Decizia civilă nr. 4373/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4373/2013
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta D. G. A F. P.
C. împotriva sentinței civile nr. 13757 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu reclamanții F. J. și F. T. E., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimații-reclamanți prin avocat Melinda Tuțu, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 19 din dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri, cu precizarea ca în
pledoaria sa să precizeze dacă la acest moment terenul se află în intravilan sau în extravilan, dacă pe acest teren au fost edificate construcții și dacă apartamentele care au fost vândute au fost construite pe terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Reprezentanta intimaților arată că problema în discuție vizează împrejurarea dacă terenul vândut la data de_ este sau nu un teren construibil iar în funcție de aceasta se calculează momentul de la care intimații ar fi putut deveni plătitori de TVA. În raportul de inspecție fiscală se reține că aceștia ar fi devenit plătitori de TVA începând cu data de_ datorită faptului că respectivul teren ar fi un teren construibil. Ori intimații au arătat că este un teren arabil, needificabil și că pentru a deveni construibil este necesară scoaterea din circuitul agricol. Respectivul teren a fost achiziționat în anul 2005 și vândut în anul 2008, fără a fi edificată vreo construcție. Construcțiile edificate în anul 2008 au fost amplasate pe un al teren din comuna Baciu, fiind vorba despre două operațiuni diferite, respectiv vânzarea unui teren, care nici la acest moment nu a fost scos din circuitul arabil și edificarea unor apartamente pe un alt teren.
Cu privire la apartamentele construite se relevă că intimații nu puteau deveni plătitori de TVA întrucât sunt acte civile, în privința cărora legea civilă nu poate retroactiva, însă chiar dacă actele ar fi considerate ca fiind comerciale, din
interpretarea art. 126 Cod fiscal momentul de la care intimații ar fi putut deveni plătitori TVA este_, întrucât terenul vândut la data de_ era un teren agricol pe care nu se putea construi, așa cum atestă și adeverințele eliberate de Primăria Comunei Baciu, ceea ce denotă că este vorba despre o operațiune unică, fără caracter de continuitate, astfel încât nu poate intra în calculul plafonului de TVA, fiind scutit de plata TVA, potrivit art. 149 al. 2 lit. f Cod fiscal.
Fără a se lua în considerare vânzarea acestui teren, intimații-reclamanți ar deveni plătitori de TVA abia de la data de_ întrucât toate celelalte operațiuni, care ar putea fi considerate ca având caracter de continuitate, au fost efectuate în luna iulie 2008. Ori o persoană devine plătitoare TVA de la data de întâi a lunii următoare în care a depășit plafonul și în consecință în sarcina intimaților se putea stabili obligația de plată a TVA doar începând cu data de _
. În acest sens este și concluzia raportului de expertiză efectuată la fondul cauzei, în cuprinsul căreia s-a evocat faptul că dacă nu s-ar lua în considerare vânzarea terenului agricol reclamanții ar putea deveni plătitori TVA începând cu data de_ . Ca o consecință, aceștia nu ar mai avea obligații fiscale întrucât toate operațiunile care ar putea fi considerate comerciale au fost derulate în cursul lunii iulie.
În recursul promovat de D. G. a F. P. a Județului C. se evocă faptul că respectivul teren, vândut în anul 2008, ar fi un teren construibil, întrucât în certificatul de urbanism se menționează construcții ușoare, ori recurenta face abstracție de mențiunea înserată la sfârșitul certificatului de urbanism, prin care se arată că pentru construcții noi este necesară scoaterea din circuitul agricol. Ori vânzarea respectivului teren agricol, ca operațiune unică, intră sub incidența art. 141 al. 2 Cod fiscal.
Față de susținerile că intimații ar fi devenit plătitori TVA începând cu data de_ apreciază că pârâta pornește de la o premisă falsă, în cuprinsul actelor nu se face vreo referire la această dată, în raportul de inspecție fiscală se face referire la data de_ .
Cât privește critica adusă în sensul că în mod greșit instanța de judecată a considerat că prevederile OUG 109/2009 prin care se clarifică situațiile în care persoanele fizice pot deveni plătitoare TVA retroactivează, susține că în cuprinsul hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj nu se face nici un moment referire la acest aspect, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu luarea în considerare a argumentului că terenul vândut la data de_ este un teren agricol și ca atare nu intră în cadrul plafonului TVA.
Invocarea aspectului că intimații ar beneficia de dreptul de deducere TVA, nu constituie o critică a sentinței instanței de fond. Sub acest aspect dorește a preciza că inițial, în urma contestației formulată împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, D. G. a F. P. a Județului C. menționează că reclamanții nu beneficiază de dreptul de deducere, iar sub acest aspect atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală emise de D.
G. a F. P. a Județului C. apar ca netemeinice și nelegale.
Față de aceste considerente solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform facturii pe care o depune la dosar.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 13.757 din 21.XII.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis acțiunea formulată de reclamanții F. J. și F. T. E., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI C. și, în consecință, s-au anulat Deciziile nr.141 și nr.142 ambele emise la data de_ și Deciziile de impunere nr.16353/1/ și 16353/2 din data de_ toate emise de pârâtă, având ca obiect obligații fiscale.
A fost obligată pârâta la plata cheltuieli de judecată în sumă de 8957 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert și taxa de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 141/_ emisa de pârâta D.G.F.P. C. in soluționarea contestației depuse de reclamantul F. J., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma totală de 136.335 lei, reprezentând debit suplimentar și majorări de întârziere la sursa TVA, stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr.16353/1/_ .
Prin decizia nr. 142/_ emisă de pârâta D.G.F.P. C., in soluționarea contestației depuse de reclamanta F. T. E., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma totală de 136.335 lei, reprezentând debit suplimentar și majorări de întârziere la sursa TVA, stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr.16353/2/_ .
Înscrisurile administrate în probațiune atestă că terenul care a făcut obiectul contractului nr. 21/2008 (Raportul de inspectie fiscală, tabelul de la fila 21, poziția 2) aparține categoriei de teren arabil.
Din interpretarea prev.art.141 alin.2 lit.f din Legea 571/2003 rezultă că operațiunile realizate de reclamanți se circumscriu sferei exceptate de la plata TVA, astfel că reclamanții nu datorează TVA, cât timp terenul era încadrat în categoria agricol extravilan.
După cum arată expertul Koșa în varianta a 2-a de răspuns la obiectivele încuviințate de instanță, în această ipoteză de lucru, având în vedere tranzacțiile realizate de către reclamanți în luna iunie 2008 în valoarea de 35000 euro, plafon prevăzut de art.152 alin.1 C. fiscal, astfel, reclamanții aveau obligația înregistrării ca persoană impozabilă plătitoare de TVA, potrivit art.153 alin.1 lit.b Cod fiscal. în termen de 10 zile de la data depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit.
În concluzie, reclamanții aveau obligația solicitării înregistrării ca persoană impozabilă până la data de_ .
Având în vedere prevederile pct.66 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în cazul în care o persoană este obligată să solicite înregistrarea în condițiile art.153 alin.1, 2, 4, 5 sau 7 din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane se va considera valabilă începând cu:
c) prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea în cazurile prevăzute art.153 alin.1 lit.b și, după caz, la alin.2 Cod fiscal";, înregistrarea reclamanților ca plătitori de TVA se consideră valabilă
începând cu prima zi a lunii următoare în care se solicită înregistrarea deci, din_ .
În această situație, reclamanții nu aveau obligația colectării TVA aferentă contractul încheiat cu Sas O. Grigore la data de_ în cotă, fiecare, de
86.242 lei și a contractul teren aferent imobilelor la data de_ în cotă, fiecare, de 7260 lei întrucât, aceste tranzacții au fost realizate înainte de data de_, data de la care înregistrarea reclamanților ca plătitori de TVA se consideră valabilă, atât din punct de vedere al TVA colectată, cât și a TVA de dedus.
Împotriva acestei sentințe, pârâta D. G. A F. P. C. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii în contencios fiscal formulată de reclamanți.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., pârâta a arătat că instanța de fond a aplicat în mod eronat dispozițiile legale cu caracter special incidente în cauză care reglementează noțiunea de persoană impozabilă.
Cu privire la terenul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 21/_, recurenta arată că în cuprinsul certificatului de urbanism emis de către Consiliul Local al Com. Baciu la rubrica privind destinația acestuia se specifică "construcții din structură ușoară";. În acest context, susține pârâta, în speță sunt incidente dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. f din Legea nr. 571/2003, operațiunea nefiind scutită de plata T.V.A. deoarece a privit un teren construibil.
În consecință, potrivit prevederilor legale existente în perioada 1 ianuarie 20006 - 31 decembrie 2006, orice persoană impozabilă avea obligația înregistrării ca plătitor pe TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ în regim normal, în situația în care a constatat că a depășit plafonul de scutire, respectiv cifra de afaceri declarată sau realizată să fie superioară sumei de 200.000 lei, regimul de scutire de T.V.A. operând asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent că operațiunile desfășurate provenind din operațiuni taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere, sau din operațiuni care nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Referitor la aplicabilitatea dispozițiile pct. 98 din O.U.G. nr. 190/2009, recurenta susține că acele dispoziții legale nu pot fi interpretate ca și cum anterior apariției acestui act normativ, persoanele fizice erau scoase din sfera de aplicare a T.V.A., încălcând principiul general de drept tempus regit actum.
Susține recurenta că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, în vigoare la data întocmirii tranzacțiilor, dispoziții explicitate prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Reclamanții F. J. și F. T. E. au depus întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. (f.9-18).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, prin actele fiscale contestate, organul fiscal a avut în vedere mai multe contracte de vânzare- cumpărare încheiate de către reclamanți în intervalul 3 februarie 2006 - 24 iulie 2008.
În privința contractului din data de 3 februarie 2006, în contextul cadrului legislativ existent în vigoare la data încheierii tranzacției, organul fiscal nu a stabilit obligații suplimentare de plată.
Cu privire la vânzarea de teren din data de 10 ianuarie 2008 către terții cumpărători Sandea M. și Șomeșflean N., Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării tranzacției imobiliare, respectiv art. 141 alin. 1 lit. f din Codul fiscal: "livrarea de către orie persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren"; este scutit de plata T.V.A."; Același text legal precizează "prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil";
Definiția legală a termenului teren construibil este dată de către același text legal, unde se arată:
"1. teren construibil reprezintă orie teren amenajat sau neamenajat pe care se pot executa construcții conform legislației în vigoare";
Așa cum s-a arătat anterior, textul legal face trimitere la respectarea normelor de urbanism, respectiv Legea nr. 50/1991, pentru a determina dacă pe un anumit teren se pot edifica construcții.
Pentru lămurirea acestei probleme de drept, în fața instanței de fond s-a depus un certificat de urbanism din care rezultă că terenul în discuție este un teren arabil.
Potrivit dispozițiile legii nr. 50/1991, pe terenurile arabile nu pot fi edificate construcții.
Rezultă deci că terenul în discuție, reprezentând un teren arabil, nu a fost un teren construibil, în sensul dispozițiilor art. 141 alin. 1 lit. f din Codul fiscal, Curtea nu poate reține apărarea formulată de către recurentă în privința caracterului construibil al terenului în discuției, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, prin construcții Legea nr. 50/1991 se referă la construcțiile definitive supuse autorizării și nu la cele demontabile, nesupuse autorizării.
Din această perspectivă, recursul recurentei nu este întemeiat.
Referitor la restul tranzacțiilor imobiliare realizate de reclamanți în intervalul 13 iunie 2008 - 24 iulie 2008, Curtea reține următoarele:
Conform actelor fiscale, în acel interval de timp, reclamanții au înstrăinat un număr de 7 apartamente edificate de către reclamanți pe un teren proprietatea acestora.
Cu privire la calitatea reclamanților de plătitori de T.V.A. ca urmare a perfectării celor 7 contracte de vânzare-cumpărare a celor 7 apartamente construite de către reclamanți cu scopul de revânzare ulterioară, se rețin următoarele:
În drept, textele legale incidente, prevăd următoarele: Art. 127 din Codul fiscal:
"(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.";
Trebuie menționat că acesta a fost textul actului normativ de la data reținută de către pârâtă ca fiind data la care reclamantul avea obligația de plată a TVA, respectiv iunie-iulie 2008
Textul citat este clar, și menționează determinarea existenței unor consecințe fiscale pentru anumite tranzacții în situația efectuării lor cu caracter de continuitate, indiferent de subiecții acelor acte juridice.
În același sens, în anul 2008, data stabilirii obligațiilor de plată, Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, menționau:
Art. 127 CF- pct.3. NM(1) "In sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. …";
Relevante, în același timp, sunt și dispozițiile art. 128 cod fiscal, unde se arată: "(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.";
Astfel, așa cum s-a menționat anterior, din starea de fapt reținută din analiza materialului probator administrat în principal în fața instanței de fond, reclamanții au realizat un număr semnificativ de tranzacții cu bunuri imobile, într-un interval de timp relativ scurt, bunuri pe care le-a înstrăinat după edificare.
Este de remarcat că reclamanții au obținut venituri ca urmare a unor tranzacții care prin număr, prin sumele obținute, prin regularitatea vânzărilor pot fi încadrate într-o activitate economică și prin depășirea plafonului de scutire aveau obligația de înregistrare ca plătitor de TVA.
În explicitarea dispozițiilor art. 127 al. 2 din codul fiscal, pct. 3 din NM are în vedere și situația vânzărilor de bunuri imobile de către persoanele fizice, și permite identificarea criteriului legal stabilit pentru determinarea nivelului taxabil pentru anumite tranzacții, respectiv că activitatea respectiva este desfasurata in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Referitor la dreptul de deducere, Curtea reține că acesta nu poate fi analizat în mod direct, și pentru prima oară de către instanța de judecată.
Pentru recunoașterea acestuia trebuie urmată procedura legală, iar eventualul refuz va putea fi atacat apoi la instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 218 al. 2 c.pr.fiscală.
Reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii acestor condiții ci au solicitat în mod formal în contestația împotriva obligațiilor fiscale impuse prin deciziile atacate, aplicarea normelor privind dreptul de deducere a TVA, Curtea va considera însă că această cerere a exercitării dreptului de deducere nu poate fi formulată direct în contestația prevăzută la art.205 C.proc.fiscală, aceasta pentru că potrivit art.206 alin.2 C.proc.fiscală, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlu de creanță, ori pentru a fi exercitat dreptul de deducere era necesară îndeplinirea condițiilor de deducere.
În consecință, față de cele menționate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se va admite recursul formulat de pârâtă și se va modifica hotărârea atacată în sensul că se va admite în parte acțiunea și se va dispune anularea în parte a deciziei nr. 141 și nr. 142, ambele din data de 9 aug. 2010 și deciziile de impunere nr. 16353/1 și 16353/2, ambele din data de_ în privința TVA și penalități aferente tranzacțiilor privind vânzarea terenurilor din intervalul_ -_ .
În temeiul art. 276 C.pr.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamanți a sumei de 7.217 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs, reprezentând ½ parte din cheltuielile de judecată realizate (onorarii de avocat, onorariu expert și taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 13.757 din 21.XII.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea și dispune anularea în parte a dec. nr. 141 și nr. 142, ambele din data de 9 aug. 2010 și deciziile de impunere nr. 16353/1 și 16353/2, ambele din data de_ în privința TVA și penalități aferente tranzacțiilor privind vânzarea terenurilor din intervalul_ -_ .
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 7.217 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: A. R. lescu.
