Decizia civilă nr. 11224/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11224/2013

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul I. T. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 11521/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., în contradictoriu cu reclamanta SC M.

I. E. S., având ca obiect anulare act administrativ DISJ DIN_ . La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa

părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată

că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Pârâtul I. T. DE M. C. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 11521/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C. solicitând modificarea hotărârii cu consecința respingerii acțiunii.

Recurenta arată că instanța de fond nu a coroborat declarațiile atât cele date în fața instanței, cât și cele date în fața inspectorilor de muncă și prin raportare la data la care au fost luate. Prin urmare, depoziția martorului în fața instanței, recurenta o califică drept subiectivă și neverosimilă. Pe de altă parte, se reia starea de fapt în baza căreia s-a încheiat procesul verbal de control 0. din_ și se arată că plângerea împotriva procesului verbal 0. din_ prin care s-a dispus sancțiunea amenzii contravenționale a fost respinsă ca neîntemeiată. În acel dosar judecătoria a înlăturat depoziția salariatului S. ca Pompei apreciind-o subiectivă raportat la calitatea acestuia de prepus al unității angajatoare.

SC M. I. E. S. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat arătând că este necesar a se ține seama de declarațiile martorilor și că solicitarea recurentei de înlăturare a martorului

S. ca Pompei nu poate fi primită întrucât coroborând materialul probator rezultă aspectele care au fost luate în considerare de Tribunalul Cluj prin sentința atacată.

Astfel, intimata arată că S. ca Pompei A. urma să înceapă activitatea în_ și a încheiat contractul individual de muncă în data de_ . Faptul că a fost găsit la sediul societății fără însă a începe în mod efectiv activitatea nu poate atrage răspunderea societății intimate.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Tribunalul Cluj a dispus anularea procesului verbal de control bazat pe audierea unui martor care este chiar persoana pe care inspectorii au surprins-o în câmpul muncii în data de_ . Ținând cont de circumstanțele în care controlul a avut loc: accesul inspectorilor la locul de muncă al intimatei reclamante SC M. I. E. S., F. 9, H. 2 fiind

obstrucționat și ulterior aceștia au putut efectua controlul doar însoțiți de o echipă de jandarmi ,faptul că au existat neconcordanțe între numărul de salariați indicat de Berki I. și cel găsit la fața locului, constatările efectuate de către inspectorii de muncă și declarația pe proprie răspundere a angajatului S. ca Pompei, starea de fapt reținută de tribunal nu corespunde adevărului . Astfel, mărturia ulterioară dată de persoana care a fost surprinsă prestând activitate și care a recunoscut prestarea activității fără a avea un contract de muncă fiind angajată în muncă doar după efectuarea controlului de către intimată nu este concludentă și nu poate fi apreciată ca sinceră și în măsură să înlăture aspectele reținute în procesul verbal de control.

Pe lângă aceasta conduită a martorului se poate reține faptul că formularul a fost creat în formă simplificată și că martorul a mai fost angajat nefiind străin de termenii specifici unei angajări iar dificultățile arătate în fața instanței de fond de a înțelege sensul anumitor cuvinte nu a fost invocat și la momentul la care acesta a completat formularul care i s-a solicitat de către inspectori.

Prin urmare, Curtea în conformitate cu prev.art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în întregime sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de I. T. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 11521/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC M. I. E. S. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

R. R. D.

L.

U.

M.

D. M.

T.

red.RRD/AC 2 ex. - _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11224/2013. Contencios. Anulare act administrativ