Sentința civilă nr. 383/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1*
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 383/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - excepția de nelegalitate a clasificării HG nr. S1019/2010 și a ordinului MAN nr. MS 132/2010 formulată de petentul C. V. în contradictoriu cu intimat CASA DE PENSII S. A M.
A. N., intimat M. A. N., intimat GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 14 iunie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin încheierea din 14 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. - secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei de față până la rezolvarea excepției de către instanța de contencios administrativ a Curții de Apel
C. care urmează a fi sesizată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele administrative cu caracter normativ pot face obiectul excepției de nelegalitate. Având în vedere că se impune verificarea legalității dobândirii caracterului secret al HG Nr. S- 1019/_ și Ordinul M.Ap.N. nr. Nr. M.S. 132/_, prin raportare la prevederile art.33 din Legea 182/2002, și că de aceste acte normative depinde soluționare cauzei, inclusiv sub aspectul conturării criticilor din recursul ce face obiectul prezentei cauze, Curtea a invocat din oficiu excepția nelegalității acestora și în consecință, în art. 4 din Legea 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței .
M. A. N. a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a clasificării Hotărârii G. ui nr. S.1019/2010 și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010.
Reclamantul din dos. nr.
nr._, C. V., prin concluziile depuse la dosar în data de 19 iunie 2013 a relevat că G.
are calitate procesuală în cauză deoarece este instituția care a emis și clasificat H.G. nr. S.1019/2010.
Pe de altă parte, Ordinul nr. M.S. 132/2010, fiind un act normativ subsecvent, a fost clasificat ca "secret de serviciu" ca urmare a faptului că actul în aplicarea căruia a fost emis avea acest caracter.
Prin urmare, răspunderea pentru clasificarea nelegală a celor două acte normative revine, în principal, G. ui R. .
Ea a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de Guvernul României întrucât caracterul de act administrativ al operațiunii de clasificare rezultă și din art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția
informațiilor clasificate conform căruia litigiile privind clasificarea se soluționează "în condițiile legii contenciosului administrativ ".
In ce privește susținerea conform căreia actele administrative cu caracter normativ nu mai pot fi atacate pe cale de excepție, ca urmare a modificării art. 4 din Legea nr.554/2004 prin Legea nr. 76/2012, solicită a se avea în vedere considerentele Curții de Apel C. - Secția I civilă, expuse în încheierea din_ prin care s-a suspendat judecarea fondului până la soluționarea prezentei excepții de nelegalitate. In acord cu aceste considerente, precizează doar că la soluționarea cauzei trebuie avut în vedere întregul cadru procesual existent la data începerii procesului (data introducerii cererii de chemare în judecată prin care am contestat decizia de revizuire a pensiei). Admiterea intervenției statului, pe parcursul procesului, prin modificări legislative efectuate în defavoarea părții care se judecă cu o instituție a statului, înseamnă încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prin nerespectarea principiului egalității de arme. De asemenea, aceasta ar însemna încălcarea art. 21 al.3 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil precum și a art. 20 din Constituție referitoare la prioritatea tratatelor internaționale privind drepturile omului.
Pe fond, solicită admiterea excepției de nelegalitate a clasificării Hotărârii G. ui nr. S.1019/2010 și a Ordinului M.Ap.N. nr. M.S.132/2010.
Clasificarea celor două acte normative a fost făcută cu încălcarea art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, care dispune că: "Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției".
Conținutul celor două acte normative vizează condițiile de muncă ale persoanelor care au fost sau sunt încadrate în unități militare. Prin urmare, interesul personal al informațiilor cuprinse în aceste acte este evident.
Faptul că normele din cele două acte modificatoare sunt aplicabile și în cazul pensionarilor militari nu poate fi pus la îndoială .Este moral, logic și echitabil ca două persoane care - desfășurând aceeași activitate - au lucrat în același timp, în același loc și în aceleași condiții de muncă, să fie tratate în mod egal sub aspectul recunoașterii drepturilor aferente acelor condiții de muncă, indiferent dacă s-au pensionat anterior sau ulterior unei modificări legislative care schimbă nivelul de încadrare în condiții de muncă al activității sau locului de muncă respectiv. Refuzul aplicării completărilor la normele de încadrare în condiții de muncă și în favoarea militarilor în rezervă sau în retragere ar constitui o discriminare între aceștia și militarii pensionați ulterior, discriminare aflată sub incidența art. 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților fundamentale.
Cu privire la aplicabilitatea celor două acte și în cazul pensiilor aflate în plată în momentul adoptării lor și, prin urmare, la "interesul personal" (în sensul art. 33 din Legea nr. 182/2002) al său în declasificarea celor două acte, trebuie avută în vedere și interpretarea corectă a expresiei "cadrelor militare în activitate" din titlul actelor de bază (H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul nr. M.l 16/2002) și din titlul actelor care le modifică/completează (H.G. nr. S.1019/2010 și Ordinul nr. M.S.132/2010).
Conform prevederilor legale (art. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare), cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele 3 situații: în activitate, în rezervă sau în retragere. Expresia "cadre militare în activitate" din actele susmenționate nu vizează și nu poate viza doar cadrele militare aflate în activitate la data adoptării actelor normative ci are înțelesul că acele condiții de
muncă pe care le reglementează se aplică doar pentru perioada în care se află ori s-au aflat în activitate, nu și pentru celelalte perioade. Precizarea "în activitate" era necesară întrucât și cadrele militare în rezervă pot fi concentrate pentru perfecționarea pregătirii militare sau pot fi mobilizate conform planurilor de mobilizare în caz de nevoie.
Că interpretarea corectă este cea arătată mai sus o dovedește chiar faptul că actele normative prin care s-a dispus revizuirea pensiilor militare - și care, în mod evident, nu se pot referi la cadrele militare în activitate - prevăd în mod expres că în procesul de revizuire se va aplica "Hotărârea G. ui nr._ privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare" (art. 3 al.3 din Anexa nr.3-Metodologia de calcul la O.U.G. nr. 1/2011 și art. 8 din Legea nr. 119/2010).
Pe de altă parte, clasificarea a avut drept consecință favorizarea eludării legii în sensul că prin neaducerea la cunoștința pensionarilor militari, prin publicare, a modificărilor și completărilor la condițiile de muncă, aceștia sunt lipsiți de posibilitatea de a contesta în deplină cunoștință de cauză (atât pe cale administrativă cât și în instanță) deciziile de revizuire emise de casa de pensii sectorială, în sensul că nu pot verifica dacă încadrarea în condiții de muncă pentru diverse locuri de muncă, activități și funcții s-a făcut în mod corect. Eludarea legii are drept consecință, așa cum a arătat și mai sus, discriminarea față de militarii care se pensionează ulterior adoptării actelor modificatoare, întrucât în aceste acte sunt stipulate condiții de muncă mai favorabile.
Prin clasificarea celor două acte normative a fost încălcat, de asemenea, art. 8 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, care dispune că: "în listele cu informații secrete de serviciu vor fi incluse informațiile care se referă la activitatea unității și care, fără a constitui, în înțelesul legii, secrete de stat, nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul unității".
Din textul de lege citat rezultă că se clasifică cu caracterul de "secret de serviciu" doar acele informații care îndeplinesc, în mod cumulativ, două condiții: se referă la activitatea unității și trebuie cunoscute doar de persoanele cărora le sunt necasare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Or, informațiile cu privire la încadrarea în grupe de muncă nu îndeplinesc nici una dintre aceste condiții.
Chiar dacă în anexă sunt enumerate locuri de muncă, activități și funcții, prin publicarea acestora nu se divulgă informații cu privire la activitatea unităților militare sau a militarilor încadrați în respectivele unități. Pe de altă parte, informațiile cu privire la încadrarea în grupe de muncă nu sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale persoanelor ci pentru cunoașterea de către aceste persoane a drepturilor de care beneficiază.
Clasificarea celor două acte este nejustificată și prin prisma faptului că actele de bază (H.G. nr. 1294/2001 și Ordinul nr. M.l 16/2002) - pe care nu le abrogă ci doar le modifică și le completează - au caracter nesecret. Nu există, prin urmare, nici o rațiune legală pentru ca noile încadrări în condiții de muncă să fie clasificate.
Textele de lege invocate M.Ap.N. nu justifică clasificarea celor două acte normative.
Art. 12 al.l lit.a din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public dispune că se exceptează de la accesul liber "informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii". Ori, problema de fond în cauză
constă tocmai în faptul că informațiile privind încadrarea în grupe de muncă nu au fost clasificate "potrivit legii" ci cu încălcarea legii.
Nici celelalte texte de lege invocate nu au vreo relevanță în ce privește litigiul dedus judecății în prezenta cauză.
Nici invocarea considerentelor din Decizia nr. 1390/2009 a înaltei Curți de
și Justiție și din Decizia 1440/2010 a Curții Constituționale nu poate justifica clasificarea unor acte care reglementează condițiile de muncă ale persoanelor și drepturile aferente acestora.
Problema care se pune în cauză nu este aceea a accesului judecătorului la informațiile clasificate ci dacă au fost respectate sau nu dispozițiile legale privind clasificarea informațiilor.
Pe de altă parte, în ce privește Decizia 1440/2010 a Curții Constituționale, chiar în considerentele citate se arată că "pentru a respecta prevederile Convenției, îngrădirile libertății de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică ". Nici una dintre aceste condiții nu a fost respectată însă cu ocazia clasificării actelor ce fac obiectul prezentei excepții de nelegalitate.
Precizează, totodată, că a fost militar activ timp de 33 de ani, iar în prezent este militar în rezervă. Înțelege necesitatea clasificării unor informații precum și necesitatea respectării dispozițiilor legale privind protecția informațiilor clasificate. În egală măsură se impune însă și respectarea normelor legale de clasificare a informațiilor, astfel încât această operațiune să protejeze cu adevărat interesul general sau interesul unei/unor unități. Altfel, clasificarea nelegală a unui act poate avea efecte contrare. În cauză, clasificarea celor două acte normative favorizează discriminarea între militarii rezerviști și cei aflați în activitate, cu consecințe contrare intereselor armatei și interesului general.
Deliberând,curtea reține următoarele:
In ceea ce privește admisibilitatea excepției prin raportare la prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, Curtea a constatat, în primul rând, că se impune o analiza a problemei de drept din punct de vedere al aplicării legii în timp, în condițiile în care, prin Legea 76/2012 privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, conținutul acestui articol a fost sensibil modificat.
Astfel, la data sesizării instanței, art. 4 din Legea 554/2004 avea următorul cuprins: Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.
La data de 15 februarie 2013, prin intrarea în vigoare a Legii 76/2012, acest articol a fost modificat, legiuitorul prevăzând prin alin.4 al aceluiași articol că: "Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege. »
Față de această împrejurare, Curtea a reținut că forma legii aplicabilă în cauza de față este cea în vigoare la data sesizării instanței de către petent cu soluționarea cauzei principale, pentru considerentele ce urmează.
În primul rând, Curtea a constatat că prin Legea nr. 76/2012 s-au adus modificări normelor de procedură
din legea contenciosului administrativ, acestea vizând în special procedura de soluționare a excepției de nelegalitate, competența instanțelor, calea de atac, executarea hotărârilor, în perspectiva evidentă a conturării unui caracter unitar a legislației și a punerii acesteia în acord cu prevederile noului cod de procedură civilă. De altfel, titlul legii prevedere în mod explicit sensul și scopul ei: legea de punere în aplicare a noului cod de procedură civilă. În mod firesc așadar, aplicarea unitară a legii se impune și din perspectiva aplicării noilor legii în timp. Or, dispozițiile noului cod de procedură civilă, intrat și el în vigoare la data de 15 februarie 2013, prevăd în mod explicit la articolul 25 alin.1 că: " Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi
";. Față de această normă cu caracter general și imperativ, devine evident că toate normele de procedură, atât cele cuprinse în noul cod, cât și cele din legile speciale urmează aceeași regulă,cea a aplicării lor doar proceselor începute ulterior intrării lor în vigoare.
De altfel, pentru a înlătura orice dubiu privind aplicabilitatea noilor reguli de procedură, tot prin Legea 76/2012 a fost introdus un articol distinct în Legea 554/2004, art. 28, ce prevede că :";Dis poz iț iile prezen te i le g i se co mple te az ă c u
preveder ile Codulu i c iv il ș i cu cele ale Cod ulu i de procedur ă c iv il ă
(…)";.
Aceiași concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât acesta succede art.27,potrivit căruia :";cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.";Or, chiar dacă acest text privea intrarea în vigoare a legii înseși, aceiași regulă este aplicabilă și modificărilor aduse acesteia, nefiind admisibil ca o modificare la lege să aibă alt regim juridic decât legea însăși.
Curtea a mai constatat că reglementările mai sus amintite sunt de altfel în acord cu exigențele art.6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce impun un caracter previzibil și accesibil al nomelor juridice. Aceste exigențe impun ca, în momentul în care o parte a sesizat instanța judecătorească pentru apărarea unui drept pretins lezat, acesta să se poată bucura de toate drepturile procesuale pe care le-a dobândit în momentul începerii procesului. Doar în acest mod acesta își poate configura șansele pe care le are, raportat la toate mijloacele de apărare permise de legile în vigoare la data începerii procesului. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, partea adversă căreia îi profită modificarea de legislație este o instituție a statului. Or, a admite că tot statul poate interveni în proces prin modificări legislative ce au ca efect lipsirea părții adverse de instrumente procesuale ce constituiau mijloace de apărare înseamnă a permite încălcarea egalității de arme și deci a regulilor unui proces echitabil, fapt ce ar echivala cu încălcarea atât a art. 6 din CEDO, cât și a art. din Constituție.
Așa fiind, Curtea a constatat ca fiind incidente în speță forma art. 4 din legea 554/2004 în vigoare la data sesizării instanței, în raport de care constată admisibilă invocarea unei excepții de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ,
în considerarea următoarelor argumente.
Așa cum s-a amintit inițial, potrivit art.4 alin.1 din Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, în forma la care ne raportăm, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Având in vedere definiția data noțiunii de act administrativ prin art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, se constata că Hotărârea de Guvern atacata este un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Însă, tocmai datorită caracterului său de act normativ, legalitatea sa poate fi cercetata oricând pe calea unei acțiuni separate, in condițiile art.11 alin.4 din legea contenciosului administrativ.
În acest sens, trebuie pornit de la o regulă unanim recunoscută, aplicabilă și în materia contenciosului administrativ, ce impune ca o chestiune litigioasă ce are o cale de atac separată, ca și acțiune directă, să poate fi invocată și soluționată ca și chestiune incidentă în cadrul unui proces în curs, această
regulă nefiind altceva decât o aplicare particulară a principiului general qui potest plus, potest minus. Se impune așadar interpretarea a fortiori a legii, " cine poate mai mult, poate și mai puțin";, interpretare ce determină extinderea aplicării unei norme de la un caz reglementat de lege sau de la un principiu, la un caz nereglementat în mod expres.
Curtea notează menționarea actelor unilaterale cu caracter individual ca obiect al excepției de nelegalitate în mod explicit în cuprinsul art. 4 nu a avut ca scop excluderea de la acest control a actelor unilaterale cu caracter normativ, ci trebuie înțeleasă în sensul opțiunii legiuitorului de a nu cuprinde într-un text legal o prevedere superfluă. Prin art. 11 alin.4 din aceiași lege, potrivit căruia
"
actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi
atacate oricând";
, legiuitorul a conferit posibilitatea atacării actele unilaterale cu caracter normativ indiferent de calea aleasă, pe calea acțiunii directe sau incidentale, nefiind făcută nici o distincție în acest sens în textul legal citat. Menționarea în mod expres a actelor unilaterale cu caracter individual a fost necesară tocmai pentru că, în cazul acestor tipuri de acte, excepția este singura cale prin care acestea pot fi cenzurate oricând pe calea contenciosul administrativ. Ca atare, legiuitorul nu a vrut să excludă o categorie de acte unilaterale de la controlul efectuat pe calea excepției de nelegalitate, ci a vrut să instituie această cale de atac pentru un tip de acte a căror posibilitate de a fi atacate direct în justiție este supusă unui regim și termene speciale.
Curtea a subliniat că, în interpretarea legii, trebuie avute în vedere atât litera, cât și spiritul ei, pentru a aplica normele juridice cât mai aproape de rațiunea avută în vedere de legiuitor. Nu există nici un motiv logico-juridic, ci doar unul strict literal și formal, în interpretarea art. 4 în sensul inadmisibilității excepției, câtă vreme controlul făcut pe calea acțiunii directe are exact aceleași efecte ca și cel făcut pe calea excepției de nelegalitate. Este greu de crezut că legiuitorul a urmărit, prin menționarea în textul supus analizei doar a actelor unilaterale cu caracter individual, să oblige părțile, în cazul actelor unilaterale cu caracter normativ, la deschiderea a două acțiuni distincte, una având ca obiect atacarea actului normativ pe cale principală, alta având ca obiect fondul pretențiilor, urmând ca cea din urmă să se suspende până la soluționarea primei. O astfel de procedură ar fi în mod forțat și inutil impusă părții, în condițiile în care cele două acțiuni pot fi cumulate în cadrul uneia singură, cu aceleași efect juridic.
În consecință, având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că actele administrative cu caracter normativ pot face obiectul excepției de nelegalitate, G. având calitate procesuală pasivă în calitate de autor al unuia dintre actele normative contestate sub aspectul legalității.
Raportat la nerespectarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și prevederilor art. 8 din Standardele
naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea G. ui nr. 585/2002 curtea reține următoarele:
Potrivit art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002 informațiile secrete de serviciu sunt informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Potrivit art. 33 din aceeași lege, este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.
Această interdicție constituie o garanție a respectării principiului prevăzut în art.3 al Legii nr. 182/2002, potrivit căruia nicio dispoziție a acestei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații.
In această perspectivă, art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, stabilește, la alin.(l) că "Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, la art. 111, următoarele informații:
a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii; "
Or, criticile referitoare la nerespectarea art. 33 din Legea nr. 182/2002 sunt lipsite de temei, din moment ce instanța de judecată are acces la informațiile respective, evident cu respectarea unor reguli și proceduri, care nu au ca scop obstrucționarea justiției, ci protecția informațiilor clasificate și a interesului general (a se vedea Decizia nr. 1390/_ a înaltei Curți de C. si Justiție).
Astfel, instanțele au obligația legală de a respecta prevederile Legii nr. 182/2002, scopul acestei reglementări fiind protecția informațiilor clasificate, legea instituind principiul potrivit căruia accesul la astfel de informații se face numai pe baza deținerii documentului corespunzător.
În situația în care judecătorul cauzei nu deține autorizația de acces la documente secrete, acesta are datoria de a solicita repartizarea la un complet care are abilitarea legală de a cunoaște conținutul acestora (a se vedea Decizia nr. 264/_ ).
În acord cu jurisprudența Curții constituționale limitarea accesului judecătorului unei cauze la informații clasificate nu contravine Constituției, că pentru a avea acces la astfel de informații trebuie ca și judecătorul să dețină certificat de acces la documente secrete.
Pe de altă parte, art. 2 din Hotărârea G. ui nr. 585/2002, prevede că
"Prezentele standarde instituie sistemul național de protecție a informațiilor clasificate, în concordanță cu interesul național, cu criteriile și recomandările NATO și sunt obligatorii pentru toate persoanele juridice sau fizice care gestionează astfel de informații", iar art. 8 prevede că "In listele cu informații secrete de serviciu vor fi incluse informațiile care se referă la activitatea unității și care, fără a constitui, în înțelesul legii, secrete de stat, nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul unității."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 din Hotărârea G. ui nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, standardele naționale de protecție a informației clasificate, aprobate prin HG nr. 585/2002, se aplică și informației secret de serviciu, în ceea ce privește "clasificarea, declasificarea și măsurile minime de protecție", în această categorie incluzându-
se și informațiile care, fără a constitui secret de stat, nu trebuie totuși să fie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
In acest context au fost clasificate și Hotărârea G. ui nr. S. 1019/2010 pentru modificarea și completarea anexelor 1 și 3 la Hotărârea G. ui nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum și Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.S. 132/2010 pentru modificarea Anexei nr. l la "Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice cadrelor militare în activitate" aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.116/2002, ca act subsecvent H.G. nr. S1019/2010.
Necesitatea clasificării acestor acte este dat de conținutul anexelor nr. 1 și
3 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, deoarece aceste anexe cuprind unitățile și funcțiile din M. A. N. care se
încadrează în condițiile de muncă deosebite, speciale și alte condiții, fiind informații clasificate deoarece se referă la activitatea unității și care nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul național,, conform criteriilor și recomandările NATO.
De altfel, limitarea accesului la documente clasificate poate fi dispusă ele către instituțiile statale abilitate în conformitate cu cadrul legal stabilit de legiuitor, în concordanță cu exigențele moderne în materia protecției documentelor și informațiilor clasificate din cadrul Uniunii Europene și din NATO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că accesul la informațiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului național, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(Hotărârea din 9 februarie 1995, pronunțată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf contra Olandei)
Prin urmare, pentru a respecta prevederile Convenției, îngrădirile libertății de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Prin Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunțată în Cauza Surek contra T. iei, Curtea a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă și când este necesar ca anumite informații să rămână confidențiale și, în consecință, statul
are o largă marjă de apreciere în această materie.
Prin urmare, clasificarea actelor obiect al excepției de nelegalitate, este în concordanță cu prevederile Convenției, cu Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate, precum și pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informațiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de nelegalitate a clasificării HG nr. S1019/2010 și a ordinului M.Ap.N. nr. MS 132/2010 formulată de petentul C. V. cu domiciliul în C. -N., str.C., nr.5-7, ap.6 în contradictoriu cu intimații CASA DE PENSII S. A M. A. N. cu sediul în B., D. T. nr.7-
9, sector 6, M. A. N. cu sediul în B., str.I. nr.3-5, sector 5 și GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B., P-ța V. nr.1, sector 1.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. AL H. A. B.
fiind în C.O.semnează prim-grefier
M. LENA T.
Red.S.Al H./A.C.
2 ex./_
