Decizia civilă nr. 1880/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1880/2013
Ședința publică din data de_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.
GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de pârâtul P. M. C.
N. împotriva sentinței civile nr. 9890 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu reclamantul F. I., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de_ și ulterior la data de_ . .
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 9.890 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civila formulata si precizata de reclamantul F. I., in contradictoriu cu paratul P. M.
C. -N. și s-a dispus anularea dispozitiei nr. 1421/_ emisa de parat, cu consecința obligării paratului la emiterea unei noi dispoziții prin care sa se dispună diminuarea cuantumului impozitului stabilit in sarcina reclamantului pe anul 2006 de la suma de 66 lei la suma de 39,16 lei pentru apartamentul 1 situat in C. -N., str. G., nr. 42 si respectiv de la suma de 157 lei la suma de 92,39 lei pentru apartamentul nr. 2 situat la aceeași adresa.
S-a dispus anularea sumelor cu care figurează reclamantul ca fiind restant, raportat la diferențele de impozit constatate prin raportul de expertiza, ca urmare a calculării impozitului prin aplicarea valorii impozabile aferenta construcțiilor fără instalații si anularea majorării cu 15
% a impozitului de pe str. G., nr. 42, ap. 1.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 2.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
S-a respins acțiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata P. M. C. -N., pentru lipsa capacității de folosința a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantului i s- a adus la cunoștință că figura în evidențele Primăriei mun. C. -N. cu obligații bugetare restante pentru imobilul situat în C. -N., str. G., nr. 42, apt. 1 și 2 reprezentând taxă pe teren și pe clădire.
A reținut instanța de fond din conținutul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză că valoarea taxelor a fost calculată greșit de către pârâtă deoarece nu s-au avut în vedere o serie de aspecte cum ar fi declarațiile reclamantului sau faptul că imobilele în discuție nu sunt racordate la rețeaua de impozitare.
În privința dispozițiilor art. 252 alin.1 Cod fiscal, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere exprimat de către expert în sensul că reclamantul nu datorează un impozit majorat cu 15 %.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. M. C.
-N.
solicitând, în principal, respingerea acțiunii introductive pe temeiule existenței autorității de lucru judecat, iar în ceea ce privește fondul cauzei, în subsidiar a solicitat respingerea.
În privința excepției autorității de lucru judecat, recurentul a invocat dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., arătând că soluția pronunțată cu caracter irevocabil în acel dosar poate fi reținută ca temei al admisibilității excepției autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a arătat că imobilul proprietatea reclamantului este compus din două apartamente, identificate în C.F. cu două nr. topografice diferite.
În privința acestui aspect, susține recurentul, că reclamantul este proprietarul a două proprietăți individuale distincte ce pot fi asimilate apartamentelor de bloc, astfel încât în condițiile stipulate de art. 252 alin. 1 Cod fiscal, datorează un impozit pe clădiri majorat cu 15 %.
În ceea ce privește încadrarea întregului imobil la clădiri fără instalații, a susținut recurentul incidența disp. art. 29 alin. 2 din H.G. nr. 44/2004 unde se arată că mențiunea privind existența/inexistența instalațiilor se face prin declarația fiscală. Or, reclamantul nu a declarat inexistența instalațiilor în fața organului fiscal.
S-a mai criticat hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește cuantumul total al cheltuielilor de judecată, solicitând reducerea acestora.
Succesorii reclamantului GALEA ANA, DĂNUȚ L., DUMITRANA LUCREȚIA și F. I. au formulat întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată (f.15).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Excepția autorității de lucru judecat nu se justifică în prezenta cauză. Recurentul a indicat dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
prin care susține acesta, s-ar mai fi soluționat cu caracter irevocabil o cerere identică a reclamatului.
În realitate însă, cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul menționat este chiar cererea ce se soluționează în prezenta cauză.
Astfel, în urma admiterii cererii reclamantului din dosarul menționat anterior prin sentința civilă nr. 8.740/_ s-a formulat apel de către pârâtul P. mun. C. -N. ce a fost recalificat ca fiind recurs prin decizia civilă nr. 1.237/_ 1, calea de atac formulată fiind admisă, iar cauza a fost trimisă spre soluționare în primă instanță Tribunalului C. - Secția mixtă de contencios-administrativ și fiscal de conflicte de muncă și asigurări sociale.
În urma acestei casări a fost pronunțată sentința civilă nr. 9890/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. - Secția mixtă de contencios-administrativ și fiscal de conflicte de muncă și asigurări sociale, hotărâre judecătorească ce face obiectul prezentului recurs.
2
Față de acest parcursul procesual în cadrul căruia sentința civilă nr. 8740/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost casată pentru aspecte de necompetență, se constată că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în sensul invocat de către recurent.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că în speță determinarea cuantumului impozitului datorat de către reclamant se poate realiza prin luarea în considerare a două aspecte ce au fost relevate și în fața instanței de fond, respectiv determinarea faptului dacă reclamantul datorează un impozit majorat cu 15 % pentru clădiri ca urmare a faptului că a avut în proprietate două apartamente situate în interiorul aceluiași imobil și, respectiv dacă cuantumul impozitului este influențat de racordarea sau dimpotrivă de neracordarea apartamentelor la utilități, respectiv la rețeaua de canalizare.
În ceea ce privește primul aspect, respectiv determinarea unui impozit majorat, Curtea are în vedere dispozițiile art. 252 alin. 1 lit. a din Codul fiscal unde se arată că dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează cu 15 % pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu.
Curtea reține împrejurarea că s-a dovedit prin înscrisuri eliberate de cartea funciară că reclamantul este proprietarul a două apartamente distincte situate în același imobil. Acest aspect, respectiv situarea celor două apartamente în același imobil, cele două fiind de altfel singurele unități locative existente în acel imobil, prezintă relevanță în cauză sub aspectul determinării impozitului pe clădiri.
Curtea reține împrejurarea că legiuitorul a înțeles să utilizeze termenul de clădire pentru o unitate locativă, indiferent de locul unde aceasta este situată, respectiv într-un bloc cu mai multe locuințe, indiferent de numărul locuințelor din acel imobil sau dintr-un imobil compus dintr-o singură locuință unipersonală sau un alt număr scăzut de locuințe personale.
În speță, așa cum s-a arătat anterior, imobilul a fost apartamentat prin voința proprietarului în două apartamente distincte, două unități locative distincte, astfel încât proprietarul datorează impozitul pe clădiri ca urmare a situației faptice existente, majorat cu 15 % pentru prima clădire (apartament) în afara celei de la adresa de domiciliu.
În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, respectiv racordarea la utilități, Curtea va avea în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, unde expertul în urma deplasării la fața locului a menționat că a constatat personal lipsa acestora (f.136 dosar judecătorie) același aspect rezultă și din adresa emisă de către Compania de Apă Someș
S.A. unde este menționată starea de fapt a imobilului de pe str. G., nr. 42, în ceea ce privește racordarea la sistemul de canalizare.
Din această perspectivă, nu pot fi reținute apărările recurentului din cadrul recursului întrucât textul legal face referire la existența unor instalații, în speță fiind dovedită inexistența instalației de canalizare.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se va admite recursul pârâtului P. M. C. -N., se va modifică în parte sentința recurată în sensul că se va dispune anularea parțială a dispoziției nr. 1421/_, iar pârâtul va fi obligat să refacă calculul impozitului aferent clădirilor fără instalații de canalizare.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
3
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul P. M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9.890 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în parte în sensul că dispune anularea parțială a dispoziției nr. 1421/_ .
Obligă pârâtul să refacă calculul impozitului aferent clădirilor fără instalații de canalizare.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: A.M.B. .
4