Decizia civilă nr. 3232/2013. Contencios. Alte cereri
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3232/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC A. SA, împotriva încheierii din data de_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al
T. ului C., în contradictoriu cu M. M. I., SC A. SA PRIN C. DE I.
T. S., M. C. -N., D. T. SI I. L. și I. P., având ca obiect alte cereri recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, din oficiu, în temeiul art. 2441C. pr. Civ. invocă excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
CURTEA
Prin încheierea din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ului C. s-a respins cererea de suspendare a cauzei și s-a amânat judecarea cauzei la data de_, sala 31, ora 11.00, termen dat în cunoștință intimaților, pentru când s-a repetat procedura de citare cu recurentul și intimata SC A. SA prin C. de I. T. este în B., str. T., nr. 11A, etaj 4, sector 3. Recurentul s-a citat cu un exemplar al întâmpinării formulate de
I. P. și cu un exemplar al completării la întâmpinare formulată de intimatul
M. C. N. ..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut
dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Ori, s-a constatat că cererea de face obiectul cauzei de față a fost introdusă de chiar SC A. SA, astfel că obiectul prezentei cauze, aflată în recurs, nu este de realizare a creanțelor asupra debitoarei, ci vizează acțiunea debitoarei de împiedicare a unei executări silite pornite împotriva sa, astfel că textul de lege precitat nu este aplicabil în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea încheierii pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._, în
1
sensul admiterii cererii de suspendare a reclamantei și suspendarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr._, în temeiul arte 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta că instanța a soluționat cauza limitându-se la susținerile pârâtei, ignorând argumentele invocate de reclamanta precum și prevederile legale incidente speței la care am făcut referire în cererea de suspendare, respectiv art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Instanța a reținut că cererea ce face obiectul cauzei a fost introdusă de către reclamanta SC A. SA și obiectul său nu este de realizare a creanțelor asupra debitoarei, ci vizează acțiunea reclamantei de împiedicare a unei executări silite pornite împotriva sa, astfel că textul de lege precitat nu este aplicabil în cauză.
Prin aceasta, instanța a îmbrățișat strict susținerile reprezentantului M. ui C. -N. care a susținut faptul că prevederile art. 36 din Legea nr.85/2006 nu sunt incidente în cauză raportat la obiectul cauzei.
Însă prin cererea de suspendare a cauzei reclamanta a invederat instanței faptul că împotriva sa s-a dispus, în data de_, deschiderea procedurii insolvenței în dosarul nr._ * aflat pe rolul T. ului B. .
Întrucât prezenta cauză constituie o acțiune judiciară pornită împotriva unor măsuri care tind spre realizarea creanțelor asupra averii reclamantei, apreciază că sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Suspendarea vizează atât acțiunile judiciare propriu-zise, cât și executările silite, directe sau indirecte, asupra bunurilor din averea debitorului, care constituie o continuare a procesului civil și o componentă a acțiunii judiciare, precum și acțiunile arbitrale; de asemenea, vor fi suspendate și acțiunile extrajudiciare, cum ar fi, de exemplu, executarea silită a creanțelor bugetare.
În practica judiciară s-a statuat că în materia executării silite suspendarea produsă ca urmare a deschiderii procedurii înseamnă oprirea cursului executării în faza în care se află. În speță, executarea silită se află în faza contestației la executare prin care reclamanta debitoare a contestat măsurile de executare ale
M. ui C. -N. în vederea realizării unor creanțe. Prin aceste măsuri M.
C. -N. tinde spre realizarea unor creanțe asupra averii societății reclamante. Din aceste considerente apreciază că sunt îndeplinite cerințele art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare se realizează ex lege, fără să fie necesară pronunțarea unei hotărâri în acest sens. Efectul suspensiv se produce de la pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii.
Creditorii ale căror acțiuni au fost astfel suspendate vor trebui să-și declare creanțele în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului astfel cum va trebui sa procedeze și M. C. -N. .
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art.
36 din Legea nr. 85/2006.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul intimat M. C. -N. - D. DE T. ȘI I. L.
solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat - f. 5-7.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține că acesta este inadmisibil, din următoarele considerente:
Prezentul recurs vizează încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj, în compunerea specifică instanței de recurs, la data de_, încheiere prin care a fost respinsă cererea de suspendare a soluționării recursului, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
2
Potrivit dispozițiilor art. 244 ind. 1 Cod procedură civilă, asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că nu este admisibil recursul împotriva unei încheieri prin care o instanță de recurs decide cu privire la suspendarea soluționării cauzei, astfel cum este cazul de față.
Prin urmare, neputându-se exercita nici o cale de atac împotriva acestei încheieri, Curtea constată că recursul formulat este inadmisibil, motiv pentru care îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC A. SA, împotriva încheierii din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.recurs: A.M.Ion, R.M.Vereș, B.G.Z.
3