Sentința civilă nr. 189/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.189/2013
Ședința publică din data de 11 martie 2013 Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta F. A. DE R. A E. L. (F. A. ) cauza privind și pe pârât D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta F.
A. DE R. A E. L., a chemat în judecată D. G. A F.
P. A J. C., solicitând anularea Deciziei nr. 551/_ emisă de D.
G. a F. P. a județului C., anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-CJ 148/_ și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-CJ 160/_, acte administrative fiscale întocmite de D. G. a F. P. C. - Activitatea de I. Fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, în urma controlului desfășurat la F. A. de către Activitatea de I. Fiscală din cadrul DGFP C., au fost întocmite Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F -CJ 148/_ și Raportul de inspecție fiscală nr. F-CJ 160/_ prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligațiile fiscale suplimentare de plată la bugetul de stat în sumă totală de 966.988 lei ce reprezintă:
-750.158 lei reprezentând TV stabilită suplimentar,
-116.750 lei majorări de întârziere TVA;
-100.080 lei penalități de întârziere;
Controlul fiscal a fost desfășurat la inițiativa sa ca urmare a cererii de rambursare a TVA în sumă de 82.960 lei, formulată prin decontul TVA înregistrat la AFP C. -N. sub nr.349/_ și la DGFP C. sub nr. 1463/_
.
TVA de rambursat, în sumă de 82.960 lei, a fost scăzut din TVA stabilită suplimentar în sumă de 750.158 lei, rezultând TVA de plată în sumă de 667.198 Iei.
Pentru TVA de plata stabilită suplimentar in suma de 667.198 lei au fost calculate dobânzi de intarziere in suma de 116.750 lei calculate pana la data de_ si penalitati de intarziere in procent de 15% in suma de 100.080 lei.
Împotriva acestor acte administrative fiscale a formulat contestație (plângere prealabilă) în temeiul art. 205 și următoarele din 0G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.
Prin Decizia nr. 551/_ emisă de DGFP C. - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor, s-a respins ca neîntemeiată contestați a pentru obligațiile fiscale în sumă de 966.988 lei.
Solicită anularea Deciziei nr. 551/_ a DGFP C. ca fiind netemeinică pentru motivul analizării și soluționării contestației prin interpretarea și aplicarea eronată a legislației fiscale incidente speței.
Prin urmare, contestă în Întregime actele administrative fiscale mai sus menționate care sunt în principal nelegale și în subsidiar netemeinice.
Astfel, invocă nulitatea actelor administrative atacate pentru încălcarea prevederilor arte 104 alin 1 și alin 4 și 5 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum reiese din Raportul de inspecție fiscală, inspecția a fost efectuată pe o perioadă de 1 an și 1 lună, începând în data de_ și finalizându-se în data de_ când au fost încheiate raportul de inspecție fiscală F-CJ 160/_ și decizia de impunere F-CJ 148/_ .
În RIF se menționează că inspecția fiscală a fost suspendată de trei ori, în perioadele:_ -_ ,_ -_ si_ -_ .
În perioada_ -_, inspecția a fost suspendată ca urmare a cererii reclamantei pentru motivul de a pregăti documentele solicitate de echipa de inspecție fiscală.
Celelalte suspendări au avut loc la inițiativa organului fiscal, în baza art.l04 alin 4 din OG nr.92/2003/R și al art.2 lit. a ) și f) din OMFP nr. 14/2010, pentru a efectua controale încrucișate la SC RIR IMPEX SRL și la SC MARANTEC SRL, ultima perioadă de suspendare fiind de peste 9 luni.
Faptul că a stat mai bine de 1 an în verificare fiscală, a afectat activitatea economică întrucât, fiind" în stare de control", s-a ocupat în special de problemele ridicate de organul fiscal și de actele pe care acesta i le-a tot solicitat, în timp ce activitățile curente ale fundației au fost neglijate.
Suspendarea inspecției nu numai că nu a avut la bază "motive justificate" așa cum cere legea, dar a fost nelegală și abuzivă, aceasta ducând la prelungirea nejustificată a controlului fiscal, cu grave prejudicii pentru reclamantă.
Din raportul de inspecție fiscală nu rezultă care a fost rezultatul acestor suspendări, respectiv cum s-au finalizat acele controale încrucișate ce au fost invocate ca temei al suspendării în baza OMFP nr. 14/2010, având în vedere faptul că au fost considerate relevante pentru situația fiscală a societății noastre.
Nu știe cât anume au durat aceste controale încrucișate, prin urmare nu știe dacă durata acestora se suprapune peste perioada de suspendare. De fapt, nici măcar nu știe dacă acestea avut loc într-adevăr sau a fost doar un pretext al echipei de inspecție fiscală pentru a obține timpul necesar în care să facă adrese la Ministerul Finanțelor Publice prin care solicita sprijin și lămuriri în vederea încadrării din punct de vedere juridic a operațiunii economice ce a făcut obiectul controlului, deși, conform Codului fiscal, echipa de inspecție fiscală ar fi trebuit să încadreze operațiunea în funcție de prevederile Codului fiscal și a Normele lui de aplicare și nu în funcție de adresele și punctele de vedere ale organelor ierarhic - superioare.
Având în vedere că în Raportul de inspecție fiscală lipsesc trimiterile la rezultatele controalelor încrucișate, acestea au fost în realitate simple pretexe și nu "motive justificate" și prin urmare, inspecția fiscală putea fi finalizată și în absența acestor controale.
Această prelungire nejustificată și nelegală a duratei inspecției fiscale i-a cauzat grave prejudicii atât prin conturbarea activității societății în această perioadă cât și prin stabilirea de impozite și taxe suplimentare și accesorii aferente al căror cuantum ar fi fost mult mai mic în cazul finalizării inspecției fiscale în termenul legal de 3 luni .
Pe fond, contestă toate sumele stabilite în sarcina societății, atât debitul principal cât și accesoriile aferente.
Astfel, TVA stabilită suplimentar la plată în suma de 750.158 lei, reprezintă diferența stabilită de echipa de inspecție fiscală la TVA colectată, dintre cota TVA de 5% aplicata de reclamantă si cota de 24% aplicata de către organul de control.
Baza impozabilă asupra cărora s-au aplicat cotele de TV A de mai sus (reclamanta cota de 5% iar organul fiscal cota de 24% ) este in suma 3.948.200 lei, conform facturilor emise in baza celor 32 de antecontracte de vânzare- cumpărare încheiate de reclamantă cu persoane fizice al căror obiect il constituia vanzarea de apartamente, cu sau fara garaj sau loc de parcare.
Reclamanta a dobândit de la se RIR Impex SRL, in baza Antecontractului de vanzare-cumparare cu garanție imobiliara din partea unui tert, autentificat sub nr. 1189/_, terenul in suprafața de 1600 mp situat in C. -N., str. Fagului fn, precum si Autorizatia de construire nr. 1889/_ pentru ansamblu de locuințe înșiruite, unifamiliale, care urmau sa fie edificate pe acest teren. Prin antecontract s-a stabilit că terenul va fi achitat cu plata prețului in rate, pe parcursul unui an de zile.
Ulterior, a încheiat 32 de Antecontracte de vanzare-cumparare cu persoane fizice al căror obiect il constituia vanzarea de apartamente, cu sau fara garaj sau loc de parcare. F. A. a vândut toate locuințele din constructie, pe măsura realizării acestora. Dupa ce s-au vândut toate locuințele și a dotat constructia cu toate utilitățile necesare, reclamanta a predat locuințele cumpărătorilor, moment în care s-a întocmit câte un proces-verbal de recepție a locuinței cu fiecare cumpărător. O parte din cumpărători s-au mutat imediat în locuințele predate.
Din cauza costurilor mari cu montarea utilităților la apartamente ( apa, electricitate, gaz) A. nu a mai avut bani sa achite ultima rată la teren, în sumă de 58.806,73 Eur, existând pericolul ca, în baza clauzelor contractuale din Antecontractului de vanzare-cumparare nr. 11891_, A. să piardă terenul
(cu toată construcția edificată pe el), iar cumpărătorii să-și piardă locuințele.
Pentru a evita acest lucru, s-a hotărât ca ultima rată la teren să o achite cumpărătorii, aceștia urmând să facă și amenajările exterioare construcției, iar intabularea apartamentelor să se facă direct pe ei, în acest sens urmând a se încheia un contract de cesiune.
La data de_ s-a incheiat Contractul de cesiune a antecontractului 1189/_, autentificat sub nr. 4831/_, intre F. A. in calitate de cedenta, se RIR Impex SRL in calitate de promitenta vanzatoare si persoane fizice in calitate de cesionari.
În urma perfectării acestui contract, cesionarii s-au obligat să achite proprietarului terenului diferența de pret pentru teren in suma de 58.806,73 EUR si sa finalizeze toate operațiunile necesare intabularii construcției cu respectarea antecontractelor de vanzare cumparare incheiate. Prin contractul de cesiune s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului si s-a cesionat dreptul asupra autorizației de construire. A. -ul a cedat dreptul de proprietate asupra imobilului de locuințe către cumpărătorii de apartamente, fiecaruia revenindu-i locuința pe care a cumpărat-o prin antecontract, iar SC RIR IMPEX SRL a vândut terenul direct cumpărătorilor de1ocuințe.
La data încheierii contractului de cesiune, construcția era dotată cu toate utilitatile necesare, apartamentele erau locuibile și o parte din cumpărători erau deja mutati efectiv in locuințele contractate.
Întrucât prin operațiunile economice mai sus descrise a livrat persoanelor fizice contractante apartamente cu destinația de locuințe și erau depuse inclusiv declarațiile pe proprie răspundere cumpărătorilor cerute de lege (pct. 23 alin 10 din HG 44/2004 ) ca o condiție a politicii sociale, a considerat ca erau îndeplinite conditiile legale pentru aplicarea cotei reduse de TVA, si anume 5%, în conformitate cu prevederile art.140 al.(2 ind.l) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct.23, al.(7)-(11) din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice date in aplicarea art.140 al.(2) si al.(2 ind.1) din Codul fiscal.
Deși în această perioadă am făcut obiectul mai multor controale fiscale pe linie de TVA, ocazii cu care a prezentat documentele fiscale (facturile) și contabile
(deconturile de TVA) în care se evidenția faptul că a aplicat cota redusă de 5% de TVA, niciuna din echipele fiscale anterioare nu i-au recalculat cota de TVA la 24% ci, dimpotrivă, au apreciat că în mod corect am aplicat cota de 5% deoarece erau îndeplinite condițiile impuse de lege și, de fiecare dată, au dispus rambursarea de TV A solicitată de reclamantă.
Însă, prin Raportul de inspecție fiscala nr. F-CJ 160/_, pe baza caruia s-a emis Decizia de impunere nr.F-CJ 148/_, echipa de control a ajuns la o concluzie diferită de cea a echipelor anterioare și a apreciat că avea obligația colectării TVA in cota de 24 % aferente celor 32 de Antecontracte de vanzare - cumparare încheiate cu persoanele fizice, considerând că nu reprezintă livrări de bunuri - locuințe pentru care se aplică cota redusa de 5%, conform prevederilor art.140 alin (2 ind. 1) lit.c din Codul Fiscal, ci reprezintă prestări de servicii, conform art. 129 din Codul Fiscal pentru care se aplica cota de TVA de 24% .
Pentru a-și justifica și motiva această recalificare a operațiunii economice ce a avut loc (din vânzare de locuințe în prestare de servicii) organul de control a procedat la interpretarea Contractului de cesiune din data de_, stabilind, împotriva intenției părților contractante și a scopul urmărit de acestea prin perfectarea contractului, că, prin acest contract "se modifică" și "condițiile contractuale din Antecontractele de vanzare-cumparare încheiate intre F. A. in calitate de vanzator si persoanele fizice in calitate de cumpărători care aveau ca obiect vanzarea de apartamente."
După stabilirea acestor "modificări", operate de organul fiscal asupra clauzelor contractuale dintre reclamantă și persoanele fizice contractante, echipa de inspecție fiscală merge mai departe în recalificarea contractelor și stabilește că persoanele fizice devin ""proprietari ai unor constructii si lucrări de constructii executa te pana la data de_ " si "nu proprietari ai unor locuințe ca parte a politicii sociale" deoarece ""perfectarea acestui act s-a efectuat înainte de încheierea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. "
În esență, speța supusa analizării și soluționării instanței constă în a se stabili dacă, pentru apartamentele vândute de reclamantă erau indeplinite condițiile impuse de lege pentru aplicarea cotei reduse de 5% TVA, in condițiile in care, la momentul vanzarii, apartamentele erau locuibile ca atare, fiind predate și recepționate de cumpărători, chiar dacă, din cauza faptului că mai trebuiau făcute lucrări de amenajare exterioară, nu era efectuată încă recepția finală a constructiei cu participarea reprezentantului administrației publice locale si, ca urmare, nici dreptul de proprietate nu era încă înscris in cartea funciara.
Echipa de inspecție fiscală a analizat și a verificat îndeplinirea condițiilor de mai sus și, pentru că a constatat îndeplinirea lor, a trecut la verificarea altor
condiții, neprevăzute în legea fiscală aplicabilă speței, ci în alte legi, nefiscale, care reglementează cu totul alte domenii: Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii cu modificările si completările ulterioare,
Anexa 5 la HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de constructii si instalatii aferente acestora, Legea nr.7/1996- Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare.
Prin aceasta, organul fiscal, în loc să simplifice interpretarea legislației fiscale, a complicat-o prin includerea unor prevederi legale la care codul fiscal nu face nicio referire și nici vreo trimitere, aceste legi nefiind acte normative date în aplicarea acestuia.
Prin aceasta, organul fiscal a făcut abstracție de prevederile art. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Concluzia organului fiscal are la bază o interpretare și aplicare eronată a textelor legale incidente precum și confuzia asupra unor noțiuni juridice.
Contractul de cesiune prevede transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de locuințe in favoarea foștilor promitenti-cumparatori, deveniți - prin contractul de cesiune - cumpărători.
De altfel, în contractul de cesiune, se precizeaza expres ca se respecta in integralitate Antecontractele de vanzare-cumparare încheiate de reclamantă cu fiecare dintre cumpărători si ca fiecare va dobândi un drept de proprietate asupra apartamentului promis lui spre vanzare (si nu asupra unor lucrări de construcție sau asupra construcției in întregime, așa cum a apreciat organul de control).
2). Prevederile art. 37 al.(2) și ale art. 37 al.(5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii invocate și aplicate de oragnul fiscal nu au nicio relevantă din punct de vedere fiscal, nici cu privire la calificarea unei construcții ca fiind locuintă locuibilă ca atare și cu atât mai puțin din punct de vedere al aplicării cotelor de TVA.
Chiar dacă în cazul nostru nu s-a efectuat "recepția la terminarea lucrărilor cu participarea reprezentantului administrației publice" așa cum cere art. 37 alin (2), și ca urmare, construcția "nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară" conform art. 37 alin (5) din Lege, asta nu înseamnă că, la data cesiunii, nu s-a transmis, în favoarea cesionarilor (promitenților cumpărători), dreptul de proprietate asupra apartamentelor antecontractate și achitate integral.
Transmiterea dreptului de proprietate asupra locuințelor nu este condiționată de "recepția la terminarea lucrărilor cu participarea reprezentantului administrației publice" și nici nu operează ca urmare a "încheierii Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor", așa cum eronat a interpretat echipa de inspecție.
Reclamanta a încheiat proces-verbal de recepție a locuinței cu fiecare cumpărător.
Contrar opiniei organului fiscal, recepția la terminarea lucrărilor poate fi efectuată și asupra unei părti din constructie, independentă, care poate fi utilizată separat, în conformitate cu pct. 2 din Anexa 5 a HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de constructii si instalatii aferente acestora.
Niciunul din procesele verbale de recepție lucrări la care a făcut referire mai sus, fie că este cel pe care-l pretinde organul fiscal, fie că sunt cele pe care le-a încheiat reclamanta, nu este un act juridic translativ de proprietate, dreptul de proprietate transmițându-se prin contractul de cesiune.
Prevederile pct.6 din Anexa 5 la HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de constructii si instalatii aferente
acestora, invocate de organul fiscal nu au nici ele vreo relevanță din punct de vedere fiscal, nici vreo legătură cu calificarea unei construcții ca fiind locuintă locuibilă ca atare și prin urmare, nu prezintă relevantă din punct de vedere al aplicării cotelor de TVA.
În opinia reclamantei, organul fiscal confundă sintagma de "poartă denumirea generică de proprietar" cu sintagma de "are calitatea de proprietar" ajungând la concluzia greșită că, doar prin încheiere a procesului-verbal de recepție de la terminarea lucrărilor, investitorul dobândește și calitatea de proprietar iar, în cazul în care acest proces verbal de recepție nu ar fi încheiat, eventualii subdobânditori ai construcției nu pot deveni proprietari.
În opinia organului fiscal, un contract de cesiune autentic este complet lipsit de valoare juridică și nu poate transmite dreptul de proprietate asupra construcției în lipsa procesului-verbal de recepție de la terminarea lucrărilor.
Însă, din coroborarea pct. 6 cu pct. 2 din Anexa 5 la HG nr. 273/1994, rezultă faptul că investitorul poartă denumirea generică de "proprietar" și după efectuarea recepției unei părți din construcție, independentă, care poate fi utilizată separat.
Vizavi de alt articolul invocat de organul fiscal, si anume art. 55 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, nici acesta nu are vreo o legătură cu Codul fiscal din punct de vedere al aplicării cotei de 5% TV A sau cu calificarea vreunei constructii ca locuința locuibilă ca atare, ci reglementează modalitatea de înscriere in cartea funciara a constructiilor.
Faptul că legea permite ca dreptul de proprietate asupra construcțiilor să poată fi înscris în cartea funciară și pe baza unui "procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale" nu înseamnă că doar acesta reprezintă singurul act prin care se poate înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcțiilor, sau că, în lipsa lui, dreptul de proprietate nu există.
Chiar textul legii permite ca dreptul de proprietate asupra construcțiilor să poată fi înscris și în baza altor documente: a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, a unei documentații cadastrale.
Însă, dacă art. 55 din Legea nr.7/1996 permite înscrierea dreptului de proprietate în baza acestor documente nu înseamnă că și condiționează dobândirea dreptului de proprietate de aceste documente și, cu atât mai puțin, nu condiționează transmiterea dreptului de proprietate în funcție de acestea.
In speță, transferul dreptului de proprietate asupra construcției a avut loc prin contractul de cesiune și acest fapt s-a realizat chiar dacă dreptul de proprietate asupra construcției nu a fost înscris în cartea funciară în baza procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale.
Intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor vizeaza chestiuni de opozabilitate a vanzarii-cumpararii, nu transferul dreptului de proprietate (sau transferul dreptului de a dispune ca un proprietar cerut de Codul fiscal), transfer care opereaza exclusiv prin actul autentic notarial (Adresa nr. 570/_ conținând răspunsul Notarului public dr.Ionuț-Florin Popa, cu privire la transferul dreptului de proprietate prin contractul de cesiune - anexată).
Niciunul din textele legale invocate de organul fiscal și citate mai sus nu precizeaza ca o construcție este recunoscută ca fiind locuință in funcție de efectuarea recepției cu reprezentantul administrației publice sau în funcție de intabularea ei în cartea funciară.
În realitate, adevărul fiscal este foarte simplu: dacă prin operațiunea economico-juridică respectivă a avut loc livrarea unei locuințe care, la data vânzării poate fi locuită ca atare, se aplică cota redusă de 5%.
În cele de mai sus, raportându-se la situația de fapt, actele depuse la dosar și, mai ales, la textele legale fiscale incidente, a demonstrat că a livrat
locuințe, care, la data cesiunii, puteau fi locuite ca atare.
Referitor la punctul de vedere al MFP - D. de legislație in domeniul TVA (adresa nr. 114/_ ) :
În cuprinsul deciziei de impunere ( pag. 4), a Raportului de inspecție fiscală (pag 4) precum și în cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației (pag 3 și pag 7), se face trimitere la " punctul de vedere exprimat de MF.P. - D. de legislație in domeniul TVA, cu privire la aplicarea cotei reduse de TVA sau a cotei normale de TVA, pentru cele 32 de antecontracte incheiate cu persoanele fizice privind livrarea de constructii (dupa data încheierii contractului de cesiune) ".
Organul de inspecție fiscală a solicitat MFP acest "punct de vedere", în timpul controlului fiscal, prin adresa nr. 1463/_ .
Justificarea formală a acestei solicitări constă "in vederea clarificării situatiei de fapt", ceea ce nu corespunde adevărului, întrucât, în realitate, organul fiscal a solicitat lămuriri, îndrumare și sprijin pentru încadrarea juridică a speței.
De altfel, prin răspunsul prealabil dat în adresa nr. 1791/_, chiar MFP-D. de legislație in domeniul TV A menționează: "încadrarea din punct de vedere juridic a operațiunii în baza Contractului de cesiune a antecontractului de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară din partea unui terț autentificat sub nr. 1189/_ de BNP Popa Ionuț-Florin, respectiv dacă aceasta reprezintă o livrare de locuințe sau o predare de lucrări de construcții într-un anumit stadiu, aceasta nu este o problemă de legislatie TVA, ci de natură juridică ... "
În punctul de vedere al MFP dat prin adresa nr. 114/11.01.2012 se specifică că acesta "privește încadrarea din punct de vedere juridic a operațiunii desfășurate", că "aceasta nu este o problemă de legislatie în domeniul TVA, ci de natură juridică " și constituie o "Opinie legală cu privire la natura operațiunilor desfășurate" .
După primirea" punctului de vedere al MFP", organul de control a încheiat decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală în baza acestui " punct de vedere", iar ulterior, organul de soluționare a contestației a soluționat în contestația reclamantei, în funcție de același "punct de vedere", fapt menționat în mod expres în actele administrative atacate.
Întocmirea actelor administrative atacate în baza "punctului de vedere al MFP- D. de legislație in domeniul TVA", precum și soluționarea contestației în baza aceluiași "punct de vedere", sunt nelegale și abuzive.
"punctul de vedere" exprimat de MFP- D. de legislație in domeniul TVA este o simplă opinie, neavând caracterul unui act administrativ și permițând organului de control să țină sau nu cont de el, fapt menționat chiar în cuprinsul acestui act (pag 12), când se precizează natura "punctului de vedere".
Deși MFP- D. de legislație in domeniul TVA nu a impus aplicarea în speță a punctului său de vedere, chiar subliniind de mai multe ori că acesta este doar o opinie, organul fiscal a incadrat speța exclusiv în coordonatele acestui "punct de vedere", făcând abstracție de prevederile legale incidente și adăugând la lege.
Aplicând în speță" punctul de vedere" al MFP, care în loc să simplifice interpretarea legii fiscale a complicat-o și mai mult, făcând-o de neînțeles, organul fiscal a pus-o într-o situație de inferioritate, procedând la interpretarea
legii în defavoarea sa ( deci în defavoarea celui care se obligă) deși, principial, era ca o dispoziție legală care lasă loc de interpretare să fie interpretată în favoarea contribuabilului.
Atunci când reclamanta a luat hotărârea fiscală să aplice cota redusă de TVA, s-a raportat strict la actele normative incidente, fără să apeleze la un "interpret specializat" așa cum a făcut organul fiscal atunci când s-a adresat MFP- D. de legislație in domeniul TVA.
Dacă legea nu este suficient de clară încât a pus probleme de interpretare și aplicare chiar organului fiscal (care este un organ specializat), determinându-l să apeleze la un organ ierarhic superior ultraspecializat, acest aspect ar fi trebuit să determine echipa de inspecție fiscală și organul de soluționare a contestației să adopte soluția legală raportându-se doar la lege și numai la ea pentru că reclamanta ca orice alt contribuabil avea acces doar la lege, și nu putea apela la un organ ultraspecializat în legislație de TVA, care să îi interpreteze legea ori de câte ori aceasta este lacunară sau lasă loc de interpretare.
Prin întâmpinare, D. G. a F. P. a J. C.
a solicitat respingerea actiunii in contencios administrativ fiscal cu consecinta mentinerii in totalitate, ca fiind temeinice si legale, a Deciziei nr.551/_ privind solutionarea contestatiei administrative, si implicit a Deciziei de impunere nr.F- CJ 148/_ si a Raportului de I. Fiscala nr.F-CJ 160/_ .
În motivare, arată că în primul rand, in ceea ce priveste durata inspectiei fiscale asa cum rezulta din Raportul de inspectie fiscala nr.F-CJ 160/_ durata inspectiei fiscale nu a depasit 3 luni intrucat inspectia fiscala a inceput in data de_ insa a fost suspendata pe perioadele_ -_ ,_ -_ si_ -_ si s-a finalizat, sa respinga acest petit ca nefondat. Totodata, reclamanta nu indica temeiul de drept care prevede ca incalcarea prevederilor invocate de reclamanta se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
In speta, nu se pune problema, asa cum concluzioneaza in mod gresit reclamanta, de nerespectarea unei proceduri legale care ar atrage anularea ulterioara a actelor administrativ fiscale incheiate de organele de inspectie fiscala. Asa cum rezulta din actele depuse in probatiune de reclamanta masura suspendarii inspectiei fiscale in perioadele_ -_ ,_ -_ si _
-_ a fost adusa la conostiinta reclamantei la sediul social declarat, situatie in care nu se poate vorbii de vreo eroare de procedura.
Oricum din cuprinsul prevederilor legale mai sus citate rezulta fara putinta de tagada faptul ca anularea actelor care nu este expres prevazuta de lege este o sanctiune care intervine in mod exceptional numai in situatia in care vatamarea nu poate fi inlaturata in alt mod.
Fata de cele mai sus aratate, invoca inadmisibilitatea acestui petit intrucat criticile vazand durata inspectiei fiscale nu au fost invocate pe calea contestatiei administrative si, prin urmare, nu au fost analizate de organul de solutionare al contestatiei administrative.
In al doilea rand, in ceea ce priveste motivele de nelegalitate vizand suspendarea inspectiei fiscale, pe de-o parte actele administrative prin care s-a dispus suspendarea nu au fost atacate iar, pe de alta parte aceste critici nu au fost formulate pe calea contestatiei administrative.
Conform normelor legale incidente, respectiv art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 218 alin (2) Codul de procedură fiscală, doar decizia pronuntată de organul fiscal în procedura administrativă prealabilă de soluționare a contestatiei (respectiv Decizia nr.551/_ privind solutionarea contestatiei administrative) poate fi atacată în instanță deoarece formularea unei acțiuni direct împotriva deciziei de impunere este inadmisibilă. In acest sens, Decizia de
impunere nr. F-CJ nr.148/_ se poate desfiinta numai in masura in care se va desfiinta Decizia nr.551/_ privind solutionarea contestatiei administrative.
Pe cale de consecintă, obiectul actiunii în contencios administrativ fiscal nu poate fi altul decât cel care se circumscrie motivelor invocate și pe calea contestatiei administrative deoarece instanta este chemată să cenzureze decizia dată de organul administrativ după soluționarea procedurii prealabile.
Art.206 Cod procedură fiscală se referă la forma și conținutul contestației arătând că aceasta trebuie să cuprindă motivele de drept și de fapt pe care se Întemeiază aceasta și pe care organul de soluționare trebuie să le analizeze și asupra cărora trebuie să se pronunțe prin decizia emisă în urma soluționării contestatiei. Decizia de solutionare a contestatiei este supusă controlului judiciar dar numai în masura și în limitele în care aceasta a fost emisă, respectiv pentru motivele și în limitele în care petentul a investit organul fiscal de solutionare a contestatiei.
În conformitate cu art.213 alin (1) Cod procedură fiscală, în soluționarea contestației, "organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestatiei se face în raport de sustinerile părtilor, de dispozitiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face în
"limitele sesizării".
Este inadmisibilă extinderea de catre reclamanta a contestației în procedura judiciară, prin invocarea altor motive de nelegalitate decat cele ridicate pe calea plangerii prealabile, în condițiile în care aceste motive nu au fost analizate in procedura prealabila administrativa.
In speta, desi i s-a adus la cunostinta masura suspendarii inspectiei fiscale, reclamanta nu a depus nici un script din cuprinsul careia sa rezulte ca nu este de acord cu aceasta masura, solicitand reluarea inspectiei fiscale. De altfel, aceasta masura fiind luata de catre organele cu atributii de control fiscal, nu poate fi apreciata ca avand o natura civila.
Potrivit art. 209 alin.2 si alin.3 din Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, reclamanta daca se considera nemultumita respectiv, prejudiciata de prelungirea perioade in care se deruleaza inspectia fiscala, avea posibilitatea sa exercite o cale procedurala legala. Potrivit acestui text legal, care se aplica cu prioritate in baza principiului general de drept "specialia generalibus derogant";, contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente.
Contestațiile formulate de cei care se consideră lezați de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluționează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act."
In plus, criticile vazand suspendarea inspectiei fiscale sunt nefondate. Suspendarea inspectiei fiscale s-a facut cu respectarea prevederilor lega le in materie. In acest sens, anexexează punctul de vedere al echipei de inspectie fiscala exprimat prin adresa nr.2183/1/_, adresa care face parte integranta din prezenta intampinare.
Asa cum a mentionat anterior nu a efectuat nici un demers care sa formeze convingerea ca i-a fost cauzat vreun prejudiciu.
Nici atunci cand incearca sa individualizeze (identifice) prejudiciul cauzat reclamanta nu reuseste sa prezinte o justificare cel putin plauzibila intrucat, nici un element nu i-a format convingerea ca in situatia in care controlul fiscal s-ar fi efectuat intr-o perioada mai scurta de timp obligatiile fiscale stabilite in mod suplimentar ar fi fost intr-un cuantum mai redus.
Situatia este similara si in privinta accesoriilor aferente debitelor stabilite in mod suplimentar intrucat, acestea sunt datorate in conformitate cu prevederile legale de natura fiscala, atat retroactiv de la momentul stabilirii debitului suplimentar, cat si ulterior incheirii actelor de control (titlurilor de creanta care devin titluri executori).
Menționează că potrivit prevederilor art.119-120 din Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare din cuprinsul carora rezulta faptul ca numai in cazul amenzilor nu se datoreaza accesori, regula generala fiind calcularea accesoriilor pentru fiecare zi de intarziere, pana la data platii efective.
De altfel, este de notorietate imprejurarea potrivit careia impozitele si taxele datorate bugetului general consolidat sunt purtatoare de accesorii, acestea curgand prin efectul legii pana la momentul platii.
Suspendarea controlului fiscal nu poate fi apreciat ca un aspect de nelegalitate, prejudiciabil pentru societatea verificata intrucat, in speta, aceasta masura fiind intreprinsa in conformitate cu prevederile lega le care o reglementeaza, fiind absolut necesara.
Pentru obținerea de informații suplimentare care au avut scop stabilirea cu certitudine faptelor constatate, cu consecința determinării unor obligații fiscale corecte în sarcina societății.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei privind soluționarea contestației.
A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă documentația care a stat atât la baza emiterii deciziei de impunere, cât și la baza deciziei de soluționare a contestației.
Analizând ansamblul materialului probator prin prisma susținerilor părților, precum și a dispozițiilor legale relevante, instanța reține următoarele:
S itu aț ia de f ap t
La data de_, reclamanta a încheiat cu SC RIR Impex SRL antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1189/_ de BNP Popa Ionuț - Florin, având ca obiect un teren cu suprafața de 1600 mp în C. -
, str. Fagului, f.n., jud. C. . Părțile au recunoscut drept cauză a încheierii acestui antecontract existența autorizației de construire nr.1889/_, emisă de Primarul municipiului C. - N., pentru construirea unui ansamblu de case înșiruite pe terenul respectiv. Prețul antecontractului urma a fi achitat în rate, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul acestui antecontract, precum și al autorizației de construire, reclamanta a demarat construirea unor apartamente cu/fără loc de parcare/garaj, încheind 32 de antecontracte de vânzare - cumpărare cu persoane fizice având ca obiect aceste apartamente și colectând TVA în cotă de 19%.
Întrucât nu a mai dispus de fonduri pentru a achita ratele în temeiul antecontractului nr.1189/_, reclamanta a încheiat cu SC RIR Impex SRL și cu persoanele fizice menționate contractul de cesiune a acestui antecontract, autentificat sub nr.4831/_ la același birou notarial. Potrivit art.II din acest act, reclamanta a cedat persoanelor fizice dreptul de a cumpăra imobilul teren cu suprafața totală de 1600 mp, precum și dreptul asupra autorizației de construire nr.1889/_, emisă de Primarul municipiului C. - N., împreună cu drepturile și obligațiile ce decurg din această autorizație. De asemenea, s-a mai prevăzut faptul că lucrările și construcțiile executate până la
momentul semnării contractului trec în patrimoniul cesionarilor prin semnarea unui proces - verbal de predare - primire, urmând ca cesionarii să finalizeze pe cheltuiala proprie aceste construcții și lucrări. În aceeași zi, s-a încheiat și procesul - verbal de predare - primire între reclamantă și persoanele fizice, acestea din urmă preluând construcțiile și lucrările astfel cum erau executate la acel moment, fiind consemnate și lucrările interioare/exterioare rămase de executat. Astfel cum recunoaște și reclamanta, nu fusese efectuată o recepție la terminarea lucrărilor în sensul legislației referitoare la construcții, ci a fost încheiat un proces - verbal de predare - primire între reclamantă și familiile beneficiare.
Pârâta a efectuat la reclamantă o inspecție fiscală parțială având ca obiect rambursarea TVA pentru perioada_ -_, constatând că reclamanta nu a transferat dreptul de proprietate asupra celor 32 de apartamente, astfel că reclamanta nu putea beneficia de prevederile art.140 alin.2¹ din Codul fiscal referitoare la aplicarea cotei reduse de TVA pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale. Prin urmare, a emis Decizia de impunere nr.F-CJ148/_ pentru suma de 667.198 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar, precum și 116.750 lei - dobânzi de întârziere și 100.080 lei - penalități de întârziere.
Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr.551/_ emisă de DGFP C. .
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de organul fiscal și prezentată în paragrafele precedente nu a fost contestată de reclamantă, ceea ce se contestă fiind legalitatea duratei inspecției fiscale, precum și modalitatea de interpretare și aplicare în speță a prevederilor legale incidente, în sensul că operațiunile juridice realizate se înscriu în categoria livrărilor de locuințe ca parte a politicii sociale și, deci, beneficiază de cota redusă de TVA.
Criticile reclamantei
Aspecte procedurale
Cu prioritate, reclamanta a invocat nulitatea actelor administrative atacate pentru termenului prevăzut de art.104 C.proc.fiscală.
Analizând conținutul înscrisului aflat la filele 24 - 25, curtea remarcă faptul că acest motiv nu a făcut obiectul contestației administrativ - fiscale întemeiate pe dispozițiile art.205 și următoarele C.proc.fiscală, o veritabilă cale administrativă de atac împotriva deciziei de impunere și nu poate fi analizat, omisso medio, de instanța de judecată în cadrul contestației împotriva deciziei de soluționare nr.551/2012.
Suplimentar, curtea observă că legea nu sancționează cu nulitatea actul îndeplinit cu depășirea termenului prevăzut de art.104 C.proc.fiscală; motivele de nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări aduse contribuabilului prin actul emis sunt prevăzute limitativ de art.46 C.proc.fiscală, orice alt motiv fiind condiționat de dovedirea unei vătămări aduse contribuabilului prin emiterea cu întârziere a actului. Or, în speță, reclamanta nu a probat o vătămare cauzată de emiterea deciziei de impunere cu depășirea termenului legal, care, de altfel, a fost instituit doar pentru imprimarea unui caracter de celeritate inspecției fiscale.
2.Greș ita apl ic are a d ispoz iț iilor ar t. 140 alin.2¹ Cod fiscal
Principalul argument al reclamantei este faptul că, prin contractul de cesiune, a cedat dreptul de proprietate asupra apartamentelor, fiecărui cumpărător persoană fizică revenindu-i locuința achiziționată prin antecontract,
apartamentele fiind locuibile și o parte din cumpărători fiind deja mutați. Reclamanta mai contestă și modul în care organul fiscal a invocat texte legale nefiscale la care Codul fiscal nu face nicio trimitere.
În primul rând, curtea observă că, potrivit legislației fiscale în vigoare la acel moment, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul legii fiscale, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:
c) livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 m², exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 m², inclusiv amprenta la sol a locuinței, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăși suprafața de 250 m², inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv:
în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deținut și să nu dețină nicio locuință în proprietate pe care au achiziționat-o cu cota de 5%;
în cazul familiilor, soțul sau soția să nu fi deținut și să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5% - art.140 alin.2¹ Cod fiscal.
În aplicarea acestui text legal s-au aprobat normele metodologice cuprinse în HG 44/2004, care prevăd la pct.23 faptul că: (7) Cota redusă de taxă de 5% prevăzută la art. 140 alin. (2^1) din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea, astfel cum este definită la art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, a locuințelor ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca și un proprietar de bunurile prevăzute la art. 140 alin. (2^1) lit. a) - d) din Codul fiscal.
De asemenea, potrivit art.128 alin.1 Cod fiscal, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.
Prin urmare, pornind de la situația de fapt stabilită, se impune ca instanța să califice juridic operațiunea efectuată de reclamantă (cesiunea) ca fiind o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în funcție de aceasta urmând a se stabili cota de TVA aplicabilă.
Curtea are în vedere, în primul rând, faptul că cele 32 de acte încheiate de reclamantă cu persoanele fizice sunt antecontracte de vânzare - cumpărare, netranslative, deci, de proprietate. Același regim juridic îl are și antecontractul de vânzare - cumpărare nr.1189/2009, având ca obiect terenul pe care urmau a se construi locuințele și care a fost cesionat promitenților - cumpărători persoane fizice. Ceea ce susține reclamanta este că, la data semnării acestei cesiuni, a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentelor în stadiul în
care se găseau la acel moment, cu consecința că a efectuat, astfel, o livrare de bunuri.
Pentru o calificare corectă, curtea va pleca de la definiția legală a livrării de bunuri - aceasta reprezentând transferul dreptului de a dispune de aceste bunuri ca și un proprietar (art.128 alin.1 Cod fiscal). În concret, bunurile cu privire la care s-ar putea dispune sunt construcții efectuate în temeiul unei autorizații de construire emise pe numele unui terț și nefinalizate în sensul legii, astfel că, incontestabil, pentru a putea stabili momentul la care persoana beneficiară dobândește toate prerogativele unui proprietar, curtea trebuie să se raporteze la dispozițiile de drept material aplicabile construcțiilor - respectiv la Legea 50/1991 și la HG 273/1994, astfel cum a făcut și organul fiscal. Procedând astfel, nu se apelează la un cadru normativ străin speței, ci, dimpotrivă, se completează dispozițiile fiscale generale cu acte normative speciale, specifice materiei în discuție.
Astfel, potrivit antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat cu proprietarul terenului, SC RIR Impex SRL, reclamanta a dobândit drepturile de creanță constând în execuția lucrărilor de construcții prevăzute în autorizația de construire, valorificarea construcției astfel realizate, precum și încheierea de antecontracte de vânzare - cumpărare cu terțe persoane asupra apartamentelor ce urmau a fi construite.
În conformitate cu prevederile art.37 alin.2 și 5 din Legea 50/1991, lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate daca s-au realizat toate elementele prevăzute in autorizație si daca s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv in situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire. Construcțiile care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate in cartea funciară. De asemenea, potrivit pct.6 al Anexei 5 la HG 273/1994, după încheierea procesului-verbal de recepție de la terminarea lucrărilor (care, conform pct.2, este recepția efectuată la terminarea completă a lucrărilor unui obiect sau unei părți din construcție, independentă, care poate fi utilizată separat), investitorul poartă denumirea generică de proprietar.
Din analiza coroborată a acestor texte legale, și prin raportare la faptul că nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea recepții la terminarea lucrărilor, curtea apreciază că reclamanta nu dispunea, la data încheierii contractului de cesiune nr.4831/_, de prerogativele unui proprietar asupra construcțiilor respective, iar acestea nu erau considerate locuințe (nefiind finalizate, în sensul legii), pentru ca operațiunea respectivă să fie considerată o livrare de locuințe în sensul Codului fiscal, ci, astfel cum a reținut și organul fiscal, a cedat simplele drepturi de creanță, astfel cum erau materializate la acel moment, pe care le dobândise, la rândul său, de la SC RIR Impex SRL, proprietara terenului și titulara autorizației de construire.
Nu poate fi reținut argumentul reclamantei în sensul că un asemenea proces - verbal exista, referindu-se la cel încheiat cu persoanele fizice cu ocazia cesiunii, întrucât legea impune ca recepția să fie efectuată cu respectarea anumitor condiții și cu participarea unor anumite persoane, fapt care nu a fost dovedit în speță.
Din această perspectivă, nu prezintă relevanță faptul că s-a prevăzut în contractul de cesiune faptul că persoanele fizice dobândesc un drept de
proprietate asupra apartamentului promis spre vânzare, întrucât reclamanta nu putea dispune de un drept pe care nu îl avea (dreptul de proprietate asupra apartamentelor), singurul dreptul pe care îl avea, la rândul său, și pe care le putea transfera fiind dreptul de creanță. De asemenea, sunt irelevante precizările pe care notarul public le face cu privire la natura juridică a actului de cesiune (atribuțiile sale legale limitându-se la a autentifica înscrisurile ce i-au fost prezentate), curtea reiterând că, raportat la situația de fapt reținută și la cadrul legal aplicabil, prin actul de cesiune reclamanta nu a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentelor, neputând transmite mai multe drepturi decât avea, astfel cum s-a reținut anterior. Invocarea art.1295 C.civ. 1864 nu înlătură această concluzie, ci, dimpotrivă, o susține, fiind necesar ca, la momentul transferului dreptului de proprietate, vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția ca să se fi realizat un transfer al dreptului de a dispune ca și un proprietar de bunurile livrate, nu este aplicabilă cota redusă de 5% prevăzută de art.140 alin.2¹ Cod fiscal, indiferent că ar fi întrunite restul cerințelor din acest text legal referitoare la suprafața utilă a locuințelor, la valoarea acestora, la faptul că erau locuibile, etc.
În ceea ce privește susținerea reclamantei conform căreia comportamentul organului fiscal a fost contradictoriu, întrucât anterior constatase îndeplinite condițiile legale, curtea observă că este vorba de momente în timp situate anterior, respectiv ulterior încheierii contractului de cesiune, situațiile de fapt analizate fiind diferite (existau elemente care conduceau la concluzia că urmau a se livra locuințe, nu construcții nefinalizate). Oricum, instanța nu se poate raporta la modul în care organul fiscal a procedat anterior sau în cazul altor contribuabili, ci este ținută a se pronunța în limitele sesizării sale, cu referire la cadrul legal pe care îl apreciază ca fiind aplicabil.
În concluzie, curtea reține că organul fiscal a considerat, în mod legal și temeinic, că reclamanta nu a efectuat livrări de locuințe ca parte a politicii sociale în sensul art.140 alin.2¹ Cod fiscal pentru a putea beneficia de cota redusă de TVA de 5%, ci a prestat servicii către persoanele fizice respective, cota de TVA aplicabilă în speță fiind cea standard, de 24%, motiv pentru care a procedat la recalcularea TVA colectată, împreună cu dobânzile și penalitățile aferente.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F.
A. DE R. A E. L. (F. A. ), cu sediul în C. -N., P. T.
C., nr.11, apartamentul 4, jud. C., împotriva pârâtei D. G. A F.
P. A J. C., cu sediul în C. -N., P. A. I., nr.19, jud. C. . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. P. V. D.
Red. C.P. dact. GC 4 ex/_
