Decizia civilă nr. 321/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
| Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 321/R/2013
Ședința publică din data de 13 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G. C.
Judecător: S. T. Judecător: I. N. B. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta D. I. M. împotriva sentinței civile nr. 9667 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. N., privind și pe intimata DIRECȚIA GE. RALĂ A FINANȚELOR PUBL. E A JUDEȚULUI C., având ca obiect contestație la executare.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi,_ .
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 9667/_ a Judecătoriei C. -N. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea D. I. M.
, cu domiciliul în comuna Florești, str. Someșului, nr. 2, jud. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Costaș C. F. s din A., str. Abrud, nr. 3, jud.
A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu sediul în C. -N., Piața A. Iancu, nr. 19, jud. C. .
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_ sub numărul_ contestatoarea D. I. M. în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice C. a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4673 din_ emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la_ organul fiscal a comunicat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii în cuantum de 146.959, 5 lei, reprezentând pretinse obligații fiscale principale și accesorii.
M. ivele de nelegalitate invocate de către contestatoare se referă la nerespectarea dreptului la apărare, nemotivarea deciziei de a dispune instituirea unor măsuri asiguratorii, nelegala dispunere a măsurilor asiguratorii în lipsa unei inspecții fiscale și subevaluarea bunurilor ce fac obiectul măsurilor asiguratorii.
În ceea ce privește nerespectarea dreptului la apărare contestatoarea a arătat că potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal este întotdeauna obligat și era obligat inclusiv în această cauză să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei, iar de la acest principiu se poate deroga doar în patru situații, prevăzute expres de art. 9 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, iar în cazul de față nu este îndeplinită niciuna dintre cele patru situații. A mai susținut că potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene respectarea dreptului la apărare impune ca orice persoană împotriva căreia se intenționează să se adopte o decizie care îi cauzează prejudicii să fie în măsură să își expună în mod util punctul de vedere înainte de adoptarea deciziei pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupunând ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate. A susținut de asemenea că principiul dreptului la apărare și obligațiile ce revin autorităților statale sau suprastatale a fost reiterat într-o cauză în care entitatea acuzată de nerespectarea dreptului la apărare era chiar Comisia Europeană, Curtea sancționându-o pentru faptul că nu a procedat la audierea unei întreprinderi anterior emiterii unei decizii care o privea. A mai arătat că jurisprudența instanței de la Luxemburg a fost receptată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a sancționat drastic încălcarea dreptului la apărare de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C., această jurisprudență fiind receptată și de instanțele inferioare.
S-a arătat că nu este aplicabilă excepția prev. de art. 9 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscal întrucât măsurile asiguratorii nu sunt măsuri de executare silită. În cazul său, în lipsa unei inspecții fiscale și a unui titlu de creanță măsurile asiguratorii nu se transformă în măsuri executorii.
În ceea ce privește nemotivarea deciziei de a dispune instituirea unor măsuri asiguratorii, contestatoarea arată că art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală prevede că "decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată";. Lecturând însă conținutul acesteia se poate conchide că în fapt această secțiune nu conține vreo motivare, ci doar o relatare a modului în care funcționarii fiscali au efectuat o serie de acte specifice inspecției fiscale. Nu există niciun element care să probeze riscul sustragerii contribuabilului de la plata sumelor legal stabilite în sarcina sa și care astfel ar justifica instituirea de măsuri asiguratorii.
Referitor la dispunerea măsurilor asiguratorii în lipsa unei inspecții fiscale, s-a arătat că potrivit Codului de procedură fiscal în România există o singură formă de control fiscal: inspecția fiscal. Această inspecție se desfășoară în baza unor reguli procedurale, după o prealabilă emitere a unui aviz de inspecție fiscal și cu
respectarea drepturilor contribuabililor. În speță organul fiscal a luat măsuri asiguratorii în afara unei inspecții fiscale, indicând faptul că obligațiile fiscale prezumtive ale sale ar fi fost estimate prin referatul nr. 24596/2 din_ .
În ceea ce privește nelegalitatea de fond a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii contestatoarea a susținut că bunurile care fac obiectul măsurilor asiguratorii au fost subevaluate în sensul că un apartament de 57, 35 mp a fost evaluat la suma de 57.350 ron, iar un teren arabil în suprafață de 393 mp a fost evaluat la suma de 1.980 lei. Contestă și legalitatea popririi întrucât singurele sale venituri provin din indemnizația pentru creșterea copilului, fiind în concediu de paternitate, iar urmărirea acestor venituri este interzisă conform art. 409 alin.7 din Codul de procedură civilă.
La contestație au fost anexate următoarele înscrisuri: decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4673 din_ (fil. 9 - 10) și dovada de comunicare a deciziei (fil. 11).
Contestația a fost legal timbrată cu suma de 194 lei taxa judiciară de timbru și a fost aplicat timbrul judiciar în sumă de 5 Ron.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. a solicitat respingerea contestației formulată de contestatoarea D.
I. M. împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4673/_ (f. 21 - 22).
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că în cuprinsul contestației la executare nu se regăsesc critici pertinente care să stea la baza anulării deciziei de instituire a măsurii asigurătorii contestate, că susținerile contestatoarei privind nerespectarea dreptului său la apărare precum și nelegalitatea actului contestat în lipsa unei inspecții fiscale sunt lipsite de fundament, fiind întrunite condițiile legale existând totodată considerentele de ordin faptic care să genereze intreprinderea măsurilor asiguratorii în scopul evitării creării unui prejudiciu bugetului general consolidat al statului. S-a arătat că după instituirea primelor măsuri asiguratorii prin Decizia nr. 24.596/2/_, organul fiscal a identificat mai multe imobile pe numele contestatoarei care la data emiterii primei decizii nu erau intabulate. Prin urmare, existând pericolul ca în următoarea perioadă să fie înstrăinate și celelalte apartamente, organul fiscal a apreciat ca fiind necesară completarea măsurilor asiguratorii, emițând decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4.672/_ . S-a mai arătat că, contestatoarea împreună cu soțul său într-o perioadă de timp foarte scurtă (noiembrie 2011 - ianuarie 2012) au intabulat două blocuri dintre care primul bloc cuprinzând 19 apartamente, iar cel de-al doilea bloc 14 apartamente, dintre care au fost vândute 18 apartamente.
De asemenea, intimata a arătat că, contestatoarea a refuzat ridicarea actului administrativ cât și orice colaborare cu organele de control, astfel încât a procedat la publicarea actului pe pagina de internet a ANAF. A arătat că din cuprinsul procesului verbal nr. 24596/_ rezultă împrejurările care au determinat emiterea deciziei de măsuri asigurătorii contestate. S-a mai susținut că nu este prevăzută sancțiunea nulității pentru încălcarea dispozițiilor art. 9 din OG nr. 92/2003 astfel încât să existe un temei legal al desființării actului atacat pentru acest motiv, iar în ceea ce privește eventuala sancțiune a nulității relative, aceasta
ar putea fi atrasă doar în măsura în care se dovedește crearea unui prejudiciu prin însăși neregula constatată.
S-a mai arătat că împreună cu soțul său contestatoarea a efectuat în anii 2006-2010 un număr de 14 tranzacții imobiliare obținând venituri în sumă totală de 561.673,5 lei, estimându-se o taxă pe valoare adăugată de plată în sumă de 112.252,5 lei, aferente unui nr. de 9 apartamente, dobânzi în sumă de 17869 lei și penalități în sumă de 16.838 lei calculate până la data de_ . A susținut astfel că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă în baza unor dispoziții legale exprese, nefiind încălcată nici o prevedere legală. A concluzionat faptul că reclamanta nu a avut cunoștință despre emiterea actului administrativ contestat întrucât aceasta a refuzat ridicarea acestuia. Intimata a susținut că măsurile asigurătorii pot fi întreprinse anterior sau ulterior emiterii titlului potrivit dispozițiilor art.129 al.3 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal fiind în măsură să aprecieze momentul în care pot fi întreprinse măsurile asigurătorii, în timpul sau ulterior finalizării controlului fiscal. A mai susținut că în speță, decizia contestată a fost întreprinsă de organele fiscale ținând seama de amploarea tranzacțiilor efectuate de contestator în perioada supusă inspecției fiscale, acestea apreciind că tranzacțiile încheiate de contestatoare și soțul său sunt operațiuni impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu art.126 al.1 din Legea nr.571/_, coroborate cu prevederile pct.2 alin.1 și 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr.44/_ și că ținând seama de cuantumul ridicat al sumelor estimate ca fiind datorate bugetului general consolidat al statului precum și posibilitatea înstrăinării bunurilor mobile/imobile pe care contestatoarea le deținea încă în proprietate, organul fiscal a considerat că se impune luarea unor măsuri prin care să protejeze posibilitatea executării silite a sumelor în discuție.
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Instanța a solicitat din oficiu și a fost depus în copie dosarul de executare silită nr.1761101125175/2012 al intimatei (fil. 23-109).
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma controlului fiscal efectuat de către consilierii ANAF - activitatea de inspecție fiscală s-a constatat prin procesul verbal din_ (f. 52) că în perioada 2006 - 2010 contestatoarea D. I. M. a efectuat un număr de 14 tranzacții imobiliare obținând venituri în sumă de 561.673, 5 lei pentru care avea obligația de plată TVA în cuantum de 112.252, 5 lei, dobânzi în sumă de 17.869 lei și penalități în sumă de 16.838 lei calculate până la_ .
La data de_, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C. a emis împotriva contestatoarei decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4673 prin instituirea sechestrului și a popririi asigurătorii.
Analizând motivele invocate de contestatoare în susținerea contestației sale, instanța de fond a reținut că potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, cu excepția situațiilor de la aliniatul 2. Dreptul contribuabilului de a fi ascultat reprezintă un veritabil drept la apărare, în
procedura fiscală. Scopul acestei reglementări constă în soluționarea în mod echitabil a unor probleme de administrare a creanțelor fiscale și în special cele privind clarificarea stărilor de fapt fiscale cu care se confruntă organele fiscale în raport cu contribuabilul. În acest fel, decizia luată de organul fiscal se va baza atât pe constatările sale proprii cât și pe susținerile contribuabilului. În cauza de față contribuabilul nu a fost ascultat înainte de emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
Totuși, în anumite situații, expres prevăzute de lege, organul fiscal nu este obligat să acorde audierea. Aceste excepții au ca scop, pe de o parte, apărarea interesului public cu privire la asigurarea unei impozitări echitabile, iar pe de altă parte, eficiența activității de administrare. Instanța de fond a reținut că, astfel cum a arătat și contestatoarea, nu poate fi reținut cazul prevăzut de art. 9 al. 2 lit. d din
O.G. nr.92/2003, atâta vreme cât nu s-a pornit încă executarea silita împotriva sa. Însă, instanța apreciază că în cauză sunt incidente disp. art. 9 alin. 2 lit. a din Codul de procedură fiscală care prevăd că "organul fiscal nu este obligat să aplice prev. alin. 1 când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru (…) luarea altor măsuri prevăzute de lege";. Măsurile asigurătorii se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar audierea contribuabilului, de regulă, presupune o anumită durată în timp, iar în acest caz, decizia trebuie luată de îndată, în caz contrar punându-se în pericol stabilirea sau colectarea obligațiilor fiscale. Astfel că, nu se justifică audierea în această situație deoarece, fie există pericolul dispariției materiei impozabile, fie există pericolul de ascundere ori risipire a patrimoniului, care poate periclita în mod considerabil colectarea.
Însă, chiar dacă s-ar considera că înainte de emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii ascultarea contribuabilului este obligatorie, nefiind incidente disp. art. 9 alin. 2 lit. a din Codul de procedură fiscală, instanța de fond a reținut că nerespectarea disp. art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală nu atrage nulitatea absolută a actului administrativ fiscal. Astfel, art. 46 din Codul de procedură fiscală stabilește consecința lipsei anumitor elemente dintre elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal și anume, nulitatea absolută a actului administrativ fiscal emis în aceste condiții, iar neascultarea contribuabilului nu se regăsește printre acestea. Cât privește celelalte elemente ale actului administrativ fiscal, lipsa lor poate determina anulabilitatea acestuia în condițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere prevederile art. 2 alin. 3 din Codul de procedură fiscală. În ceea ce privește sancțiunea nulității relative, instanța reține că aceasta intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv actul de procedură să fi fost întocmit cu neobservarea formelor legale, actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Chiar dacă contestatarei i s-a produs o vătămare prin emiterea deciziei fără a fi ascultată, având în vedere că aceasta are posibilitatea să conteste decizia de instituire a măsurilor asiguratorii în fața unei instanțe independente și imparțiale, ocazie cu care sunt analizate toate aspectele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii deciziei, instanța reține că nu este îndeplinită condiția ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește motivarea deciziei contestate, instanța reține că potrivit art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, decizia trebuie motivată. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4672/_ este motivată, această măsură fiind justificată prin faptul că ulterior instituirii măsurilor asiguratorii prin Decizia nr. 24596/2, contestatoarea a intabulat încă două blocuri, iar în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012 contestatoarea a vândut 30 de apartamente din totalul de 33, existând pericolul să fie înstrăinate și celelalte apartamente, iar recuperarea obligațiilor fiscale ar deveni imposibilă.
În ce privește emiterea deciziei contestate în lipsa unei inspecții fiscale, instanța de fond a reținut că potrivit art. 129 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii pot fi luate chiar înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale, iar art. 97 alin.1 lit. a din Codul de procedură fiscală reglementează printre procedurile și metodele de control fiscal în realizarea atribuțiilor de inspecție fiscală și controlul inopinat care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului. Or în speță, procesul verbal din data de_ atestă tocmai efectuarea unui astfel de control inopinat, metodă de inspecție fiscală pentru care nu era necesară emiterea unui aviz de inspecție fiscală cum susține contestatorul. Așadar această apărare a contestatorului este neîntemeiată.
În ceea ce privește critica contestatoarei că imobilele pentru care s-au instituit măsuri asiguratorii au fost subevaluate este neîntemeiată având în vedere că evaluarea acestora s-a efectuat potrivit raportului de evaluare globală a fondului imobiliar al jud. C. întocmit de Camera Notarilor Publici, neputându-se vorbi de reaua credință a organului fiscal.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 129 alin. 11 Cod procedură fiscală rap. la art. 172 din Codul de procedură fiscală instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea D. I. M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice C. cu privire la decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4673 din_ .
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și faptul că acțiunea contestatoarei a fost respinsă, instanța de fond a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta D. I. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 9667/_ și, în rejudecare, admiterea contestației îndreptate împotriva măsurilor asiguratorii, cu consecința anulării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4673 din _
, emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C., restituirea taxelor judiciare de timbru achitate la fond și în recurs, la data rămânerii irevocabilă a
hotărârii de admitere a contestației și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, la fond și în recurs.
În motivare arată că, hotărârea atacată este nemotivată, instanța de fond raliindu-se poziției fiscului, ignorând jurisprudența Cedo și cea a I. ; este nelegală, întrucât, s-a încălcat dreptul la apărare, organul fiscal fiind obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, așa încât, lipsa dovezii privind audierea contribuabilului, atrage anularea actului administrativ fiscal contestat.
Totodată, decizia de a dispune instituirea unor măsuri asigurătorii este nemotivată și nelegală; în speță, organul fiscal a luat măsuri asigurătorii înafara unei inspecții fiscale, indicând faptul că, obligațiile fiscale prezumtive ale recurentei ar fi fost estimate printr-un proces verbal; pe cale de consecință, este evident faptul că, la data de_, nu exista nici un cadru legal pentru instituirea vreunei măsuri asigurătorii, din simplul motiv că nu exista nici un control fiscal în curs.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat. Cu privire la motivul invocat de recurentă în sensul că, înaintea luării deciziei, organul fiscal avea obligația de a asculta punctul de vedere al contribuabilului, aspect nerealizat de acesta din urmă, art.9 al.1 C.pr. fiscală, prevede expres anumite situații în care, organul fiscal nu este obligat să acorde audierea. Aceste excepții au ca scop, pe de o parte, apărarea interesului public cu privire la asigurarea unei impozitări echitabile, iar pe de altă parte, eficiența
activității de administrare.
Astfel, așa cum a arătat și contestatoarea, nu poate fi reținut cazul prevăzut de art.9 al.2 lit.d din O.G. nr.92/2003, atâta vreme cât nu s-a pornit încă executarea silita împotriva sa.
Însă, în cauză sunt incidente disp. art.9 al.2 lit.a din C.pr. fiscală care prevăd că "organul fiscal nu este obligat să aplice prev. alin. 1 când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru (…) luarea altor măsuri prevăzute de lege";. Măsurile asigurătorii se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar audierea contribuabilului, de regulă, presupune o anumită durată în timp, iar în acest caz, decizia trebuie luată de îndată, în caz contrar punându-se în pericol stabilirea sau colectarea obligațiilor fiscale. Astfel că, nu se justifică audierea în această situație deoarece, fie există pericolul dispariției materiei impozabile, fie există pericolul de ascundere ori risipire a patrimoniului, care poate periclita în mod considerabil colectarea.
Totodată, chiar și în ipoteza în care, înainte de emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii ascultarea contribuabilului ar fi obligatorie, nefiind incidente disp. art.9 al.2 lit.a C.pr.fiscală, nerespectarea disp. al.1 al acestui text normativ, nu atrage nulitatea absolută a actului administrativ fiscal. Astfel, art.46 C.pr.fiscală stabilește consecința lipsei anumitor elemente dintre elementele obligatorii ale actului administrativ fiscal și anume, nulitatea absolută a actului administrativ fiscal emis în aceste condiții, iar neascultarea contribuabilului nu se regăsește printre acestea.
Dealtfel, din actele dosarului reiese că, recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neaudierea acesteia; astfel, din nota aferentă procesului-verbal nr.24596/_ rezultă că, sus-numita s-a prezentat la sediul organului fiscal în data de_, unde i s-au adus la cunoștință rezultatele verificării, prilej cu care a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, dar a refuzat să semneze procesul verbal și să-și exprime opinia în scris.
În ceea ce privește nemotivarea deciziei contestate, dispozițiile art.129 al.2 C.pr.fiscală prevăd că, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile, proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4672/_ este motivată, această măsură fiind justificată prin faptul că, ulterior instituirii măsurilor asiguratorii prin Decizia nr. 24596/2/_, contestatoarea a intabulat încă două blocuri, iar în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2012, contestatoarea a vândut 30 de apartamente din totalul de 33, existând pericolul să fie înstrăinate și celelalte apartamente, iar recuperarea obligațiilor fiscale ar deveni imposibilă.
Referitor la lipsa inspecției fiscale anterior emiterii deciziei contestate, tribunalul reține că, potrivit art.129 al.3 C.pr.fiscală, măsurile asigurătorii pot fi luate chiar înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale, iar art.97 al.1 lit.a C.pr.fiscală reglementează printre procedurile și metodele de control fiscal în realizarea atribuțiilor de inspecție fiscală și controlul inopinat care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului. Ori, în speță, procesul verbal din data de_ atestă tocmai efectuarea unui astfel de control inopinat, metodă de inspecție fiscală pentru care nu era necesară emiterea unui aviz de inspecție fiscală.
Raportat la reaua-credință a organului fiscal în sensul că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, imobilele pentru care s-au instituit aceste măsuri au fost subevaluate, este neîntemeiată, evaluarea acestora fiind efectuată potrivit raportului de evaluare globală a fondului imobiliar al jud. C., întocmit de Camera Notarilor Publici.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurenta D. I. M. împotriva sentinței civile nr. 9667/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta D. I. M., dom. în com. Florești, str. Someșului nr. 2, jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Costaș C. F. din A., str. Abrud nr.3, jud. A., împotriva sentinței
civile nr. 9667/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, A. G. C. | Judecător, S. T. | Judecător, I. N. B. |
Grefier, R. B. M. |
Red. 2 ex./I.N.B./D.M.
_
Jud. fond: M. C. F.
