Decizia civilă nr. 153/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 153/R
Ședința publică din 18 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător V. F.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de către apelantul- intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M., cu sediul în B.
M., str. 22 D. nr. 37, județul M. împotriva sentinței civile nr. 1387/_ pronunțată de J. ecătoria V. de Sus, în contradictoriu cu intimatul-petent B.
C., cu domiciliul în V. de Sus str. B. V. nr. 30, județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 05 decembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 12 decembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1387/_ pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în Dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de către petentul B. C., domiciliat în V. de Sus, str. B. V., nr. 30A, județul M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cu sediul în B. M., strada 22 D.
, nr.37, județul M. și s-a anulat procesul-verbal seria CP nr. 3346654, încheiat la data de_, în ceea ce privește contravenția prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 1 pct.10 din O.U.G. nr. 195/ 2002, pentru care s-a aplicat petentului sancțiunea principală a amenzii, în cuantum de 450 lei.S- a dispus restituirea către petent, de către Primăria Orașului V. de Sus-Biroul Impozite, taxe, executări silite, a sumei de 225 lei încasată conform chitanței seria nr.0006773dindata de_ și restituirea către petent a certificatului de înmatriculare al autovehiculului marca Audi, nr. de înmatriculare_ .S-au menținut celelalte dispoziții din procesul verbal.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reține în considerentele sentinței următoarele: prin procesul-verbal seria CP, nr. 3346654, încheiat la data de_ de către I.P.J. M., petentul a fost sancționat cu avertisment și amendă în cuantum de 450 lei precum și reținerea certificatului de înmatriculare, în temeiul art. 112 alin. lit. b din OUG 195/2002, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 99 alin. 1 pct. 4 și art. 101 alin. 1 pct. 10 din O.U.G. 195/2002 constând în aceea că, la data de_, ora 13,05în calitate de conducător auto, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe D.N. 18 prin localitatea V. de Sus, iar la controlul efectuat s-a constatat că autovehiculul condus de petent avea parbrizul fisurat și montată o instalație de iluminare tip xenon neomologată.
Potrivit art. art. 34 din O.G.nr.2/2001 instanța investită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 acesta cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern în baza art. 11 din Constituția României, având prioritate în temeiul art.20 al.2 din legea fundamentală.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art.6 din Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție, aplicabilă și în cadrul procedurii contravenționale, sarcina probei fiind a "acuzatorului";, orice dubiu profitându-i petentului.
Petentul a investit instanța doar cu analiza contravenției prev. de art. 101 alin. 1 pct. 10 din O.U.G. 195/2002, arătând că nu contestă procesul-verbal în ce privește prima contravenție, respectiv cea prev. de art. 99 alin. 1 pct. 4 din același act normativ, astfel că se va analiza prezenta plângere doar cu privire la aceasta.
Potrivit articolului 101 alin. 1 pct. 10 din O.U.G.195/2002 constituie contravenții, și se sancționează persoanele fizice, cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate.
Este adevărat că la controlul efectuat s-a constatat că autovehiculul condus de petent era prevăzut cu o instalație de iluminare tip xenon, dar intimata nu au făcut dovada că acea montare a făcut-o petentul, el doar
circulând cu acel autovehicul, elementul material al laturii obiective a contravenției fiind activitatea de ,,montare"; .
Apoi, din analiza cărții de identitate a autoturismului se constată că acesta, după ce a fost achiziționat din străinătate, a fost verificat sub toate aspectele de către RAR - M. și la rubrica ,,omologare individual pentru circulație"; se menționează că vehiculul corespunde reglementărilor privind admiterea în circulație pe drumurile publice - f. 15. Nu au fost identificate nereguli nici la efectuarea inspecțiilor tehnice periodice. Analizând modelele cărților de identitate și al certificatelor de înmatriculare se constată că acestea nu conțin o rubrică în care s-ar putea menționa ce tip de iluminare are autovehiculului, toate aceste aspect creând convingerea că petentul a fost de bună credință, nu a cunoscut că autovehiculul pe care-l conduce prezintă vreo defecțiune sau că are vreun element neomologat, lipsind astfel latura subiectivă din conținutul constitutiv al contravenției pentru care a fost sancționat.
Potrivit art.11 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
După cum reiese din ansamblul probator administrat, atât petentul cât și autoritățile specializate în domeniu cu identificarea anumitor nereguli privind dotarea autovehiculelor au fost într-o eroare de fapt comună, ceea ce face ca faptei reținute în sarcina petentului să-i lipsească unul din elementele constitutive, acea eroare excluzând vinovăția. Petentul a avut o reprezentare greșită a realității în momentul săvârșirii faptei, reprezentare determinată de necunoașterea sau de cunoașterea greșită, neimputabilă, a unor date ale realității, respectiv că autovehiculul său are un sistem de iluminare neomologat .
Faptul că a achitat jumătate din minimul prevăzut de lege nu este de natură a considera de plano că petentul recunoaște și își însușește vinovăția, acționând astfel pentru a beneficia de reducerea cuantumului amenzii aplicate.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului, prev. de art. 101 alin.1 pct.10 din O.U.G.195/2002.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a reținerii certificatului de înmatriculare se rețin următoarele ;
În art. 112 alin. 1 lit. d din O.U.G.195/2002, în temeiul căruia a fost reținut certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus de petent, se arată că certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră dacă vehiculul circulă cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate, alin.5 a aceluiași articol statuând că certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie proprietarului sau
utilizatorului vehiculului de către poliția rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut, în condițiile prevăzute în regulament.
Acceptând, cu rezervă, pentru considerentele sus arătate, că acel sistem de iluminare nu era omologat, instanța constată, potrivit devizului din data de_, întocmit de SC ,,Maslux"; SRL ( f. 39), că petentul a schimbat acea instalație de iluminat, încetând astfel motivul pentru care a fost reținut certificatul.
Pentru acest considerent, dar în primul rând ca o consecință a anulării în parte a procesului-verbal în ceea ce privește contravenția contestată, se va dispune și restituirea certificatului de înmatriculare reținut astfel că instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001, urmează să admită plângerea acestuia, așa cum a fost formulată.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al J. ețului M. a formulat apel
prin care a solicitat modificarea sentinței și respingerea plângerii.
Motivele de apel au fost susținute oral la termenul de dezbatere a apelului când s-a invocat greșita apreciere de către prima instanță a temeiniciei procesului verbal.
Intimatul petent B. C. nu și-a exprimat poziția procesuală în apel și nu s-au administrat probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și potrivit art. 476-479 Cod procedură civilă, fără a se constata motive de ordine publică, T. reține următoarele:
T. constată că soluția primei instanțe s-a fundamentat pe aprecierea eronată a probațiunii cu înscrisuri administrată în fața sa.
Analizând înscrisurile depuse la filele 25 - 31 și 39 din dosarul de fond,
T. apreciază că s-a înlăturat principala apărare invocată de către intimatul
-petent B. C. prin plângere, în sensul că la data înmatriculării instalația neomologată era montată pe autoturism, fiind autorizată înmatricularea în aceste condiții de către ARR.
Raportul încheiat în trafic de către reprezentanții RAR la momentului constatării săvârșirii faptei contravenționale (filele 25-30 din dosarul de fond ), confirmă că sistemul de iluminare cu care era dotat vehiculul nu era omologat.
Intimatul-petent nu a propus nici o probă prin care să facă dovada că vehiculul era dotat cu sistemele de iluminare tip xenon la data înmatriculării pentru prima dată în România.
Prin urmare, în mod neîntemeiat prima instanță a constatat existența erorii de fapt ca o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale prevăzută de art. 11 din OG nr. 2/2002.
Întrucât din cuprinsul procesului verbal de contravenție nu rezultă cauze de nulitate expresă și nici de nulitate virtuală care să respecte condițiile prevăzute de art. 175-177 Cod procedură civilă, iar individualizarea sancțiunilor s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de lege în art.5 și
art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, tribunalul constată legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție iar în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, apelul va fi admis și schimbată sentința în sensul respingerii în tot a plângerii, inclusiv a cererii de restituire a amenzii pe care intimatul-petent a achitat-o.
Cu privire la măsura reținerii certificatului de înmatriculare a vehiculului dispusă în temeiul art. 112 alin. 1 lit. d din O.U.G.195/2002, tribunalul constată că potrivit art.97 alin.1 lit.a) din O.U.G.195/2002 coroborat cu art.198-202 din H.G nr.1391/2006 aceasta constituie o măsură tehnico- administrativă aplicată și constatată prin procesul-verbal de contravenție atacat, suspusă controlului judecătoresc pe calea plângerii potrivit art.118 din O.U.G.195/2002 coroborat cu art.34 din O.G. nr.2/2001.
Menținerea în integralitate a procesului-verbal de contravenție impune aceeași soluție cu privire la măsura reținerii certificatului de înmatriculare.
T. mai reține că prima instanță a depășit limitele învestirii prin plângere și ale competenței instanțelor de judecată constatând incidența cauzelor de încetare a acestei măsuri prevăzute de art. 202 din H.G nr.1391/2006 și care sunt subsecvente sub aspect temporal încheierii procesului-verbal de contravenție .
Conform acestui text legal competența de a dispune restituirea certificatului de înmatriculare revine serviciului poliției rutiere din județul care are în evidență vehiculul, stabilindu-se astfel competența soluționării acestei cereri în favoarea unei autorități administrative al cărei eventual refuz nejustificat putea fi cenzurat pe calea unei acțiuni în contencios administrativ cu condiția însă a parcurgerii procedurii de restituire stabilită de lege în competența administrației publice iar nu a instanței de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul formulat de către intimatul Inspectoratul de Poliție al J. ețului M. împotriva sentinței civile nr. 1387/_ pronunțată de J. ecătoria V. de Sus în dosarul nr._ pe care o schimbă și, în consecință:
Respinge plângerea formulată de petentul B. C. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr. 3346654/_ .
Respinge cererea de restituire a certificatului de înmatriculare seria AT nr. 0280085.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
M. H.
J. ecător,
V. F.
G. ier,
C. M. C.
Red.MH / _
Tred. C.C. /_ - 4 ex
J. ecător la fond: V. F. F.