Decizia civilă nr. 4223/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4223/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. I. împotriva sentinței civile nr. 87 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de apel C., privind și pe intimat C. C. PENTRU S. D. DIN C. A. N. PENTRU R. P., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Dan Chirică în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin 2 C.pr.civ., pune în discuție motivul de ordine publică referito la prematuritatea demersului promovat de reclamant, din perspectiva prevederilor OUG nr.4/2012 aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Reprezentantul recurentului arată că excepția este inadmisibilă. Actul normativ menționat derogă de la regulile dreptului comun, fiind de strictă interpretare, iar textul acestuia se referă la procedura administrativă și nu la procedura judiciară.
Curtea, după deliberare, va face aplicarea dispozițiilor art. 137 alin 2 C.pr.civ., urmând a se pronunța asupra excepției prematurității odată cu fondul cauzei.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării intimatei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.87 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D. DIN C. A. N. PENTRU R. P.
, având ca obiect obligare emitere act administrativ - emitere titlul de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că urmare a derulării procedurii prevăzute de Legea nr.247/2005, reclamantul O. I. a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui imobil teren în suprafață de 2,2964 ha iar C. județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor C., luând în considerare adresa nr._ a Primăriei municipiului C. -N., a emis hotărârea nr. 329/_
.
În vederea derulării procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 dosarul ce a fost soluționat prin emiterea hotărârii amintite anterior a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la data de_ .
La o dată ulterioară, reclamantul a solicitat pârâtei CCSD soluționarea cererii în regim de urgență având în vedere starea precară de sănătate a beneficiarilor măsurilor reparatorii.
Curtea a constatat analizând probațiunea administrată în cauză că de la momentul începerii procedurii de stabilire și acordare a măsurilor prevăzute de actele normative reparatorii au trecut mai bine de 6 ani, prima cerere de revendicare a drepturilor fiind notificată la data de_ .
Probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de părți precum și corespondența derulată între acestea evidențiază împrejurarea că la momentul efectuării controlului de legalitate de către pârâtă cu privire la propunerea de acordare a despăgubirilor s-a constatat că dosarul înaintat către pârâtă nu cuprinde toate înscrisurile necesare pentru a proceda la soluționarea favorabilă a dosarului reclamantului.
În nenumărate rânduri, pârâta a comunicat atât reclamantului cât și autorităților publice locale împrejurarea că pentru a putea proceda la soluționarea cererii reclamantului este necesară depunerea unor înscrisuri respectiv certificatul de moștenitor sau certificatul de calitate de moștenitor al reclamantului după fiecare autor îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii precum și o adeverință în care să se prezinte detaliat suprafețele reconstituite după fiecare autor în parte.
Curtea a constatat că aceste înscrisuri nu au fost comunicate nici pârâtei și nici instanței de judecată.
Este adevărat că reclamantul a depus mai multe acte de stare civilă pentru diverse persoane precum și un înscris ce se dorește a fi o prezentare a arborelui genealogic al reclamantului, însă, în lipsa certificatului de moștenitor sau al unui certificat ce să ateste calitatea de moștenitor al reclamantului după fiecare autor îndreptățit la despăgubire, stabilirea calității reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.247/2005 este imposibil de realizat. Mai mult, inexistența unei situații detaliate pentru fiecare suprafață de teren revendicată în raport de proprietarul tabular face imposibilă stabilirea corectă și detaliată a suprafețelor pentru care se datorează măsurile reparatorii. Depunerea unor fotocopii a unor cărți funciare, modificate și sistate ulterior nu permite nici instanței și mai ales pârâtei efectuarea controlului de legalitate a actului emis pentru acordarea măsurilor reparatorii, prevederile pct.16.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.1095/2005 fiind nesocotite.
Este cunoscut faptul că potrivit dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr.247/2005, decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către pârâta CCSD numai în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute în
Titlul VII din lege prin parcurgerea etapei transmiterii și a înregistrării dosarelor, cea a analizării lor și etapa evaluării.
Cum în speță pârâta nu poate proceda la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor din motive care nu îi sunt imputabile urmare a faptului că dosarul întocmit cu concursul reclamantului nu conține toate documentele necesare, nu se poate reține culpa pârâtei în tergiversarea procedurii astfel încât instanța de judecată să intervină și să sancționeze o atitudine culpabilă, acțiunea reclamantului fiind nefondată.
De altfel, se poate observa că la momentul soluționării acțiunii de către instanță, dosarul reclamantului a fost restituit autorităților locale în scopul completării lui.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu dispozițiile legale amintite anterior a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. I. solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304" C. pr. civ., combinat cu dispozițiile art. 312 (2) C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei-pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri pentru terenul în litigiu, la valoarea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară de evaluare tehnică aflat la dosar, precum și
obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivele de recurs se arată că prin hotărârea recurată, în esență, acțiunea reclamantului a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că pârâtei-intimate, deși de la momentul declanșării procedurii de restituire/reparare pentru preluarea abuzivă a imobilului din litigiu "au trecut mai bine de 6 ani" (Ia data hotărârii), totuși intimatei-pârâte această situație nu îi este imputabilă deoarece "în nenumărate rânduri, pârâta a comunicat atât reclamantului cât și autorităților publice locale împrejurarea că pentru a putea proceda la soluționarea cererii reclamantului este necesară depunerea unor înscrisuri respectiv certificatul de moștenitor sau certificatul de calitate de moștenitor al reclamantului după fiecare autor îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii precum și o adeverință în care să se prezinte detaliat suprafețele reconstituite după fiecare autor în parte .
Potrivit dispozițiilor art. 16 (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competența intimatei-pârte (Comisiei Centrale pentru S. D. ) în cadrul procedurii de verificare a dosarelor de propunere de acordare de despăgubiri instrumentate de organele competente se rezumă doar (și numai doar) la problemele referitoare la legalitatea "respingerii cererii de restituire în natură", nicidecum la calitatea de persoană Îndreptățită sau la alte elemente".
Cu alte cuvinte, C. C. pentru S. D., așa cum o arată, de altfel, și denumirea sa, avea și are competențe doar în privința calcului despăgubirilor, nu și de verificare a altor elemente ale procedurilor de reparare a prejudiciilor suferite de persoanele care au fost prejudiciate prin preluarea abuzivă în perioada comunistă a imobilelor ce le dețineau.
În speță, deci, intimata-pârâtă (C. C. pentru S. D. ) nu avea dreptul să ceară înscrisurile la care a făcut referire instanța de fond, iar instanța de fond nu a avut la dispoziție niciun temei legal să "aprobe" asemenea exigențe.
Lăsând deoparte cele evocate la pct. 1 de mai sus, din nici un text de lege sau principiu de drept nu rezultă că dovada calității de moștenitor legal nu s-ar putea face decât cu certificatul de moștenitor sau certificatul de
calitate de moștenitor, așa cum în mod nelegal a considerat instanța de fond.
Dimpotrivă, este bine cunoscut principiul că dovada calității de moștenitor legal - așa cum este cazul și în speță - se poate face prin actele de stare civilă din care rezultă legătura de rudenie între de cujus și moștenitorii săi legali. Or, în speță, această dovadă a fost făcută cu copii legalizate de pe certificatele de naștere și certificatele de deces, precum și cu cererea nr. 82750/304/_ prin care am făcut dovada că am solicitat acordarea de măsuri reparatorii, fiind astfel acceptant al moștenirii după defuncții proprietari tabulari.
În fine, dar nu și în ultimul rând, este de menționat faptul că, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești definitive și irevocabile anexate la dosar (sent. civ. nr. 1594/2002 și sent. civ. nr. 4951/2008 ale Judecătoriei C. -N.
), calitatea mea de moștenitor legal al proprietarilor de carte funciară de posedați abuziva fost deja stabilită pentru alte terenuri cu autoritate de lucru judecat. Prin urmare, această calitate nu îi poate fi negată nici în prezentul dosar.
Prin acțiunea introductivă de instanță a solicitat nu numai obligarea pârâtei- intimate la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în conformitate cu dispozițiile art. 16 (7) din Titlul VII al legii nr. 247/2005, ci și ca acesta să fie emis la valoarea stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar.
Respingând acțiunea pentru motivele mai sus criticate, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.Eventuala apărare a pârâtei-intimate, în sensul că stabilirea valorii titlului de despăgubire este o chestiune de resortul ei exclusiv nu poate fi primită. Aceasta deoarece, așa cum a reținut Instanța Supremă în motivarea deciziei în interesul legii nr. XX/2007 în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cu deplin temei că, "În raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispozițfei de respingere a cererii de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispozitii în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdictie, nelimitată în acestă materie prin vreo dispozitie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului(s. n.)". În cazul din speță, raționamentul Instanței Supreme este aplicabil mutatis mutandis, cu atât mai mult cu cât, ca și în cazul deciziei în interesul legii mai sus menționate, "reluarea procedurilor cu caracter administrativ... ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art.
6 paragroful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte" (extras din motivarea deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a ÎCCJ).
În esență, în condițiile în care, în speță, pe de o parte, raportul tehnic de evaluare a fost întocmit de un expert ANEVAR, agreat de intimata-pârâtă
- și care a făcut evaluarea în conformitate cu criteriile agreate de ea -, aceasta având posibilitatea ca în cadrul litigiului de față să își precizeze punctul de vedere față de raportul care i s-a comunicat (lucru pe care Însă nu l-a făcut), iar pe de altă parte că, în cadrul procedurilor de evaluare făcute de intimata-pârâtă aceasta nu face altceva decât să apeleze la serviciile unui expert, rezultă că nu există nicio activitate specifică pe care să nu o poată face decât numai și numai intimata-pârâtă.
Consideră că motivele pur formale care ar putea fi invocate pentru respingerea cererii sale, nu fac decât să ducă la tergiversarea nejustificată a soluționării solicitării sale legitime cu ignorarea faptului că termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă este considerat că face parte din proces, or, dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune soluționarea acestor cereri, într-un termen rezonabil.
În ședința publică din_ Curtea din oficiu a invocat excepția prematurității acțiunii raportat la prevederile OUG nr. 4/2012 prin care procedura emiterii titlurilor de despăgubire a fost suspendată pe o durată de 6 luni.
Deliberând asupra acestei excepții Curtea reține următoarele:
Soluționarea acestui incident depinde următorul "diagnostic"; și anume dacă măsura suspendării dispuse prin OUG nr.4/2012 este compatibilă și asimilabilă noțiunii de remediu rapid și eficient
și dacă prin instituirea ei exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean sunt respectate.Mai prezintă relevață și dacă este ori nu este îndeplinită cerința existenței unui just echilibru.
Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr.4/2012.
Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .
Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care
acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).
În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999- II).
Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).
În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.
Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.
În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca
în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.
În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupuse, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale.
Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele "utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)
Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale
individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).
În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:
"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților
interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07 & 55, 28 iulie 2009)…
Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită…
În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….
Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…
Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….
…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masie ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002- VIII)…";.
Guvernul României s-a apărat în această cauză relevând Curții că
o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.
El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându- se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a
precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.
Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus) .Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică
judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).
În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și
eșalonarea lor pe o perioadă mai l ungă ar putea să reprezinte, de
asemenea, măsur i capabile să p ăstreze un just echilibru între
interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 prin care s-a dispus s
uspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Expunerea de motive face referire la necesitatea implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că în acest moment nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, necesitatea acordării unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a
despăgubirilor, împrejurarea că Fondul Proprietatea, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, faptul că momentul epuizării Fondului Proprietatea nu poate fi corelat cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, faptul că în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de
acordare a despăgubirilor reglementate de către titlul VII din Legea nr.247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea,împrejurarea că nepromovarea ordonanței de urgență ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, aceste elemente vizând interesul general public .
Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată. Cu toate că în privința duratei unei proceduri, s-a consacrat principiul conform căruia acest concept cuprinde si fazele administrative ale soluționării unei petiții legate de exercițiul unui drept civil, aprecierea caracterului rezonabil al acestuia trebuie făcută în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele sale și de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul parților și miza procesului pentru cei interesați.
Prin urmare, ținând cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin măsurile luate pentru accelerarea acestei proceduri, legiuitorul a stabilit un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestor cereri, respectiv acela al ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.
Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.
Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .
Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe. În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/_ Plenul Curții Constituționale a statuat că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite.
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski).
În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile Ordonanța de Urgență nr. 4/2012 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.
Prin măsura adoptată de executiv în baza OUG nr.4/2012 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.
Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.
Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002- VIII)…";.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul
complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.
Pentru aceste considerente instanța va aprecia că suspendarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.
Cât timp procedura administrativă de emitere a titlurilor de despăgubire este suspendată demersul inițiat de reclamant este prematur.
OUG nr.4/2012 instituie norme de procedura, de imediată aplicare, orice eventual beneficiu care ar putea fi invocat în legătură cu regula non reformatio in peius ori cu statusul dreptului la acțiune la data introducerii cererii de chemare în judecată fiind lipsit de semnificație atâta vreme cât la data soluționării cererii de reformare dreptul de a obține pretenția, de a o realiza silit nu mai există în plenitudinea lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul O. I. împotriva sentinței civile nr. 87 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de apel C.
, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca urmare a admiterii excepției prematurității.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
G. | A. N. S. | AL H. | M. | B. A. B. |
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
