Decizia civilă nr. 11605/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.11605/2013
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTORI: S. | L. R. | ||
C. | I. | ||
GREFIER: | M. | V. | -G. |
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurentul- reclamant T. D. J. împotriva sentinței civile nr. 508 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. P. - J. B. -N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că părțile litigante au depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.508 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamantul T. D. -J., împotriva pârâtei I. P.
- J. B. -N., ce face obiectul dosarului nr._ *.
A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată și ulterior precizată de reclamantul T. D. -J. în contradictoriu cu pârâta I. P. - J.
B. -N., ce face obiectul dosarului nr._ *.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul T. D. J. a avut raporturi de muncă în cadrul Instituției P. județului B. -N. în perioada_ -_, perioadă căreia i-a succedat o alta în care între reclamant și instituția angajatoare s-au purtat o serie de litigii finalizate cu hotărâri judecătorești care au dispus reintegrarea acestuia, respectiv acordarea unor sume cu titlu de daune pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.
În circumstanțierea stării de fapt, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 837 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul de consilier-expert gr. I A, cu obligarea angajatorului la plata daunelor materiale.
Prin Hotărârea din 29 iulie 2008 în Cauza T. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut loc o încălcare a art. 6 din Convenție, cauzată de anularea hotărârii judecătorești mai sus menționate printr-un recurs în anulare, sens în care a hotărât că statul pârât
trebuie să execute sentința civilă nr. 837/2001, să îl reintegreze pe reclamant pe postul său și să plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflației, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții. Totodată, prin aceeași hotărâre statul pârât a fost obligat să plătească reclamantului și sume suplimentare cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.
Urmare a demersului judiciar inițiat de reclamant în cadrul dosarului înregistrat la Tribunalul B. -N. sub nr._, prin sentința civilă nr. 4734/F/2010, s-a dispus obligarea Instituției P. județului B. -N. la încheierea cu reclamantul a unui contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază Ordinul nr. 23/2009 și Ordinul nr. 66/2009, în considerentele hotărârii reținându-se că, în privința contractului individual de muncă anexă la Ordinul 23/2009, acesta practic nu există, câtă vreme nu a fost acceptat de către reclamant prin semnătură (motivul refuzului fiind reprezentat de stabilirea unui salariu de bază necorespunzător, ulterior refuzului fiind modificat cuantumul acestuia prin Ordinul nr. 66/2009, însă fără a se proceda la încheierea unui contract individual de muncă care să corespundă dispozițiilor noului ordin).
Această dispoziție a instanței a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 187/R/2011 de Curtea de Apel C., decizie prin care a fost casată sentința civilă nr. 4734 /F/2010 doar în parte, respectiv cu privire la pronunțarea asupra capătului de cerere ce viza pretențiile în sumă de
5.000 euro.
Ulterior, prin Ordinul nr.220/l3.l0.20l0 emis de Prefectul jud. B. -N. s-a dispus, începând cu data de l4.l0.20l0, încetarea raporturilor de muncă stabilite în baza contractului de muncă nr. 3l/l5.0l.2009 încheiat cu reclamantului T. D. J., însă prin sentința civilă nr. ll95/l.06.20ll pronunțată de Tribunalul B. -N. - secția civilă în dosar nr. 8044/2010, s-a constatat nulitatea absolută a acestui act.
Prin urmare, reclamantul a fost reintegrat pe postul contractual de consilier IA gradația 5, clasa de salarizare 57, Ordinul nr. 158/_, așa cum a fost modificat, stabilind data reîncadrării ca fiind_ .
Cu toate acestea, reclamantul a invocat neexecutarea de către instituția pârâtă a tuturor obligațiilor ce-i reveneau în temeiul contractului individual de muncă nr. 43/_, una dintre acestea fiind aceea de a se îndeplini procedura în vederea transformării postului său din post contractual în cel de funcționar public, în considerarea prevederilor art. 111 din Legea nr. 188/1991, potrivit cu care "autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. 3, au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107";.
Reclamantul a susținut că tergiversarea de către pârâtă a întreprinderii demersurilor necesare transformării postului, concretizată în solicitări abuzive ale avizului Agenției Naționale a Funcționarilor P. i la care face trimitere expresă art. 107 din Legea nr. 188/1999 (în condițiile în care, pe de o parte, acesta exista încă din anul 2000, iar pe de altă parte, celelalte două avize solicitate ulterior, raportat la momentul la care au fost transmise cererile, în opinia reclamantului au reprezentat de fapt pretexte pentru a nu se proceda la transformarea postului contractual în post de funcție publică), s-a constituit într-un element de presiune psihologică care, coroborat cu neplata despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr. 1195/2011, i-a indus convingerea că pârâta nu-și va executa obligațiile, determinându-l ca la data de_ să-și depună demisia fără preaviz, înregistrată sub nr. IC 15855. Urmare a demisiei, prin Ordinul P.
nr. 192/_, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 43/_
.
Aceste aspecte au rezultat din considerentele sentinței civile nr. 1667/F/2012 pronunțată de Tribunalul B. -N. - secția I civilă, în dosar nr._ (dosar din cadrul căruia au fost disjunse o parte din petitele ce fac obiectul prezentei cauze), irevocabilă prin respingerea, în complet majoritar, a recursului declarat de reclamantul T. J., prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. la data de_ .
Astfel, în cadrul dosarului nr._ sus menționat, reclamantul a solicitat anularea ca nelegală a Ordinului P. nr. 192/_ ca urmare a constatării, în principal, a nulității absolute a demisiei fără preaviz din data de_, iar în subsidiar ca urmare a anulării demisiei, precum și repunerea reclamantului în situația anterioară înregistrării demisiei sale, al cărei scop exclusiv a fost, conform susținerii reclamantului, acela de a obliga pârâta la numirea sa în funcția publică de consilier grad I.
Instanța civilă a respins însă, ca neîntemeiată, acțiunea astfel formulată de reclamant, pronunțându-se în sensul legalității Ordinului P. nr. 192/_
, a valabilității demisiei și a imposibilității revocării demisiei în lipsa acordului angajatorului, acord ce nu a intervenit în cauză (sentință depusă la fila 135 și urm. dosar).
Așadar, la data formulării petitelor ce fac obiectul prezentei cauze (în cadrul dosarelor civile ale secției I civile din care au fost disjunse și ulterior transpuse pe rolul secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal), reclamantul nu mai ocupa postul de natură contractuală a cărui transformare în post de funcție publică, cu plata drepturilor aferente, înțelege acesta a o reclama prin intermediul demersului judiciar inițiat în prezentele dosare conexate.
Esența cererilor formulate de reclamant sub forma petitelor reproduse în debutul prezentelor considerente, este reprezentată așadar de obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor morale și materiale produse reclamantului prin refuzul de a i se recunoaște dreptul de a fi încadrat într-o funcție publică și integrarea acestuia în funcția publică de execuție de consilier I, grad I în cadrul Instituției P.
județului B. -N. .
În susținerea legitimității cererilor sale, reclamantul a facut trimitere la statuările instanțelor judecătorești în cadrul hotărârilor pronunțate în dosarul civil nr. 5181._, recte sentința civilă nr. 1014/2011 a Tribunalului B. -N.
, modificată în parte prin decizia civilă nr. 3244/2012 a Curții de Apel C. .
Prin hotărârile sus menționate, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 79.153 lei, despăgubiri reprezentând drepturile salariale restante aferente perioadei_ -_ pentru funcția publică de consilier I, grad I, cu indemnizație de conducere aferentă perioadei 0_ -_, actualizată cu rata inflației la data plății, precum și să plătească bugetului consolidat al statului contribuțiile datorate de către angajator, în cuantum de 16767 lei și contribuțiile datorate de angajat, în cuantum de 29792 lei, calculate pentru funcția publică de consilier I, grad I în perioada_ -_, cu indemnizația de conducere în perioada_ -_ . Totodată, a fost obligată pârâta la întocmirea și depunerea declarațiilor lunare de buget, conform prevederilor legale, către toate instituțiile abilitate ale statului pentru întreaga perioadă_ -_, precum și la întocmirea corespunzătoare a fișelor fiscale aferente calității de funcționar public pentru perioada menționată anterior, precum și la consemnarea în carnetul de muncă al reclamantului a tuturor modificărilor salariale aferente funcției publice pentru perioada_ -_ .
Așa cum rezultă fără echivoc din considerentele deciziei civile nr. 3244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr. 5181._ ,
statuarea potrivit căreia, optând pentru neintegrarea reclamantului în funcția publică de execuție, respectiv cea de director al Direcției de resurse umane, I.
P. i-a încălcat acestuia dreptul la muncă și la carieră, cauzându-i în mod evident un prejudiciu ce s-a impus a fi reparat, se raportează la situația în care s- a aflat reclamantul până la data de_ (data celei de-a doua concedieri, ulterior anulată prin sentința civilă nr. ll95/l.06.20ll pronunțată de Tribunalul B.
-N. - secția civilă în dosar nr. 8044/2010), aceasta fiind perioada ce a făcut obiectul analizei instanței, astfel încât, considerentele care, susținând dispozitivul, au intrat în puterea lucrului judecat, sunt apte a se răsfrânge asupra situației viitoare a reclamantului doar în măsura în care aceasta ar fi rămas neschimbată și ulterior datei de_ .
S-a mai impus a se remarca în cauză și faptul că deși în cadrul dosarului nr. 5181._ reclamantul formulase, prin cererea introductivă din_ (deci anterior concedierii) și un petit prin care solicita obligarea pârâtei la executarea obligației de numire a reclamantului în funcția publică de consilier superior, ulterior, în ședința publică din_, a renunțat la judecarea acestei cereri, în contextul invocării de către pârâtă, prin notele de ședință depuse la dosar, a rămânerii fără obiect a acestui petit ca urmare a încetării raporturilor de muncă prin demisia reclamantului din data de_ .
Prin urmare, este evident că actul de dispoziție al reclamantului a fost determinat de modificările intervenite în statutul său din punct de vedere al raporturilor de muncă cu pârâta.
Cu toate acestea, reclamantul a înțeles ulterior a reitera aceeași solicitare în cadrul dosarului nr._, prin cererile formulate la data de_ și respectiv_, dosar în care, ulterior disjungerii petitelor ce fac obiectul prezentei cauze, s-a constatat valabilitatea actului de demisie și a ordinului de încetare a raporturilor de muncă cu pârâta.
Or, neîndoielnic, analiza privind măsura în care subzista, la momentul investirii instanței în cadrul prezentei cauze, a obligației pârâtei la numirea reclamantului în funcția publică nu se poate realiza decât prin raportare la starea de fapt contemporană formulării acestui capăt de cerere în prezentul dosar, ceea ce implică observația că reclamantul, urmare a actului său unilateral de voință, înțelesese deja a renunța la calitatea sa de angajat pe postul contractual deținut anterior. În atare condiții, lipsește însăși condiția premisă instituită de art. 111 din Legea nr. 188/1999 pentru numirea reclamantului în funcția publică.
Prin urmare, la data investirii instanței cu cererile ce fac obiectul prezentelor cauze conexate, nu mai subzistă temeiul faptic și legal pentru a dispune reîncadrarea reclamantului în muncă, pe un post ce implică exercițiul unei funcții publice ca o consecință directă a obligației preexistente în sarcina pârâtei de a transforma postul său contractual în post de funcționar public, postul contractual nemaifiind ocupat, din inițiativa reclamantului, de către acesta din urmă.
În atare condiții, dobândirea calității de angajat al instituției pârâte într-o funcție publică nu s-ar putea realiza decât în condițiile art. 54 și urm. din Legea nr. 188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici.
Totodată, susținerile vizând neîndeplinirea de către pârâtă, în timp util, a demersurilor necesare transformării postului contractual, inclusiv pretinsa antedatare a cererii adresate Agenției Naționale a Funcționarilor P. i (în sensul în care data reală a solicitării nu ar fi_, ci_, ulterioară demisiei sale) au fost analizate în cadrul soluționării dosarului nr._, în sensul că s-a stabilit caracterul nefondat al acestora, considerentele prezentate de instanță în susținerea valabilității actului de demisie și al ordinului de încetare a raporturilor de muncă referindu-se inclusiv la necesitatea obținerii avizului ANFP.
A supune aceleași chestiuni de fapt unei noi analize în cadrul procesual stabilit în prezenta cauză, chiar dacă nu în scopul anulării demisiei, ci al constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a transforma postul contractual în post de funcție publică în care să-l încadreze pe reclamant, aduce cu necesitate în discuție autoritatea de lucru judecat, însă nu în manifestarea acesteia de excepție procesuală (ce presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză conform art. 166 C.pr.civ.), ci în aceea de prezumție - art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 din Codul civil de a 1864 (care în raporturile dintre părți are caracter absolut), mijloc de probă ce se impune într-un alt proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior și care, prin efectul pozitiv al lucrului judecat, exclude posibilitatea de a mai fi contrazis. Această manifestare a autorității lucrului judecat în forma prezumției nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO, scopul acesteia fiind necesitatea protejării ordinii și stabilității juridice, prin evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, sens în care s-a pronunțat și I. în mod constant (ex. Decizia nr. 995/2009 - Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Or, având în vedere că față de reclamant s-a statuat că demersurile pârâtei pentru transformarea postului contractual pe care-l ocupa reclamantul într-un post de funcție publică au fost efective și anterioare demisionării, acesta nu poate susține în prezenta cauză, pe baza acelorași argumente analizate de instanță în cadrul soluționării, în mod irevocabil, a dosarului nr._, că pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile ce-i reveneau în raport cu reclamantul, cu consecința constatării unui refuz nejustificat care să-i producă reclamantului vătămări în drepturile și interesele sale legitime, fără a se încălca efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.
Mai mult decât atât, deși prin precizarea de acțiune depusă la dosar pentru termenul de judecată din_ (deci după pronunțarea sentinței prin care, în primă instanță, s-a respins cererea reclamantului de anulare a demisiei și a ordinului de încetare a raporturilor de muncă), acesta înțelege a extinde analiza cu privire la existența refuzului de fi încadrat pe o funcție publică începând cu anul 2000 și până la zi, este evident că intenția reclamantului a fost aceea de a anihila efectele pronunțării hotărârii judecătorești în dosarul nr._, în vederea determinării instanței investită cu prezenta cauză de a nu se raporta strict la starea de fapt existentă la momentul investirii acesteia, moment în care între pârâtă și reclamant, din inițiativa acestuia din urmă, nu mai exista un raport de muncă, prin urmare nici drepturi și obligații a căror valorificare să poată face obiectul statuărilor instanței în prezenta hotărâre.
Că este așa, a rezultat din împrejurarea că ulterior anului 2000 și până în prezent, reclamantul, urmare a cererilor formulate în fața instanțelor judecătorești, a beneficiat de repararea prejudiciilor cauzate prin acțiunea/omisiunea pârâtei, prin obligarea acesteia din urmă la plata unor sume de bani (obligația stabilită prin s.c. nr. 1195/2011 fiind executată ulterior depunerii demisiei sale, iar sumele stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosar nr. 5181._, ce pot fi supuse executării silite, reprezintă de asemenea o reparație a prejudiciului suferit de reclamant). De altfel, chiar și în baza hotărârii pronunțate de CEDO reclamantul a încasat sume de bani cu același titlu, ceea ce implică în mod necesar concluzia că un prejudiciu nu poate fi reparat de mai multe ori, sens în care cererea de acordare a daunelor morale (petitul nr. 18 disjuns din dosarul nr._ al secției I civilă, ulterior precizat în cadrul dosarului nr._ * al secției a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), urmează a fi respins, ca nefondat.
În privința celorlalte capete de cerere formulate de reclamant, disjunse din dosarul nr._ al secției I civilă, obiect al dosarului nr._ *, conexat la
dosarul_ *, instanța a concluzionat, pe baza argumentelor prezentate în cele ce preced, că în contextul multitudinilor demersurilor judiciare inițiate de reclamant începând din anul 2000 și până în prezent, aceste petite au un evident caracter interdependent, tinzând neîndoielnic la încadrarea reclamantului pe postul de funcționar public, cu consecința acordării drepturilor bănești corespunzătoare acestei funcții și a îndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor aferente către bugetul statului, ceea ce în cauză presupune reintegrarea reclamantului în cadrul instituției pârâte și obligarea acesteia la încheierea unui nou contract de muncă, deși, în mod benevol, reclamantul (prin actul de demisie) a determinat încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, ceea ce contravine prevederilor Legii nr. 118/1999 care reglementează modalitățile în care se pot naște, modifica și stinge raporturile de muncă ale funcționarilor publici.
Așadar, în temeiul considerentelor de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamant, obiect al dosarelor conexate_ * și_ *.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. D. solicitând admiterea
recursului, modificarea in totalitate sentinței recurate, in sensul de a admite integral acțiunea formulata si ulterior precizata de către reclamant, în baza prev art 304 ind 1 din Codul de proc civ, sa se examineze pricina in totalitatea ei, in sensul de a observa ca starea de fapt reținuta prin hotărârea atacata nu reprezintă o reflectare integrala a adevărului obiectiv si, totodată, să se rețină ca faptelor constatate nu li s-a aplicat in mod just legea si, in consecința să se constate ca parata l-a vătămat in dreptul său de a fi funcționar public, in perioada 0_ - pana in prezent; să se constate, in baza art. 8 alin (1) din Legea 554/2004, refuzul nejustificat al paratei de soluționare a cererilor reclamantului privind numirea acestuia in funcția publica de execuție de consilier I, grad I in cadrul instituției prefectului, pe întreaga perioada f prezent si, pe cale de consecința, să fie obligată parata sa numească reclamantul, prin ordin al prefectului, in funcția publica de execuție de consilier I, grad I, in cadrul Instituției P. -județul B. -N. ; să fie obligată prefectura la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care as fi beneficiat daca nu era vătămat in dreptul său de a fi funcționar public, din culpa paratei, si de care a fost lipsit in perioada_ - pana la data numirii efective a reclamantului in funcția publica de consilier I. grad I in cadrul prefecturii, actualizata cu rata inflației la data efectuării plații; să fie obligată prefectura la plata către bugetul consolidat al statului, a contribuțiilor datorate de către angajat si angajator, a majorărilor de întârziere si a penalităților de intarziere, calculate pentru perioada_ - pana la data numirii efective in funcția publica arătata, actualizate cu rata inflației la data efectuării plații; să fie obligată prefectura la întocmirea si depunerea declarațiilor lunare de buget, conform prevederilor legale, către toate instituțiile abilitate ale statului pentru perioada_ - pana la data numirii efective in funcția publica; să fie obligată prefectura la întocmirea fiselor fiscale pe numele reclamantului pentru perioada_ - pana la data numirii efective in funcția publica; să fie obligată parata, in conformitate cu prev. art. 8 alin (1) si art 18 alin
(3) din Legea 554/2004, sa-i plătească reclamantului suma de 3.000 euro (echivalata in lei, la cursul de schimb valutar valabil la data plații) cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit din cauza paratei, in perioada dintre cele doua concedieri abuzive, 0_ -_ .
În motivare se arată că sentința recurata este criticabila pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită atat a legii interne cat si a art 6.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul reclamantului la un
proces echitabil. Efectele acestor încălcări au condus, in mod nelegal, la respingerea in totalitate a acțiunii, ca nefondata.
Instanța de fond a trunchiat si a interpretat greșit situația de fapt si de drept a reclamantului, ignorând împrejurarea ca îi sunt aplicabile prevederile legale incidente funcției publice care erau in vigoare la data primei concedieri a acestuia din anul 2000, având in vedere calitatea acestuia de victima a Statului Roman, recte a instituției prefectului, recunoscuta de CEDO.
Instanța de fond in mod greșit si-a raportat cercetarea judecătoreasca numai la faptele petrectute ulterior datei de_, a celei de-a doua concedieri si cu precădere la demisia reclamantului din data de_, in condițiile in care obligația paratei de numire a acestuia in funcția publica de execuție subzista înca din data de 0_ .
Situația reclamantului trebuia analizata intr-o maniera globala si nicidecum in mod trunchiat, prin raportare numai la perioada ulterioara datei de_, a celei de-a doua concedieri nelegale. Tribunalul a statuat greșit ca, prin aceasta concediere, reclamantul și-a pierdut dreptul de a fi numit in funcția publica in cadrul prefecturii.
Instanța de fond avea obligația de a judeca prezenta cauza in acord cu doctrina si practica CEDO, potrivit căreia o hotărâre prin care se recunoaște o încălcare a unui drept impune statului pârât obligația juridica, în baza Convenției, de a pune capăt încălcării și de a asigura repararea consecințelor incalcarii dreptului respectiv (paragraful 97 din Cauza "T. împotriva României")
În prezenta speța, contrar statuarilor greșite ale instanței de fond, nu are nicio relevanta împrejurarea ca reclamantul a demisionat in data de_, pentru considerentele care succed.
Relevanta esențiala a Ordinului prefectului nr. 370/_
In primul rând, reclamantul învederează petitul B3 din "Cererea de modificare a acțiunii civile introductive si de chemare in judecata a paratei Agenția Naționala a Funcționarilor P. f in care a solicitat următoarele :B3. "sa obligați prefectura la numirea subsemnatului in funcția publica de execuție de consilieri, grad I, in cadrul instituției prefectului in baza art 107,111 din Legea 188/1999, republicata sau in baza Ordinului prefectului nr. 370/2000"
Cu alte cuvinte reclamantul a investit in mod expres instanța de fond sa verifice și daca este îndreptățit sa solicite numirea sa in funcția publica, in baza Ordinului nr 370/2000 al prefectului.
Or, instanța de fond a omis in mod nepermis sa soluționeze aceasta solicitare expresa a reclamantului.
In al doilea rand, reclamantul arată că a promovat prezenta acțiune, al cărui obiect principal il reprezintă numirea sa in funcția publica, împotriva a doua parate si anume Prefectura B. -N. (prin acțiunea introductiva din data de_ - filele 8-10) si Agenția Naționala a Funcționarilor P. i - denumita in continuare "ANFP" (prin petitele B1 si B2 din cererea modificatoare din data de_ - filele 11,12).
Aceste petite, care in urma disjungerii lor au fost judecate de către Curtea de Apel C., chiar daca nu mai fac parte integranta din acțiunea inițiala, modificata si precizata, totuși ele sunt conexe prezentei acțiuni.
Totodată reclamantul arată ca trăsătura comuna a celor doua parate o reprezintă faptul ca ambele instituții ale statului s-au opus in solidar, cu obstinație si sfidând orice evidenta, reintegrării reclamantului (numirii de drept) in postul de funcționar public.
Pe cale de consecința, in judecarea prezentului recurs nu pot fi nicidecum ignorate hotărârile judecătorești irevocabile prin care a fost soluționat litigiul conex prezentei cauze, pe care l-a avut cu cea de-a doua parata. ANFP.
In acest sens, învederează sentința civila nr. 833/2012, pronunțata de Curtea de Apel C. in dosarul civil nr._ (aflata, in probatiune, la dosarul cauzei - filele 87-90 - dar ignorata in mod inadmisibil de către instanța de fond) si, respectiv, decizia civila nr. 4641/2013, pronunțata de Curtea de Apel C., in dosarul civil nr._ *.
Din motivările celor doua hotărâri judecătorești rezulta, fara echivoc, ca fondul dreptului reclamantului de a fi reintegrat (numit de drept) in postul de funcționar public a fost tranșat in mod irevocabil prin Hotărârea CEDO pronunțata in Cauza "T. contra României"
In acest sens, arată următoarele considerente care se regăsesc in pag 11,12 din motivarea deciziei civile nr. 4641/2013 si din care rezulta, cu autoritate de lucru judecat, ca dreptul reclamantului de a fi funcționar public trebuie realizat prin echivalarea de drept a funcției contractuale pe care a pierdut-o prin concedierea abuziva din anul 2000 si pe care a redobandit-o numai ulterior pronunțării Hotărârii CEDO
"ANFP încearcă sa acrediteze ideea greșita ca hotărârea CEDO, prin care a fost reintegrat intr-o funcție contractuala, nu ar avea nicio relevanta in prezenta cauza.
Ori, este evident ca, numai ulterior pronunțării hotărârii CEDO, a fost posibila recunoașterea dreptului său de a fi funcționar public (prin echivalarea de drept a funcției contractuale pe care a pierdut-o prin concedierea abuziva din anul 2000 si pe care a redobândit-o numai gratie Hotărârii CEDO).
In acest sens sunt cele doua acte, care au fost emise in anul 2000 chiar de către recurenta-parata, si care au un rol esențial in dezlegarea prezentei pricini, respectiv avizul ANFP nr. 15/_ emis de pârâtă în vederea transformării posturilor contractuale (deci inclusiv postul intimatului) in funcții publice și adresa ANFP nr. 50/_ prin care recurenta-parata îi învedera prefecturii obligația numirii funcționarilor încadrați pe perioada nedeterminata in funcțiile publice corespunzătoare, anterior datei de_ .
Cele doua acte de mai sus au stat la baza emiterii Ordinului prefectului nr 370/_, privind stabilirea funcțiilor publice de conducere si execuție, precum si echivalarea acestora cu funcțiile (contractuale) existente pentru Prefectura jud. B. -N. ."
Relevanta esențiala a Avizului nr.5l/_ .
Instanța de fond a încălcat prevederile art. 97 din Hotărârea CEDO pronunțata in Cauza "T. contra României", în sensul ca nu si-a "îndeplinit obligația juridica, in calitate de reprezentanta a statului, de a pune capăt incalcarii dreptului meu la reintegrare in funcția publica si de a inlatuta consecințele acestei incalcari, în condițiile in care a ignorant in mod nejustificat Avizul nr. 15/_ si nu a dat eficienta acestui document probatoriu esențial in dezlegarea prezentei pricini, in disprețul numeroaselor solicitări exprese pe care subsemnatul i le-am adresat atat oral cat si prin Concluziile scrise.
Curtea de Apel a statuat si în privința inutilității avizelor acordate in mod formal de către ANFP, ulterior acordării Avizului nr. 15/_, in sensul ca: "Reprezintă o măsura inadecvata, adică inutila, notificarea formala adresata prefecturii o singura data pe an, in sensul de a solicita avizul necesar transformării postului intimatului, in condițiile in care parata însasi a emis avizul respectiv, inca din anul 2000. respectiv Avizul nr. 15/_ " .
Așadar, rezulta fara niciun dubiu ca atat cererea prefecturii nr 15000/_
, privind solicitarea formala a avizului, cat si acordarea efectiva, de către ANFP, a
Avizului nr. 913192/_ reprezintă masuri (demersuri) inadecvate si inutile, daca ne raportam la Avizul ANFP nr 15/_ .
Pe cale de consecința, rezulta ca toate statuările instanței de fond referitoare la Avizul nr. 913192/_ sunt flagrant greșite, in condițiile in care acest aviz a fost calificat de către Curtea de Apel drept un demers inutil si rămas fara obiect.
De asemenea, prin decizia civila nr. 4641/2013, Curtea de Apel a mai reținut ca: "Referitor la petitele 3 si 4, nesolutionate de ANFP, ANFP susține nejustificat ca si-ar fi îndeplinit obligația legala fata de intimat, aducând - anual - la cunoștința Instituției P. B. -N., necesitatea punerii in aplicare a prevederilor art. 111 din Legea 188/1999".
Cu alte cuvinte, având in vedere calificarea data de Curte petitelor 3 si 4, rezulta, fara echivoc, ca punerea in aplicare a prevederilor art. 111 din Legea 188/1999, nu reprezintă nicidecum măsura necesara a fi luata de către prefectura, în vederea ocrotirii dreptului reclamantului privind numirea in funcția publica.
Reclamatul mai arată ca prin petitele 3 si 4 din scrisoarea nr. 879353/2011 (fila 72), pe care le-a precizat prin acțiune, i-a solicitat ANFP ca, in baza prev. Ordinului prefectului nr. 370/2000, sa ia masurile adecvate si necesare pentru protejarea dreptului reclamantului de reintegrare in funcția publica, recunoscut prin Hotărârea CEDO (conform pag 11, aliniat 10 din sentința civila nr. 4641/2013).
In subsidiar, reclamantul arată că nici sentința civila nr. 2145/F/2012 (filele 152-163), pronunțata pe fond de Tribunalul B. -N., in dosarul nr._ si depusă, in probațiune, de către parata ulterior închiderii dezbaterilor, nu are nicio relevanta in prezenta cauza, având in vedere ca aceasta sentința a fost modificata in întregime, prin admiterea recursului pe care reclamantul l-a formulat in dosarul nr._ .
In acest sens, arată că decizia civila nr. 3025/2013, irevocabila, pronunțata de Curtea de Apel C., in dosarul civil nr._, in motivarea căreia s-a dat eficienta deplina aceluiași document pe care l-a invocat mai sus: Ordinul prefectului nr. 370/_ . întocmit in baza Avizulului ANFP nr. 15/2000 si a Adresei ANFP nr. 50/2000
Din considerentele care se regăsesc in motivarea acestei hotărâri, rezulta, din nou si fara echivoc, calea juridica legala pe care Tribunalul trebuia sa o aiba in vedere in soluționarea prezentei cauze. In acest sens, Curtea de Apel C. a reținut următoarele aspecte: "Este important de subliniat faptul că pârâta nu a procedat practic niciodată la o reintegrare efectivă a recurentului pe postul avut anterior, acela de funcționar public, în ciuda numeroaselor demersuri și acțiuni în justiție declanșate de recurentul reclamant."
Curtea subliniază, așa cum au reținut și instanțele de contencios administrativ, că prin Ordinul nr.370/_ . Prefectul J. ui B. -N. a decis echivalarea funcției de consilier cu cea de inspector de specialitate gradul IA. .
De altfel, conform adresei nr.50/_ a A.N.A.F., "Conform art.97 din Legea nr.188/1999, completat cu O.U.G. nr.82/2000, funcționarii încadrați pe perioadă nedeterminată în cadrul autorităților sau instituțiilor publice vor fi numiți în funcțiile publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, cu respectarea prezentei legi până la data de_ ." .
"Astfel, începând cu luna august 2000, salariații ce aveau raporturi contractuale de muncă cu instituția pârâtă, deținând funcții comparabile cu cea a reclamantului, au fost numiți, printr-o simplă echivalare, în temeiul prevederilor legale în vigoare. în funcțiile publice corespunzătoare.
Acesta era astfel un drept de care reclamantul, în calitate de salariat, trebuia să beneficieze în situația în care nu ar fi fost concediat în mod nelegal si mai mult decât atât, numirea sa în funcția publică însemna, de fapt, o repunere în drepturile sale legate de prestarea unei munci ce implică exercițiul autorității publice.
Așadar, in condițiile in care prefectura nu a procedat practic niciodată la o reintegrare reala si efectiva pe postul de funcționar public care i se cuvine, rezulta, cu autoritate de lucru judecat ca, in vederea repunerii reclamantului in situația anterioara concedierii, obligația reala care îi incumba în prezent prefecturii este aceea de reintegrare necondiționata a reclamantului in postul de funcționar public si nicidecum într-un post contractual pe care l-ar fi deținut anterior celor doua concedieri nelegale sau chiar anterior demisiei sale din data de_ .
Totodată, reclamantul arată, in condițiile existentei avizului ANFP nr. 15/2000, singura obligație administrativa care intra in sarcina paratei, începând cu data de 0_, este aceea de a se emite un simplu ordin privind numirea acestuia în funcția publica.
In acest sens, arată, cu titlu de exemplu, toate ordinele prefectului emise in data de 0_, având nr. 377/0_, 397/0_, 399/0_, 403/0_
(filele 57, 58, 59, 82 din prezentul dosar) prin care diferiți angajați în posturi contractuale au fost numiți in funcția publica de consilier grad IA prin simpla invocare a art. 97 din Legea nr. 188/1999 raportat la OUG nr. 82/2000.
Toate considerentele privind solicitarea si obținerea de către prefectura a primului aviz, pe care ANFP l-a emis sub nr. 15/_, i-au fost învederate (dar inutil) instanței de fond, in pag 2 si 3 din scriptul reclamantului "Concluzii scrise", paragraful "Primul aviz, solicitat si obținut in anul 2000"
Instanța de fond i-a condiționat in mod nelegal reintegrarea in funcția publica.
Condiționarea reintegrării reclamantului in funcția publica, prin impunerea obligației de a mai ocupa un post de natura contractuala si ulterior concedierii din anul 2000, este abuziva
Prin cererea înregistrata sub nr. 24731/_, la I. P. - J. B.
-N., a solicitat din nou executarea sentinței civile nr. 837/_ a Judecătoriei
B., cu rugămintea de a se avea in vedere si Hotărârea CEDO pronunțata in Cauza "T. contra României" din data de_ (pag 20, aliniat 8 din SC nr. 3025/2013)
Cu alte cuvinte, procedând in acest fel, reclamatul a solicitat, de fapt, inca din data de_, punerea in executare a Hotărârii CEDO privind reintegrarea in postul de funcționar public, având in vedere modalitatea de interpretare a obligației de reintegrare a acestuia, pe care a stabilit-o Curtea de Apel C., in dosarele cu nr._ ,_ si_ * (analizate pe larg in prima parte a prezentului recurs)
Așadar, ulterior pronunțării Hotărârii CEDO, reclamantul nu trebuia sa mai îndeplinescă nicidecum condiția de a ocupa un post de natura contractuala, in vederea realizării dreptului său de a fi reintegrat direct in funcția publica, recunoscut de către instanța europeana.
Hotărârea CEDO pronunțata in Cauza "T. contra României" are putere supralegislativa si trebuie executata in mod necondiționat, cu respectarea tuturor obligațiilor izvorâte din art 97 al Hotărârii, deci si a obligației de a echivala de drept funcția contractuala cu funcția publica.
Cu alte cuvinte, împrejurarea ca, prin demisia reclamantului din data de_, acesta nu mai îndeplineam condiția de a ocupa un post de natura contractuala in cadrul prefecturii, nu are nicio relevanta in prezenta cauza, care
se impune a fi judecata prin raportare la data de 0_ si nicidecum prin stricta raportare la data demisiei, având in vedere ca eu îndeplineam condiția ocupării unui post contractual, la data concedierii abuzive.
Aspectul esențial pe care aprecieză ca trebuie sa-l retina instanța de recurs îl reprezintă faptul ca, ulterior datei de 0_, reclamantul nu trebuia sa mai ocupe niciodată o funcție contractuala in cadrul prefecturii, asa cum a fost obligat prin nenumăratele abuzuri de drept ale angajatorului, care nu l-a reintegrat niciodată în postul de funcționar public, după cum a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel C. (in pag 20, aliniat 8 din SC nr. 3025/2013).
Cu toate acestea, reclamantul este in măsura sa dovedească ca, de fapt, din culpa exclusiva a prefecturii, acesta nu îndeplinea condiția susmenționata a ocupării efective a unui post contractual, având in vedere următoarele considerente: Prin decizia civila nr. 3025/2013, Curtea de Apel C. a stabilit, cu putere de lucru judecat ca încheierea Contractului de munca nr. 43/_ este nelegala si reprezintă un abuz de drept al angajatorului, deoarece nu este
îndeplinita decât scriptic si formal obligația izvorâta din sentința civila nr. 1185/2011, privind repunerea reclamantului in situația anterioara concedierii.
Rezultă din cele de mai sus faptul că, departe de a acționa cu bună credință, pârâta a uzat în repetate rânduri de abuzul de drept pentru a împiedica redobândirea de către reclamant a funcției avute anterior concedierii.
Mai mult, este inadmisibil ca instanța de fond a omis sa observe ca, in mod nepermis, prefectura si-a invocat propria ei culpa susținând ca reclamantul nu a mai dorit sa-mi continui activitatea in cadrul instituției, in condițiile in care, in prezent, parata este ținuta sa execute doua obligații privind încheierea unui contract de munca in forma scrisa cu acesta, in baza Ordinului prefectului nr. 23/_ si, respectiv, sa platesca o amenda de 50 lei pe zi de întârziere, pana la executarea obligației de încheiere a contractului de munca arătat.
Cele doua obligații susmenționate ale paratei subzista înca din anul 2010 si, respectiv, din anul 2012, fiind izvorâte din sentința civila nr. 4734/F/2010, pronunțata de Tribunalul B. -N., in dosarul civil nr._ si, respectiv, din sentința civila nr. 3375/2012 pronunțata de Judecătoria Bistrița, in dosarul nr_ .
Cele doua hotărâri se afla, in prezent, in procedura de executare silita.
Împrejurarea ca, in cadrul dosarului nr._, s-a stabilit valabilitatea demisiei reclamantului nu are nicio relevanta in prezenta cauza, in condițiile in care intre parata si reclamant mai exista in ființa încă doua raporturi juridice de munca.
Nefiind niciodată reintegrat, ci angajat in posturi contractuale noi, este evident ca, la data de_, a demisiei reclamantul eram titularul a 3 contracte de munca, dintre care doua subzista si in prezent.
Pe cale de consecința, instanța de fond nu poate susține decât nejustificat ca, la data investirii sale cu petitul privind reintegrarea reclamantului pe un post de funcție publica, nu mai subzista temeiul faptic si legal in vederea executării operațiunii administrative de transformare a postului, mai ales in condițiile in care parata a solicitat efectiv avizul numai ulterior demisie mele, adică in data de_, conform datei de expediere consemnate in documentul (borderou) de la fila 45.
Mai mult, prefectura nu a clarificat niciodată de ce a mai solicitat avizul arătat ulterior demisiei reclamantului si, mai ales, de ce ANFP a emis avizul respectiv in data de_ .
Pe cale de consecința sunt greșite si fără relevanta următoarele considerente care au determinat respingerea, ca nefondata, a cererii mele privind
numirea in funcția publica. "/.../ la data formulării petitelor care fac obiectul prezentei cauze [.,.] reclamantul nu mai ocupa postul de natura contractuala a cărui transformare in post de funcție publica [...] înțelege acesta a o reclama prin intermediul demersului judiciar inițiat in prezentele dosare conexate" (pag 11, aliniat 1 din sentința recurata).
Referitor la neîndeplinirea in timp util de către parata a demersurilor privind transformarea postului contractual in funcție publica.
In acest sens, prin aceeași sentința civila nr. 3025/2013, Curtea de Apel C. s-a pronunțat, in contradicție cu susținerile nefondate ale instanței de fond, reținând următoarele:"Mai mult, pasivitatea pârâtei în reintegrarea reclamantului pe postul său rezultă din adresa nr. 879353/_ a Agenției Naționale a Funcționarilor P. i (fila nr.16 dosar de fond), rezultă că: "Urmare a adreselor nr.l901164/2009 și nr.469825/2010, ANFP, nr. 1901164/_ și nr.
469825/_, a inițiat două demersuri către I. P. B. -N., prin care a solicitat aplicarea art. 111 din Legea nr.188/1999. Având în vedere că I.
P. a înțeles să nu dea curs demersurilor, ANFP va efectua un control...".
Mai trebuie precizat că pârâta a efectuat primele demersuri în acest sens abia la data_, nerespectând dispozițiile unei hotărâri judecătorești, respectiv a sentinței civile nr. 1195/2011, care obliga la acordarea către reclamant a tuturor drepturilor de care acesta ar fi trebuit să beneficieze în calitate de angajat, printre care figura și dreptul la transformarea postului său în funcție publică, "(pag 23, aliniatele 1 si 2)
De asemenea, Tribunalul a apreciat greșit ca, in cadrul soluționării dosarului nr._, s-ar fi stabilit, cu autoritate de lucru judecat, ca demersurile paratei pentru transformarea postului contractual al reclamantului într-un post de funcție publica au fost efective si anterioare demisionarii.
Aceasta apreciere este contrazisa, in primul rând, chiar de către instanța de recurs din dosarul arătat care, prin decizia civila nr. 1063/R/2013, a reținut ca: " prima instanța nu a procedat ia analizarea in fond a capetelor de cerere disjunse, in sensul de a statua asupra temeiniciei pretențiilor reclamantului de transformare a postului in funcție publica, ci a făcut aprecieri cu privire la îndeplinirea de către parata a obligației de diligenta, de a întreprinde demersurile necesare in vederea obținerii avizului de la ANFP /.../" (pag 11, aliniat 7).
Or, aceste aprecieri nu au cum sa aibă autoritate de lucru judecat, in prezenta cauza, în condițiile în care pretențiile reclamantului privind transformarea postului contractual, nu au făcut obiectul dosarului nr._ .
Aprecierea existentei refuzului nejustificat privind numirea reclamantului (reintegrarea) în funcția publica, trebuia realizata prin raportare la data de 0_ si nicidecum prin raportare la data de_, a demisiei.
Instanța de fond a încălcat principiul priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Prin modalitatea in care atât parata cat si instanța de fond au înteles sa analizeze decizia civila nr. 3244/2012, pronunțata de Curtea de Apel C., in dosarul nr. 5181._, practic s-a repus in discuție o hotărâre judecătoreasca irevocabila, cu consecința nepermisa a încălcării principiului securității raporturilor juridice, care reprezintă fundamentul statului de drept.
Este inadmisibil ca in cele doua cauze soluționate in mod irevocabil de către Curtea de Apel C., in dosarele civile nr._ ,_ *si_ sa i se recunoască, cu autoritate de lucru judecat, dreptul de a fi numit (reintegrat) în funcția publica iar in prezenta cauza, in baza aceluiași probatoriu, sa nu i se mai recunoască acest drept, in condițiile in care ANFP este ținuta, in prezent ca, in
baza art. 22, alin 3 lit. b din Legea nr. 188/1999, sa ia masurile adecvate de constrângere a paratei sa-i respecte dreptul de a fi numit in funcția publica
Cu alte cuvinte, prefectura nu poate fi exonerata de executarea unei obligații izvorâte dintr-o Hotărâre pronunțata de CEDO si in legătura cu care ANFP este ținuta sa ia masurile legale in caz de neexecutare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere disp.art.304, 3041C.pr.civ.de la 1864, Curtea reține următoarele
:
Reclamantul-recurent T. D. J. a avut raporturi de muncă în cadrul Instituției P. J. ui B. -N. în perioada_ -_, perioadă căreia i-a succedat o alta în care între reclamant și instituția angajatoare s-au purtat o serie de litigii, finalizate cu hotărâri judecătorești care au dispus reintegrarea acestuia, respectiv acordarea unor sume cu titlu de daune pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.
Astfel, prin sentința civilă nr.837 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a dispus reincadrarea reclamantului în postul de consilier-expert grad 1 A cu obligarea angajatorului la plata daunelor materiale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 29 iulie 2008 pronunțată în cauza T. împotriva României a constatat că a avut loc o încălcare a art.6 din Convenție, cauzată de anularea hotărârii judecătorești sus arătate, printr-un recurs în anulare sens în care a hotărât că statul trebuie să execute sentința civilă nr.837/2001, să îl reintegreze pe reclamant pe postul său și să plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate cu rata inflației, în cel mult trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții.
Prin aceeași hotărâre statul a fost obligat la plata în favoarea reclamantului și a unei sume suplimentare cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.
Așa fiind, reclamantul-recurent a urmat demersul judiciar în cadrul dosarului înregistra tla Tribunalul B. -N. sub nr._ iar prin sent.civ.nr.4734/F/2010 s-a dispus obligarea Instituției P. J. ui B. -
N. la încheierea cu reclamantul a unui contract individual de muncă în formă scrisă, care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, în considerentele hotărârii reținându-se că în privința contractului individual de muncă anexă la ordinul nr.23/2009 acesta practic nu există, câtă vreme nu a fost acceptat de reclamant prin semnătură (motivul refuzului fiind reprezentat de stabilirea unui salariu de bază necorespunzător, ulterior refuzului fiind modificat cuantumul acestuia prin Ordinul nr.66/2009, fără însă a se proceda la încheierea unui contract individual de muncă care să corespundă dispozițiilor noului ordin.
Hotărârea sus menționată a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare apronunțării deciziei nr.187/2011 a Curții de Apel C., decizie prin care a fost casată doar în parte sentința civilă nr.4734/F/2010 respectiv cu privire la pronunțarea asupra capătului de cerere ce viza pretențiile în sumă de 5.000 euro. Urmare acestui fapt, prin Ordinul nr.220 din_ emis de Prefectul Jud.B. -N. s-a dispus, începând cu data de_, încetarea raporturilor de muncă stabilite în baza contractului de muncă nr.31 din_ încheiat cu reclamantul însă, prin sent.civ.nr.1195 din_ pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosar nr.8044/2010 s-a constatat nulitatea absolută a acestui act. Așa fiind, reclamantul a fost reintegrat pe postul contractual de consilier IA gradația 5
, clasa de salarizare 57, Ordinul nr.158 din_, așa cum a fost modificat, stabilind data reîncadrării ca fiind_ .
Prin prezentul demers judiciar, reclamantul-recurent invocă neexecutarea de către pârâta-intimată a tuturor obligațiilor ce-i reveneau în temeiul contractului individual de muncă nr.43 din_, una dintre acestea fiind aceea
de a-și fi obligată pârâta la transformarea postului său din post contractual în cel de funcționar public, în considerarea prevederilor art.111 din Legea nr.181/1991.
Prin urmare, reclamantul-recurent susține că întârzierea și tergiversarea de către pârâtă a realizării demersurilor necesare transformării postului concretizată în solicitări abuzive ale avizului Agenției Naționale a Funcțioanrilor P. i la care face referire expresă art.107 din Legea 188/1999 s-a constituit într-un element de presiune psihologică, care coroborat cu neplata despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtei prin sent.civ.nr.1195/2011 constituie un refuz nejustificat al autorității de a-și onora și executa obligațiile, ceea ce l-a determinat ca la data de_ să înainteze demisia fără preaviz. Urmare a demisiei, prin Ordinul P. nr.192 din_ s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr.43 din_ .
Toate aceste aspecte mai sus arătate, rezultă din considerentele sent.civ.nr.1667/F/2012 pronunțată de Tribuanlul B. -N. secția I Civilă, în dosar nr._, dosar din cadrul căruia au fost disjunse o parte din petitele ce fac obiectul prezentei cauze, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia pronunțată de Curtea de Apel C. la data de_ .
Așa fiind, în cadrul dosarului nr._ reclamantul a solicitat anularea ca nelegală a Ordinului P. nr.192 din_ ca urmare a constatării în principal a nulității absolute a demisiei fără preaviz din data de_, iar în subsidiar, ca urmare a anulării demisiei, precum și repunerea reclamantului în situația anterioară, acela de a obliga pârâta la numirea sa în funcție publică de consilier grad I.
Instanța civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată pronunțându-se în sensul legalității ordinului P. nr.192 din_, a valabilității demisiei și a imposibilității revocării demisiei în lipsa acordului angajatorului, acord ce nu a
intervenit în cauză.
Așadar, la momentul formulării capetelor de cerere ce fac obiectul prezentei cauze, reclamantul nu mai ocupa postul de natură contractuală a cărei transformare în post de funcție publică a solicitat-o, precum și plata drepturilor aferente cu repararea prejudiciilor materiale și morale produse acestuia prin refuzul de a i se recunoaște dreptul de a fi încadrat într-o funcție publică și integrarea acestuia în funcția publică de execuție de consilier I, grad I în cadrul Instituției P. Jud.B. -N. .
La rândul său, reclamantul-recurent în susținerea temeiniciei pretențiilor deduse judecății face trimitere la hotărârile instanțelor judecătorești pronunațte în dosarul civil nr.5181._ respectiv sent.civ.nr.1014/2011 a Tribunalului B.
-N. modificată în parte prin dec.civ.nr.3244/2012 a Curții de Apel C. .
Prin aceste hotărâri judecătorești, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 79.153. lei despăgubiri reprezentând drepturile salariale restante aferente perioade_ -_ pentru funcția publică de consilier I, grad 1, cu indemnizație de conducere aferentă perioade 0_ -_, actualizată cu rata inflației la data plății, precum și la plata către bugetul consolidat al statului a contribuțiilor datorate de către angajator în cuantum de 16.767 lei și contribuțiile datorate de angajat în cuantum de 29.792 lei, calculate pentru funcția publică sus amintită pe perioada 0_ -_ cu indemnizația de conducere pe perioada_ -_ .
Din considerentele deciziei civile nr.3244/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. rezultă fără echivoc faptul că optând pentru neintegrarea reclamantului în funcția publică de execuție, respectiv cea de director al Direcției de Resurse Umane, I. P. i-a încălcat acestuia dreptul la muncă și la carieră, cauzându-i în mod evident un prejudiciu care s-a impus a fi reparat. Situația de fapt s-a raportat la circumstanțele cauzei, respectiv până la data de_, data
celei de a doua concedieri, ulterior anulată, prin sentința civilă nr.1195 din_ a Tribunalului B. -N., aceasta fiind perioada ce a făcut obiectul analizei instanței și prin urmare, cele statuate au intrat în puterea lucrului judecat, urmând a produce efecte juridice și asupra situației viitoare a reclamantului doar în măsura în care aceasta ar fi rămas neschimbată și ulterior datei de_ .
Totodată, deși în cadrul dosarului nr.5181._ reclamantul formulase prin cererea introductivă din_ (anterior concediere) un capăt de cerere prin care solicita obligarea pârâtei la executarea obligației de numire în funcția publică de consilier superior, ulterior la data de_ a renunțat la judecarea acestei cereri, dat fiind faptul că pârâta a invocat excepția lipsei de obiect a acestui capăt de cerere, urmare a încetării raporturilor de muncă prin demisia reclamantului la data de_ .
Chiar dacă acestea au fost solicitate și anterior, reclamantul-recurent a înțeles să reitereze aceeași solicitare și în cadrul dosarului_ prin cererile
formulate la data de_ și respectiv_, dosar în care, ulterior disjungerii petitelor ce fac obiectul prezentei cauze, s-a constatat valabilitatea actului de demisie și a ordinului de încetare a raporturilor de muncă cu pârâta.
Așa fiind, Curtea constată că în mod întemeiat prima instanță s-a raportat la analiza acestor capete de cerere la momentul investirii instanței cu luarea în considerare a faptului că la această dată obligația pârâtei intimate la numirea reclamantului-recurent în funcția publică nu se mai poate realiza decât prin raportare la starea de fapt contemporană formulării acestui capăt de cerere, ceea ce implică cu necesitate observația că recurentul urmare a actului său unilateral de voință a înțeles deja să renunțe la calitatea sa de angajat pe postul contractual deținut anterior.
În luarea acestei decizii, instanța de fond a avut în vedere în principal faptul că două instanțe de judecată (Tribunalul B. -N. și respectiv Curtea de Apel C. ) prin dec.nr.1063 din_ ) într-un demers anterior al reclamantului au respins acțiunea acestuia formulată în sensul anulării demisiei sale și a repunerii în situația anterioară înregistrării demisiei, pronunțându-se în sensul constatării legalității Ordinului P. nr.192 din_ a valabilității demisiei și a imposibilității revocării acesteia în lipsa acordului angajatorului, acord ce nu a intervenit în cauză.
Cu alte cuvinte, reclamantul-recurent nu mai ocupa postul de natură contractuală a cărui transformare în funcție publică, cu plata drepturilor aferente, a înțeles acesta a o reitera în prezentul demers judiciar și prin urmare, acțiunea sa este neîntemeiată.
Prima instanță în mod judicios a reținut în statuările sale faptul că esența cererilor formulate de reclamant este reprezentată de obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor morale și materiale produse prin refuzul de a i se recunoaște dreptul de a fi încadrat într-o funcție publică și reintegrarea acestuia în funcția publică de execuție solicitată.
Așa fiind, concluzia firească este aceea că în condițiile sus arătate, dobândirea calității de angajat în cadrul instituției publice pârâte, într-o funcție publică, nu s-ar mai putea realiza decât în condițiile art.54 și următ.din legea privind statutul funcționarilor publici.
Neîntemeiate au fost găsite și susținerile vizând neîndeplinirea de către pârâta-intimată în timp util a demersurilor necesare transformării postului contractual, care au fost analizate în cadrul soluționării dosarului_ . În cadrul acelui dosar s-a statuat în mod irevocabil asupra caracterului nefondat al susținerilor și prin urmare, în prezentul dosar nu mai pot fi repuse în discuție aceleași chestiuni de fapt a cărei analiză și-a găsit rezolvarea, încălcându-se prin aceasta autoritatea de lucru judecat.
În concluzie, avându-se în vedere faptul că față de reclamantul-recurent s-a statuat că demersurile pârâtei pentru transformarea postului contractul într-un post de funcție publică au fost efective și anterioare demisionării, ele nu mai pot fi susținute în prezenta cauză pe baza acelorași argumente analizate în mod irevocabil în dosarul nr._ .
Nu se poate susține cu temei nici critica vizând faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă neîndoielnic faptul că în privința capetelor de cerere disjunse din dos.nr_ al Secției I Civilă, obiect al dos.nr._ *, conexat la dosarul_ *, instanța în mod temeinic a concluzionat că în contextul mutitudinilor demersurilor judiciare inițiate de reclamant începând din anul 2000 și până în prezent, aceste capete de cerere au un caracter interdependent și tind la reîncadrarea reclamantului-recurent pe postul de funcționar public cu consecința acordării drepturilor bănești corespunzătoare acestei funcții și a îndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor aferente către bugetul de stat, ceea ce însă în cauză ar presupune reintegrarea acestuia în cadrul instituției pârâte și obligarea acesteia la încheierea unui nou contract de muncă, deși în mod benevol reclamantul-recurent prin actul de demisiei a determinat încetarea raporturilor de muncă, fapt ce ar contraveni prevederilor Legii 188/1999 care reglementează în mod expres modalitățile în care se pot naște, modifica și stinge raporturile de muncă ale funcționarilor publici.
Față de toate considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în prezenta cauză, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în raport de starea de fapt prezentată, că, criticile formulate de reclamant sunt neîntemeiate, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, recursul este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de T. D. -J. împotriva sentinței civile nr.508 din_, pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului B. -N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
V. G. | S. | L. R. | C. | I. M. | V. | -G. |
Red.C.I./A.C.
2 ex./_
