Decizia civilă nr. 3891/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3891/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta
C. DE A. DE S. M., împotriva sentinței civile nr. 3110/2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. F. A. V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, intimatul S. F. A. V. a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s- au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3110 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., a fost admisă cererea formulată de către reclamantul S. F. A.
V. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. .
S-a anulat decizia de impunere nr. 10291/831/_ și decizia de soluționare a contestației administrativ fiscale nr. 10/_, ambele emise de pârâtă.
S-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 1.500 lei depusă de către reclamant cu titlu de onorariu provizoriu expert în contul 2511010401/1 conform chitanței nr. 3632537/1/_ emisă de CEC Bank SA - Sucursala B. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin decizia de impunere nr.10291/831/_, comunicată recomandat la data de_, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligație de plată a contribuției la FNUASS, pentru perioada_ -_, la nivelul sumelor de15.000 lei debit restant + 6.285,17 lei majorări de întârziere și 2.113,69 lei penalități, în total 23.418,86 lei.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, reclamantul a formulat contestație, care a fost soluționată prin decizia nr. 10/_ cu respingerea contestației.
Anterior prin decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-au stabilit în perioada_ -_, cu același titlu de contribuție la FNUASS și accesorii un debit restant de 9.622 lei, majorări de întârziere 5.607,23 lei și penalități de 1.433,40 lei, în total 16.662,63 lei.
Cele două decizii de impunere au fost emise pe baza calculului efectuat potrivit desfășurătorului anexate de către pârâtă.
Alăturat deciziilor s-a anexat câte un desfășurător privind calculul dobânzilor și penalităților.
Atât din cuprinsul celor două decizii de impunere, cât și al desfășurătoarelor de calcul reiese că există o identitate parțială cu privire la perioada de timp pentru care s-au
Obligațiile de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută de art.257 alin.1 lit.b) din Legea 95/2006.
Decizia de impunere din oficiu atacată în prezenta cauză s-a emis împotriva reclamantului nu în calitatea sa de simplă persoană fizică ci de persoană fizică care exercită o profesie liberală, aceea de avocat. Această decizie s-a emis pe baza informațiilor comunicate de organul fiscal teritorial, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 94-95 din dosar, întrucât reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzută de art.215 alin.2 și 3 din Legea 95/2006, text de lege potrivit căruia persoanele care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la CAS declarații privind obligațiile față de fond.
O primă cauză de nelegalitate invocată de către reclamant o constituie emiterea deciziei atacate anterior revocării primei decizii. Așa cum instanța a constatat anterior ambele decizii au fost emise pentru aceleași obligații de plată a contribuției CAS cu privire la intervalul de timp_ -_ .
Decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ ,cu desfășurătorul de calcul anexă al acesteia,au fost revocate de către pârâtă în procedura administrativ fiscală a contestației reglementate de Codul de procedură fiscală(filele101-103). În considerentele acestei decizii se reține că în baza deciziilor de impunere din oficiu, estimative și fiscale depuse de către reclamant în susținerea contestației, s-a constatat că s-a calculat greșit suma pe care acesta o datorează FNUASS, ceea ce
justifică anularea acestei decizii și emiterea unei alte decizii prin care să fie determinat în mod corect cuantumul contribuției datorate FNUASS.
Reclamantul nu a exercitat acțiunea în contencios administrativ fiscal împotriva acestei decizii.
În conformitate cu art.216 alin.3 din Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data la care s-a soluționat contestația, prin decizia de soluționare a contestației se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare.
În absența unor elemente concrete care să explice în cuprinsul deciziei care sunt sumele calculate eronat, pârâta a procedat la data de_ la emiterea unei noi decizii de impunere cu nr.10291/831/_ a cărei legalitate face obiectul prezentei cauze, urmare a soluției de respingere a contestației administrativ fiscale prin decizia nr.10/_ (filele 6-7). În considerentele deciziei se reține că suma stabilită prin decizie este rezultatul verificării documentației pe care însăși reclamantul a pus-o la dispoziția pârâtei iar cu privire la emiterea deciziei atacate anterior revocării primei decizii pârâta susține că revocarea a intervenit "în cursul lunii decembrie 2010";și că ulterior s-a emis noua decizie, intervenind o simplă eroare de înregistrare în registrul de evidență al deciziilor, eroare care ar justifica atribuirea datei de înregistrare ulterior datei de_ .
Referitor la această ultimă chestiune procedurală instanța apreciază că nu poate fi primită această apărare a pârâtei întrucât este lipsită de suport juridic.
În primul rând pârâta nu a propus nicio probă în dovedirea acestei apărări care în plan procesual rămâne o simplă afirmație, care nu poate fi reținută de către instanță. În situația unei erori materiale pârâta avea la dispoziție mijlocul procedural al îndreptării erorilor materiale prevăzut de art.48 C. pr.fiscală de care nu a uzat, fără a se putea invoca aceasta în mod direct în fața instanței de contencios administrativ fiscal. Tot în acest context se impune a se mai reține că
decizia de soluționare a contestației administrativ fiscale constituie un act autentic în sensul art.1171 din Vechiul Cod civil, în vigoare în perioada în care a fost emisă, act autentic care în privința datei la care a fost încheiat face dovada până la înscrierea în fals.
În al doilea rând, deși în cuprinsul art.211 C. pr.fiscală care stabilește forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației nu este prevăzută în mod expres, ca element obligatoriu, data la care a fost emisă, instanța a reținut că aceasta trebuie să întrunească toate cerințele de formă prevăzute de art.44 C. pr.fiscală între care la alin.2 lit.b) este prevăzută data emiterii actului. Întrucât lipsa datei nu se asimilează cu înscrierea unei date incorecte și numai lipsa datei este prevăzută de art.46 C.pr.fiscală sub sancțiunea nulității exprese, constatarea nulității actului pentru acest motiv procedural este condiționată de justificarea vătămării cauzate reclamantului.
Instanța a constatat că vătămarea este justificată întrucât dacă Decizia de revocare a deciziei de impunere nr. 8913/725/_ este ulterioară noi decizii de impunere cu nr.10291/831/_, și care face obiectul cauzei, cele două acte administrativ fiscale au coexistat în plan temporal și au stabilit în cuantum diferit contribuția pe care reclamantul o datorează FNUASS în intervalul de timp_ -_ .
În concluzie, instanța a reținut că acesta constituie un prim motiv de nulitate al deciziei nr.10291/831/_ cu privire la obligația de plată a sumelor pe care reclamantul le-ar datora cu titlu de debit principal și accesorii în intervalul de timp_ -_, fără a afecta pentru acest motiv valabilitatea pentru perioada_ -_ care nu a fost avută în vedere la emiterea primei decizii de impunere.
Reclamantul a mai invocat un al doilea motiv de nelegalitate și anume acela că prin decizia nr.10291/831/_ s-au stabilit sume mai mari cu titlu de debit - obligație principală și că prin aceasta s-a creat o situație mai grea, nesocotindu-se dispozițiile imperative ale art. 213 alin. 3 C.pr.fiscală.
Această cauză de nelegalitate poate fi analizată numai pentru intervalul de timp_ -_ care a stat la baza emiterii primei decizii.
În examinarea acestei cauze instanța a reținut că principiul neagravării situației contestatorului în calea administrativ-fiscală de atac, prevăzut de art. 213 alin. 3 C.pr.fiscală, trebuie analizat în strânsă corelație cu un alt principiu care reglementează soluționarea contestației și anume cel înscris în art.216 alin.3 C.pr.fiscală în conformitate cu care în cazul în care se desființează actul administrativ atacat urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare.
În cuprinsul notelor de ședință depuse la ultimul termen de judecată din_ pârâta a explicat care fost baza de impunere, adică veniturile impozabile la care se aplică cota de contribuție lunară potrivit art. 257 din Legea nr.95/2006, avute în vedere la determinarea cuantumului contribuției reclamantului la FNUASS și implicit al accesoriilor și în ce modalitate a făcut imputația tuturor plăților pe care reclamantul le-a făcut.
Una dintre apărările pârâtei a fost aceea că la data la care a emis prima decizie de impunere din oficiu a avut în vedere veniturile nete ale reclamantului stabilite în baza deciziilor de impunere din oficiu emise de către Administrația finanțelor publice a mun. B. M., mai puțin pentru anul 2010 în care în absența unei decizii de impunere prin care să fie determinat de către organul fiscal venitul estimativ, a avut în vedere venitul minim pe economia națională deși nu avea nici un temei legal pentru a proceda în acest mod.
Din acest punct de vedere instanța a reținut incidența art.90 C.pr.fiscală în conformitate cu care cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva
verificării ulterioare. Este, deci, important a se reține că decizia nr.10291/831/_ a fost emisă în baza deciziilor de impunere pentru plăți anticipate și a celor anuale emise de către Administrația finanțelor publice a mun. B. M., precum și a raportului de inspecție fiscală al DGFP M. nr.6412/_ prin care s-au determinat veniturile nete realizate anual de către reclamant în intervalul de timp 2005-2010.
În cuprinsul notelor de ședință depuse la_ pârâta a indicat următoarele sume, reprezentând veniturile nete anuale avute care au fost avute în vedere la emiterea deciziei nr.10291/831/_, comparativ cu decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ :
pentru anul 2005 suma de 37.217 lei, aceeași fiind valoarea veniturilor determinată inițial;
pentru anul 2006 suma de 30.319 lei,în timp ce la decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-a avut în vedere suma de 28.610 lei, rezultând o diferență de 1.709 lei;
pentru anul 2007 suma de 47.979 lei,în timp ce la decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-a avut în vedere suma de 46.471 lei, rezultând o diferență de 1.508 lei;
pentru anul 2008 suma de 87.445 lei,în timp ce la decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-a avut în vedere suma de 85.327lei, rezultând o diferență de 2.118 lei;
pentru anul 2009 suma de 109.647lei,în timp ce la decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-a avut în vedere suma de 86.000 lei, rezultând o diferență de 23.647lei;
pentru anul 2010 suma de 86.000 lei,în timp ce la decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ s-a avut în vedere suma de 7.200 lei, rezultând o diferență de 78.800 lei;
Reclamantul nu a contestat aceste venituri dar a invocat pe parcursul procesului faptul că în anii 2006 ,2008 și 2010 venitul net estimat, stabilit de organele fiscale prin deciziile de impunere din oficiu a fost mai mare decât venitul efectiv realizat, ceea ce impunea regularizarea sumelor datorate.
Potrivit art.117 alin.2 C.pr.fiscală sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Prin urmare, regularizarea anuală a impozitului pe venit este o operațiune ulterioară emiterii deciziilor de impunere, care nu afectează valabilitatea acestora și nu poate constitui o cauză de nulitate. Efectele acesteia se restrâng la modalitatea de imputare a plăților care va fi analizată în paragrafele următoare ale sentinței.
În consecință, instanța a reținut că imposibilitatea determinării cuantumului contribuției de către pârâtă s-a datorat neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a-și declara veniturile atât la organul fiscal, cât și la pârâtă, așa cum se prevede în mod expres în art.259 alin.4 din Legea nr.95/2006, fără ca reclamantul să se poată, prin urmare, prevala de culpa sa în acest context. Această concluzie coroborată regula prevăzută de art.90 C.pr.fiscală în conformitate cu care cuantumul obligațiilor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare infirmă încălcarea regulii neagravării situației prevăzută de art. 213 alin. 3 C.pr.fiscală.
În ceea ce privește legalitatea pe fond a contestației instanța a constatat că la emiterea deciziei de impunere nr.10291/831/_ s-au stabilit în mod nelegal creanțele accesorii și s-au încălcat totodată regulile în materia procedurii fiscale privind imputația plății prin aceea că deși pârâta a consimțit ca parte din plățile efectuate de către reclamant în perioada 2007-2010 să fie imputate asupra
obligației principale, la emiterea deciziei procedează la o nouă imputare și deduce sumele achitate cu preferință asupra accesoriilor.
În art.115 C.pr.fiscală se stabilește prin reguli speciale în ce modalitate se face imputația plății în materie fiscală .Întrucât reclamantul datora un singur tip de creanță principală cu titlu de contribuție lunară către FNUASS, la care s-au calculat accesorii, art.115 alin.2 lit.b) C.pr.fiscală impunea ca stingerea obligațiilor de plată să se facă în ordinea vechimii stabilite potrivit regulilor din alineatul 2 al aceluiași text de lege. Nu pot fi însă ignorate nici dispozițiile art. 115 alin. 4 C.pr.fiscală care stabilește că "organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. 1, cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale";.
Reclamantul a efectuat plăți în perioada 2007-2010, potrivit înscrisurilor depuse în probațiune la filele 82, 105-109 din dosar, fără valabilitatea deciziei atacate să fie însă afectată de plățile efectuate în cursul anului 2011, deci ulterior datei de_ la care a fost emisă sau de plățile realizate prin executarea silită demarată împotriva reclamantului prin somația nr. 1293/827/_, ultimă chestiune de care reclamantul nici nu s-a prevalat, fiind invocată numai de către pârâtă în explicațiile depuse la termenul din data de_ .Primele plați s-au făcut la data de_ printr-o primă plată de 4.838,62 lei cu chitanța 8590693 din data de_ pe care s-a înscris de către pârâtă mențiunea CASS înștiințare debit iar următoarea de 920,66 lei, cu chitanța 8590694/_, pe care pârâta a făcut mențiunea CASS diferență 2005.
Ulterior, la data de_ pârâta emite chitanța 85920676 /_, pentru suma de 1859,65 lei care face mențiunea CASS debit 2006 iar în chitanța 7599 din_ de 1814,34 lei CASS pentru perioada ian. - sept. 2007.
Următoarele două chitanțe de plată nr.38538 din_ de 3.500 lei și nr.38898 din_ de 500 lei au fost emise cu mențiunea CASS debit parțial 2008; chitanța 48384 din_ de 500 lei privește CASS debit parțial, pentru ca următoarele plăți în valoare totală de 3.550 lei efectuate în anul 2009 și 2010, până la data emiterii deciziei să fie evidențiate numai ca plăți parțiale,cu excepția chitanței nr.82406/_ de 200 lei pe care se face mențiunea CASS debit 2010.
Cu toate acestea, așa cum pârâta a confirmat prin notele de ședință depuse la_, la emiterea deciziei nr.10291/831/_ plățile efectuate de către reclamant au fost deduse cu preferință asupra accesoriilor, cu încălcarea art. 115 alin. 4 C.pr.fiscală. În mod corect s-a invocat de către reclamant că nu există o altă modalitate de stingere a datoriilor după fiecare plată, pe care pârâta avea obligația prevăzută de acest text de lege de ai-o comunica reclamantului cu 5 zile înainte de următorul termen de plată. Totodată s-a recunoscut de către pârâtă modalitatea inițială de imputare și prin emiterea în cursul procesului a listei plăților lunare (fila82).
Instanța a constatat și nelegalitatea modalității de calcul a accesoriilor începând cu primul trimestru al anului 2008 și până la finele perioadei de referință-_ . Astfel, la suma de 37.217 lei reprezentând venitul net aferent anului 2005, reclamantul datora o contribuție de 2419,105 lei determinată de către instanță printr-un calcul matematic simplu, prin aplicarea cotei de 6,5% prevăzută de art.257 din Legea nr.95/2006. Pentru anii 2006 și 2007, la veniturile necontestate de către niciuna dintre părți și stabilite în baza raportului de inspecție fiscală al DGFP M. nr. 6412/_, valoarea contribuției este de 2419,105 lei, respectiv 3118, 63 lei.
Contribuția datorată de reclamant în perioada 2005-2007 însumează 7508,47 lei debit principal, la care se adaugă potrivit calculului efectuat de către pârâtă în desfășurătorul anexat deciziei de impunere nr. 10291/831/_ penalități și dobânzi în valoare totală de 757,92 lei.
Plățile pe care reclamantul le-a efectuat în cursul anului 2007, conform chitanțelor de plată enumerate mai sus,sunt în valoare totală de 9433, 27 lei, deci cu 1165,88 lei mai mult decât datora la sfârșitul anului 2007. Este, prin urmare, nelegală calcularea accesoriilor începând cu trimestrul I al anului 2008 câtă vreme reclamantul înregistra un plus de plată care acoperea parțial contribuția de 1.788 lei calculată de către pârâtă, ceea ce impune o recalculare a accesoriilor raportat la această plată în avans de 1165,88 lei, cu consecința modificării valorii acestora și a datei începând cu care se datorează.
În ceea ce privește contribuția datorată de către reclamant pentru anii 2008 și 2009, la veniturile indicate de către pârâtă, deci fără a fi avută în vedere regularizarea de care reclamantul s-a prevalat,cu mențiunea că începând din semestrul al II-lea 2008 se aplică o cotă de 5,5%, instanța a constatat că reclamantul datora în total un debit principal de 10.840,61.
Din calculul contribuției aferente anului 2010, pe baza acelorași criterii, rezultă suma de 4730 lei.
Însumând contribuția datorată de către reclamant pentru anii 2005-2010 rezultă suma totală de 23.079,08 lei în timp ce în desfășurătorul anexat deciziei de impunere nr.10291/831/_ este înscris un debit principal de 25.875 lei, ceea ce confirmă caracterul eronat al modalității de determinare a creanței principale și implicit al accesoriilor.
În consecință, instanța a constatat că sumele calculate cu titlu de debit principal și accesorii începând cu anul 2008 sunt greșite întrucât nu s-au avut în vedere plățile efectuate de către reclamant și nici imputarea sumelor conform celor chitanțelor de plată nr.38538 din_ de 3.500 lei, nr.38898 din_ de 500 lei emise cu mențiunea CASS debit parțial și a chitanței nr.82406/_ de 200 lei pe care se face mențiunea CASS debit 2010. Totodată se impune a se solicita organului fiscal din cadrul DGFP M. să comunice dacă s-a efectuat regularizarea anuală a impozitului pe venit pe care reclamantul îl datorează în intervalul de timp 2006-2010 iar dacă rezultă diferențe de impozit, respectiv de venit, se va proceda la o nouă imputare potrivit art. 115 C.pr.fiscală și la recalcularea accesoriilor.
În aceste condiții, raportat la toate cauzele de nulitate constatate anterior, instanța a apreciat cu nu s-a mai justificat utilitatea efectuării unui raport de expertiză în specialitate contabilitate, probă încuviințată inițial și a dispus restituirea sumei de 1.500 lei depusă de către reclamant cu titlu de onorariu provizoriu.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis cererea și a anulat deciziile atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. M.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate și rejudecând cauza pe fond, să se dispună respingerea acțiunii formulate de către reclamant ca netemeinică și nelegală și să se mențină actele administrativ fiscale atacate.
În fapt, prin sentința civila atacata s-a admis cererea reclamantului, pe cale de consecința dispunându-se anularea deciziei noastre de impunere nr. 10291/831/_ și a deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 101_ .
După cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării, din datele comunicate de către ANAF conform protocolului, rezulta ca după data de_ reclamantul a realizat venituri impozabile din activități independente (exercitarea profesiei de avocat).
Potrivit art.215 coroborat cu art.257 alin.2 lit.b) din Legea nr._ (anterior cfr. art.8 coroborat cu art.51 alin.2 lit.b) din OUG nr. 150/2002), reclamantul avea
obligații: una de depunere a declarațiilor privind obligațiile fata de fond (FNUASS) și una de plata a contribuției.
Întrucât reclamantul nu a respectat cele 2 obligații mai sus menționate, în conformitate cu prevederile art.83 alin.4 din OG nr._ privind Codul de procedura fiscala, coroborat cu art.216 și art.261 din Legea nr._, instituția pârâtă a procedat la comunicarea înștiințării pentru depunerea declarațiilor nr. 6965/301/_, iar după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea acesteia (realizata prin publicitate, întrucât comunicarea prin posta, cu confirmare de primire nu s-a realizat nici după avizarea și reavizarea de către oficiul poștal), la stabilirea din oficiu a obligațiilor de plata, prin estimarea bazei de impunere, raportat la veniturile comunicate de către ANAF prin protocol.
Menționează ca toate actele noastre administrativ-fiscale emise cfr. dispozițiilor Codului de procedura fiscala au fost comunicate concomitent prin 2 modalități prevăzute de art.44 din acest cod, respectiv prin posta, cu confirmare de primire și prin publicitate.
Obligația de plata stabilita prin decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_, pentru perioada_ -_, a fost în cuantum de 16.662.63 lei, din care 9.622 lei debit, 5.607,23 lei majorări de întârziere și 1.433,40 lei penalități.
Face precizarea ca la pctA.3 al deciziei de impunere din oficiu nr. 8913/725/_, sub tabelul privind obligațiile de plata la fond, este inserata o NOTA, conform căreia i s-au adus la cunoștința reclamantului următoarele: "Contribuția la FNUASS stabilita din oficiu se poate corecta la cererea scrisa a contribuabilului care va anexa deciziile de impunere PENTRU PLATI ANTICIPATE, deciziile de impunere rectificative (daca este cazul) și deciziile de impunere ANUALE emise de organele fiscale teritoriale din subordinea ANAF după data de_, URMAND ca acestea sa stea la baza stabilirii obligației de plata principale și a celor accesorii. "
După comunicarea deciziei de impunere din oficiu nr. 8913/725/_, anexat contestației administrative înregistrate la CAS M. sub nr. 9959 /_ reclamantul ne-a depus unele decizii de impunere ANUALE emise de către organele fiscale din subordinea ANAF și RAPORTUL DE I. FISCALA din data de_, FARA a ne depune și deciziile de impunere PENTRU PLATI ANTICIPATE.
Prin adresa nr. 9959 /_ (Anexa 1 la prezenta) i-am solicitat reclamantului sa ne depună deciziile de impune re PENTRU PLATI ANTICIP ATE cu titlu de impozit pentru anii fiscali_ și 2008, și decizia de impunere ANUALA pentru anul 2009. Acestea ne-au fost depuse ulterior.
Prin noua decizie de impunere nr. 10291/831/_ s-a stabilit obligația de plata la fond, raportat la veniturile nete prevăzute în deciziile de impunere pentru plăti anticipate, în deciziile de impunere anuale și în raportul de inspecție fiscala, depuse anexat contestației administrative și ca urmare a adresei nr. 9959/_ .
Prin emiterea noii decizii de impunere nr. 10291/831/_ nu se află în situația unei duble impuneri, ci în aceea a unei desființări totale a deciziei anterioare, respectiv decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_, având în vedere prevederile art.216 alin.3 Cod procedura fiscala, "desființarea totala a actului administrativ atacat, situație în care s-a încheiat un nou act administrativ fiscal ".
Criticile pe care înțelege sa le aducem sentinței recurate sunt următoarele:
Referitor la primul motiv de nulitate a deciziei nr. 10291/831/_, potrivit căruia " ... vătămarea este justificata întrucât daca decizia de revocare a deciziei de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ este ulterioara noii decizii de impunere cu nr. 10291/831/_, și care face obiectul cauzei, cele doua acte administrativ fiscale au coexistat în plan temporal și au stabilit în cuantum diferit
contribuția pe care reclamantul o datorează FNUASS în intervalul de timp_ -_ . ", precizam următoarele:
Prin emiterea noii decizii de impunere nr. 10291/831/_ nu ne aflam în situația unei duble impuneri și nici a unei coexistente, ci în aceea a unei desființări totale a deciziei anterioare, respectiv decizia de impunere din oficiu nr. 89131725/_, având în vedere prevederile art.216 alin.3 Cod procedura fiscala, "desființarea totala a actului administrativ atacat, situație în care s-a încheiat un nou act administrativ fiscal ".
Cele doua decizii de impunere, din care prima - din oficiu, prin estimarea bazei de impunere, iar a doua - emisa în baza înscrisurilor depuse de către reclamant, NU AU COEXISTAT. Așa cum am arătat mai sus, la data emiterii deciziei de impunere nr. 10291/831/_, decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_ a fost desființata total.
Referitor la motivarea primei instanțe cu privire la legalitatea pe fond a contestației, în sensul ca "la emiterea deciziei de impunere nr. 10291/831/_ s- au stabilit în mod ne legal creanțele accesorii și s-au încălcat totodată regulile în materia procedurii fiscale privind imputația plății ", facem următoarele precizări:
Așa cum am arătat în actele de procedura depuse în apărare la dosarul instanței de fond, obligațiile de plata accesorii au fost stabilite conform art.216 și art.261 din Legea nr. 95 / 2006, raportat la dispozițiile art.119 și urm. din Codul de procedura fiscala.
Cu tot respectul pentru onorata instanța de fond, apreciem totuși ca în ceea ce privește modul de stabilire (calcul) al accesoriilor nu putea sa se pronunțe fără a se baza pe un raport de expertiza tehnica judiciara în specialitate contabilitate.
Susține în continuare cu convingere ca atât modalitatea de calcul a obligațiilor principale, cat și a celor accesorii, în ambele desfășurătoare de calcul din deciziile de impunere, atât în decizia de impunere din oficiu nr. 8913/725/_, cat și în decizia de impunere nr. 10291/831/_, SUNT CORECTE.
Întrucât obiectul acțiunii il reprezintă doar decizia de impunere nr. 10291/831/_, reiterând precizările noastre din cuprinsul notelor de ședința depuse la termenul din data de_, facem câteva scurte observații:
Din plata de 4.838,62 lei /_ s-a luat în calcul doar suma de 1.498,44 lei, restul sumei de 3.340,18 lei considerându-se ca a stins plăți stabilite anterior prin înștiințarea de plata nr. 5040 din data de_ (Anexa 2 la prezenta), prin care s-a stabilit o obligație de plata în suma de 8.769,82 lei, din care 4.838,62 lei debit, 3.433.43 lei dobânzi și 497. 77 lei penalități de întârziere. Plata de 1.498,44 lei (parte din 4.838,62 lei /_ ) a stins cfr. art.115 alin.l lit.b) C. pr. fise. debitul trim.I 2005 cu accesoriile aferente (debit 605 lei, dobanda 322,10 lei și penalitate 30,86 lei), și partial din debitul trim.II 2005 (540,48 lei). Suma de 3.340,18 lei a stins obligatii aferete anilor 2000-2004.
Stingerea obligațiilor de plata s-a efectuat conform art.115 alin.l lit.b) din OG nr. 92 / 2003 privind Codul de procedura fiscala, iar după începerea executării silite prin comunicarea somației nr. 1293 / 827 /_ și a titlului executoriu nr. 1294/ 827 /_ conform art.169 alin.2 C. pr. fise. în opinia recurentei legalitatea stingerii obligațiilor de plata s-ar fi putut stabili doar printr-o expertiza tehnica judiciara în specialitatea contabilitate.
Potrivit art.115 alin.1 lit.b) Cod procedura fiscala, obligațiile de plata au fost stinse în ordinea vechimii, astfel: obligațiile principale aferente celui mai vechi termen de scadenta (_ ), cu accesoriile aferente acestora, apoi obligațiile principale aferente următorului termen de scadenta (_ ) cu accesoriile aferente acestora, s.a.m.d.
Din sentința recurata rezulta ca instanța de fond a reținut ca "plățile efectuate de către reclamant au fost deduse cu preferința asupra accesoriilor", ceea ce nu corespunde realității.
In opinia acesteia legalitatea stingerii obligațiilor de plata s-ar fi putut stabili doar printr-o expertiza tehnica judiciara în specialitatea contabilitate.
Apreciază modul în care instanța de fond a înțeles sa se aplece asupra judecării acestei cauze, insa în opinia acesteia s-a aflat în situația unui probatoriu incomplet.
Cu toate ca în notele noastre de ședința depuse la termenul din data de_ am precizat foarte clar ca "Din plata de 4.838,62 lei /_ s-a luat în calcul doar suma de 1.498,44 lei, restul sumei de 3.340,18 lei considerându-se ca a stins plăti stabilite anterior prin înștiințarea de plata din data de_ ... ", instanța de fond a reținut ca întreaga suma de 4.838,62 lei /_ trebuie luata în calcul.
De aici a rezultat concluzia greșita a instanței de fond cu privire la calculul obligației principale și a accesoriilor din desfășurătorul care face parte din decizia de impunere nr. 10291/831/_, în sensul nelegalității calculului accesoriilor.
Referitor la imputarea sumelor conform chitanțelor de plata eliberate la casieria instituției arată faptul ca marea majoritate a explicațiilor menționate în chitanțe și în situația intitulata "Lista plăților lunare ale angajatorului" reprezintă PLATI PARTIALE sau debit PARTIAL, aceste mențiuni fiind înscrise de către salariatul nostru cu atribuții de casier, în urma unor dispoziții de plata emise de la ghișeele instituției, FARA A FI EFECTUATA O I. FISCALA PE PARCURSUL TERMENULUI DE PRESCRIPTIE, fiind efectuate plăți CURENTE în accepțiunea contribuabilului.
Calculul efectuat conform desfășurătorului din decizia atacata reprezintă o inspecție pe perioada_ -_, care a ținut cont de plățile efectuate în acea perioada, cu excepția celor care au stins obligați aferente anilor 2000-2004 în suma de 3.340,18 lei, așa cum a arătat mai sus, precum și de contribuțiile stabilite conform deciziilor de impunere PENTRU PLATI ANTICIPATE, deciziilor de impunere ANUALE (regularizări) și RAPORTULUI DE I. FISCALA din data de_ .
Apreciază ca fiind foarte corecta interpretarea instanței de fond cu privire la motivul de nelegalitate invocat de către reclamant referitor la crearea unei situații mai grele, nesocotindu-se dispozițiile imperative ale art.2l3 alin.3 C. pr. fisc., în sensul ca "imposibilitatea determinării cuantumului contribuției de către parata s-a datorat neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a-si declara veniturile ... fără ca reclamantul sa se poată, prin urmare, prevala de culpa sa în acest context".
F. a de cele de mai sus, apreciem ca sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 Cod procedura civila, instanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar sentința atacata a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii.
Reiterează faptul ca, instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul ca "nu s-a mai justificat utilitatea efectuării unui raport de expertiza în specialitatea contabilitate, proba încuviințata inițial", dispunând restituirea către reclamant a sumei de 1500 lei depusa de către acesta cu titlu de onorariu provizoriu expert.
Atâta vreme cât nu a fost efectuata expertiza tehnica apreciază ca este nelegala obligarea acesteia la plata acesteia, cu atât mai mult cu cat în vederea unei juste judecări a cauzei aceasta expertiza era foarte utila.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacata și rejudecând cauza pe fond, sa dispuneți respingerea acțiunii formulate de către reclamant ca netemeinica și nelegala și menținerea actele administrative fiscale atacate.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 3 aprilie 2013, reclamantul S. F. ADRISAN V.
a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1.Cât privește primul motiv de recurs, Curtea constată că motivul de nelegalitate derivat din coexistența a două decizii de impunere având ca temei aceeași bază de impunere a fost tranșat corect de instanța de fond.
Trebuie notat că prin Decizia de impunere din oficiu emisă de pârâtă sub nr. 8913/725/_ s-a calculat și determinat contribuția datorată de reclamant la FUNASS pe perioada de prescripție, respectiv pentru perioada_ -_ în valoare totală de 16.662,63 (f. 100 dos. fond).
Această decizie a fost anulată în întregime ca efect al soluționării contestației formulată pe cale administrativă de către reclamant. În acest sens, prin Decizia nr. 1 din_ emisă de organul de soluționare a contestațiilor prevăzut de art. 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală s-a admis contestația și ca o consecință a fost
anulată Decizia de impunere din oficiu emisă de pârâtă sub nr. 8913/725/_, urmând ca Serviciul Administrare Contribuții și Creanțe să procedeze la emiterea unei noi decizii de impunere privind stabilirea obligațiilor de plată la FUNASS, având în vedere înscrisurile doveditoare depuse de contestator (101-103 dos. fond).
Conform art. 216 alin. alin. 3 și 31din Codul de procedură fiscală republicat și actualizat, prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare iar soluția de desființare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a pronunțat soluția de desființare.
În loc să procedeze conform acestor dispoziții legale, pârâta a emis la data de decizia de impunere din oficiu nr. 10291/831 din_ o altă decizie de impunere din oficiu (f. 9-10 dos. fond) având ca bază de impunere aceeași perioadă evocând în cuprinsul acestea ca motive de fapt a emiterii acesteia că s-a dispus, între altele, rectificarea Deciziei de impunere din oficiu emisă de pârâtă sub nr. 8913/725/_
.
Practic, se observă că la scurt interval de timp de la emiterea primei decizii de impunere din oficiu, pârâta emite o a doua decizie de impunere din oficiu, motivul fiind între altele de a o rectifica pe prima.
Or, ținând seama că cea de a doua decizie de impunere din oficiu are în vedere aceeași perioadă, practic baza de impunere este lărgită având în vedere extinderea perioadei pentru care s-au calculat și determinat contribuțiile le FUNASS, respectiv_ -_ față de prima decizie care a cuprins perioada _
-_ se constată că cel puțin la data emiterii celei de a doua decizii față de reclamant s-a stabilit o dublă contribuție pentru aceeași perioadă prin două titluri de creanță distincte ceea ce înseamnă o dublă impunere.
Curtea are în vedere că decizia de impunere emisă de pârâtă are natura juridică a actului administrativ fiscal așa cum s-a decis pe cale jurisprudențială (În acest sens, a se vedea, ÎCCJ-SCAF, decizia nr.3878 din 27 septembrie 2010).
Așa fiind, o atare decizie nu poate fi rectificată pe cale unilaterală de emitentul acesteia ci se impune a fi desființată ori anulată doar prin utilizarea căii de atac a contestației reglementată de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Pe cale de consecință, motivul de nelegalitate al deciziei de impunere din oficiu nr. 10291/831 din_ reținut de instanța de fond este legal și corect stabilit. Implicit este corectă soluția de constatare a nelegalității și a deciziei nr. 10
din_ prin care s-a soluționat nefavorabil contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere din oficiu nr. 10291/831 din_ .
Curtea mai reține că dat fiind acest motiv de nelegalitate era de prisos cercetarea și a celorlalte motive care antamează fondul cauzei.
Și este așa, deoarece analiza fondului raportului juridic de drept material fiscal și a temeiniciei acestuia se impune atunci când nu există alte motive procedurale de nelegalitate a actului administrativ fiscal.
Într-o atare ipoteză revine organului fiscal obligația de a emite un nou act administrativ fiscal, recte o nouă decizie de impunere, ținând seama de toate aspecte de drept procedura și probele administrate în această cauză fără însă ca prin aceasta instanța să fie în măsură să poată stabili cu certitudine care este întinderea dreptului contestat.
Față de cele ce precedă, dat fiind limitele examinării recursului și soluția care urmează a fi adoptată de Curte, raportat la considerentele ce precedă care fac corp comun cu sentința atacată, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate fiind de prisos a fi avute în vedere.
Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat și să mențină ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 3110 din_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
L. U. | M. | D. | R. -R. D. |
G. ,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. M. H.
