Decizia civilă nr. 1351/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1351/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de B. D.
C., împotriva deciziei civile nr. 8274 din_ pronunțată în dosar nr. 319._ al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu A. F. P. A M. B., SC OMV P. SA, D. G. A. F. A M. C.
, A. N. DE A. F., D. G. A F. P. B. -N. ,
A. F. P. A M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire impozit reținut pe sume compensatorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata OMV P., avocat din partea SCA "Bilan, Lombrea, Moroșan și Asociații";.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta contestația în anulare este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-au depus întâmpinări de către intimații DGFP B. -
N., ANAF B. și de către OMV P. SA, un exemplar comunicându-se cu partea prezentă.
Reprezentanta intimatei OMV P. SA arată că susține excepția tardivității contestației în anulare invocată de intimata ANAF prin
întâmpinarea depusă la dosar, solicitând admiterea acesteia, apreciind că termenul începe să curgă de la data luării la cunoștință, iar pe fond, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
B. D. a formulat cerere de contestație în anulare împotriva hotărârii din data de_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul 319._ solicitând admiterea cererii, modificarea hotărârii în sensul admiterii recursului declarat de ANAF împotriva sentinței civile, casarea sentinței Tribunalului B. -N. și trimiterea cauzei spre rejudecare ca și litigiu de muncă.
În cerere se arată că deși s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru nerespectarea dispozițiilor art.218 C.proc.fiscală, avea obligația de a verifica
1
mai întâi competența materială a instanței de fond așa cum s-a procedat anterior în alte dosare cu un obiect similar.
Pe de altă parte, prin invocarea din oficiu a inadmisibilității, instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
SC OMV P. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată arătând că această cale extraordinară de atac putea fi formulată doar de recurent și numai în condițiile în care motivele invocate pe calea contestației în anulare, nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. În recurs, contestatorul a avut calitatea de intimat. De asemenea, prin recurs nu s-a invocat necompetența instanței de fond pentru ca să se poată invoca acum neanalizarea tuturor motivelor de către instanța de recurs și chiar dacă acest aspect s-ar fi invocat doar recurentul ar fi putut formula contestație în anulare.
Prin întâmpinarea depusă de ANAF și D.G.F.P.B. -N. se susține că motivele invocate de către reclamanta-contestatoare nu au corespondent în art.317 C.proc.civ., iar contestatoarea nu a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului B. -N. pe motiv de necompetență materială, astfel că instanța de recurs să se pronunțe pe acest aspect și ca atare, nu poate invoca pe calea contestației în anulare acest motiv.
Asupra contestației în anulare, Curtea va reține următoarele:
Prin decizia civilă 8274/_ pronunțată în dosarul 319._ a Curții de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de A. N. de A.
F. împotriva sentinței civile nr.478/_ pronunțată în dosarul 319._ al Tribunalului B. -N., pe care a modificat-o în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta B.
D., obligând recurenta la plata în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia fiind irevocabilă, nu s-a procedat la comunicarea acesteia cu părțile, iar Curtea consideră că nefiind susceptibilă decizia contestată să fie executată silit împotriva reclamantei, contestația poate fi introdusă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, fiind înăuntrul termenului de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă potrivit art.319 alin.2 C.proc.civ.
Motivul invocat pe calea contestației în anulare, nu se circumscrie prevederilor art.317 și 318 C.proc.civ. Aceasta deoarece, recursul a fost admis în întregime pentru unul din motivele invocate în recurs, respectiv critica Agenției Naționale de A. F. potrivit căreia acțiunea formulată de reclamantă nu a respectat prevederile art.218 C.proc.fiscală.
De altfel, contestatoarea nu a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului B. -N. pentru a putea invoca neanalizarea motivului invocat în contestația în anulare, respectiv neverificarea competenței materiale a instanței de fond.
Având în vedere acest aspect, Curtea în conformitate cu prevederile art.320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare și potrivit art.274 C.proc.civ., va obliga contestatoarea B. D. să plătească intimatei SC OMV P. SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
2
Respinge contestația în anulare declarată de B. D. împotriva deciziei civile nr. 8274 din_ pronunțată în dosar nr. 319._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC OMV P SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
R. R. D. | L. | U. | M. | D. M. | T. |
red.RRD/AC 2 ex. - _
3