Decizia civilă nr. 960/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA Nr. 960/R/2013
Ședința publică din 18 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE: M. T.
JUDECĂTOR: I. -M. L.
JUDECĂTOR: A. -C. Ț. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestator SC S. I. S. împotriva Sentinței civile nr. 17812/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat M. C. -N. - D. T. SI I. L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la termenul de judecată din data de_, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ. pentru lipsa nejustificată a părților.
Instanța, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol.
Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an, fără ca părțile să îndeplinească vreun act de procedură, instanța din oficiu în temeiul art. 137 alin. 1 și art. 252 alin. 2 C.pr.civ. excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr. 17812/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis excepția netimbrării contestației ridicată de instanță din oficiu si a fost anulată contestația la executare formulată de contestatoarea SC S. I. S. în contradictoriu cu intimatul M.
C. -N., ca netimbrată.
S-a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința menționată, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.p.civ cauza spre soluționare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.
Astfel, potrivit art. 137 alin. 1 C.p.civ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În acest context, netimbrarea a cererii de chemare în judecată se prezintă ca o excepție de procedură, absolută și peremptorie a cărei soluționare se impune în mod prioritar instanței prin raportare la rezolvarea fondului.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 neîndeplinirea
1
obligației de plată a timbrului judiciar și a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de sancționează cu anularea cererii.
Astfel cum rezultă din rezoluția atașată la fila 1 dosar la înregistrarea cererii, precum și din cuprinsul prezentului dosar, contestatoarea nu a achitat nici taxă judiciară de timbru, nici timbru judiciar.
Prin citația corespunzătoare contestatoarei i s-a pus în vedere să achite sub sancțiunea anulării cererii taxa judiciară de timbru în valoare de 155 lei aferentă contestației la executare formulate, potrivit art.2 alin. 2 din Legea nr. 146/1996 și timbru judiciar în valoare de 5 RON, obligație procedurală neîndeplinită în cauză astfel cum s-a dispus, contestatoarea neîndeplinindu-și această obligație.
Împotriva sentinței menționate recurenta S.C. S. I. S. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, anularea sentinței si rejudecarea cauzei întrucât din eroare a fost anulată contestația la executare.
Cauza a fost suspendată la data de_ în temeiul art.242 pct.2 C.pr.civ., având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că de la data acestei suspendări a trecut mai mult de un an, iar recurentul nu a mai depus cerere de stăruință pentru soluționarea acestei cereri.
Având în vedere această împrejurare, în conformitate cu prevederile art.248 și 252 C.pr.civilă, tribunalul a invocat excepția perimării prezentei acțiuni, excepție admisă în temeiul art.253 C.pr.civilă.
Pe cale de consecință, tribunalul va constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE M. IOVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță. Constată perimat recursul declarat de recurenta S.C. S. I. S.R.L.
împotriva Sentinței civile nr. 17812/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte, M. T. | Judecător, I. -M. L. | Judecător, A. -C. Ț. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red.MT,Tehnored.VAM,2 ex./_
2