Decizia civilă nr. 968/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA Nr. 968/R/2013
Ședința publică din 18 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE: M. T.
JUDECĂTOR: I. -M. L.
JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent N. A. împotriva Sentinței civile r.20632/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat I. DE P. AL J. C.
, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care recurentul N. A. procedează la semnarea - în fața instanței - a cererii de recurs.
Instanța din oficiu, invocă excepția tardivității introducerii recursului.
Recurentul precizează că lasă la aprecierea instanței soluția asupra excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității.
T. UL
Prin Sentința civilă nr.20632/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N. A. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CC nr.8999800/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție susmenționat, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 280 lei (4 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât la data de_, ora 14:15, C. -N., a condus auto Dacia cu nr._ pe str.21 Decembrie și la intersecția cu str.J.Curie nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și și-a continuat deplasarea înspre Piața Unirii, deși pietonii se aflau în traversarea străzii pe culoarea verde a semaforului pietonal.
În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, astfel că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic încheiat iar plângerea contravențională se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul N. A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
1
In motivarea recursului, petentul a arătat că în speță numai o expertiză tehnică era mijlocul de proba care ar fi putut conduce la o soluție justă, sarcina probei revenind intimatului, care a susținut nerespectarea culorii semaforului electric, în acord și cu practica comunitară.
Analizând recursul declarat, în raport cu dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ, tribunalul reține că acesta nu poate fi admis.
Astfel, la termenul din data de_, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității recursului.
Potrivit prevederilor art. 31 al. 1 din OUG nr.2/2001. "persoana sancționată contravențional poate să formuleze plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare - după caz";.
Din prevederile art.101 al.1 Cod pr.civ., rezultă că termenul de 15 zile se socotește pe zile libere, în calculul acestuia neintrând nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Așa cum rezultă din actele de la dosar, hotărârea instanței de fond i-a fost comunicat recurentului la data de_, iar recursul a fost înregistrat doar la data de_, cu depășirea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de lege.
Față de cele ce preced, tribunalul constată că recursul a fost declarat cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de legiuitor prin norme juridice, și ca atare, va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul N. A. .
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul N. A. împotriva Sentinței civile nr.20632/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red.MT/Tehnored.VAM 2 ex./_
Judecator fond Sînziana F. C.
2