Decizia civilă nr. 8598/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8598/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G. JUDECĂTORI: A. A. M.
S. L. RUS GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii F.
J., F. T. Eva împotriva Deciziei civile nr.4373 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.
G. a F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatorii F. J., F. T. Eva, avocat T. M., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată.
Intimata-pârâtă D. G. a F. P. C. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece contestația care este formulată în termen, motivată și comunicată.
Reprezentantul contestatorii F. J., F. T. Eva, avocat T. M. susține pe larg motivele expuse în cererea de contestație și solicită ca în urma analizării acestora să se dispună admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr.4373 din_ pronunțată de Curtea de Apel C. și rejudecarea recursului cu consecința respingerii recursului și menținerea sentinței civile nr.13757/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 4373/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, s-a admis recursul declarat de pârâta D. G. a F.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 13757/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., care a fost modificată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și au fost anulate în parte deciziile nr. 141 și nr. 142, ambele din data de 9 august 2010 și deciziile de impunere nr. 16353/1 și 16353/2, ambele din data de_ în privința TVA și penalități aferente tranzacțiilor privind vânzarea terenurilor din intervalul_ -_ .
A fost obligată pârâta să achite reclamanților suma de 7.217 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
"Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, prin actele fiscale contestate, organul fiscal a avut în vedere mai multe contracte de vânzare- cumpărare încheiate de către reclamanți în intervalul 3 februarie 2006 - 24 iulie 2008.
În privința contractului din data de 3 februarie 2006, în contextul cadrului legislativ existent în vigoare la data încheierii tranzacției, organul fiscal nu a stabilit obligații suplimentare de plată.
Cu privire la vânzarea de teren din data de 10 ianuarie 2008 către terții cumpărători Sandea M. și Șomeșflean Nicu, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării tranzacției imobiliare, respectiv art. 141 alin. 1 lit. f din Codul fiscal: "livrarea de către orie persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren"; este scutit de plata T.V.A."; Același text legal precizează "prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil";
Definiția legală a termenului teren construibil este dată de către același text legal, unde se arată:
"1. teren construibil reprezintă orie teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcții conform legislației în vigoare";
Așa cum s-a arătat anterior, textul legal face trimitere la respectarea normelor de urbanism, respectiv Legea nr. 50/1991, pentru a determina dacă pe un anumit teren se pot edifica construcții.
Pentru lămurirea acestei probleme de drept, în fața instanței de fond s-a depus un certificat de urbanism din care rezultă că terenul în discuție este un teren arabil.
Potrivit dispozițiile legii nr. 50/1991, pe terenurile arabile nu pot fi edificate construcții.
Rezultă deci că terenul în discuție, reprezentând un teren arabil, nu a fost un teren construibil, în sensul dispozițiilor art. 141 alin. 1 lit. f din Codul fiscal, Curtea nu poate reține apărarea formulată de către recurentă în privința caracterului construibil al terenului în discuției, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, prin construcții Legea nr. 50/1991 se referă la construcțiile definitive supuse autorizării și nu la cele demontabile, nesupuse autorizării.
Din această perspectivă, recursul recurentei nu este întemeiat.
Referitor la restul tranzacțiilor imobiliare realizate de reclamanți în intervalul 13 iunie 2008 - 24 iulie 2008, Curtea reține următoarele:
Conform actelor fiscale, în acel interval de timp, reclamanții au înstrăinat un număr de 7 apartamente edificate de către reclamanți pe un teren proprietatea acestora.
Cu privire la calitatea reclamanților de plătitori de T.V.A. ca urmare a perfectării celor 7 contracte de vânzare-cumpărare a celor 7 apartamente construite de către reclamanți cu scopul de revânzare ulterioară, se rețin următoarele:
În drept, textele legale incidente, prevăd următoarele: Art. 127 din Codul fiscal:
"(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile
extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.";
Trebuie menționat că acesta a fost textul actului normativ de la data reținută de către pârâtă ca fiind data la care reclamantul avea obligația de plată a TVA, respectiv iunie-iulie 2008
Textul citat este clar, și menționează determinarea existenței unor consecințe fiscale pentru anumite tranzacții în situația efectuării lor cu caracter de continuitate, indiferent de subiecții acelor acte juridice.
În același sens, în anul 2008, data stabilirii obligațiilor de plată, Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, menționau:
Art. 127 CF- pct.3. NM(1) "In sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. …";
Relevante, în același timp, sunt și dispozițiile art. 128 cod fiscal, unde se arată: "(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.";
Astfel, așa cum s-a menționat anterior, din starea de fapt reținută din analiza materialului probator administrat în principal în fața instanței de fond, reclamanții au realizat un număr semnificativ de tranzacții cu bunuri imobile, într-un interval de timp relativ scurt, bunuri pe care le-a înstrăinat după edificare.
Este de remarcat că reclamanții au obținut venituri ca urmare a unor tranzacții care prin număr, prin sumele obținute, prin regularitatea vânzărilor pot fi încadrate într-o activitate economică și prin depășirea plafonului de scutire aveau obligația de înregistrare ca plătitor de TVA.
În explicitarea dispozițiilor art. 127 al. 2 din codul fiscal, pct. 3 din NM are în vedere și situația vânzărilor de bunuri imobile de către persoanele fizice, și permite identificarea criteriului legal stabilit pentru determinarea nivelului taxabil pentru anumite tranzacții, respectiv că activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Referitor la dreptul de deducere, Curtea reține că acesta nu poate fi analizat în mod direct, și pentru prima oară de către instanța de judecată.
Pentru recunoașterea acestuia trebuie urmată procedura legală, iar eventualul refuz va putea fi atacat apoi la instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 218 al. 2 C.pr.fiscală.
Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii acestor condiții ci au solicitat în mod formal în contestația împotriva obligațiilor fiscale impuse prin deciziile atacate, aplicarea normelor privind dreptul de deducere a TVA, Curtea va considera însă că această cerere a exercitării dreptului de deducere nu poate fi formulată direct în contestația prevăzută la art.205 C.proc.fiscală, aceasta pentru că potrivit art.206 alin.2 C.proc.fiscală, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlu de creanță, ori pentru a fi exercitat dreptul de deducere era necesară îndeplinirea condițiilor de deducere.
În consecință, față de cele menționate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., s-a admis recursul formulat de pârâtă și s-a modifica hotărârea atacată în sensul că s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 141 și
nr. 142, ambele din data de 9 aug. 2010 și deciziile de impunere nr. 16353/1 și 16353/2, ambele din data de_ în privința TVA și penalități aferente tranzacțiilor privind vânzarea terenurilor din intervalul_ -_ .
În temeiul art. 276 C.pr.civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 7.217 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs, reprezentând ½ parte din cheltuielile de judecată realizate (onorarii de avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru)";.
În data de_ contestatorii F. J. și F. T. Eva, în contradictoriu cu D. G. a F. P. C., au formulat o contestație în anulare în temeiul art. 318 urm. Vechiul C.pr.civ., prin care au solicitat anularea Deciziei Civile nr. 4373/_, pronunțata de Curtea de Apel C., rejudecarea recursului cu consecința respingerii recursului si menținerea Sentinței Civile nr. 13757/2012 pronunțata de Tribunalul Cluj ca temeinica si legala.
Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, contestatorii arată istoricul situației de fapt, controlului DGFP C., contestației administrative, judecății în fața instanței de fond și recursului DGFP C., admis parțial de instanța de recurs, prin decizia atacată cu contestație în anulare.
Învederează contestatorii că dezlegarea data prin decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, arătând că instanța de recurs a considerat ca terenul care a făcut obiectul contractului 21/2008 aparținea categoriei de teren arabil si in consecința era scutit de la plata TVA.
Aceasta a fost si concluzia instanței de fond, care pe acest considerent a reținut în mod legal faptul că reclamanții nu puteau deveni plătitori de TVA decât începând cu data de_ .
Aceasta concluzie reiese fara putința de tăgada din documentele depuse la dosar si din concluzia expertului care în Răspunsul la obiecțiunile formulate Ia Raportul de expertiză contabilă judiciară și completarea acestuia (pag. 2) reține că "_ în considerarea faptului că vânzarea terenului arabil conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 84/0_ și vânzarea terenului arabii conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/_ nu intră in calculul plafonului de scutire prevăzut de art. 152 Cod Fiscal, deoarece, vânzarea acestor terenuri arabile este scutită de TVA conform art. 141 alin 2 lit. F Cod Fiscal, și având în vedere tranzacțiile realizate de către reclamanți în luna iunie 2008, prezentate în raportul de expertiză contabilă, aceștia au depășit plafonul de scutire TVA aplicabil în 2008 în valoare de 35.000 Euro, în luna iunie 2008, plafon prevăzut de art. 152 al iun 1 Cod Fiscal, astfel, reclamanții aveau obligația înregistrării ca persoană impozabilă plătitoare de TVA, potrivit art. 153 alin. 1 lit. B_ până Ia data de 10 iulie 2008. _"
In această situație, reclamanții nu aveau obligația colectării TVA aferentă contractului încheiat cu Sas Ovidiu Grigore la data de_ în cotă de soț de
86.242 lei și a contractului teren aferent imobilelor la data de_ în cotă pe soț de 7.260 Iei întrucât aceste tranzacții au fost realizate înainte de data de _
. data de la care înregistrarea reclamanților ca plătitori de TVA se consideră valabilă, atât din punct de vedere al TVA colectată, cât si a TVA de dedus.
Or, instanța de recurs a săvârșit o eroare materiala prin neluarea in considerare a datei la care au fost vândute imobilele (iunie 2008). Astfel, o persoana nu poate datora TVA pentru operațiunile efectuate in chiar luna in care a depășit plafonul de TVA.
Concluzia instanței potrivit căreia reclamanți ar datora TVA începând cu luna iunie 2008, așadar aferent lunii in care au depășit plafonul de TVA nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale, constând in eludarea analizei datei in care au fost vândute imobilele si a celei de la care puteam deveni plătitori de TVA.
In consecința, contestatorii solicită admiterea contestației, anularea Deciziei Civile nr. 4373/_ pronunțata de Curtea de Apel C., rejudecarea recursului cu consecința respingerii recursului si menținerea Sentinței Civile nr. 13757/2012 ca temeinica si legala.
În drept: art. 318 urm. Vechiul C.proc.civ. precum și pe celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cuprinsul prezentei.
Prin întâmpinarea formulată (f. 20), intimata D. G. Regionala a F.
P. C. -N. a solicitat respingerea ca inadmisibila a contestației in anulare formulata împotriva deciziei civile nr. 4373/_ a Curții de Apel C., prin care a fost admis recursul promovat de instituția pârâtă împotriva sentinței civile nr._ pronunțate de Tribunalul Cluj in dosar nr. 8._ prin care a fost admisa cererea formulata de reclamanții F. J. si F. T. Eva împotriva Deciziilor nr.443/2011 si nr.444/2011 emise de instituția noastră si implicit a deciziilor de impunere întocmite de Activitatea de inspecție fiscala.
In opinia intimatei, este evident ca prezenta contestație in anulare nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute in mod expres de dispozițiile legale cu caracter special prevăzute in cuprinsul Codului de procedura civila.
In cuprinsul contestației formulate contestatorii susțin ca soluția pronunțata de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, insa așa cum poate observa onorata instanța in fapt aceștia invoca aspecte care vizează fondului cauzei, nefiind de acord cu privire la modalitatea in care instanța de recurs a soluționat aspectele învederate de instituția pârâtă in cuprinsul memoriului de recurs.
Prin urmare, solicitarea acestora nu se încadrează in nici unul din motivele prevăzute in mod expres in prevederile art. 317-318 din Codul de procedura civila, întrucât, contestația in anulare este o cale de atac extraordinara, de retractare prin intermediul căreia părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești in cazurile limitativ prevăzute de lege, pentru nesocotirea unor norme procedurale si nu pentru o presupusa netemeinicie.
In fapt, contestatorii înlătura fara argumente de fapt si de drept motivele invocate in cuprinsul memoriului de recurs, împărtășite in mod judicios de
instanța de recurs, solicitând practic o rejudecare a fondului cauzei.
Susține pe larg legalitatea și temeinicia deciziei atacate și solicită respingerea contestației in anulare formulata împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs.
Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4373/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._ al aceleiași instanțe, a fost admis recursul declarat de pârâta
D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 13757/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., sentință care a fost modificată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamanților și au fost anulate în parte deciziile nr. 141 și nr. 142, ambele din data de 9 august 2010 și deciziile de impunere nr. 16353/1 și 16353/2, ambele din data de_ în privința TVA și penalităților aferente tranzacțiilor privind vânzarea terenurilor din intervalul_ -_ . Împotriva acestei hotărâri a fost promovată prezenta contestație în anulare.
Potrivit art. 318 alin. 1 teza I C. pr. civ., text pe care contestatorii întemeiază contestația, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Eroarea materială pe care contestatorii o invocă car consta în împrejurarea că instanța de recurs a conchis că pentru restul operațiunilor contestatorii datorează TVA, fără a lua în considerare data la care au vândut imobilele și au depășit plafonul de TVA. Contestatorii contestă concluziile instanței de recurs, pe
care o consideră rezultat al unei erori materiale constând în eludarea analizei datei în care au fost vândute imobilele și a celei de la care puteau deveni plătitori de TVA.
Textul art. 318 alin. 1 teza I C. pr. civ. se referă în mod expres la greșeli materiale, nu la greșeli de judecată, constând în greșita analiză a probelor, greșita stabilire a stării de fapt și greșita aplicare a textelor legale incidente. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi antamate chestiuni de fapt și de drept tranșate de instanța de recurs, chiar dacă ar exista erori în raționament și hotărâre. Obiectul contestației este strict limitat la greșeli materiale, adică cele de scriere, de calcul, de ortografie, de exprimare, ușor de observat, de corijat, greșeli decisive care să fi deturnat rezultatul recursului reprezentat de soluția instanței de recurs.
În speță, contestatorii alegă existența unei greșeli materiale, însă sub această denumire invocă presupuse greșeli de judecată, nefiind de acord cu modalitatea in care instanța de recurs a soluționat aspectele pertinente din recurs și urmărind o nouă judecare în fapt și în drept a recursului, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele de mai sus, în baza art. 319 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorii F. J. și F.
T. EVA împotriva deciziei civile nr. 4373 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
V. G. | A. | A. | M. | S. L. | RUS |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
