitorul nu este în pericol de a fi executat.
Totodată, în temeiul dispozițiilor OG 22/2002 stabilirea în beneficiul debitorului a trecut termenul de 6 luni nu doar că nu împiedică formularea unei cereri de executare silită ci presupune o asemenea cerere drept condiție prealabilă a emiterii somației.
Față de aceste considerente cererea de suspendare a executării silite nu este întemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile ocazionate cu executarea silită,art. 371 ind. 7 Cod pr. civ. arată că sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta fiind obligat și la suportarea cheltuielilor de executare.
Față de considerentele de mai sus, s-a dispus respingerea contestația formulată ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, arătând următoarele:
Așa cum s-a arătat prin întâmpinare conform art. 371 indice 1 Cod procedură civilă obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Doar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, acesta se aduce la îndeplinire prin executare silită (alin.2).
Astfel, intimatul trebuia să se adreseze organului fiscal de la domiciliul fiscal în vederea încasării creanței stabilite prin titlu executoriu, astfel cum prevede Ordinul MFP nr. 1899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Acesta nu a făcut dovada că s-a adresat mai întâi organului fiscal pentru restituirea creanței stabilite prin titlu executoriu sau că s-a depășit termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii de restituire, astfel încât, creditorul să fi fost pus în situația să procedeze la executarea creanței sale pe calea silită.
Se apreciază că, recurgând la procedura executării silite ca urmare a titlului executoriu pe care îl deține, creditorul a urmărit în realitate generarea de noi cheltuieli în sarcina organului fiscal.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii: "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen
curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."; De asemenea, conform art. 3 din OG nr. 22/2002 creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai dacă acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege, iar, în ce privește restituirea dobânzii, organul fiscal trebuie să procedeze conform legii, adică cu respectarea Ordinului MFP nr. 1899/2004.
Se apreciază că atât cheltuielile de onorariu avocat în faza de executare silită, cât și cheltuielile cu onorariul executorului nu sunt cheltuieli necesare și utile, reprezentând mai degrabă cheltuieli voluptorii făcute de creditor, mizând pe efectul juridic al actului de executare și nu pe necesitatea emiterii lui. Tocmai pentru că intimatul creditor este reprezentant de un avocat se crede că nu poate fi admis faptul că se ignoră procedura de restituire a taxei prevăzute de actele normative invocate, cauzând astfel alte cheltuieli de executare ce ar urma să fie suportate tot din bugetul de stat.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
Executarea silită a fost demarată împotriva debitoarei în temeiul unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Aceste hotărâri au fost pronunțate în contradictoriu cu contestatoarea, fiindu-i pe deplin opozabile. Odată intrate în putere de lucru judecat, dispozițiile hotărârilor judecătorești sunt obligatorii față de părți, independent de calitatea acestora.
Așadar, dispozițiile instanței sunt obligatorii față de contestatoarea D., acesteia revenindu-i obligația legală de a restitui creditorului său sumele de bani încasate necuvenit, la care se adaugă, după caz, contravaloarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului.
Așa cum corect afirmă recurenta, potrivit art.371 ind.1 Cod procedură civilă, obligația stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, executarea silită a debitorului având caracter subsidiar.
Recurenta nu face însă și dovada demersurilor întreprinse în vederea executării benevole a datoriei sale.
Invocarea prevederilor Ordinului MFP nr.1899/2004 nu constituie un argument în susținerea tezei prezentate de către recurentă. Posibilitatea satisfacerii creanței prin înregistrarea unei cereri adresate de creditor organului fiscal, nu înlătură dreptul creditorului de a obține executarea titlului pe calea executării silite, atâta vreme cât debitorul, deși o hotărâre judecătorească îl obligă la o anumită conduită, rămâne în totală pasivitate.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO include inclusiv etapa executării silite.
A refuza recunoașterea dreptului creditorului de a recurge la procedura urmării silite în situația în care creanța pe care o are de recuperat este stabilită
împotriva statului, înseamnă a înfrânge, în mod absolut nepermis, dreptul acestuia la un proces echitabil.
Sunt nefondate și argumentele aduse de către recurentă privitoare la plata dobânzii. Asupra acesteia s-a pronunțat în mod irevocabil instanța de judecată, iar obligația de plată a dobânzii nu mai poate fi repusă în discuție de către organul fiscal.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, atâta vreme cât admitem faptul că executarea silită este perfect legală, cheltuielile pricinuite de urmarea acestei proceduri sunt justificate.
Pe de altă parte întrucât recurenta nu a invocat disproporționalitatea cheltuielilor de executare, acest aspect nu va putea fi analizat de instanță.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. M., cu sediul în B. mare, A. S. nr. 2A împotriva sentinței civile nr. 11370/2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte, V. P. | J. ecător, N. B. | J. ecător, V. F. |
G. ier, T. H. în concediu medical semnează grefier șef secție |
Red. V.F./ _
Tred. T.H. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: U. V.
