Decizia civilă nr. 3237/2013. Contencios. Investire cu formulă executorie

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3237/2013

Ședința publică de la 14 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul D. M. M.

, împotriva civile f.n. din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș, având ca obiect Investire cu formula executorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin încheierea civilă din 0_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr.4192 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, formulată de către petentul DOCHIȚĂ M. M. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ în data de 9 noiembrie 2012, petentul DOCHIȚĂ M. M. a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.4192 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .

S-a constatat că cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.

La cerere este atașată copia hotărârii a cărei învestire se solicită.

Examinând cererea raportat la obiectul acțiunii formulate, instanța a reținut că pentru executarea hotărârii nu se impune învestirea cu formulă executorie, executarea acesteia fiind guvernată de prevederile art.24 din Legea nr.554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul DOCHIȚĂ M. M.

, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de investire cu formulă executorie în temeiul art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ.

În motivare petentul a arătat judecătorul fondului a făcut confuzie între investirea cu formulă executorie a unei hotărâri irevocabile, care nu este cazul în

1

speță și investirea cu formulă executorie a unei hotărâri definitive cum este cazul acesta.

Aplicarea art.24 din Legea nr.554/2004 se face la hotărârile definitive și irevocabile "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";.

Hotărârea din speță dedusă judecății se circumscrie situațiilor prevăzute de dispozițiile art. 269 alin.1, raportat la art.376 alin.1 coroborat cu art. 377 alin.1 pct. 1 C.pr.civ., respectiv este o hotărâre definitivă dată de prima instanță, fără drept de apel, hotărâre care poate di investită cu formulă executorie.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiile art. 22 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun.

Din cele ce precedă, printr-o interpretare logico-sistematică rezultă că procedura de executare de drept comun și implicit procedura învestirii cu formulă executorie se aplică doar acelor hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile pronunțate în materia contenciosului administrativ prin care fie s-a admis acțiunea și, între altele, s-au acordat cheltuieli de judecată și alte sume de bani care nu fac obiectul procedurii executării speciale prevăzute de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, fie s-a respins acțiunea și s-au acordat cheltuieli de judecată.

Analizând sentința civilă nr. 4192 din 20 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș, aceasta a rămas la data de 20 iunie 2012 conform mențiunii pusă de grefă pe fila 3.

Mai apoi, Curtea observă că prin sentință a fost obligată autoritatea publică de resort să înmatriculeze, fără plata taxei pe poluare, un anumit autovehicul.

Curtea reține că această sentință nu conține în dispozitiv nicio dispoziție susceptibilă de executare silită privind plata eventualelor cheltuieli de judecată solicitate prin cererea de învestire de către reclamant.

În lipsa unei atari dispoziții, Curtea reține că prevederile legale ce instituie condiții de admisibilitate a cererii de învestire cu formulă executorie împiedică să se rețină îndeplinirea acestora, astfel că în temeiul acelorași dispoziții legale, corect s-a hotărât respingerea cererii privind învestirea cu formulă executorie a sentinței.

Așa fiind, sentința din litigiu poate fi executată fără îndeplinirea formalității învestirii cu formulă executorie, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la prevederile art. 3733alin. 1 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

2

Respinge recursul declarat de petentul DOCHIȚĂ M. M. împotriva încheierii civile f.n. din 0_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. D. R. -R. D. L. U.

GREFIER,

M. T.

Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_

Jud.fond. Emil Costin

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3237/2013. Contencios. Investire cu formulă executorie