Decizia civilă nr. 307/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL Ă NR. 307/R/2013
Ședința publică din data de 6 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul C. A., împotriva sentinței civile nr. 2243 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N.
, privind și pe intimatul M. C. -N. - D. I. ȘI T. L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului, av.
L. M., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Instanța înmânează reprezentantului recurentului un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimat.
Reprezentantul recurentului depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, chitanța seria MCJCH nr. 519605348 din data de_ și chitanța seria MCJCH nr. 519605347 din data de_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei și timbrul judiciar de 1,45 lei.
La solicitarea instanței, reprezentantul recurentului arata că nu înțelege să invoce excepția de nelegalitate a HCL C. -N. nr. 23/_ raportat la cererea de chemare în judecată din dosarul de fond, unde a învederat instanței că "în ceea ce privește HCL C. nr. 23/_, prevederea în sensul că se vor calcula majorări pentru perioadele anterioare încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile";. Totodată, reprezentantul recurentului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită instanței admiterea recursului, susținând oral motivele de recurs, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2243/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ s-a admis excepția inadmisibilității contestației la titlu invocată de intimat prin întâmpinare și a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la titlu formulată de contestatorul C. A. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - D. I. și taxe locale. De asemenea, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescriptiei dreptului de a cerere executarea silită ridicată de contestator și s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare propriu-zisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele
:
Potrivit prevederilor imperative ale art. 172 alin. 3 Cod de procedură fiscală, în cadrul procedurii de executare silită îndreptate împotriva actelor de executare silită din cadrul dosarului execuțional nr. 42571/_, debitorul nu poate invoca apărări de fond cu privire la nelegalitatea și netemeinicia titlului de creanță devenit titlul executoriu. În speță, a fost emisă la data de_ decizia de impunere nr. 1. pentru stabilirea taxei pe teren, act administrativ fiscal cu valoare de titlul de creanță, prin care a fost stabilit în sarcina contestatorului în baza prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 obligații fiscale aferente terenului deținut în folosință în calitate de locatar în baza contractului de închiriere nr. 27051/_ și a actului adițional nr. 1 încheiate cu M. C. -N. . Conform acestui act administrativ fiscal, comunicat contestatorului prin poștă cu confirmare de primire la data de_, prezentul titlu de creanță devine titlu executoriu în condițiile legii. Prezentul act administrativ poate fi contestat în termen de 30 de zile sub sancțiunea decăderii. În susținere, face referire și la prevederile art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu În temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instantă judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există altă procedură prevăzută de lege", ori acea altă procedură prevăzută de lege, se regăsește în dispozițiile art. 205 și urm. din OG. nr. 92/2003, procedură de care contestatorul a înțeles a nu se folosi. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Potrivit art. 205 din Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Aceste prevederi sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională (art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală), iar partea nu a optat pentru aceasta.
În aceste conditii, deși titlul de creantă reprezentat de decizia de impunere nr.1.
/_ pentru stabilirea taxei pe terenul închiriat i s-a comunicat reclamantului în conditiile prevăzute de art. 44 din Codul de procedură fiscală, respectiv prin poștă cu confirmare de primire la data de_, contestatorul nu a înteles să depună contestatie împotriva acestuia nici în baza prevederilor art. 205 și urm din Codul de procedură fiscală și nici plângere prealabilă în baza prevederilor art. 7 din Legea nr.554/2004, aspect pe care l-a recunoscut și verbal, în fața instanței.
Contrar celor susținute de contestator, creanța în discuție este una de natură fiscală, iar nu civilă, fiind vorba despre impozitul aferent veniturilor din chirii.
În consecință, dacă debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, cu excepția cazului în care exista o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.
Cât privește regimul juridic al terenului deținut cu titlu de închiriere de la municipiul
C. -N., contestatorul confundă natura creanței ce este supusă executării silite în cadrul dosarului execuțional nr. 42571/_, respectiv consideră că suma este majorarea chiriei, când în realitate suma reprezintă o creantă fiscală stabilită în baza prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, creanță a cărei executare silită este reglementată de OG. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Contractul de închiriere face dovada clară că reclamantul este titularul unui drept de folosință, sintagmă prevăzută în mod expres de Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, care la art. 256 alin.3 prevede dreptul care generează obligația corelativă de a achita taxa pe teren în baza contratului de închiriere încheiat de aceasta cu Consiliul local al municipiului
C. -N. . Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității.
Petentul invocă culpa proprie de necunoaștere a legii fiscale, ceea ce evident nu poate să-i creeze acestuia un drept de scutire de la plata obligațiilor fiscale legal stabilite, deoarece nemo censetur ignorarem legem-nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
A mai arătat prima instanță că exceptia prescripției creantei fiscale aferentă anului 2005 este nefondată deoarece ea a fost stabilită pentru perioada_ -_ prin decizia de impunere nr. 1. /_, în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile pentru stabilirea obligațiilor fiscale.
Apare limpede că contestatorul confundă prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale cu prescripția dreptului de a demara procedura de executare silită. Art. 23 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că dreptul de creanță fiscala și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, în speță_, data introducerii în legislația națională a obligatiei de plată a impozitului/taxei pe teren.
Potrivit art. 98 alin.3 teza finală, lit. b și c, din OG 92/2003, inspecția fiscală și implicit perioada pentru care se pot stabili obligații fiscale în sarcina contribuabilului se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale (respectiv 5 ani) dacă nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție sau nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contributiilor și altor sume datorate bugetului, fapt regăsit în prezenta speță, reclamantul nedeclarând în vederea impozitării terenul obiect al contractului de închiriere. Articolul 91 din Codul de procedură fiscală menționează expres faptul că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, în speță_, iar termenul de prescripție pentru stabilirea taxei pe teren s-ar fi prescris la data de_ . Ori, în conditiile în care titlul de creantă prin care a fost stabilită în sarcina contestatorului obligatia de plată a fost eî spetă nu se poate vorbi despre prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale.
Dreptul de a cere executarea silită presupune existența unui titlu de creanță a cărui scadență este expirată, în speță decizia de impunere nr.1. /_ . Ori, termenul de
prescriptie a dreptului de a cere executarea silită a obligatiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere a început doar la data de_, respectiv data de 1 ianuarie a anului următor (_
) scadentei obligatiei de plată. Prin urmare la momentul emiterii și comunicării somatiei de executare nr. 42571/_, în spetă nu poate vorbi despre incidenta prescriptiei dreptului de a cerere executarea silită, rațiune pentru care excepția în discuție va fi respinsă ca neîntemeiată.
HCL nr. 23/_ nu încalcă principiului constituțional al neretroactivității legii civile în condițiile în care prin respectivul act normativ cu caracter local nu s-a stabilit că se vor calcula majorări de întârziere retroactiv, ci dimpotrivă, la art. 2 se prevede faptul că neachitarea taxei pe teren, la termenul scadent din_, generează calcularea majorărilor de întârziere, începând cu_, adică doar pentru viitor.
Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitătilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordare potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare (art. 142 alin. 5 din OG. n r.92/2003).
Referitor la cererea de față susținută și ca o contestație contra formelor de executare silită, instanța a reținut că petentul nu a indicat în concret vreo eroare sau viciu ce să justifice admiterea cererii, motiv pentru care respingerea este singura soluție legală ce se impune în cauză.
Cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă și de art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, contestatorul C. A. a promovat calea de atac a recursului, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că Sentința civila pronunțata este nelegala si netemeinica deoarece de fond în mod greșit instanța a admis excepția inadmisibilitatii contestației la titlu. În acest sens, prin minuta C. de unificare a practicii judiciare din data de_, referitor la aceasta problema de drept s-a statuat ca "în cazul in care actul administrativ nu a fost comunicat anterior sau a fost comunicat doar odată cu somația si titlul executoriu, opinia unanima a fost in sensul admiterii contestației la executare cu consecința anularii executorii silite pentru necomunicarea titlului executoriu";. Această practică este majoritară și la instanțele clujene, respectiv la Judecătoria Cluj-Napoca și la Tribunalul Cluj. În acest sens, titlul executoriu număr 42571/_ emis de D. I. si
T. L. din cadrul M. ui C. -N. a fost comunicat recurentului împreuna cu somația având același număr și dată, iar în cuprinsul ambelor înscrisuri s-a menționat ca are posibilitatea de a formula contestație la instanța judecătoreasca competenta în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința in conformitate cu prevederile art. 172-173 din
O.G. nr. 92/2003. Fata de comunicarea concomitenta a celor doua inscrisuri, recurentul are dreptul la calea contestației la executare fara parcurgerea unei proceduri prealabile. Chiar si in ipoteza in care s-ar accepta teoria intimatului in sensul ca s-ar fi impus o procedura prealabila, soluția nu este cea a respingerii contestației ca inadmsibila si a retine a unui fine de netrimire ci trimiterea contestației la organul competent, in codul de procedura civila existând texte care acoperă aceste ipoteze - art. 158 alin. 1 texa finala si alin.3 teza finala C.pr.civ. Cu privire la excepția prescripției fiscale aferente anului 2005, aceasta este întemeiata tinand cont de codul de procedura fiscala si faptul ca executarea silita impotriva recurentului a fost declanasata in anul 2011. Se impune a se observa că titlul executoriu se refera la perioada aferenta perioadei_ -_, însă acesta a fost emis la_ . Pentru
motivele expuse la fondul cauzei si a legalității titlului executoriu, recurentul consideră ca in speța este aplicabil termenul de prescripție de trei ani prevăzut de art. 1 si 3 din decretul 167/1958. In ceea ce privește fondul cauzei, în opinia recurentului suntem in prezenta inexistentei unui titlu executoriu deoarece intimatul avea obligația de a obține o hotărâre judecătoreasca prin care sa fie obligat la suma reprezentând chirie restanta pentru terenul care a format obiectul contractului de inchiriere nr. 27051 din_ si actul aditionl nr. 1. In același timp, intimatul califica in mod greșit suma datorata cu titlu de chirie pentru teren ca fiind o taxa iar demersul este bazat pe intenția de a include aceasta creanța in categoria celei fiscale, ceea ce reprezintă o încercare abuziva de aplicare a dispozițiilor codul de procedura fiscala.
Prin întâmpinarea formulată (filele 10-14), intimatul M. C. -N., D. de T. și I. locale a solicitata respingerea recursului formulat ca neîntemeiat. Fată de solicitările contestatorului, intimatul înțelege să invoce excepția inadmisibilității contestației la titlu, față de dispozițiile imperative ale art. 172 alin. 3 Cod de procedură fiscală. Contestatorul nu a înțeles să depună contestație împotriva acestuia nici în baza prevederilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală și nici plângere prealabilă în baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor. Cât privește regimul juridic al terenului deținut cu titlu de închiriere de la municipiul C. -N., contestatorul confundă natura creanței ce este supusă executării silite în cadrul dosarului execuțional nr.42571/_, respectiv consideră că suma este majorarea chiriei, când în realitate suma reprezintă o creanță fiscală stabilită în baza prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr.571/2003, creanță a cărei executare silită este reglementată de OG. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală. Consideră intimatul că excepția prescripției creanței fiscale aferentă anului 2005 este nefondată deoarece creanța fiscală supusă procedurii de executare silită a fost stabilită pentru perioada_ -_ prin decizia de impunere nr. 1. /_, în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile pentru stabilirea obligațiilor fiscale. Contestatorul confundă prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale cu prescripția dreptului de a demara procedura de executare silită.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca întemeiat și urmează a-l admite în parte pentru următoarele considerente:
În primul rând, recurentul contestator C. A. apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității invocată de pârât, sens în care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, contestatorul a solicitat anularea tuturor formelor execuționale și a titlului executoriu, iar motivarea cererii privește atât aspecte procedurale, cât și motive de nelegalitate a titlului executoriu nr. 42571/_ emis de D. I. și T. L. din cadrul M. ui C. -N.
.
Executarea silită a fost demarată în temeiul Deciziei de impunere nr.1. emisă de
M. C. -N., D. I. și T. L. la data de_ pentru stabilirea taxei pe teren (fila 18), act administrativ fiscal cu valoare de titlul de creanță prin care au fost stabilite în sarcina contestatorului, în baza prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, obligații
fiscale aferente terenului deținut în folosință în calitate de locatar în baza contractului de închiriere nr. 27051/_ și a actului adițional nr. 1 încheiate cu M. C. -N. .
Acest act administrativ fiscal a fost legal comunicat contestatorului, prin poștă, cu confirmare de primire, la data de_ (fila 19).
Potrivit art. 172 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, "contestația (la executare, s.n.) poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege";.
După cum se observă, doar titlul executoriu poate fi contestat în cadrul contestației la executare, iar nu și titlul de creanță; pe de altă parte, pentru titlurile de creanță - cum este și decizia emisă de intimat -, posibilitatea de contestare și procedura care se impune a fi urmate este reglementată în mod expres prin dispozițiile art. 205 și urm. din O.G. nr.92/2003.
Fiind vorba despre prevederi legale speciale, referitoare la executarea creanțelor fiscale, este evident că acestea trebuie aplicate cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă, care trasează cadrul general de formulare a contestației la executare. Dispozițiile legale derogatorii din această materie capătă întâietate față de normele de drept comun, potrivit regulii lex specialis derogat lex generalis.
Pe cale de consecință, în cadrul contestației la titlu nu se pot formula critici pe fondul obligației fiscale stabilite (prin titlul de creanță) - cum este susținerea recurentului că nu ar fi datorat alte sume, peste cele convenite prin actul adițional la contractul de închiriere
- ci se pot invoca doar aspecte de procedură, legale strict de titlul executoriu.
Un astfel de motiv de nelegalitate a titlului executoriu ar fi nerespectarea art. 141 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin necomunicarea legală a titlului de creanță executat către contribuabil, caz în care nici nu ar începe să curgă termenul de plată, iar organul fiscal nu ar putea proceda la executarea silită a titlului de creanță care nu a produs efecte.
Tocmai acesta este și sensul minutei date de Consiliul Superior al Magistraturii pentru unificarea practicii judiciare din data de_: "în cazul în care actul administrativ nu a fost comunicat anterior sau a fost comunicat doar odată cu somația și titlul executoriu, opinia unanimă a fost în sensul admiterii contestației la executare cu consecința anulării executării silite pentru necomunicarea titlului executoriu
";.
Or, în speță, după cum am arătat deja, recurentului i s-a comunicat decizia de impunere încă din data de_, conform art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Pe cale de consecință, criticile privind obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa nu puteau fi exprimate decât în cadrul procedurii contestației administrative.
Pentru acestea, tribunalul apreciază că în mod corect s-a admis excepția inadmisibilității contestației la titlu, pentru determinarea legalității obligațiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere.
Recurentul susține apoi că în speță a operat prescripția dreptului intimatului de a cere executarea silită, sens în care instanța trebuia să admită contestația la executare.
Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că se face confuzie între prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale și prescripția dreptului de a demara procedura de executare silită.
Astfel, creanța fiscală supusă procedurii de executare silită a fost stabilită pentru perioada_ -_ prin decizia de impunere nr. 1. /_, emisă cu respectarea termenul legal de prescripție de 5 ani de zile prevăzut de art. 91 din O.G. nr.92/2003. De altfel, după cum am arătat deja, încălcarea acestui termen de prescripție ar fi putut fi
valorificată de contestator doar în cadrul contestației împotriva titlului de creanță, iar nu și în prezenta contestație la executare.
Apoi, art. 131 din Codul de procedură fiscală prevede că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Dreptul de a cere executarea silită presupune existența unui titlu de creanță a cărui scadență este expirată, în speță decizia de impunere nr.1. /_ .
Or, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a obligațiilor fiscale stabilite prin această decizie a început să curgă doar la data de_, respectiv la data de 1 ianuarie a anului următor scadenței obligației de plată (_ ). Prin urmare, la momentul emiterii și comunicării somației de executare nr. 42571/_ nu se poate vorbi despre incidența prescripției dreptului de a cerere executarea silită.
Pe de altă parte, tribunalul constată că organul fiscal a inclus în mod nelegal în titlul executoriu suma de 63 lei cu titlu de majorări de întârziere.
Astfel, decizia de impunere nr. 1. /_ a fost emisă doar pentru obligația fiscală principală stabilită în sarcina contribuabilului C. A. .
Or, art. 119 alin. 4 din Codul de procedură fiscală statuează în mod neechivoc că
"Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (…)";, iar art. 1241 alin. 3 stabilește că aceste dispoziții sunt aplicabile în mod corespunzător și majorărilor de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale.
Constatând că pentru majorările de întârziere în sumă de 63 lei nu s-a emis titlu de creanță, urmează că emiterea titlului executoriu și procedarea la executarea silită pentru recuperarea acestei sume s-a realizat cu încălcarea art. 141 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, motiv pentru care se impune anularea parțială a executării silite.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 312 raportat la art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite în parte recursul formulat de recurentul C. A. împotriva Sentinței civile nr. 2243/2012 a Judecătoriei C. -N., care va fi modificată parțial în sensul admiterii în parte a contestației la executare; se va anula în parte titlul executoriu și formele de executare, în ceea ce privește majorările de întârziere în cuantum de 63 lei și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Recurentul a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate la fond și în recurs.
T. ul constată, însă, că potrivit art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, soluția legală în contestațiile la executare admise în parte este restituirea parțială a taxelor judiciare de timbru achitate, sens în care se va dispune restituirea în favoarea recurentului a sumei de 10 lei.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite în parte recursul declarat de recurentul C. A. împotriva Sentinței civile nr. 2243/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul admiterii în parte a contestației la executare.
Anulează în parte titlul executoriu și formele de executare din dosarul execuțional nr.42571/_, în ceea ce privește majorările de întârziere în cuantum de 63 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Dispune restituirea în favoarea recurentului a sumei de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru parțială.
Respinge ca nefundat petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2013.
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Jud. fond Iuga S.
Red.AGC/Tehnored.VAM 2 ex./_
