Decizia civilă nr. 3147/2013. Contencios. Investire cu formulă executorie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3147/2013
Ședința publică din data de 13 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul Ș. G. împotriva încheierii civile din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului Județului Maramureș - Serviciul P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, având ca obiect - investire cu formula executorie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform chitanței aflată la fila 3 din dosar și timbru judiciar de 0,5 lei.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș a fost respinsă cererea de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr.3839 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș formulată de petentul S. G. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că pentru executarea hotărârii nu se impunea investirea cu formulă executorie aceasta fiind guvernată de art.24 din Legea nr.554/2004.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs petentul susținând că hotărârea este greșită deoarece hotărârea din speță se circumscrie situațiilor prevăzute de art.269 alin.1 raportat la art.376 alin.1 coroborat cu art.377 alin.1 pct.1 C.pr.civ. respectiv este o hotărâre definitivă dată în primă instanță fără drept de apel hotărâre ce poate fi investită.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
1
Prin sentința civilă nr.3839 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș a fost admisă cererea formulată de S. G. în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Maramureș - Serviciul P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și obligată pârâta să înmatriculeze în favoarea reclamantului autoturismul marca Opel Zafira serie sașiu WOLOTGF7542059584, fără taxă, fără cheltuieli de judecată.
Hotărârea așa cum se observă fundamentată pe refuzul autorității a fost dată în contextul legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Acest act normativ (forma în vigoare la momentul cererii) prin art.22 statuează că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se investesc cu formulă executorie și se execută silit potrivit dreptului civil.
Interpretarea coroborată a textelor actului normativ relevă că doar în situația în care prin hotărâre se prevede obligatia la plata sumelor de bani,despagubiri, penalități, cheltuieli de judecata se investește și se poate cere executarea conform dreptului comun în celelalte situații executarea se face conform legii speciale respectiv prin aplicarea art.24 din norma menționată în caz de neexecutare în termen.
Or, în cauză hotărârea dată în contencios nu cuprinde vreo dispoziție privind obligarea la cheltuieli sau la o altă sumă de bani pentru a se proceda conform art. 22 enunțat. Prin urmare raportat la norma menționată și la cele rezultate din acte reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ș. G. împotriva încheierii din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. D. M. F. T.
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
2