Decizia civilă nr. 527/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 527/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F.
P. A J., împotriva sntinței civile nr. 8922/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul M. T. I. și pe recurent având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M.
, aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 8922 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. T. I. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a județului C., astfel cum a fost precizată și s-a anulat Decizia nr. 6/_ privind soluționarea contestației și procesul-verbal nr. 24137/_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin procesul-verbal nr. 24137/_ al Direcției Generale a F. P. a județului C., Activitatea de Control Fiscal, Serviciul I. Fiscală Persoane Fizice 1 (fila 11) s-a stabilit valoarea veniturilor obținute de reclamantul M. T.
-I. din tranzacții imobiliare în sumă de 2.661.684 lei, pentru care s-a calculat TVA de plată în valoare de 505.720 lei, majorări de întârziere de 616.574 lei și penalități de 75.858 lei. De asemenea, s-a menționat neînregistrarea reclamantului ca plătitor de TVA în baza art. 153 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii.
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 12-14), respinsă prin Decizia nr. 6/_ (filele 9-10), respectiv prin Decizia nr.6/_ emisă de pârâta D. G. a F. P. a județului C. (filele 36-37), iar acum reclamantul atacă în contencios administrativ decizia de soluționare a contestației, pe motiv că la întocmirea procesului verbal s-au încălcat prevederile Cap. II, Anexa 5 b din OMF nr.134/2004 prin lipsa unei prezentări clare a constatărilor controlului din care să rezulte motivele de fapt și de drept care au stat la baza fundamentării constatării, prin lipsa copiilor de pe documentele justificative, registre, balanțe de verificare, declarații fiscale, situații privind starea de fapt constatată și efectele juridice produse, respectiv s-au încălcat prevederile Anexei 5 a prin adăugarea de elemente noi și eliminarea unor prevederi din modelul oficial de proces verbal.
Potrivit art. 43 alin. 2 lit. e, f din Codul de procedură fiscală, orice act administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivele de fapt și temeiul de drept. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile Capitolului II pct. 1 din Ordinul MFP nr. 1304/2004 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală, "Constatările controlului vor fi prezentate clar și concis, fără detalieri inutile astfel încât să rezulte motivul de fapt și temeiul de drept care au stat la baza fundamentării fiecăreia";.
Aceste dispoziții legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată
formula eventualele apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. Doar obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești.
În speță, la secțiunea "Descrierea faptei"; din procesul verbal contestat s-a menționat că reprezentanții organului de inspecție fiscală s-au deplasat la domiciliul contribuabilului în data de_ pentru a-l informa că va face obiectul unei cercetări la fața locului privind tranzacțiile imobiliare, efectuate de acesta în perioada 2006-2010. Nefiind găsit acasă, reclamantului M. T. -I. i s-a lăsat înștiințarea nr. 23267 cu precizarea de a se prezenta la sediul organului fiscal din C. -N. ; în data de_ contribuabilul s-a prezentat la sediul indicat, dar fără a pune la dispoziția organelor de control actele solicitate pentru a efectua o cercetare privind tranzacțiile imobiliare. Pe cale de consecință, s-a întocmit procesul verbal nr. 24137/_ prin care s-a stabilit valoarea veniturilor obținute de reclamant din tranzacții imobiliare în sumă de 2.661.684 lei și s-a calculat TVA de plată, majorări de întârziere și penalități.
Astfel, după cum este prezentată situația de fapt, obligațiile fiscale stabilite ar fi consecința directă și exclusivă a nedepunerii documentelor justificative solicitate, omisiune care a generat determinarea veniturilor și calculul obligațiilor aferente. Nu se indică în mod concret de ce reclamantul este considerat a fi persoană impozabilă, tranzacțiile imobiliare avute în vedere și modalitatea de calcul a veniturilor. De asemenea, nu se cunoaște modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere și a penalităților, în lipsa încadrării temporale a fiecărei tranzacții privite în mod individual.
Pe de altă parte, organul fiscal indică drept prevederi legale încălcate art. 153 alin. 2 lit. b din Codul fiscal, care impun în sarcina persoanei impozabile care are sediul activității economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA în România. Or, aceste dispoziții reprezintă temeiul juridic pentru emiterea deciziilor privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA a contribuabililor, conform art. 153 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 și a Ordinului nr.1786/2010, iar nu pentru determinarea efectivă a TVA datorate.
Pentru acestea, tribunalul a apreciat că procesul verbal contestat nu este motivat în fapt în mod corespunzător, iar temeiul de drept indicat este echivoc.
Văzând dispozițiile art.46 din Codul de procedură fiscală, urmează că aceste aspecte sunt de natură a atrage nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale; or, în speță, vătămarea este evidentă, reclamantul nefiind în măsură să stabilească conduita fiscală sancționată iar instanța neputând să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a admis prezenta cerere astfel cum a fost precizată și s-au anulat actele administrative fiscale emise de pârâtă.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P.
C.
, solicitând modificarea hotărârii în temeiul prevederilor art.304 pct. 8 și 9 din Codul de procedura civila, în sensul respingerii actiunii în contencios fiscal formulata de catre reclamant.
În motivareaa recursului s-a arătat că prin sentinta criticata instanta de fond, inlatura în mod nejustificat apararile formulate de institutia noastre realizand o confuzie în ceea ce priveste categoria actului administrativ subsecvent impotriva caruia reclamantul a formulat contestatie.
In fapt, temeiurile de drept la care a facut organul de control trimitere în cuprinsul actului de control contestat sunt de maniera sa lamureasca imprejurarile și motivele intocmirii sale, sens în care apreciem ca interpretarea instantei de fond este eronata.
Asa cum poate observa onorata instanța prin procesul-verbal nu a fost sancționata conduita reclamantului asa cum retine în mod gresit prima instanta, acesta fiind incheiat exclusiv în scopul constatarii unor stari de fapt care sa lămurească împrejurarea potrivit careia fata de contribuabilul verificat (intimatul din prezenta cauza) este necesara luarea masurilor cu caracter asigurator.
Acest aspect rezulta fara dubiu din conținutului acestuia, în concret pct. 4 rubrica - Masuri, unde se specifica textual faptul ca analizând comportamentul reclamantului de la momentul demararii operatiunii de inspectie fiscala și pana la momentul intocmirii procesului-verbal se impune luarea masurilor cu caracter asigurator.
Prin urmare, nu se pune în discutie nulitatea relativa asa cum retine instanta de fond în considerentele hotararii criticate, intrucat asa cum am mentionat în fata Tribunalului C. prin procesul-verbal mai sus mentionat nu au fost stabilite obligatii fiscale suplimentare în sarcina sa.
In fapt, acesta a fost incheiat în urma unei cercetari la fata locului cu privire la tranzacțiile imobiliare efectuate de reclamant în perioada 2006-2010, precum și a verificării evidentelor fiscale existente la organul fiscal competent teritorial - AFP C. -N., respectiv declarațiile 208 depuse de notarii publici, conform legislației în vigoare.
Încheierea acestuia a fost absolut necesara intrucat la momentul demararii inspectiei fiscale reclamantul a prezentat o serie de documente solicitate de
organele de control fiscal iar, ulterior a refuzat sa se mai prezinte la organul fiscal pentru a da lămuriri cu privire la acestea.
In susținerea poziției noastre procesuale facem referire la prevederile art.41 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare potrivit caruia "in înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale" precum și la dispozițiile Ordinului nr.1304/2004 privind modelul și conținutul formularelor și documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală, care stipuleaza în mod expres faptul ca procesul verbal "se va întocmi numai în cazul controlului inopinat, încrucișat și pentru constatarea unor situații faptice existente la un moment dat (art. 55). Nu are ca rezultat întocmirea deciziei de impunere. Se anexează la Raportul de inspecție fiscală."
Din dispozițiile legale la care am facut referire anterior rezulata în opinia noastra fara putinta de tagada faptul ca procesul-verbal incheiat de inspectorii de specialitate din cadrul Activitatii de inspectie fiscala nu face parte din categoria actelor administrativ fiscale prin care se stabilesc în sarcina contribuabililor obligatii fiscale suplimentare, acestea facand parte din categoria altor acte administrativ fiscale mentionate de legiuitor la art.209 alin.2 din Codul de procedura fiscala.
Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea prezentul recurs și pe cale de consecința sa modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii în contencios-fiscal formulata de reclamantul-intimat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 ianuarie 2013 reclamantul M.
T. -I., a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-pârâtă D.
G. A F. P. A J. C. ca neîntemeiat, pentru următoarele
În cadrul motivelor de recurs depuse la dosarul cauzei recurenta formulează o singură critică a hotărârii atacate. Potrivit susținerilor recurentei, procesul-verbal nr. 24137/_ face parte din categoria altor acte administrativ fiscale menționate la art. 209 alin. 2 Codul de procedură fiscală și nu este un act administrativ fiscal care stabilește obligații fiscale suplimentare în sarcina intimat-reclamant. Recurenta își fundamentează astfel critica pe faptul că procesul-verbal în cauză nu are ca rezultat direct emiterea unei decizii de impunere. În cele ce urmează vom argumenta netemeinicia susținerilor recurentei cu privire la acest unic motiv de recurs invocat.
Prin Procesul verbal nr. 24.137/_, punctul 3, organele fiscale stabilesc următoarele consecințe față de intimat-reclamant: datorii la bugetul de stat în sumă totală de 1.198.152 lei. Totodată, la punctul 4, se stabilește instituirea de măsuri asiguratorii. Chiar dacă acest act administrativ fiscal nu are ca și rezultat direct întocmirea unei decizii de impune re cu privire la sumele reținute în cuprinsul său, faptul că produce consecințe juridice față de reclamant este dincolo de orice îndoială. Procesul verbal nr. 24.137/_ probează existența unei datorii în sarcina subsemnatului iar, potrivit legii, organelor fiscale le revine sarcina de a motiva orice decizie de impunere pe bază de probe sau constatări proprii. Ori, în contextul în care Procesul verbal nr. 24.137/_ s-a încheiat fără respectarea dispozițiilor imperative ale legii - fapt necontestat de către recurentă în cadrul recursului promovat - menținerea acestuia în ființă cauzează o vătămare gravă a drepturilor reclamantului deoarece organele fiscale își întemeiază actele sub secvente pe constatările cuprinse într-un act administrativ fiscal nelegal.
Totodată, în ceea ce privește instituirea măsurilor asiguratorii, organele fiscale fac următoarea precizare în cuprinsul deciziei nr. 6/_ privind soluționarea contestației: .Petentul refuză să ridice personal procesul verbal și să
semneze de primire, acesta fiind comunicat prin poștă cu confirmare de primire, fapt pentru care s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii," Făcând abstracție de faptul că, aparent, organele fiscale au decis instituirea de măsuri asiguratorii pe motiv că reclamant nu a ridicat personal procesul verbal de cercetare, rezultă în mod ne echivoc că acesta este actul administrativ fiscal care a stat la baza emiterii deciziei de instituirea a măsurilor asiguratorii.
De altfel, chiar organele fiscale recunosc faptul că Procesul-verbal nr. 24.137/_ stabilește în sarcina subsemnatului obligații de plată în sumă totală de 1.198.152 lei. Astfel, în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din data de_ organele fiscale rețin următoarele: "s-au constatat următoarele obligații de plată, estimate prin referatul întocmit de organul fiscal, stabilite prin Procesul verbal 24.137 din data de_, constând în (..) total
1.198.152 lei."
Așadar, prin procesul verbal de control nr. 24137/_ s-a stabilit în sarcina subsemnatului o datorie la bugetul de stat de 1.198.152 lei, sens în care a și atacat acest act administrativ. Raportat la faptul că acest proces verbal nu conține modul în care s-a stabilit datoria acestuia, nu a avut posibilitatea practică de a se referi în vreun fel la modul de stabilire a acestor sume, ci a atacat însăși existența sumei datorate. În concret, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, prin faptul că în procesul verbal s-a stabilit, fără nicio motivare sau temei faptic, că datorez o sumă de bani considerabilă bugetului de stat, unica posibilitate a era contestarea existenței sumei în sine. În dovedirea acestei afirmații facem trimitere la contestați a înregistrată la data de_, iar cu titlu de exemplu cităm din ultimul paragraf al acesteia: " ... consideră că prin procesul verbal care face obiectul prezentei contestații s-a stabilit în mod nelegal o datorie la bugetul de stat în sumă totală de 1.198.152 lei ... și în consecință solicit desființarea procesului verbal".
Solicită să se observe că procesul verbal atacat stabilește existența unor datorii ale subsemnatului către bugetul de stat, sens în care acest proces verbal este, în mod evident, un act administrativ fiscal. Potrivit art. 41 din OG 92/2003: "actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea și stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".
Pe de altă parte, este perfect adevărat faptul că dispozițiile OMF 1304/2004 stabilesc că procesul verbal de control nu are ca și rezultat direct întocmirea unei decizii de impunere, dar aceste norme trebuie corelate cu dispozițiile art. 97 alin. 2 și cele ale art. 109 din OG 92/2003 care reglementează activitatea de inspecție fiscală. Conform acestor texte de lege:
"La finalizarea controlului inopinat sau încrucișat se încheie proces verbal"- art. 97(2)
,,(1) Rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, intr-un raport de inspecție fiscala, în care se prezintă constatările inspectiei fiscale din punct de vedere faptic și legal.
(3) Raportul de inspectie fiscala sta la baza emiterii:
deciziei de impunere, pentru diferente de obligatii fiscale aferente perioadelor verificate;
deciziei de nemodificare a bazei de impunere, daca nu se constata diferente de obligatii fiscale. " - art. 109
Așadar, ca urmare a controlului inopinat, care reprezintă o modalitate de efectuare a activității de inspecție fiscală, se întocmește un proces-verbal de control. În continuare, rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, raport ce va cuprinde constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal și în temeiul căruia se va întocmi decizia de impunere. Solicită să se observe
că aceste constatări faptice și legale ce vor fi cuprinse în raportul inspecției fiscale sunt cele consemnate în procesul verbal de control, deci acest proces verbal stă la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală, ceea ce înseamnă că implicit stă și la baza emiterii deciziei de impunere.
Cu alte cuvinte, procesul verbal de control produce în mod cert efecte juridice, el fiind temeiul viitoarei decizii de impunere, sens în care reprezintă, fără urmă de îndoială, un act administrativ fiscal. Nu putem să nu subliniem și faptul că în temeiul acestui proces verbal s-au instituit și o serie de măsuri asiguratorii față de acesta, ceea ce reprezintă încă un efect juridic născut din actul atacat.
Nu în ultimul rând, facem trimitere și la motivele dezvoltate în acțiunea introductivă privind modul arbitrar în care s-a realizat stabilirea sumelor datorate precum și la nerespectarea aspectelor formale cuprinse în OMF nr. 1304/2004.
Menționează totodată faptul că în ceea ce privește aceste aspecte, instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței atacate, următoarele: "Nu se indică în mod concret de ce reclamantul este considerat a fi persoană impozabilă, tranzacțiile imobiliare avute în vedere și modalitatea de calcul a veniturilor. De asemenea, nu se cunoaște modalitatea de stabilire a majorărilor de întârziere și a penalităților, în lipsa încadrării temporale a fiecărei tranzacții privite în mod individual_ Tribunalul apreciază că procesul verbal contestat nu este motivat în fapt în mod corespunzător iar temeiul de drept invocat este echivoc. " Mai arată totodată instanței de recurs faptul că recurenta-pârâtă nu a criticat temeinicia sentinței Tribunalului în ceea ce privește aceste aspecte reținute în mod corect de instanța fondului, aspecte care lin de modul defectuos de întocmire și de conținutul lac unar al actului administrativ fiscal atacat.
Având în vedere toate aceste motive, solicită instanței de recurs ca prin hotărâre a ce o va pronunța să dispună respingerea recursului formulat în prezentul dosar ca neîntemeiat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Principala problemă de drept relevată în recurs este aceea de a ști dacă soluția instanței de fond prin care a fost calificat și stabilită natura juridică a procesului verbal din litigiu ca având natura juridică a unui act administrativ fiscal nelegal este sau nu legală.
Curtea reține că din economia procesului-verbal nr. 24.1357/_ rezultă fără tăgadă că acesta nu are o bază factuală adecvată pentru ca să fie calificat ca fiind un act administrativ fiscal însă prin efectul imprimat de autoritate s-a voit să i se acorde un asemenea calificativ. Această concluzie este întărită de mențiunea de las pct. 3 prin care autoritatea stabilește că reclamantul are datorii la bugetul de stat în sumă totală de 1.198.152 lei și se dispune la pct. 4 măsura instituirii de măsuri asigurătorii.
Aparent deși acest act nu are ca efect întocmirea unei decizii de impunere, prin maniera în care s-a încheiat și efectul urmărit de autoritatea fiscală se înțelege că prin acest act s-au stabilit cu caracter definitiv creanțe datorate la bugetul de stat într-o sumă considerabilă fără însă ca actul să evoce o bază factuală corespunzătoare.
Deși a fost contestat pe calea administrativă prevăzută de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală autoritatea emitentă sau cea care a soluționat contestația nu au încercat să lămurească fără echivoc care este totuși natura juridică a unui atare act încheiat în urma exercitării controlului la contribuabil și prin care se stabilesc fără echivoc creanțe datorate la bugetul de stat, rezumându-se să afirme că actul încheiat nu generează efectul emiterii unei decizii de impunere.
Cu toate acestea, un atare efect a fost imprimat prin măsura dispusă la pct. 4 din act, respectiv punerea în executare prin instituirea de măsuri asigurătorii în vederea realizării creanței stabilite ca fiind datorată de contribuabil.
Întrucât actul de constatare a creanței s-a încheiat fără a se evalua o bază factuală, fără a se descrie și analiza modalitatea și actele pe baza cărora s-a stabilit starea de fapt fiscală, fără a se respecta dreptul la apărare al contribuabilului singura opțiune a acestuia pentru a se clarifica aceste aspecte era recunoașterea dreptului de a contesta actul atât pe cale administrativă la organul de soluționare a contestațiilor conform procedurii prevăzute la art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală cât și în justiție conform art. 218 alin. 2 din același cod.
Respingerea contestației pe motivul că actul respectiv nu produce nici un efect vătămător asupra situației fiscale și patrimoniale a reclamantului a fost doar extrem de formal evidențiată fără să se scoată în relief și să se analizeze în substanță criticile de nelegalitate aduse de reclamant.
Din această perspectivă, sancțiunea aplicată de instanța de fond este cât se poate de justificată.
Trebuie notat că actul din litigiu nu are natura juridică a unui raport de inspecție fiscală, deși din economia deciziei prin care s-a soluționat contestația transpare acest lucru.
Și este așa, deoarece conform art. 97 alin. 2 rap. la art. 109 din Codul de procedură fiscală la finalizarea controlului inopinat sau încrucișat se încheie proces-verbal apoi rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală, în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal și care se întocmește la finalizarea inspecției fiscale și cuprinde toate constatările în legătură cu perioadele și obligațiile fiscale verificate. În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul prevăzut la art.
107 alin. (4), raportul de inspecție fiscală cuprinde și opinia organului de inspecție fiscală, motivată în drept și în fapt, cu privire la acest punct de vedere.
(3) Raportul de inspecție fiscală stă la baza emiterii:
deciziei de impunere, pentru diferențe de obligații fiscale aferente perioadelor verificate;
deciziei de nemodificare a bazei de impunere, dacă nu se constată diferențe de obligații fiscale.
Chiar dacă s-ar admite teza recurentei conform căreia actul încheiat de organul fiscal în litigiu al avea ca natură juridică alt act administrativ fiscal decât deciziile de impunere ori actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, conform art. 209 alin. 2 C.pr.civ., procesul-verbal din litigiu avea ca menire conform mențiunii din preambul efectuarea unei cercetări la fața locului în vederea identificării tranzacțiilor imobiliare desfășurate de contribuabil, deci un act prin care se strâng probe în vederea stabilirii stării de fapt fiscale consemnată ulterior în raportul de inspecție fiscală. Numai că prin modalitate de acțiune și efecte, acest act nu mai poate fi calificat ca fiind un simplu alt act administrativ fiscal de vreme ce i s-a dat o altă conotație prin maniera în care s-a decis cu privire la stabilirea creanței datorate și la măsurile propuse de luat în vederea realizării acesteia sau măcar a conservării patrimoniului contribuabilului pentru a fi ulterior, la nevoie, executat silit.
Așa cum a reținut și instanța de fond actul de constatare a creanței, procesul verbal din litigiu, pare mai degrabă un act prin care această creanță este determinată ca urmare nedepunerii documentelor justificative solicitate de organul de control, omisiune care a generat apoi determinarea efectivă a veniturilor și calculul obligațiilor suplimentare fiscale. Or, așa cum s-a relevat, în
lipsa stabilirii unei baze factuale ori a unei reale stări de fapt fiscale din care să rezulte clar dacă contribuabilul este sau nu persoană impozabilă față de natura tranzacțiilor, care sunt tranzacțiile imobiliare avute în vedere sub aspectul numărului acestora a perioadei luate în calcul precum și modalitatea de determinare concretă a veniturilor ca bază de calcul a stabilirii obligațiilor fiscale principale și accesorii.
Dincolo de acestea și oricum ar fi privit acest proces verbal el nu este motivat în fapt și în drept sens în care nu poate fi validat ca fiind legal nici din perspectiva stabilirii naturii juridice a actului conform art. 209 alin. 1 ori a alin. 2 al aceluiași text legal.
Pe cale de consecință, Curtea reține că recursul nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 8922 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
R. -R. D. | L. | U. | M. | A. | A. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. G. C.
