Decizia civilă nr. 5649/2013. Obligare emitere act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5649/2013
Ședința publică din data de 15 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de reclamanta C. M. L. împotriva sentinței civile nr. 180 din data de_, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU
S. D., având ca obiect - obligare emitere act administrativ despăgubiri Legea nr. 247/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Încheierea civilă nr. 2138/2013, dosarul nr._ a fost scos de pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție și trimis la Curtea de Apel C., instanță devenită competentă să îl soluționeze, conform Legii nr. 2/2013.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 247/2005 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar, cu precizarea că instanța urmează a analiza recursul și din perspectiva excepției de prematuritate, invocată și de către intimată în cuprinsul întâmpinării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 180 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M. L. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S.
, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția Primarului municipiului C. - N. nr. 1411/_ s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel:
în favoarea antecesoarei reclamantei, Vila Aurelia, pentru imobilul expropriat de la aceasta, situat în C. - N., str. Toamnei, nr.26, jud. C., care, conform părții introductive a dispoziției, este compus din teren cu suprafața de 230 mp și construcții cu suprafața de 49,02 mp.
în favoarea tuturor revendicatorilor, respectiv Vila Aurelia, Hidișan
, Șerdean verde Ana, pentru imobilul expropriat de la Becșa Loghin și Becșa M., situat la aceeași adresă. Potrivit considerentelor dispoziției primarului, acest imobil expropriat de la foștii proprietari Becșa este compus din teren cu suprafața de 238 mp și construcții cu suprafața de 80,10 mp.
Dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru S.
D. sub nr.33277/CC (49908/cc) și nu a fost soluționat până în prezent, deși reclamanta a făcut demersuri în acest sens.
Curtea a constatat că dispoziția primarului care face obiectul dosarului de despăgubiri conține propuneri de acordare a despăgubirilor în favoarea mai multor persoane îndreptățite după diferiți antecesori și pentru suprafețe distincte compuse din teren și construcții care formează, împreună, întreg imobilul din str. Toamnei, nr.26.
Prezenta cerere de chemare în judecată este formulată de moștenitoarea numitei Vila Aurelia, unul din beneficiarii dispoziției primarului, solicitându-se obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire exclusiv pe numele reclamantei pentru întreg imobilul situat în C. - N., str. Toamnei, nr.26, jud. C. .
Solicitarea este neîntemeiată, întrucât, în ipoteza în care actul prin care se propune acordarea de despăgubiri privește mai multe persoane îndreptățite pentru același imobil, instanța nu ar putea dispune emiterea unui titlu de despăgubiri pe numele uneia singure nici pentru tot imobilul și nici pentru partea din imobil care i-ar reveni ipotetic în cazul partajului, concluzie ce se impune din analiza coroborată a dispozițiilor art.16 și 17 din Titlul VII al Legii 247/2005.
Astfel, se înlătură inclusiv posibilitatea eludării normelor care privesc partajul sau a normelor în materie succesorală, urmând ca, după eliberarea titlurilor pe numele persoanelor care figurează în actele prin care se propune acordarea de despăgubiri, persoanele interesate să procedeze potrivit dreptului comun. O soluție similară a fost consacrată legislativ expres în materia fondului funciar - art.13 alin.3 din Legea 18/1991, care prevede că titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun și aceasta doar în ipoteza în care ei au formulat cererea de reconstituire. În cazul în care cererea a fost formulată de fostul proprietar care decedează ulterior, titlul se eliberează pe numele său.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea 554/2004 raportat la dispozițiile Titlului VII al Legii 247/2005, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de a se emite pe numele său decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C. - N., str. Toamnei, nr.26, jud. C. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. M. L.
solicitând în principal, în temeiul art. 304 ind. 1 C.proc.civ., art. 314 C.proc.civ., casarea hotărârii judecătorești atacate și, în scopul aplicării corecte a legii la
împrejurări de fapt care au fost deplin stabilite, rejudecarea fondului cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.
C. pentru S. D. ; iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 și 2 C.proc.civ., modificarea în tot a hotărârii judecătorești atacate, în sensul obligării intimatei-pârâte la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv-Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. 5 si 6 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul revendicat situat în C. -N., str. Toamnei nr. 26, compus din terenul în suprafață de 238 mp și construcțiile în suprafață de 80,10 mp și din cota-parte ce revine reclamantei din imobilul expropriat situat la aceeași adresă, în suprafață de 230 mp și construcțiile în suprafață de 49,02 mp, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
În motivare s-a arătat că:
Prin Sentința civilă nr. 180/_ a Curții de Apel C., Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâtei C. C. pentru S. D., motivând aceasta prin faptul că reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra tuturor cotelor-părți din imobilul în litigiu, în condițiile în care prin Dispoziția nr. 1411/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând din despăgubiri în condițiile legii speciale-Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în C. -N., str. Toamnei nr. 26, în favoarea antecesoarei reclamantei, Vila Aurelia, pentru imobilul expropriat de la aceasta și pentru o cotă-parte din alt imobil, aflate în proprietatea sa și a altor coproprietari, situate la aceeași adresă.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., prin condiționarea realizării dreptului de proprietate al reclamantei de calitatea de unic proprietar al imobilului în cauză, de un eventual partaj, de norme succesorale neprecizate și de art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, neaplicabil în cauză, împrejurări care încalcă art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale sub aspectul respectării dreptului de proprietate, în condițiile în care dreptul de creanță al reclamantei este un bun (cauza C.E.D.O. Lupaș împotriva României). Or, instanța de fond avea obligația de a înlătura din oficiu acele dispoziții din dreptul intern care sunt contrarii art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Invocă greșita aplicare a legii prin prisma faptului că practica constantă a înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal este în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire chiar și pentru o cotă-parte dintr-un imobil, în caz contrar creându- se divergențe de jurisprudență ale Curții de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin pronunțarea unor decizii diametral opuse în domeniul de aplicare a Legii nr. 247/2005 (cauza Beian împotriva României).
Astfel, prin Decizia nr.5458/_, pronunțată în dosarul nr._, înalta Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal admite recursul declarat de reclamanta Szilagyi Ecaterina împotriva Sentinței civile nr. 71/_ a Curții de Apel C., Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, modifică în parte sentința, în sensul că admite acțiunea în contradictoriu cu C. C. pentru S. D. pe care o obligă să
emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru cota parte care îi revine reclamantei din imobilele ce fac obiectul Dispoziției nr. 1194/_, emisă de Primarul Municipiului C. -N. .
Constatând abuzul de putere al pârâtei, în sensul pe care art. 2 lit. h din Legea nr. 55472004 îl conferă acestei sintagme și lipsa unui proces echitabil potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, raportat la nesoluționarea dosarului în intervalul de timp de la data înregistrării dosarului și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, înalta Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a statuat prin Decizia nr.5458/_, pronunțată în dosarul nr._, în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru o cota-parte care-i revine reclamantei din imobilele care fac obiectul Dispoziției nr. 1194 din 14 martie 2006, emisă de Primarul municipiului
C. -N. .
Cele dispuse de către înalta Curte de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, sunt aplicabile și în prezenta cauză pentru cota parte care îi revine reclamantei din imobilele ce fac obiectul Dispoziției nr. 1411/_, emisă de Primarul Municipiului C. -N., ulterioară Dispoziției nr. 1194/_, care a făcut obiectul dosarului nr._, în caz contrar creându-se divergențe de jurisprudență ale înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal; mai ales că la adresa poștală în litigiu, din C. -N., str. Toamnei nr. 26, se află terenul în suprafață de 238 mp și construcțiile în suprafață de 80,10 mp, aflate în proprietatea exclusivă a antecesoarei reclamantei, Vila Aurelia.
Este adevărat că la aceeași adresă se regăsește și cota-parte ce revine reclamantei din imobilul expropriat în suprafață de 230 mp și construcțiile în suprafață de 49,02 mp, pentru care antecesoarea reclamantei, Vila Aurelia, are calitatea de coproprietar, împreună cu numitele Hidișan E. și Șerdean-Verde
M. .
Cu toate acestea, așa cum a dispus înalta Curte de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.5458/_, pronunțată în dosarul nr._, existența unui raport juridic pentru cel mult o cotă-parte din imobilul în litigiu, echivalează cu dreptul reclamantei de a i se emite decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru cota-parte din imobilul în litigiu care îi revine acesteia.
De altfel, într-un dosar identic, nr._, în cadrul aceleiași ședințe de judecată, din data de_, instanța de fond s-a pronunțat în sensul obligării Comisiei Centrale pentru S. D. la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, soluție față de care sentința atacată în prezentul dosar creează divergențe de jurisprudente ale Curții de Apel C., Secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care încalcă dreptul reclamantei la proces echitabil în sensul art. 6, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, prin pronunțarea unor decizii diametral opuse în domeniul de aplicare a Legii nr. 247/2005 (cauza Beian împotriva României), a căror înlăturare o solicită înaltei Curți de C. și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal.
în fapt, prin notificările înregistrate la Biroul executorului judecătoresc Stolnean M. sub nr. 1071/_ și nr. 1073/_, antecesoarea reclamantei, Vila Aurelia, precum și d-le Hidișan E. și Șerdean-Verde Ana au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Prin Dispoziția nr. 1411/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, constând din
despăgubiri în condițiile legii speciale-Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în C. -N., str. Toamnei nr. 26, în favoarea antecesoarei reclamantei, Vila Aurelia, pentru terenul în suprafață de 238 mp și construcțiile în suprafață de 80,10 mp și în favoarea antecesoarei reclamantei, Vila Aurelia, împreună cu d-le Hidișan E. și Șerdean-Verde Ana, pentru imobilul expropriat situat la aceeași adresă, în suprafață de 230 mp și construcțiile în suprafață de 49,02 mp, iar prin certificatul de moștenitor nr. 46/2010, emis de B.N.P. Mureșan D. Aurora S., s-a constatat calitatea reclamantei de unică moștenitoare a defunctei Vila Aurelia, în calitate de fiică.
Dosarul a fost înaintat de Primarul municipiului C. -N. către C. C. pentru S. D., fiind predat acesteia încă din anul 2007.
Termenul în care trebuia soluționat dosarul, în lipsa unor alte prevederi legale exprese, este cel de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, în cursul anului 2007.
Raportat la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, nu pot fi primite susținerile acesteia referitoare la incidența deciziei pârâtei nr. 2815/_
, prin care s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin
H.G. nr. 1095/2005, precum și la încălcarea securității circuitului civil; iar refuzul pârâtei de soluționare a dosarului conturează elementele excesului de putere al acesteia, în sensul pe care art. 2 lit. h din Legea nr. 55472005 îl conferă acestei sintagme.
Excesul de putere al pârâtei este cu atât mai evident cu cât, chiar în situația incidenței deciziei pârâtei nr. 2815/_, prezentul dosar ar fi trebuit să aibă prioritate și să fie soluționat în termen de 2 ani, raportat la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, în cursul anului 2007 și la atribuțiile legale ale pârâtei, cu respectarea unui termen rezonabil.
Cu privire la atribuțiile pârâtei, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s- a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. C. pentru S. D., care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.
Parcurgerea procedurii instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, căreia îi poate fi asimilată Dispoziția nr. 1411/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește în mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de « bunuri » poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamanta poate pretinde că a avut cel puțin o « speranță legitimă » de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român; neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor legii.
Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării, într- un termen rezonabil, a sumelor actualizate, integral.
Reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea sa și este doar culpa autorităților că ea nu se poate bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să beneficieze, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, solicită ca instanța să ia în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către antecesoarea reclamantei prin depunerea notificărilor înregistrate la Biroul executorului
judecătoresc Stolnean M. sub nr. 1071/_ și sub nr. 1073/_ .
în concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului trecut în proprietatea statului în cursul anului 1980, iar Dispoziția nr. 1411/_, emisă de Primarul municipiului C. -N., poate fi asimilată unui "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă.
Dacă s-ar lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar prevala, cu succes, de propria culpă și de aceea a autorităților administrative care au gestionat până în prezent dosarul de despăgubire, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor care guvernează statul de drept.
Astfel, nu poate fi opusă cu succes reclamantei împrejurarea că nu a fost încă emisă decizia în temeiul raportului de evaluare însușit de către părți, sau că dosarul nu ar fi complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează, exclusiv modului în care Statul Român a înțeles să reglementeze și să organizeze întreaga procedură de acordare a despăgubirilor, procedură care nu este finalizată după trecerea a 10 ani de la data depunerii notificărilor.
De asemenea, este de reținut că statul trebuie să-și organizeze în așa fel serviciile oferite cetățenilor încât să le dea posibilitatea acestora să se bucure în mod real și concret de drepturile fundamentale ce le sunt recunoscute.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că refuzul pârâtei de a emite decizia la care este îndreptățită reclamanta este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat abuziv.
Pârâta intimată C. C. PENTRU S. D. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică - filele 5-8.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu constă în obligarea paratei C.C.S.D de a emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire reglementat de titlul VII al Legii 247/2005 și a de îndeplini operațiunile administrative prealabile si necesare emiterii titlului de despăgubire si care nu au fost îndeplinite până în prezent din procedura administrativă reglementata de cap.V din titlul VII al Legii 247/2005 respectiv procedura de evaluare .
Achiesând raționamentului instanței de fond cu privire la în ipoteza în care actul prin care se propune acordarea de despăgubiri privește mai multe persoane îndreptățite pentru același imobil, Curtea reține ca viabile și următoarele considerente:
În speță, nu se poate vorbi de un refuz al paratei de a soluționa cererea de emitere a titlului de despăgubire ci de o nesoluționare a acestei cereri in termenul legal.
Pana la introducerea acțiunii pârâta nu a soluționat aceasta cerere respectiv nu a îndeplinit operațiunile administrative necesare pentru emiterea titlului de despăgubire.
In aceasta materie se apreciază cu valoare de principiu ca procedura de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, conform Legii nr.10/2001 se realizează într-un termen rezonabil.
În privința acestui tip de cerere nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.(1) lit.g) din Legea nr.554/2004 referitoare la termenul legal de 30 de zile pentru soluționarea cererii. Din această soluție de principiu rezultă că în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legii 247/2005 debitorul respectiv parata beneficiază de un termen pentru îndeplinirea acestor obligații .
Rezultă așadar că în speță se poate vorbi de nesoluționarea unei cereri doar daca îndeplinirea operațiunilor administrative și emiterea titlului de despăgubire nu se realizează într-un termen rezonabil. Caracterul rezonabil al acestui termen se apreciază de la caz la caz, la momentul soluționării acțiunii. Totodată, fiind vorba de o situație continuă în timp această cerere si caracterul rezonabil al termenului se soluționează respectiv se apreciază în raport cu legislația in vigoare la data soluționării de către instanța a acțiunii.
Raportat la aceste considerente rezultă ca în speță pe lângă prevederile cuprinse in cap. V al titlului VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile si prevederile adoptate în această materie respectiv prevederile cuprinse in OUG 4/2012 conform cărora:,, La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.,,
In baza acestor prevederi legale rezulta ca in speță chiar daca s-ar putea retine ca la data pronunțării soluției recurate a trecut un termen rezonabil in care parata avea posibilitatea reala de a emite titlul de despăgubire, obligația paratei la emiterea acestui titlu și la îndeplinirea operațiunilor administrative nu a devenit exigibilă întrucât termenul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute de titlul VII al Legi 247/2005 s-a prelungit prin voința legiuitorului exprimată în actul normativ sus menționat, act normativ care urmărește implementarea hotărârii din cauza pilot M. Athanasiu și alții împotriva României .
Astfel, așa cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ, suspendarea procedurilor de evaluare și de emitere a titlului de despăgubire urmărește implementarea hotărârii sus menționate și a fost determinată și de imposibilitatea corelării momentului epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin aceasta suspendare nu s-a urmărit așadar doar amânarea momentului la care se vor realiza evaluarea imobilelor respectiv emiterea titlurilor de despăgubiri ci prin această suspendare s-a urmărit blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar pe de o parte pentru reformarea legislației în acest domeniu și pe de altă parte pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
In ce privește găsirea resurselor financiare așa cum rezultă și din nota de fundamentare cât și din expunerea de motive a OUG 4/2012, resursele financiare prevăzute de Legea 247/2005 cu modificările ulterioare pentru plata acestor despăgubiri nu mai exista in prezent. Fondul Proprietatea s-a epuizat intr-o proporție de peste 99% iar plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorita lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire fiind necesară găsirea altor resurse financiare care să asigure plata acestor despăgubiri. Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plătii acestora timp de 2 ani prin OUG 62/2010 practica judiciară a statuat cu caracter de principiu ca emiterea titlurilor de plată apare ca prematură până la expirarea acestui termen astfel ca pentru identitate de rațiune aceasta soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei de față pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării OUG 4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza pilot M. Athanasiu împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu atât în privința despăgubirii propriu zise cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Așa cum rezultă din nota de fundamentare a OUG 4/2010 și din expunerea sa de motive, în acest interval de timp urmează a fi adoptat un act normativ in acest sens. Și din această perspectivă, se impune oprirea procedurilor de despăgubire pentru a putea avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubirile, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente în acest sens și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real așa cum recomandă hotărârea CEDO sus menționată. Stoparea acestor proceduri ar urmări așadar să asigure tuturor persoanelor îndreptățite și deci aflate în aceeași situație plata unei despăgubiri .
În aceste condiții, Curtea apreciază ca nu ar fi posibilă în speță admiterea recursului și implicit a acțiunii cu stabilirea îndeplinirii obligației după 15 mai 2013 întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, intenția legiuitorului a fost de a opri aceste proceduri până la reformarea legislației în domeniu astfel că o hotărâre de admitere ar fi în discordanță cu această intenție exprimată în OUG 4/2012.
Totodată, prin instituirea acestui termen, obligațiile prevăzute de titlul VII al Legii 247/2005 în toate ipotezele și implicit dreptul afirmat de către reclamanți ca și condiție de exercitare a acțiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare .Atât sub imperiul vechiului cod civil cât și sub imperiul noului cod civil creditorul ce are un drept afectat de un termen suspensiv nu poate cere realizarea dreptului respectiv executarea obligației corelative acestui
drept înainte de împlinirea termenului. Singura posibilitate legală pentru a obține admiterea unei acțiuni privind o un drept afectat de un termen suspensiv este aceea de a exercita o acțiune preventivă așa cum ea este reglementată de art. 110 C.pr.civ dar, în speță, ipotezele de excepție ale acestui text de lege nu sunt îndeplinite raportat la rațiunile adoptării OUG 4/2012 mai sus expuse și la
împrejurarea că, în speță, admiterea acțiunii nu este necesară pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă pe care reclamanții ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului întrucât ei, indiferent de momentul efectiv al plătii, vor obține despăgubirea stabilită de lege, suspendarea urmărind tocmai acest scop de a asigura plata acestor despăgubiri legale.
Având in vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proced. civilă, reținând și incidenta în speță a OUG 4/2012, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 180 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C. M. împotriva sentinței civile nr. 180 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, D. M. | Judecător, F. T. | Judecător, M. H. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: C. P.
