Decizia civilă nr. 1394/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4202

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1394/R

Ședința publică din 13 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier C. M. C.

Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de recurentul - intimat I. DE P. AL J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, județul M. împotriva sentinței civile nr. 8649 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimata-petentă D. E. L., domiciliată în loc. L., nr. 410, comuna Recea; intimatul-intervenient N. C., domiciliat în B. M., str. M. nr. 22; asigurătorii SC Carpatica Asig SA, cu sediul în B. M., Bd. Republicii, nr. 11/21 și Euroins SA, cu sediul în B. M., Bd. Traian nr. 9 județul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 06 decembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8649/_ Judecătoria Baia Mare a admis plângerea contravențională formulată de petenta D. E. L. împotriva procesului-verbal seria CP nr.1724626/_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J. M. în contradictoriu cu cealaltă parte implicată în accident N. Cladiu și societățile asigurătoare SC CARPATICA ASIG și EUROINS SA, și a anulat procesul-verbal de contravenție seria CP nr.1724626/_ .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP nr.1724626 din_ a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocat și din oficiu.

Instanța nu a avut în vedere susținerea petentei care a arătat că procesul- verbal atacat nu este legal întocmit deoarece acesta nu a fost semnat de nici un martor. Prevederile art. 19 din OG 2/2001 arată că procesul verbal urmează a fi

semnat de un martor asistent în măsura în care acesta se întocmește în lipsa contravenientului sau în cazul în care acesta refuză să semneze. Oricum, legiuitorul a arătat în cuprinsul articolului mai sus arătat că și în cazul în care procesul-verbal este întocmit în lipsă, sau petentul refuză să semneze și nu a fost identificat un martor, acest fapt nu încalcă nici o prevedere legală, dacă se menționează motivul pentru care procesul-verbal nu poartă semnătura martorului asistent.

Astfel, se reține că martorul asistent urmează să confirme doar faptul că petentul nu este de față sau refuză să semneze procesul-verbal, iar nu neapărat condițiile în care a fost săvârșită fapta contravențională.

Cu privire la prezumția de temeinicie a procesului-verbal, instanța a reținut că aceasta a fost răsturnată prin probele administrate.

Petenta a fost sancționată pentru faptul că nu a păstrat distanța laterală suficientă față de autoturismul ce circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta.

În procesul-verbal contestat s-a reținut de către organul de poliție faptul că autoturismul condus de petentă cu număr de înmatriculare_ nu avea avarii.

În declarația dată în fața organului de poliție, cealaltă parte implicată în accident, N. C., a arătat că autoturismul condus de acesta, cu număr de înmatriculare_, a suferit următoarea avarie: sticla de la oglinda retrovizoare din partea stângă spartă.

La întocmirea procesului-verbal de contravenție, agentul constatator a avut în vedere doar declarația dată de cealaltă parte implicată în accident, fără a efectua alte cercetări în cauză.

Instanța a constat că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea acestor contravenții, atâta timp cât autoturismul condus de petentă nu prezenta nicio avarie și nu există alte probe care să dovedească că petenta a fost implicată într- un accident de circulație.

Ca o consecință a funcționării prezumției de nevinovăție, instanța apreciind că în speță nu a fost răsturnată această prezumție de către intimat, a admis plângerea contravențională cu care a fost sesizată și a dispus anularea procesului verbal de contravenție atacat.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, prev. de art. 301 C.pr.civ. intimatul I. de P. al J. M., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii formulate.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a reținut că agentul constatator a avut în vedere la întocmirea procesului verbal doar declarația celeilalte părți implicate în accident respectiv N. C. și nu a ținut cont de faptul că autovehiculul petentei nu avea nici o avarie.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că petenta nu s-a prezentat la organele de poliție după ce a acroșat autovehiculul condus de N. C., astfel că până la prezentarea ulterioară avea posibilitatea remedierii avariilor.

Se solicită analiza declarației numitului N. C. dată în fața organelor de poliție precum și poziția exprimată în fața instanței de fond conform căreia, în data de_ în jurul orei 16:00, circula cu auto MM - 06 - N. pe str. Valea Roșie autovehiculul condus de petentă cu nr. MM - 99 - LED care i-a acroșat oglinda. Numitul N. C. a încercat să determine pe petentă să oprească, a urmărit-o însă nu a reușit să o oprească și a apelat serviciul 112.

Se consideră că din probațiunea depusă este evidentă vinovăția petentei care de altfel a fost sancționată de nenumărate ori pentru încălcarea prevederilor Codului Rutier.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că sentința este legală și temeinică.

În mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că petenta nu a săvârșit contravențiile stabilite în sarcina sa, în condițiile în care autoturismul pe care îl conducea nu prezenta nicio avarie, și în care simpla declarație a celeilalte părți implicate în accident nesusținută de alte probe nu este concludentă.

Faptul că petenta a mai fost sancționată contravențional, pentru fapte prevăzute de Codul Rutier, nu constituie un motiv de natură să atragă răspunderea sa pentru o faptă nedovedită.

Constatând că recursul intimatului este nefondat, tribunalul urmează a-l respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

RESPINGE

ca nefondat recursul declarat de intimatul I. de P. al

J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D. nr. 37, județul M. împotriva sentinței civile nr. 8649 din_ a Judecătoriei B. M., județul M. .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi 13 D. 2013.

Președinte,

V. F.

J. ecător,

V. P.

J. ecător,

N. B.

G. ier,

C. M. C.

Red.N.B. /_

Tred. A.C. /_ - 2 ex

J. ecător la fond:M. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1394/2013. Anulare proces verbal de contravenție