Decizia civilă nr. 4017/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4017/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.
F. T.
GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă D. | G. | |
a F. | P. a J. C. în nume propriu și în numele A. | F. |
P. | a M. C. N. împotriva sentinței civile nr.12866 din _ | , |
pronunțată în dosarul nr._ | al Tribunalului C., în contradictoriu cu | |
intimații- reclamanți M. | C. | N., C. Local al M. C. și |
intimata-pârâtă ANAF, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
Recurenta- pârâtă D. G. a F. P. a J. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 12866/0_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția N. de A. F. și Ministerul Finanțelor Publice, invocată de aceștia prin D. G. a F. P. a județului C. .
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M.
C. -N. și C. Local al municipiului C. -N., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. a județului C. și A. F. P. a municipiului C. -N. .
Au fost obligate pârâtele la stabilirea și virarea la bugetul local al municipiului C. -N. a sumei reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești pentru
anii fiscali 2009 și 2010, cu dobânzile și penalitățile aferente calculate începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Agenția N. de A. F. și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. prin P. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P., A.
N. de A. F. și A. F. P. obligarea acestora la stabilirea și virarea la bugetul local al municipiului C. -N. a sumei reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești pentru anii fiscali 2009 și 2010, cu dobânzile și penalitățile aferente calculate începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că potrivit art. 26 alin.3 din Legea nr.76/2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, o cotă de 25% din sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venit la bugetul local iar această sumă nu a fost virată la bugetul local, deși au fost făcute demersuri în acest sens. Reclamanții au mai arătat că prin Decizia nr. 40/_, s-a constatat de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi C. că suma pretinsă în cadrul prezentei acțiuni și care se constituie sursa a bugetului local, nu a fost prevăzută in bugetul pe anul 2009 și nici nu a fost evidențiată în situațiile financiare anuale ca drept constatat, motiv pentru care s-a dispus efectuarea de măsuri în vederea încasării la bugetul local a acestei sume de la organele fiscale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D. G. a F. P. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că în perioada 2004 și până în prezent nu a administrat fiscal separat impozit din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești și că în Codul fiscal nu este prevăzută stabilirea impozitului pe venit pe elemente distincte în cadrul categoriei de venit. Pârâta a mai arătat că din totalul impozitului pe venit încasat de organele fiscale, la începutul fiecărei luni s-au calculat și transferat cotele prevăzute de Legea nr. 273/2006 și legile bugetare.
Și pârâții A.N.A.F. și Ministerul Finanțelor Publice reprezentați prin D.
G. a F. P. a județului C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și au invocat excepția lipsa calității lor procesuale pasive, având în vedere că nu au atribuții în stabilirea și virarea la bugetul local a sumelor solicitate de reclamanți.
A mai reținut tribunalul că potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din Legea nr. 76/2009, "(1) O cotă de 75% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetul de stat și se cuprinde distinct în bugetele de venituri și cheltuieli ale
ui Justiției și Libertăților Cetățenești, ale C. ui Superior al Magistraturii, ale Înaltei Curți de C. și Justiție, respectiv ale Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(…) (3) Diferența de procent de 25% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie venituri la bugetele locale";.
În aplicarea acestui text legal, reclamanții M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. solicită prin prezenta cerere obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice, D. G. a F. P., A.
de A. F. și A. F. P. la stabilirea și virarea la bugetul local al municipiului C. -N. a sumei reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești pentru anii fiscali 2009 și 2010.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția N. de A. F. și Ministerul Finanțelor Publice invocată de aceștia, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a admis-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B., stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de A. F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii";.
După cum reiese din aceste prevederi legale, este evident că doar AFP
C. -N. și D. C. au atribuții privind stabilirea și virarea la bugetul local al municipiului C. -N. a sumelor solicitate și, implicit, doar aceste organe fiscale au legitimare procesuală pasivă, nu și Agenția N. de A. F. ori Ministerul Finanțelor Publice, care se bucură de personalitate juridică distinctă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepția și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții menționați ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă.
Pe fondul cererii, se reține că pârâta D. G. a F. P. a județului C. nu contestă temeinicia pretențiilor reclamanților, respectiv obligația sa de a stabili și vira la bugetul local al municipiului C. -N. a sumei reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești, dar susține că din anul 2004 și până în prezent nu a administrat fiscal separat impozitul din onorariile acestora, în condițiile în care avocații, notarii și executorii judecătorești datorează impozit pe venit raportat la toate veniturile realizate. Pe cale de consecință, nu se pot delimita veniturile realizate din onorarii de celelalte venituri, cum ar fi cele obținute din vânzarea bunurilor mobile/imobile, tranzacții financiare sau altele.
După cum se poate observa, prin acest argument se invocă propria culpă a organului fiscal competent să administreze impozitele datorate de contribuabili, pentru a justifica neîndeplinirea unei obligații legale care îi incumbă. Or, activitatea de administrare a impozitelor reglementată de Codul fiscal, inclusiv impozitul pe venit realizat din activitățile independente, realizată de organele fiscale în condițiile O.G. nr. 92/2003, presupune evidențierea impozitului datorat de contribuabili, rezultat din declarațiile
fiscale sau stabilit de organul fiscal competent, urmărirea încasării acestuia dar și virarea la bugetele locale a cotei menționate din această categorie specială de venituri, iar faptul că s-a omis administrarea separată a impozitelor nu poate priva bugetele locale de veniturile care li se cuvin.
Pentru aceste considerente, apreciind că refuzul pârâtelor de stabilire și virare la bugetul local al municipiului C. -N. a sumei reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului
C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici și executorilor judecătorești pentru anii fiscali 2009 și 2010 este unul nejustificat, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis prezenta solicitare și a dispus în consecință.
În temeiul art. 119 și urm. Codul de procedură fiscală, pârâtele au fost obligate și la plata de dobânzi și penalități începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă D. G. a F.
P. C., in nume propriu, precum si in calitate de reprezentant al A.
F. P. a municipiului C. -N., solicitând casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru vicierea procedurii de citare.
In subsidiar, se solicită admiterea recursului si modificarea sentinței atacate in sensul respingerii acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva in cauza.
Motivând declarația de recurs recurenta învederează că procedura de citare cu A. F. P. a M. C. -N. a fost viciata, in sensul ca acesteia nu i-a fost comunicata acțiunea si înscrisurile pe care reclamanta si-a întemeiat cererea, fiind doar citata in cauza in calitate de parata.
A fost încălcat astfel cerința din art. 6 pct. 1 al C.E.D.O., aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil, în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces și anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplină a părților în proces.
Conform teoriei judiciare, contradictorialitatea este principiul care îngăduie părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, mai precis să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
În virtutea contradictorialității, părțile își aduc reciproc la cunoștință pretențiile, apărările și probele de care înțeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanței, judecata nu se poate face decât după legala lor citare. Consacrări indirecte ale manifestărilor principiului contradictorialității, așa cum au fost ele anterior redate, respectând înțelesul art.6 pct.1 din Convenție, se regăsesc și în legislația națională, mai precis În reglementarea art. 112, art.115, art114 alin.1, art.107, art.128-129, art.114 alin.4 Cod procedură civilă.
Recurenta mai supune atenției instanței de control judiciar faptul ca potrivit legii (cod fiscal si legile bugetare), notarii, avocații si executorii judecătorești, nu au obligația de a declara către organul fiscal si de a plăti către aceasta impozit pe onorarii si prin urmare, instituția pârâtă nu are obligația de a administra venituri provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici, avocații si executorii judecătorești.
In drept, reclamanta si-a întemeiat solicitarea pe dispozițiile art. 1 si 10 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 5 alin. (1) din legea 73/2006, art.26 alin. (3) din Legea 146/1997 si O.G. 92/2003.
Se învederează instanței de control judiciar faptul ca administrarea impozitelor este reglementata de Codul Fiscal si se realizează potrivit procedurilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura F. republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 41 lit. a din Codul Fiscal, categoriile de venituri supuse impozitului pe veniturile din activitățile independente sunt cele definite la art. 46, respectiv: (1) Veniturile din activități independente cuprind "veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. (3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.
In ceea ce privește cota de impozit reglementata de alin.1), lit. a art. 43 Cod Fiscal, ea este de 16% si se aplica asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie, pentru determinarea impozitului pe veniturile din activități independente.
Potrivit art. 54 din Codul fiscal, este supus impozitării (constituie venit impozabil), venitul net din activități independente, care se determina potrivit art. 48 alin.(1) din Codul Fiscal, ca diferența intre venitul brut si cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri deductibile, pe baia datelor din contabilitate in partida simpla. In ceea ce privește venitul brut, acesta cuprinde sumele, veniturile si câștigurile prevăzute la alin. (2) din art. 48 Cod fiscal.
Prin urmare, subliniază recurenta pârâtă, potrivit legii avocații, notarii si executorii judecătorești nu declara si nu plătesc organelor fiscale impozit pe onorarii aceștia datorând impozit pe venit, care se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil (venitul impozabil = venitul brut-cheltuieli deductibile + cheltuieli nedeductibile).
Este adevărat ca potrivit art.26 alin.(3) din Legea 237/2006 o cotă de 25% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetele locale. Insa nu organul fiscal este cel care administrează acest tip de impozit.
Pentru a obliga insa D. G. a F. P. C. (si A. F.
P. a municipiului C. -N. ) sa calculeze si sa vireze sumele solicitate de reclamanta, aceasta din urma trebuie sa răspundă la doua întrebări esențiale: a) care este temeiul de drept care obliga avocații, notarii si executorii judecătorești sa declare si sa plătească organului fiscal impozit pe onorariu? și b) care este temeiul de drept care obliga organul fiscal sa administreze impozitul pe veniturile din onorariul avocaților, notarilor si executorilor judecătorești. Aceste obligații corelative nu sunt cuprinse in niciunul din temeiurile de drept de care se prevalează reclamanta.
De altfel, nici instanța de fond, in hotărârea atacata nu indica temeiul in baza căruia impune paratelor obligația de a calcula si vira către C. local al M. C. -N. cota de 25% din acest tip de impozit.
Aceasta a dat o interpretare greșita apărării formulate in cauza atunci când a reținut faptul ca D. G. a F. P. C. nu a contestat temeinicia pretențiilor reclamanților, aceea de a stabili si vira la bugetul local
al municipiului C. -N. sume reprezentând cota de 25% din sumele provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici si executorilor judecătorești. Ceea ce s- a arătat a fost ca din anul 2004 si pana in prezent nu s-a administrat fiscal impozitul din onorariile acestora, in condițiile in care avocații, notarii, si executorii judecătorești datorează impozit pe venitul total, si nu au obligația de a declara si plăti la organul fiscal un alt tip de impozit.
Din impozitul pe venitul din activități independente declarat si încasat de organele fiscale potrivit dispozițiilor codului fiscal, la începutul fiecărei luni au fost calculate si transferate cotele, din prevăzute de legea nr. 273/2006 si legile bugetare. Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din legea 273/2006 in vigoare in 2009-2010. "Din impozitul pe venit Încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se alocă lunar, În termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozite.
In concluzie, D. G. a F. P. C. (si A. F. P. a municipiului C. N. ) nu au calitate procesuala pasiva in cauza, întrucât, pe de o parte, nici Codul fiscal si nicio alta lege bugetara nu reglementează acest tip de impozit (nu stabilește in sarcina avocaților, notarilor ori executorilor judecătorești sa declare si sa vireze organului fiscal impozit pe venitul din onorarii, si nu stabilește in sarcina organului fiscal obligația de a administra acest tip de impozit).
In fine, rămâne reclamantei sarcina de a determina in primul rând temeiul de drept care obliga avocații, notarii, executorii judecătorești sa declare sa plătească impozit pe venitul din onorarii, precum si aceea de a indica entitatea care este investita de lege cu obligația de a colecta impozitul aferent acestui tip de venit, pentru ca mai apoi sa-i vireze cota de 25% prevăzuta de art. 26 alin. (3) din Legea 237/2006.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a solicitat prin acțiune obligarea paratelor D. G. a
F. P. C. și A. F. P. a municipiului C. să stabilească și să vireze la bugetul local al municipiului C. -N., suma reprezentând cota de 25% din încasările provenind din impozitele colectate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici si executorilor judecătorești.
S-a reținut de către tribunal că în conformitate cu art. 26 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pe care reclamanții
M. C. -N. și C. Local al municipiului C. -N. își întemeiază acțiunea, astfel cum a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din Legea nr. 76/2009, "(1) o cotă de 75% din sumele provenind din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se constituie venituri la bugetul de stat și se cuprinde distinct în bugetele de venituri și cheltuieli ale M. ui Justiției și Libertăților Cetățenești, ale C. ui Superior al Magistraturii, ale Înaltei Curți de C. și Justiție, respectiv ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(…) (3) Diferența de procent de 25% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie venituri la bugetele locale";.
Cu privire la pretinsa necontestare a susținerilor reclamanților de către pârâta D. G. a F. P. a județului C., cum consemnează tribunalul, Curtea reține că o atare recunoaștere indirectă nu rezultă de
nicăieri din cuprinsul dosarului; un aspect important din recurs este tocmai negarea pretinsei necontestări.
Nici invocarea propriei culpe de către organul fiscal nu este incidentă în cauză. Tribunalul a reținut-o în legătură cu apărarea pârâtelor că nu au în administrare fiscală onorariile avocaților, notarilor și executorilor judecătorești, neexistând o asemenea poziție de rol fiscal. În materie fiscală, normele sunt imperative iar structuri administrativ-fiscale la nivel județean și local nu pot stabili elementele și obiectul administrării fiscale; dacă ar fi existat o obligație de administrare distinctă a veniturile din onorariile avocaților, notarilor și executorilor judecătorești, aceasta ar fi trebuit stabilită printr-un act normativ a cărui emitere nu este, cu siguranță, în căderea celor două pârâte. De altfel, nu se indică nici un text de lege care să fi fost încălcat de pârâte prin neadministrarea distinctă, iar ceea ce s-a invocat nu este propria culpă, ci lipsa unei obligații de administrare fiscală distinctă a veniturilor respective, pe baza unor declarații fiscale distincte, care să fie întocmite în prealabil de contribuabili. Notarii, avocații si executorii judecătorești, nu au obligația de a declara către organul fiscal si de a plăti către aceasta impozit pe onorarii; în consecință, organele fiscale locale, pârâte, nu au obligația de a administra venituri provenind din impozitele încasate pe raza municipiului C. -N. din onorariile avocaților, notarilor publici, avocații si executorii judecătorești.
În conformitate cu art. 41 lit. a C. fisc., categoriile de venituri supuse impozitului pe veniturile din activitățile independente sunt cele definite la art. 46, respectiv veniturile din activități independente cuprind "veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. A. . 3 al art. 46 C. fisc. definește veniturile din profesii libere ca fiind veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.
Potrivit art. 54 din Codul fiscal, este supus impozitării (adică constituie venit impozabil), venitul net din activități independente, care se determina ca diferența intre venitul brut (sume, venituri si câștiguri) si cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri deductibile, pe baza datelor din contabilitate.
Ca atare, notarii si executorii judecătorești nu declara si nu plătesc organelor fiscale impozit pe onorarii, ci impozit pe venit. Din acest impozit pe venitul din activități independente, declarat de contribuabilul avocat, notar, executor, și încasat de organele fiscale, au fost calculate si transferate cotele prevăzute de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și de legile bugetare. Art. 32 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, în vigoare în 2009-2010, perioada de referință pentru acțiune, prevede că din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ- teritoriale se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozite. Din această perspectivă, este absurd să se considere că ar exista două impuneri cu obiect parțial suprapus, virate în parte către bugetele locale, adică și 47% din impozitul pe venit (inclusiv al notarilor, avocaților (inclusiv al notarilor, avocaților, executorilor), și 25% din impozitul pe onorariile notarilor, avocaților, executorilor - articol fiscal
nereglementat nicăieri. Semnificația textului art. 26 alin. 3 din Legea 147/1997, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, temei de drept al acțiunii, este aceea că el reprezintă o normă necorelată cu restul legislației fiscale și neimplementată și neimplementabilă practic, asupra căreia legiuitorul nu a mai insistat prin aplicare.
Aceste considerente răspund susținerilor pertinente ale părților și le adresează direct sau implicit; Curtea este dispensată de analiza motivelor care nu sunt pertinente șirului logic al raționamentului reținut inclusiv aspectele de ordin procedural la prima instanță, invocate în recurs.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifică în întregime sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. C. în nume propriu și pentru A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 12866 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în întregime în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. F. T.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A.G.C.
