Decizia civilă nr. 335/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 335/2013

Ședința publică din 15 Mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR

V.

C.

JUDECĂTOR

D.

E.

L.

GREFIER

L.

C.

A.

S-a luat în examinare referatul serviciul arhivă registratură, în dosarul nr._ pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura de citare îndeplinită.

Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat din data de 11 mai 2011 în baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra prezentului recurs civil;

Prin sentința civilă nr. 1516/2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, s-a anulat ca insuficient timbrată acțiunea civilă formulată de contestatorul

H. A., în contradictoriu cu intimata P. Orașului B. .

Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, la data de_, contestatorul H.

A. .

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11 mai 2011 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, recurs, se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 248 și art. 252 Cod procedură civilă,

Constată perimat recursul declarat de contestatorul H. A. cu domiciliul în localitatea B., str. Ș., bl. 13, sc.1, et.1, ap.6, jud. Bistrița Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1516/2010 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatua P. ORAȘULUI B. cu sediul în localitatea B., Aleea Ghiocelului, nr. 6, jud. Bistrița Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

P. I. V.

C.

- D.

E.

L. L. C.

A.

L.A. 11 Iunie 20132 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 335/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare