Decizia civilă nr. 149/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 149/R
Ședința publică din 15 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.
J. ecător S. O.
J. ecător A. C. O.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentele-intimate A.
N. DE A. F. și mandatara A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 10699 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M.
, în contradictoriu cu intimata-contestatoare Ș. E. E., intimata-chemată în garanție C. DE A. DE S. M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_ .
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10699 din 14.XI.2012 Judecătoria Baia Mare a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S. E. E. cu domiciliul în B. M., str. Blidari, nr. 71, județul M. în contradictoriu cu intimata A. N. de A. F., cu sediul în B., str. A., nr. 17, sector 5, a dispus anularea actelor de executare, respectiv Titlu executoriu nr. 10255/790 din data de_ și Somația 10254/790 din data de_ întocmite în dosarul de executare nr. 790/2010 și, de asemenea, încetarea executării silite înseși.
A admis în parte cererea contestatoarei privind restituirea cauțiunii consemnată de aceasta la C.E.C. - Bank S.A. - Sucursala B. M., pe seama și la dispoziția Judecătoriei B. M., în cadrul prezentului dosar, conform recipisei de consemnare seria TA nr. 501032/1 din data de_ în sensul că dispune restituirea acesteia, la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prezenta hotărâre a devenit irevocabilă și cea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată cu privire la suma de 1003,30 lei.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de A.
N. de A. F., cu sediul în B., str. A. nr. 17, sector 5 în contradictoriu cu C. de A. de S. M., cu sediul B. M., str. G.
B. nr. 22A, județul M. .
În considerente s-a reținut că debitoarea urmărită și-a motivat contestația cu aceea că prin admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5818 din 25.X.2011 pronunțată în dosarul nr._ al tribunalului M., Curtea de Apel C. a modificat în tot hotărârea menționată mai sus în sensul
anulării deciziilor nr. 247/6.XII 2010 și nr. 9214/2010 emise de C. de S.
M., acte care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 10255/790/27.XII.2010, se impune anularea formelor de executare din dosar nr. 790/2010.
C. de A. de S. chemată inițial în judecată a adus la cunoștința instanței că începând cu_ A. N. de A. F. se subrogă în drepturile și obligațiile personale ale caselor de asigurări sociale, dobândind calitatea procesuală a acestora în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești indiferent de faza de judecată, potrivit art. V al. 1 și 10 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Codului Fiscal.
În baza acestor prevederi, instanța a dispus introducerea în cauză a Agenției Naționale de A. F. iar la data de_, aceasta, prin mandatar A. F. P. B. M. a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu admiterea contestației, opunându-se la plata cheltuielilor de judecată, sens în care a promovat cerere de chemare în garanție a C.A.S. M. pentru ca în cazul în care va fi obligată la cheltuieli, acestea să fie suportate de chemata în garanție.
Prima instanță a mai reținut că la data de 27.XII.2010 i-au fost comunicate contestatoarei titlul executoriu nr. 10255/790 din 27.XII.2010 și somația nr. 10.254 din 27.XII.2010 întocmite în dosarul de executare nr. 790/2010, prin care CAS M. a somat-o pentru a achita suma de 32586,29 lei reprezentând contribuții la Fondul Național Unic de A. de S. și accesorii aferente pentru perioada_ -31.XII.2006.
Constatând că prin decizia civilă nr. 2312 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ au fost anulate titlurile de creanță, titlul executoriu emis în baza acestora nu mai poate exista, ca atare nu se mai justifică menținerea acestora, consecința fiind admiterea contestației la executare formulată de debitoarea urmărită.
Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu, cum s-a întâmplat în speță, instanța a dispus și încetarea executării silite însăși.
În temeiul art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, instanța a admis cererea contestatoarei privind restituirea taxei de timbru și a dispus restituirea de către organele financiare către contestatoare, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărârii, a sumei de 204 lei, achitată în contul specific aparținând Mun. B. M., conform chitanțelor seria TAXbm6gh494RO, nr. 494, din data de_, seria TAXA13500RO, nr. 508, din data de_ și seria TAXA131014RO, nr. 1014, din data de_ cu titlu de taxă judiciară de timbru.
În speță, cauțiunea în cuantum de 3.260 lei, a fost achitată conform recipisei de consemnare seria TA nr. 501032/1 din data de_, însă eliberarea acesteia este condiționată sub dublu aspect, primul al soluționării irevocabile a contestației, ceea ce nu este cazul în speță, și al doilea al lipsei cererii pentru plata despăgubirii cuvenite formulată de cel îndreptățit până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s- a soluționat fondul cauzei, condiții care în cauză nu sunt îndeplinite.
Reținând incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă prima instanță a dispus obligarea pârâtei A. N. de A. F. la
plata cheltuielilor parțiale de judecată considerând că sumele pretinse de contestatoare cu titlu de onorariu avocațial sunt exagerate în ceea ce privește obligarea părții adverse a le achita.
J. ecătoria a apreciat că raportat la prestația avocatului care nu a desfășurat un volum mare de activitate pentru executarea mandatului primit, aceasta constând în redactarea contestației la executare, studierea înscrisurilor prezentate de client și acte depuse la dosar, precum și reprezentarea acesteia la 3 termene de judecată nu justifică onorariul în sumă de 2.000 lei.
Cererea de chemare în garanție a C.A.S. M. a fost respinsă raportat la faptul că prin dispozițiile art. V al. 1 și 10 din OUG nr. 125/2011, începând cu_, A. N. de A. F. a preluat atât drepturile cât și obligațiile caselor de asigurări de sănătate.
Împotriva sentinței a declarat recurs A. F. P. B. M. în baza mandatului D.G.F.P. M. și a mandatului A.N.A.F. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Casei de A. de S. M. și pe cale de consecință obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.
În motivare s-a arătat că executarea a fost inițiată de C. de A. de S. și raportat la faptul că titlurile de creanță au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, recurenta nu s-a opus admiterii contestației la executare fapt ce atrage aplicabilitatea art. 275 Cod procedură civilă.
În subsidiar, raportat la împrejurarea că titlul de creanță emis de C.A.S.
M. a fost anulat de instanța de recurs, este justificată cererea de chemare în garanție a acesteia și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, aceasta fiind în culpă procesuală.
Recurenta a mai arătat că tot raționamentul juridic al motivării hotărârii este unul greșit, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8, iar hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Împotriva sentinței a declarat recurs și intimata A. N. de A.
F. B. invocând lipsa calității procesuale pasive, întrucât executarea a fost începută de către A. F. P. B. M. .
Recurenta a susținut că potrivit art. 41 al. 2 Cod procedură civilă asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere.
Pe fond, hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că prin adresa nr. 1113599 din_ a transmis mandat Direcției Generale a F. P. a J. ețului M. prin care a solicitat să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că potrivit art. V al. 4 din OUG nr. 125/2011, începând cu 1 iulie 2012 casele de asigurări sociale predau organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de
A. F., în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite și neachitate până la_ și a Ordinului comun nr. 806/_ privind Protocolul-Cadru de predare-primire a documentelor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de persoane fizice.
Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că acestea revin părții care cade în pretenții, astfel că plata cheltuielilor este determinată de culpa procesuală a părții sau prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli ori, în speță A.N.A.F., prin A.
F. P. a Municipiului B. M. nu are calitatea decât de organ de executare.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuală nu pot fi reținute pentru a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, principiul care rezultă din dispozițiile înscrise în art. 274 Cod procedură civilă, la baza căruia stă culpa procesuale a părții care a căzut în pretenții, impune ca partea care a câștigat un proces să-și recupereze integral cheltuielile făcute cu procesul în toate fazele sale.
Prin întâmpinare, C. de A. de S. M. a solicitat respingerea recursului declarat de A. N. de A. F. - A. F. P.
M. și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Intimata contestatoare a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cheltuielile de judecată fiind corect stabilite în sarcina Agenției Naționale de A. F., în cauză având loc o transmisiune legală a calității procesuale pasive de la C.A.S. M. la A.N.A.F.
Examinând sentința prin prisma susținerilor recurentei-intimate A. N. de A. F. și a Administrației F. P. B. M., mandatară a pârâtei-recurente și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul reține următoarele:
Este fără putință de tăgadă că actele administrativ fiscale nr. 247 din 6.XII.2010 și_ emise în baza art. 41 Cod procedură fiscală au fost anulate prin decizia nr. 2312 din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel
în dosarul nr._ .
Față de această situație, este justificată constatarea primei instanțe conform căreia titlurile de creanță și somația de executare, nu mai au suport legal, în cauză neexistând titlu executoriu în sensul art. 141 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În speță, recurenta a învederat instanței că nu ar avea calitate procesuală pasivă dat fiind faptul că executarea silită a fost inițiată de C. de A. de S.
M., situație în care s-ar impune admiterea cererii de chemare în garanție.
Conform prevederilor art. V al. 1 și 10 din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, conform cărora începând cu_ competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de A. F. iar pentru litigiile având ca obiect contestație la executare silită, aferente creanțelor prevăzute la al. 4, A. N. de A. F. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora indiferent de
faza de judecată, situație în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate nu poate fi primită de instanță.
Față de normele imperative enunțate, prima instanță a apreciat corect că este neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Casei de A. de S. M.
.
În același context, tribunalul constată că în acest cadru procesual, este lipsită de relevanță invocarea dispozițiilor art. V al. 4 din OUG nr. 125/2011 privind predarea documentelor referitoare la contribuțiile sociale menționate și neachitate, privind Protocolul -cadru de predare-primire a acestor documente.
Cât privește cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate de judecătorie în conformitate cu art. 274 al. 1 și 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată
Din perspectiva considerentelor descrise, în cauză nu pot fi reținute motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă invocate expres de recurente iar tribunalul nu a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce în temeiul art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, situație în care va respinge recursul ca nefondat ținând cont de prevederile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata A. N. DE A.
și mandatara A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 10699 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, _
.
Președinte, J. ecător,
V. I. S. O.
C.
O.
J. ecător,
G. ier,
H.
Red. I.V /_
Tehnored.C.C.-_ / 2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND DAN Ș.