Decizia civilă nr. 4387/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4387/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. H., împotriva sentinței civile nr. 5 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D.
, intimat A. N. PENTRU R. P. -D. PENTRU A. D.
în N., având ca obiect obligare emitere act administrativ Legea nr.247/2005 La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul
reclamantului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că i-a fost comunicată întâmpinarea, solicitând Curții punerea în discuție a excepției prematurității, arătând că nu se opune la admiterea acesteia.
Curtea învederează reprezentantei reclamantului recurent faptul că excepția mai sus menționată este susceptibilă de a fi discutată ca motiv de ordine publică, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2, raportat la art.
304 pct. 5 din C. Pr. Civ. și la dispozițiile OUG nr. 4/2012 cu modificările ulterioare pune în discuție din oficiu, ca motiv de ordine publică excepția prematurității.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că este de acord cu admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C. s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual active si exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei ANRP ,D. pentru A. D. in
N. .
S-a respins actiunea formulată de catre reclamantul P. H. în contradictoriu cu pârâtele C. C. PENTRU S. D., A. N. PENTRU R. P., D. Pentru A. D. in N. ca urmare a admiterii exceptiilor sus indicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecata din data de_ instanta a pus in discutia partilor din oficiu exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului si exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei de randul 2 invocata prin intimpinare ,exceptii pe care le-a considerat intemeiate si a caror admiterer face inutila examinarea cererii in fond.
Astfel obiectul prezentei actiuni consta in obligarea paratelor la emiterea titlului de despagubire reglementat de titlul VII al Legii 247/2005.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 3 lit. a si art. 5 lit d din titlul VII al Legii 247/20005 rezulta ca in concret obligatia emiterii acestor titluri de despagurire apartine paratei de randul 1 ,parata de randul 2 neavind competente in acest sens. În aceste conditii este evident ca parata de randul 2 nu are calitate procesual pasiva astfel ca exceptia invocata de catre aceasta parata prin intimpinare apare ca fiind intemeiata prin prisma textelor de lege mai sus mentionate.
Din economia titlului VII al Legii 247/2005 rezulta ca beneficiarii acestor titluri de despagubire si implicit persoanele care au calitate procesual activa de a cere emiterea acestor titluri sunt persoanele indicate in art. 1 din acest titlu respectiv persoanele fizice sau juridice beneficiare ale legilor reparatorii emise dupa anul 1989 si a caror foste proprietati nu au putut fi restituite in natura.
Reclamantul nu are calitatea de beneficiar al unei asemenea legi, in speta Legea 10/2001 ,aceasta calitate apartinind persoanelor indicate in dispozitia nr. 918/2009 emisa de Primarul Municipiului C. N. si aflata la f. 4 ,persoane in favoarea carora s-a propus acordarea de despagubiri in conditiile titlului VII al Legii 247/2005 pentru un teren de 2167 mp situat administrativ in C. N. ,str. Florilor nr. 12.
Reclamantul isi justifica in speta calitatea procesual activa prin contractul de cesiune de drepturi incheiat cu o parte din beneficiarii dispozitiei sus amintite,contract in baza caruia a cumparat de la acestia dreptul la incasarea despagubirilor datorate pentru terenul sus mentionat in cotele ce revin cedentilor(f. 5-8) .In baza aceluiasi contract reclamantul a aratat ca s-a subrogat in drepturile cedentilor si este indreptatit la obtinerea titlului de despagubire pe numele sau.
Regimul juridic al titlurilor de despagubire este indicat in art. 3 lit a si art. 5 lit a din titlul VII al Legii 247/2005 .
Conform acestor texte de lege titlurile de despăgubire sunt certificate emise de C. C. pentru S. D., în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt
lovite de nulitate absolută.
Titlurile de despăgubire au următorul regim juridic și caracteristici:a) drepturile stabilite prin titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod,cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a acestor drepturi, cu excepția transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută.
Din aceste texte de lege rezulta ca legiuitorul a interzis instrainarea sub orice forma a titlurilor de despagubire ,cu exceptia transmiterii lor prin succesiune
,sanctionind cu nulitatea absoluta nerespectarea dispozitiilor legale sus mentionate .Ca atare ceea ce se doreste a se proteja prin aceasta nulitate absoluta este un interes de ordin general si anume evitarea realizarii unor tranzactii speculative cu aceste titluri de despagubire.
Cata vreme titlul de despagubire nu poate fi instrainat Curtea a apreciat ca nici dreptul la emiterea acestui titlul de despagubire sau la incasarea despagubirii nu poate fi cesionat intrucit pe o cale ocolita s-ar frauda prevederile legale sus mentionate si s-ar ajunge la obtinerea de catre terti a titlului de despagubire desi legea interzice expres instrainarea lor.
Astfel daca o asemenea cesiune ar fi valabila titlul de despagubire ar trebui emis in favoarea cesionarului. În aceste conditii s-ar ajunge ca un tert si nu persoana indreptatita potrivit legilor reparatorii sa aiba un drept de creanta asupra Statului Roman desi in conceptia legiuitorului o asemenea posibilitate este exclusa intrucit el reglementeaza procedura de emitere a titlului de despagubire in favoarea personelor indicate in art.1 din titlul VII al Legii 247/2005 si concomitent interzice instrainarea acestor titluri.
În aceste conditii rezulta ca cesiunea de creanta realizata in speta este lovita de o nulitate absoluta virtuala rezultata din incalcarea pe cale ocolita a prevederilor cuprinse in art. 1,art. 3 lit a si art. 5 lit a din titlul VII al Legii 247/2005.
În speta nulitatea acestui contract de cesiunea de creanta nu a fost statuata printr-o hotarare judecatoreasca. Cu toate acestea in literatura de specialitate si in practica judiciara se arata in mod constant ca atunci cind o persoana doreste valorificarea unui drept in baza unui act juridic lovit de nulitate absoluta instanta poate sa puna in discutie pe cale de exceptie nulitatea acestui act si sa respinge actiunea fara ca actul sa fie si declarat nul.
Ca atare si in speta Curtea a reținut ca actul juridic pe care reclamantul isi intemeiaza calitatea procesual activa este lovit de o nulitate absoluta virtuala care duce la concluzia ca in speta el nu este indreptatit la emiterea titlului de despagubire ,acest drept apartinind persoanelor indicate in dispozitia de la f. 4.
Nefiind indreptatit la emiterea titlului de despagubire iar instrainarea dreptului la emiterera acestui titlu si intrainarea lui propriu zisa fiind interzise de lege el nu poate cere obligarea paratei de randul 1 la emiterea acestui titlu nici in favoarea sa si nici in favoarea persoanelor beneficiare ale Legii 10/2001.
Avind in vedere considerentele mai sus expuse Curtea a apreciat ca in speta reclamantul nu are calitate procesual activa si ca atare in temeiul textelor de lege sus mentionate si a art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 a admis si aceasta exceptie si pe cale de consecinta raportat la art. 3,5,19,20 din titlul VII al Legii 247/2004 corob cu art. 1,8,18 din Legea 554/2004 a respins actiunea ca urmare a admiterii exceptiilor mai sus analizate.
Paratii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. H.
solicitând ca prin hotararea ce se va pronunta sa se admită recursul, sa se modifice in tot sentinta recurata și rejudecand cauza sa se dispună admiterea actiunii si pe cale de consecinta sa se dispună obligarea pârâtelor ca in teremen de maximum 30 de zile de la data pronuntarii hotararii sa procedeze la:
-la soluționarea dosarului nr. Nr. 48.181/CC prin emiterea Titlului de Despăgubire in cuantumul stabilit prin raportul de evaluare si respectiv la acordarea in mod efectiv a despagubirilor in cuantum de 1.842.291 lei stabilita prin expertiza de evaluare dispusa de catre pârâte, in termen de maximum 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a sentintei
- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, prin Dispoziția nr. 918/_ emisă de către Primarul Municipiului C. -N., s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 247/2005 titlul VII pentru imobilul teren în suprafața de 2127 mp situat în C. -N. str. Florilor nr. 12 jud. C. . Ulterior emiterii dispoziției în anul 2010, Între unii titulari ai dispoziției și reclamantă a intervenit un contract de cesiune de drepturi Întocmit de BNP Miclea F. și autentificat sub nr. 1090/27.10.20l0. Acest contract de cesiune a avut ca obiect cesiunea dreptului la Încasarea de despăgubiri în baza dispoziției amintite mai sus.
Dispoziția cu documentele aferente a fost Înaintată către C. C. pentru S. D. și a fost Înregistrat cu nr. 48.181/CC.
Dosarul nu a fost solutionat, motiv pentru care în_ numita P. M., în calitate de cotitulară a Dispoziției, a Înaintat o cerere către A.N.R.P. cu solicitarea de a soluționa în regim de urgență dosarul de despăgubire motivată de faptul că are vârsta de 81 de ani și suferă de mai multe boli, unele incurabile. La această cerere pârâta nu a comunicat niciun răspuns rămânând în pasivitate. Ulterior în_ a comunicat pârâtei contractul de cesiune și am solicitat să se emită Titlul de Despăgubire în maxim 30 de zile de la data Înregistrării cererii mele. Pârâta a Înțeles să ignore și această cerere și a rămas în continuare în pasivitate. Pentru aceste motive a fost nevoit să înainteze cererea de chemare în judecată.
Instanța de fond a reținut starea de fapt și raportat la aceasta a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea.
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale active.
Instanța a făcut aplicarea greșită a prevederilor din art. 3 lit a și a art.5 lit. a din tilul VII al Legii 247/2005 prin care legiuitorul a interzis instrăinerea sub orice formă a titlurilor de despăgubire, exceptând transmiterea lor prin succesiune, sancționând totodata Încălcarea acestei norme cu nulitate absolută, nerespectarea acestor dispoziții extinzând aplicabilitatea acestei norme și în cazul Înstrăinării titlurilor de despăgubire fără a exista o prevedere în acest sens. Potrivit acestui raționament instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât titlurile de despăgubire nu pot fi Înstrainate, nici drepturile de creanță generate de emiterea de Dipoziții ale Primarului referitoare la propunerea de Încasare de despăgubiri nu pot fi cesionate, Întrucât cesionarea unor astfel de drepturi ar reprezenta o cale ocolită de a frauda prevederile legale. Instanțele de judecată s- au pronunțat în sensul definirii drepturilor provenite din emiterea de Dispoziții ale Primarului privind propunerea de acordare de despăgubiri ca fiind drepturi de creanță și bunuri în sensul art.1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului Curtea poate să constate analizând probatiunea administrativă în cauză că de la momentul Începerii procedurii de stabilire si acordare a măsurilor prevăzute de actele normative reparatorii au trecut mai bine de 10 ani, prima cerere de revendicare a drepturilor fiind notificată în 2001.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și Într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra Încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. EI a fost redactat în așa fel
Încât să rezulte limitării minime ale puterii sale discreționare a statelor în
domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate. Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1. Solicită instantei să retină că dreptul de creantă născută în favoarea reclamantilor prin emiterea dispozitiilor mentionate anterior reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei faze a art. 1.
Prin nesoluționarea Într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire autoritatea administrativă se Încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.
Deși este îndreptățit în a avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul patrimonial suficient de important și recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul 1 este în mod vădit Încălcat prin decizia autorității administrative care deși confirmă că suntem în ultima fază procesuală nu dorește Înaintarea dosarului spre soluționare Comisiei Centrale pentru S. D. invocând o serie de pretexte adminsitrative.
În considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererii și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se Încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care nu trebuie tolerat.
Dreptul la reparație, Întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi și obligații cu caracter civil, în sensul art. 6 din paragraful 1. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil trebuie să fie prezent nu numai la procedura contencioasă ci și în procedura prealabilă, Întrucât durata procedurii trebuie să includă și Întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat. Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă și durata procedurii administrative prea labile, fiindcă sesizarea
jurisdicției este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri.
S-a observat că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamanți nu poate fi soluționată cu respectarea principiului celerității procedurilor, ca și garanție de ordin general Înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenției. Această Întârziere imputabilă autorității administrative care intenționează să folosească un criteriu aleatoriu de soluționare a cererilor, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției, chiar dacă în speță vorbim de durata unei proceduri administrative preliminare.
De aceea, solicită Curții în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 2 alin. 1 I it. g, h și m din aceeași lege raportat de dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în vederea restabilirii dreptului subiectiv civil Încălcat reclamantului prin refuzul său nejustificat, să oblige autoritatea pârâtă să emită titlurile de despăgubire aferent.
În combaterea acestei excepții a arătat faptul că, în această speță, capacitatea procesuală activă a subsemnatului este conferită tocmai de calitatea reclamantului de cesionar al drepturilor care provin din Dispoziția mai sus
amintită. Acest contract de cesiune este unul autentificat de un notar public și pâna la Înscrierea lui în fals are valoarea unui act autentic care trebuie privit ca atare cu toate consecințele juridice. A Învederat instanței și faptul că acest contract de cesiune a fost Încheiat în anul 2010 Între rude, iar la momentul semnării contractului nu exista nici o interdicție prevazută de lege pentru cesionarea acelor drepturi.
Mai mult, Codul Civil român aflat în vigoare la momentul realizării tranzacției reglementată în art. 1391, 1392 și 1393 C.Civ. cesiunea de creanță. Astfel, ca orice fel de cesiune de creanță era valabilă (și este), atâta timp cât nu este interzisă expres de lege.
Potrivit principiului" Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem)" instanța de fond trebuia să interpreteze prevederile legale așa -...... cum sunt ele în mod expres reglementate în cuprinsul titlului VII al Legii 247/2005 și nu să "abuzeze" de principiul disponibilității și să interpreteze articolele din lege după modul în care a presupus că ar fi fost intenția legiuitorului, având în vedere că legiuitorul nu a interzis în mod expres cesiunea Dispozițiilor de propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale. Mai mult decât atât, nici pârâtele nu au invocat lipsa capacitatii procesuale active a reclamantului conferită prin contractul de cesiune. Pârâtele prin Întâmpinare au arâtat faptul că îi recunosc calitatea de reclamant acceptând contractul de cesiune Înregistrat anterior la sediul pârâtelor. Astfel, cum reiese din jurisprudența și legislația română, inclusiv din Codul Civil, în vigoare, în nici o lege nu este prevazută în mod expres interdicția de cesiune a drepturilor de creanță și respectiva drepturilor litigioase. Interdicția la care se referă prevederile art.5 lit. a din titlul VU al până la convertirea lor în actiuni. Or în prezenta spetă nu ne aflăm în acest interval de timp.
Art. 5 face referire în mod expres doar la Înstrăinarea titlurilor de despăgubire și nu prevede nici o interdicție de Înstrăinare prealabilă emiterii titlurilor de despăgubire. Este mai mult decât evident faptul că dacă intenția legiuitorului ar fi fost să interzică instrăinarea drepturilor provenite din Dispozițiile Primarilor ar fi fost menționat în mod expres în lege având în vedere modul extrem de clar, precis și punctual în care este conceput titlul VII al legii 247/2005.
Din considerentele arătate mai sus rezultă că instanța, în mod greșit, a admis excepția lipsei capacității procesuale active.
pe fondul cauzei, arată recurentul, în esență, că acțiunea sa trebuia admisă, având în vedere că dosarul de despăgubire este complet sub aspectul documentelor, evaluarea a fost efectuată și este recunoscută potrivit afirmațiilor din pagina 2 penultimul alineat din Întampinare și urmeză a fi supus aprobării în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru S. D. .
Pârâta intimată A. N. PENTRU R. P. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat - filele 19-26.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Consideră recurentul că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 lit. a și art. 5 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în realitate dreptul de creanță născut în favoarea sa prin emiterea dispozițiilor menționate anterior reprezentând o valoare patrimonială și deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În combaterea excepției lipsei calității procesuale active, arată recurentul că această calitate este conferită tocmai de calitatea sa de cesionar al drepturilor
care provin din Dispoziția nr. 918/_ emisă de Primarul mun. C. -N., contract care este autentificat de un notar public și, până la înscrierea în fals, are valoarea unui act autentic care trebuie privit ca atare cu toate consecințele sale juridice. Pe de altă parte, arată recurentul, contractul de cesiune a fost încheiat între rude în anul 2010, moment la care nu exista nici o interdicție.
Contrar celor afirmate de către recurent, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a și 5 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de C. C. pentru S. D., în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea"; și/sau după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută.
Rezultă din aceste dispoziții legale că legea interzice înstrăinarea, sub orice formă, a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii acestora ca efect al succesiunii, scopul legii fiind, evident, astfel cum a reținut și instanța de fond, evitarea tranzacțiilor speculative cu aceste titluri.
Contrar celor susținute de către recurent, dispozițiile legale citate anterior erau în vigoare, în această formă, la data încheierii contractului de cesiune de drepturi nr. 1090/_, astfel încât această interdicție era valabilă, legea nefăcând nici o distincție în privința calității de rude sau nu a părților contractante, singura excepție de la interdicția de transmitere a titlurilor de despăgubire fiind în situația transmiterii succesorale, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Prin urmare, aceste apărări nu pot fi reținute de Curte în soluționarea favorabilă a prezentului recurs.
În ceea ce privește afirmația recurentului în sensul că această interdicție are în vedere doar titlurile de despăgubire și tranzacționarea lor la momentul emiterii lor și până la convertirea lor în acțiuni, Curtea constată că o asemenea interpretare ar lipsi de orice efect textul de lege, ducând la eludarea acestuia, în condițiile în care s-ar ajunge în situația în care o altă persoană decât cea îndreptățită potrivit legilor reparatorii să aibă un drept de creanță împotriva Statului. Or, legea interzice tocmai această posibilitate prin interdicția instituită
cu privire la tranzacționarea titlurilor, din acest punct de vedere Curtea achiesând în totalitate la cele reținute de instanța de fond.
În consecinta, raportat la considerentele mai sus aratate si potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedura civila recursul formulat în cauza a fost respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. H. împotriva sentinței civile nr. 5 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C., pe care o menține în totalitate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, L. U. | Judecător, M. D. | Judecător, R. -R. D. |
Grefier, M. T. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. A. M.
