Decizia civilă nr. 3985/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3985/2013
Ședința publică de la 05 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursurile declarate de către C. | C. | PENTRU | |
S. | D. și A. N. PENTRU R. P. | împotriva |
sentinței civile nr. 71/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel
C., privind și pe intimat B. K., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Păun Ciprian în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 21 martie 2013 s-au înregistrat note de ședință formulate de recurente, iar la 29 martie 2013 s-a înregistrat întâmpinare.
Curtea, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul prevederilor Legii nr. 2/2013.
Se comunică notele de ședință formulate de recurente cu reprezentantul intimatei, după care,
Curtea pune în discuție calificarea juridică a apărărilor formulate de recurente referitor la OUG nr.4/2012 și dacă acestea nu a putea fi circumscrise unei excepții de prematuritate.
Reprezentantul intimatei solicită curții să ia a act că aceste chestiuni nu au făcut obiectul recursului declarat, au fost invocate după expirarea termenului legal de depunere a motivelor de recurs.
Indiferent de calificarea acestor apărări, ele nu pot fi reținute, pentru că dispozițiile invocate de referă la emiterea deciziilor și nu titlurilor de despăgubire.
Referitor la chestiunea calificării acestor apărări ca fiind un motiv de ordine publică, reprezentantul intimatei arată că în nici un caz nu poate fi calificat astfel.
Depune practică judiciară în sensul indicat, referitor la împrejurarea că Î.C.C.J. a dispus obligarea la emiterea titlului de despăgubire, chiar în situația în care erau deja incidente dispozițiile OUG nr.4/2012.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, conform argumentelor din întâmpinare, pe care le susține și oral, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 71 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A. N. PENTRU R. P. B. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. K. împotriva pârâtei C. C. PENTRU S. D. și în consecință a fost obligată pârâta la soluționarea dosarelor 5551/c/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire pentru suma de 3.389.548 lei stabilită prin raportul de evaluare, nr.5551/b/2011 prin emiterea Titlului de Despăgubire pentru suma de 338.276 lei stabilită prin raportul de evaluare și 5551/a/CC prin emiterea Titlului de despăgubire pentru suma de 455.372 lei stabilită prin raportul de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
S-a respins capătul de cerere privind aplicarea sancțiunii amenzii de 20 % din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în sarcina conducătorului pârâtei.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU S. D. să pună la
dispoziția acesteia documentația necesară pentru soluționarea dosarelor nr. 5551/c/CC, 5551/b/CC și 5551/a/CC în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancțiunea aplicării în sarcina conducătorului pârâtei a unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv, reclamantul fiind obligat să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În speță, se poate observa că pârâta A. N. pentru R. P. are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar al reclamantei care vizează procesul de acordare a despăgubirilor.
Astfel, potrivit pct.20 din OUG nr.81/2007, A. N. pentru R.
coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.
asigură organizarea și funcționarea Secretariatului CCSD iar atribuțiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conținând decizii dispoziții în care s-au consemnat/propus despăgubiri precum și în analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005. Procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005. După primirea dosarelor pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri secretariatul CCSD, secretariat asigurat de ANRP, procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Ulterior acestei analize dosarele vor fi transmise evaluatorului
desemnat în mod aleatoriu de către comisia centrală în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Prin urmare, atâta timp cât primul capăt de cerere se referă la obligarea pârâtei ANRP să convoace C. centrală pentru stabilirea despăgubirilor și să pună la dispoziția acesteia documentația necesară pentru soluționare dosarelor prin emiterea titlului de despăgubire în raport de evaluarea întocmită, instanța apreciază că aceasta are calitate procesuală pasivă, revenindu-i atribuții în analizarea dosarelor.
Chiar dacă pârâtei C. C. pentru S. D. îi revine ca principală obligație, emiterea titlului de despăgubire, în mod întemeiat față de primul capăt de cerere reclamanta s-a judecat și în contradictoriu cu pârâta ANRP.
Prin notificarea nr. 7716 din_ reclamanta B. K. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Câmpia Turzii înscris în CF nr.87 Ghiriș Sîncrai A+3 nr.top.21,22, cu destinația de casă de lemn, curte și grădină.
Prin Dispozițiile nr. 1991 din_, nr.1992 din_ și respectiv nr.1993 din_ s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr.247/2005 reclamantei pentru imobilul teren și construcție cu datele de identificare mai sus enunțate (f.9-11).
Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.
Dosarele aferente dispozițiilor amintite au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrate sub nr. 5551/C/CC, nr. 551/b/2011 și respectiv nr.5551/a/CC, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în urma analizării în baza Deciziei nr.2815/2008, dosarele fiind complete au fost trimise la evaluare. În urma procedurii de evaluare, s-au stabilit cuantumul despăgubirilor în dosarele sus menționate la următoarele sume: 3.389.548 lei,
338.276 lei și 455.372 lei.
Din această perspectivă fiind parcurse primele trei etape prevăzute de lege, acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.
N. pentru restituirea P. apare ca fiind neîntemeiată întrucât ea viza convocarea Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor și punerea la dispoziția acesteia a documentației necesare soluționării dosarelor, obligație pe care aceasta și-a îndeplinit-o.
Cât privește însă obligarea pârâtei C. C. pentru S. D. la emiterea titlurilor de despăgubire, acțiunea este întemeiată pentru cele ce urmează a fi expuse:
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau unei hotărâri, indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel calificat de Convenție.
Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Imobiliara Saffi împotriva Italiei ) sau să se bucure de efect parțial .
Curtea a admis că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările însă dacă administrația refuză sau omite să
se conformeze, sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
Parcurgerea procedurii instituite de TITLUL VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească .
Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în jurisprudența sa că ea a considerat deja că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de « bunuri » poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o « speranță legitimă » de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Curtea a reținut astfel că reclamanta este în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Prin urmare, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României, Curtea are în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele Togănel și Grădinaru și Jujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele Străin, Porteanu, Păduraru și Brumărescu, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamantul arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
Curtea a reținut că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamantul și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg astfel că va admite acțiunea și în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus va obliga pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamanți.
Este cunoscut faptul că potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale.";
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator.";
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în
jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului pentru cei interesați"; (cauza S.C. Concept LTD S.R.L. și Manole împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta este ținută să mai aștepte încă o perioadă de timp, fiind condiționată și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de atributele dreptului ei de proprietate asupra
imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea a statuat că O.U.G. nr. 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat dar cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
În consecință, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 a admis acțiunea reclamantei potrivit dispozitivul sentinței.
S-a mai solicitat și aplicarea sancțiunii amenzii în sarcina conducătorului pârâtei de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere în raport de prevederile art.24 din Legea 554/2004. Acest capăt de cerere a fost apreciat ca neîntemeiat întrucât în speță nu sunt întrunite prevederile art.24 din Legea nr.554/2004 care condiționează aplicarea amenzii de neexecutarea unei hotărâri irevocabile, iar autoritatea obligată printr-o astfel de hotărâre să nu o pună în executare, ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva acestei sentințe, pârâtele C. C. PENTRU S. D. și A. N. PENTRU R. P. au declart recurs, solicitând admiterea acestui
a.
În recursul pârâtei A. N. PENTRU R. P. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active susținând că aceasta are rol de îndrumare în procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001 asigură secretariatul Comisiei Centrale și emite titlul de plată conversie în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005.
La rândul său, prin recursul formulat, pârâta C. C. PENTRU S.
D. a adus critici de nelegalitate și netemeinicie sentinței recurate, arătând că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în urma procedurii de evaluare s-a stabilit cuantumul despăgubirilor așa încât în următoarea ședință a Comisiei Centrale urmează a fi aprobate rapoartele de evaluare întocmite, în vederea emiterii deciziilor.
Prin încheierea nr. 1113 din_ a Înaltei Curții de C. și Justiție,
în temeiul disp. art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul Curții de Apel C. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Pe rolul Curții de Apel C. cauza s-a înregistrat la data de_ sub nr._ *.
La această instanță, pârâta A. N. PENTRU R. P. a depus note de ședință prin care a învederat că sentința civilă nr. 71/_ este nelegală și netemeinică întrucât a respins excepția lipsei calității sale procesuale active invocată în temeiul H.G. nr. 361/2005 cu modifi.și complet.ulterioare care prevede principale atribuții ale Autorității în privința aplicării Legii nr. 10/2001 și anume că acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile ce fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001.
Reclamanta B. K. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, instanța constată următoarele
:
Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr.4/2012.
Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a
reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .
Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele
împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).
În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II).
Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).
În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.
Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.
În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.
În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupuse, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele
"utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)
Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).
În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții
împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:
"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică
(a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07
& 55, 28 iulie 2009)…
Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebita.
În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….
Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…
Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri
- inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….
…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masie ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Guvernul României s-a apărat în această cauză relevând Curții că o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.
El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.
Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând
cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus) .Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).
În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și
hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar
putea să reprezinte, de asemenea, măs uri capabile să păst reze un just echilibr u
între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 prin care s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea
imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Expunerea de motive face referire la necesitatea implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, necesitatea acordării unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, împrejurarea că Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, faptul că momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, faptul că în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după
această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,împrejurarea că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, aceste elemente vizând interesul general public .
Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate că în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.
Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.
Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.
Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea
consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .
Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe. În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art.
16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/_ Plenul Curții Constituționale a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite".
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski).
În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.
Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG nr.4/2012 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.
Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.
Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.
În mod corect prima instanța a apreciat că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.
Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire este suspendată demersul inițiat de reclamanți este prematur.
Raportat la aceste considerente rezulta ca în speța pe lângă prevederile cuprinse în cap. V al titlului VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile si prevederile adoptate în aceasta materie respectiv prevederile cuprinse în OUG 4/2012 conform căruia la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
In baza acestor prevederi legale rezulta ca în speța, obligația paratei nu a devenit exigibila întrucât termenul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legi 247/2005 s-a prelungit cu încă 6 luni prin voința legiuitorului exprimata în actul normativ sus menționat, act normativ care urmărește implementarea hotărârii din cauza pilot M. Athanasiu si alții împotriva României .
Fata de cele ce preced, potrivit art 312 raportat la art 304 pct 9 cod pr civ curtea va admite recursurile declarate de pârâtele C. C. PENTRU S.
D. și A. N. PENTRU R. P., împotriva sentinței civile nr. 71 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C., pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea ca urmare a admiterii excepției de prematuritate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâtele C. C. PENTRU S. D. și A. N. PENTRU R. P., împotriva sentinței civile nr. 71 din 31 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr._ * al Curții de Apel C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca urmare a admiterii excepției de prematuritate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
GREFIER, A. B. |
Red.G.A.N./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: C. I.
