Decizia civilă nr. 305/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Ă NR. 305/R/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul M. C. N., DP C. împotriva sentinței civile nr. 1846 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., privind și pe intimata S.C. BT I. SSR.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1846/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis plângerea formulată de petenta S.C. BT I. SSR.L. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP C. și a fost anulat procesul-verbal de contravenție nr.141790/_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele
:
Prin procesul-verbal de contravenție menționat s-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 lit.a din H.C.L. nr.26/2010, și anume pentru faptul că la data de_, ora 1113, a staționat cu auto înmatriculat sub nr._ pe domeniul public aparținând M. ui C. -N., respectiv pe str. str. C-nal. I. H. vis a vis de nr.63, fără tichet sau abonament de parcare valabil.
Examinând mai întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că acesta nu a fost întocmit cu respectarea disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.2/2001 prin care se prevede că "persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții";.
Așadar, rezultă că legiuitorul a înțeles să instituite o condiție obligatorie pentru a putea fi angajată răspunderea contravențională a unei persoane juridice, și anume prevederea expresă a răspunderii acesteia în chiar actul normativ care reglementează fapta contravențională.
Or, în speță, din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local C. nr.26/2010 nu rezultă că răspunderea persoanei juridice a fost instituită în mod expres în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.10 lit. a, pentru care a fost sancționată contravențional petenta prin procesul-verbal în litigiu.
Este și firesc să fie așa de vreme ce fapta contravențională respectivă presupune în mod necesar o acțiune ce nu ar putea fi realizată decât de către o persoană fizică, întrucât doar o astfel de persoană este prezumată a avea putere de direcție și control asupra unui vehicul.
Totodată, instanța a apreciat că sancționarea persoanei juridice proprietară sau deținătoare a autovehiculului pentru o contravenție săvârșită de conducătorul auto (persoană fizică) este de natură a aduce atingere și principiului privind caracterul personal al răspunderii contravenționale, principiu care - deși nu se bucură de o consacrare expresă din punct de vedere normativ - rezultă totuși, în mod implicit, atât din definiția legală a noțiunii de "contravenție"; prevăzută de disp. art.1 din O.G. nr.2/2001, cât și din scopul sancțiunilor contravenționale, și anume unul preponderent preventiv și represiv, iar nu unul reparator.
Ca atare, rezultă că fapta contravențională reținută în procesul-verbal în litigiu nu a fost săvârșită de către persoana juridică sancționată, aceasta neputând avea calitatea de subiect activ al contravenției respective.
Cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă și de art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, intimatul M. C. -N. a promovat calea de atac a recursului, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, s-a arătat că sancțiunea a fost aplicată petentei în calitate de proprietar al autovehiculului, răspunderea contravențională putând fi reținută în sarcina unei persoanei juridice. Recurentul a mai arătat că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prevederile Convenției nu interzic instituirea unor prezumții de responsabilitate, cu condiția ca aceasta să fie relativă și să aibă o justificare rezonabilă.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca întemeiat și urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Soluția Judecătoriei C. -N. din Sentința civilă nr. 1846/2012, de admitere a plângerii contravenționale promovată împotriva procesului-verbal de contravenție nr.141790/_, se întemeiază pe considerentul că fapta contravențională reținută în sarcina petentei S.C. BT I. SSR.L. nu putea fi săvârșită de o persoană juridică.
T. ul nu poate valida o astfel de apreciere.
Astfel, art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că "persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții";
.
Or, din cuprinsul art. 11 din Hotărârea Consiliului Local C. nr. 26/2010 reiese în mod neechivoc posibilitatea de sancționare contravențională (și) a persoanelor juridice
pentru faptele descrise la art. 10. Dată fiind formularea generică, nu era necesară specificarea expresă a art. 10 lit. a, reținută în speță, după cum pretinde prima instanță.
Apoi, caracterul personal al răspunderii contravenționale nu este afectat prin reținerea în sarcina persoanei juridice a unei fapte comise prin prepuși, fiind evident că persoana juridică în sine (care este o ficțiune juridică) nu poate în mod concret să realizeze operațiunea faptică de conducere de autovehicule decât prin reprezentanți. Dar atâta vreme cât legea instituie în mod expres răspunderea contravențională a persoanei juridice pentru faptele comise de persoanele pentru care este chemată să răspundă, nu se poate reține nicio încălcare a vreunei dispoziții legale.
Examinând, în conformitate cu art. 3141 din Codul de procedură civilă raportat la teza finală a art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției prin prisma cerințelor legale stabilite sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată că la întocmirea procesului-verbal contestat au fost respectate aceste dispoziții legale, neexistând vreo cauză de nulitate absolută.
Astfel, întrucât procesul-verbal contestat nu este afectat de vicii de legalitate, iar fapta reținută a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, în mod evident procesul-verbal constituie o probă în sensul săvârșirii faptei pe care o atestă. Nu este vorba despre aplicarea unei prezumții de vinovăție care ar încălca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza A.
c. României
), ci de utilizarea ca mijloc de probă în proces a actului întocmit de un funcționar public cu respectarea dispozițiilor legale incidente (în acest sens, cauza Neața c. României
).
Aceste constatări se coroborează și cu fotografiile efectuate la momentul constatării contravenției, atașate la dosarul cauzei (fila 13).
Cât privește susținerea petentului că ar fi trebuit să se procedeze la ridicarea și depozitarea autoturismului care staționa fără tichet sau abonament valabil, tribunalul apreciază că neridicarea autovehiculului nu este de natură a ridica dubii cu privire la fapta constatată, iar aplicarea sancțiunii principale a amenzii nu este condiționată de aplicarea celei complementare indicată de petent.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 312 raportat la art. 3041din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1846/2012 a Judecătoriei C. -N., pe care o va modifica în întregime în sensul respingerii ca nefondată a plângerii contravenționale formulată de petenta S.C. BT I. SSR.L.
În temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 1846/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o modifică în întregime.
Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. BT I.
SSR.L. în contradictoriu cu M. C. -N. împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 141790/_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința din data de 6 martie 2013.
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Jud. fond R. D. G.
Red.AGC/Tehnored.VAM 2 ex./_