Decizia civilă nr. 1159/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1159/R

Ședința publică din 21 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE N. B.

J. ecător V. F.

J. ecător V. P.

G. ier T. H.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurentul petent C. V., domiciliat în B. M., str. M., bl. 5A, ap. 1, județul M. împotriva sentinței civile nr. 6687 din_ pronunțată de J. ecători B. M. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., cu sediul în

B. M., str. 22 D. nr. 37, județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 01 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 08 noiembrie 2013 și la data de 15 noiembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6687/_, Judecătoria Baia Mare a respins plângerea formulată de petentul C. V. în contradictoriu cu intimatul I. de P. al județului M. ca nefondată, menținând dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr. 3477087/_ încheiat de intimat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul-verbal seria CP nr. 3477087/_ încheiat de I.

DE P. AL J. M., petentul C. V. a fost sancționat cu avertisment, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și cu amendă în cuantum de 280 lei, cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din R.O.U.G. nr. 195/2002.

În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de_, ora 15.54, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe strada M. Eminescu din localitatea B. M., cu viteza de 67 km/h, în timp ce efectua depășirea microbuzului înmatriculat cu numărul_, peste marcajul longitudinal continuu, circulând pe contrasens în apropierea intersecției cu strada Dumbravei. Abaterea a fost filmată pe hard disk XNA 3, cu aparatul video radar verificat și omologat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând P. i Române cu număr de înmatriculare MAI 34716.

Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Deși petentul nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, instanța reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși a fost încheiat de un agent al forței publice, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate în privința vitezei cu care a circulat mașina condusă de petent la momentul constatării săvârșirii faptei, întrucât aceasta nu poate fi percepută în mod direct de către agent. Din acest punct de vedere, incumbă intimatului sarcina de a face dovada prin probe neîndoielnice, că cele consemnate corespund realității.

În scopul dovedirii stării de fapt consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat, intimatul a depus la dosar înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului, aflate pe hard disk (f.19).

În urma vizionării înregistrării video depuse la dosar, instanța a constatat că în data de_, la ora 15.54, autoturismul cu număr de înmatriculare_ a fost condus cu viteza de 67 km/h, surprinsă astfel la momentul 15.54.06.

Asupra locului unde a fost surprinsă fapta, instanța a reținut că acesta poate fi constatat în mod direct de către agentul constatator, deci realitatea acestui aspect se prezumă în mod relativ, sarcina probei contrare aparținând petentului. Întrucât petentul nu contestă că fapta reținută în sarcina sa s-a petrecut pe raza localității B. M., strada M. Eminescu, instanța constată că la momentul înregistrării cu aparatul radar, petentul circula în localitate, unde limita vitezei legale este de 50 km/h.

Din actele depuse la dosar de către intimat, reiese că cinemometrul din cauză, care este un model aprobat de Biroul Român de Metrologie Legală

(f.17b), a fost verificat metrologic potrivit Buletinului de verificare metrologică regăsit la fila 17 din dosar, iar agentul constatator care a întocmit procesul verbal are atestat de operare a cinemometrului prin care a fost înregistrată viteza (f.16).

Petentul a contestat temeinicia procesului verbal de contravenție și sub aspectul reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. i din

R.O.U.G. nr. 195/2002. A învederat instanței că până la intersecția străzii M. Eminescu cu strada Dumbravei, a efectuat depășirea microbuzului înmatriculat cu numărul_, pe linia discontinuă din acel loc.

Chiar dacă prin plângere a susținut că până la intersecția celor două străzi (M. Eminescu și Dumbravei), nu există linie continuă decât aproximativ 4 metri, chiar înaintea intersecției, și că a revenit din depășire până la începutul liniei continue, la termenul de judecată din data de_, a declarat că este marcaj longitudinal continuu, înainte de intersecția cu strada Dumbravei, pe o distanță de 20 de metri.

În înregistrarea video depusă la dosar, se observă că petentul a efectuat depășirea chiar înainte de intersecție. La revenirea pe banda de mers, petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu.

Potrivit art. 120 alin. 1 lit. i din R.O.U.G. nr. 195/2002, este interzisă depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

Prin urmare, s-a reținut că procesul verbal este temeinic, starea de fapt redată în cuprinsul acestuia fiind conformă cu realitatea, iar încadrările juridice fiind corect stabilite.

Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și raportat la gradul de pericol social al faptelor, instanța a apreciat că acestea au fost corect individualizate.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal petentul C. V. solicitând modificarea hotărârii în sensul înlăturării măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce și a măsurii tehnico- administrative a reținerii permisului de conducere precum și reaprecierea cuantumului amenzii.

În motivare a susținut, în esență, că totul s-a petrecut datorită lipsei de diligență din partea celuilalt participant la trafic, care nu a redus viteza de deplasare ci a accelerat-o.

Manevra de depășire s-a efectuat înainte de intersecție însă nu există nici o restrângere sau interzicere de depășire însă revenirea s-a făcut pe marcajul continuu.

Recursul este nefondat.

Susținerea petentului potrivit căreia celălalt participant la trafic nu a redus viteza de circulație, determinându-l să depășească marcajul continuu nu

constituie motiv de modificare a sentinței atacate pe care tribunalul o consideră temeinică și legală, urmând a o menține.

În consecință, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de petentul C. V., domiciliat în B. M., str. M. nr. 5A, ap. 1, județul M. împotriva sentinței civile nr. 6687 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 noiembrie 2013.

Președinte,

N. B.

J. ecător,

V. F.

J. ecător,

V. P.

G. ier,

T. H.

în concediu medical semnează grefier șef

Red.N.B. / _

Tred. M.E. /_ - 2 ex

J. ecător la fond: D. I. R. u

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1159/2013. Anulare proces verbal de contravenție