Decizia civilă nr. 5086/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. 2545._ **
DECIZIA CIVILĂ NR. 5086/2013
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de A.
N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 3067 din_ pronunțată în dosarul nr. 2545._ ** al Tribunalului B. -N., cauza privind și pe intimații N. A. G., D. G. A F. P. A J.
-N., SC O. P. SA, D. G. DE A. A M. C. D.
A.N.A.F. și A. F. P. A M. B., având ca obiect pretenții - restituire impozit și C.A.S.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3067 din_ pronunțată în dosarul nr. 2545._ ** al Tribunalului B. -N., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -
N., A. F. P. B. și SC O. P. SA și în consecință respinge acțiunea principală față de acestea.
S-a respins, ca neîntemeiată, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. . S-a admis acțiunea completată formulată de reclamantul N. A. V.
, împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C., și în consecință:a fost obligată pârâta A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de 4.977 lei, reprezentând impozit pe venit.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F., D.
G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. .
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 760,92 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Prin sentința civilă nr. 1052 din_ a Tribunalului B. N. pronunțată în dosarul numărul 2545._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâtelor A. N. de A. F. și A. N. de A. F. -
A. F. P. a municipiului B. .
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, excepție invocată de chematele în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F.
P. B. -N. .
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul N. A. V. împotriva pârâtei S.C. "O. P. "; S.A. B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5.794 lei reprezentând impozitul calculat asupra plăților compensatorii, precum și contribuția de asigurări sociale.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâților A. N. de A. F., A. N. de A. F. - D.
G. de A. a M. C., A. N. de A. F. - D.
G. a F. P. B. -N. și A. N. de A. F. - A.
P. a municipiului B. .
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C.
"O. P. "; SA împotriva Agenției Naționale de A. F. B. - D.
de A. a M. C. B., D. G. a F. P. B.
-N. - A. F. P. a mun. B. și, în consecință au fost obligate chematele în garanție să restituie pârâtei suma de 5.794 lei reprezentând impozit, precum și contribuția de asigurări sociale ;
A fost obligată pârâta S.C. "O. P. "; SA să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligate chematele în garanție să plătească pârâtei S.C. "O. P. "; SA suma de 492,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A. F. și A.
N. de A. F. - A. F. P. a M. B. este întemeiată, întrucât între reclamant și aceste pârâte nu există vreun raport
juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte rezultând din virarea sumelor reținute de SC "P. "; SA de la reclamant la organul fiscal și că în raport cu reclamantul între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de către chematele în garanție A. N. de A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a J. B. -N., prin
prisma lipsei procedurii prealabile, este neîntemeiată pentru că, față de pretențiile concrete deduse judecății, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă este admisibilă.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamantul a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantului nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantului împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către chemata în garanție, reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004, prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamant, pe de o parte, și pârâtă, respectiv chemata în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut următoarele:
Prin Decizia de concediere individuală nr.96/18 ianuarie 2008 (f.9 și
45) au încetat raporturile de muncă dintre S. "P. "; SA B. și reclamantul N. A. G. . Concedierea se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 7 iunie 2005 și din data de 9 august 2005, referitoare la procesul de reorganizare al P. SA. Actul stipulează la art.6 că salariatul concediat va primi compensații sub formă de indemnizație de concediere, cu respectarea prevederilor art.50 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce îl privește pe reclamant. Secundului i-au revenit 36.215 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - în cuantum de 5.994 lei, precum și contribuțiile la bugetul de asigurări sociale .
Acțiunea introductivă a fost fondată și a fost admisă în direcția constatării că reținerile efectuate de pârâta SC "O. P. "; SA sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea în favoarea reclamantului a sumelor aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, plățile compensatorii s-au acordat reclamantului fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din Codul
fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referire la sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cauza de față se regăsește cu evidență în ipoteza de excepție a legii și orice aplicare sau interpretare contrară sensului clar și expres dedus din reglementarea legală nu poate fi în mod corect împărtășită.
Contribuția la asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale (așadar este datorată), după cum dispune art.21 alineat 6 din Legea 19/2000, și nu se
constituie în contribuții plătite în contul angajatei, deci în rețineri de la salariat din sumele ce i se cuvin cu titlul mai sus indicat, de plăți compensatorii, conform procedeului greșit adoptat de pârâtă.
Ca și în cazul impozitării, referitor la contribuția la asigurările sociale de sănătate există o dispoziție legală expresă de nedatorare, cuprinsă în art.257 alin.6 din Legea 95/2000.
Având în vedere faptul că între reclamant și pârâții A. N. de A.
F., A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C.
, A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N.
și A. N. de A. F. - A. F. P. a municipiului B. nu au existat raporturi juridice directe sau conexe, s-a respins acțiunea formulată de acesta față de acești pârâți.
Rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil. D. examinarea articolului 117 din Codul de procedură fiscală nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în articolul 109 alineat 2 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât titularul acestui drept a respectat-o.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție A. N. de A. F. B. - D. G. de A. a
M. C. - D. G. a F. P. B. -N. - A. F.
P. a mun. B. nu pot fi discutate în acest litigiu. Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terților A.
N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C.
- D. G. a F. P. B. -N. - A. F. P. a mun.
B. va fi analizată numai pentru obligația la care pârâta SC "O. P. "; SA este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție se va rezolva prin admiterea obligației de restituire pentru sumele virate de pârâtă cu titlu de impozit (5794 lei) și de contribuție la asigurări sociale .
Este de menționat că raportul juridic supus judecății prin cererea introductivă se supune jurisdicției muncii întrucât procesul are ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi cu privire la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu observarea art.248 alin.3 și art.281 din Codul muncii. Abilitatea aceluiași tribunal de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 Cod procedură civilă.
În baza art.274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta SC O. P. SA să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform actelor justificative depuse la dosar la fila 12 - dos._ și fila 16 - dos.-2545._ *, iar pe chematele în garanție să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 492,62 lei ,cu același titlu, conform actelor depuse la f.30 -_ și f.24- dos.-2545._ *.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A.
F.
solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.
Solicită sa se retină ca, institutia a inteles sa invoce exceptia lipsei calitatii sale procesuale-pasive, în temeiul urmatoarelor considerente:
D. continutul actiunii formulate, rezulta ca intimatul-reclamant a dorit sa se judece în contradictoriu cu A., DGFP a judetului B. N., AFP B. și SC P. SA.
In acest context, trebuie aratat ca potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea și functionarea Agentiei Nationale de A. F. ,
aceasta "se organizeaza și functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finantata de la bugetul de stat. "
Arată instantei ca, intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B.
, societate comerciala care a calculat și a retinut impozitul pe venit.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, cu modificarile și completarile ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra in administratia Directiei Generale de A. a M. C., directie aflata în subordinea A., potrivit art.III din Hotararea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotararea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și functionarea Agentiei Nationale de A.
F. .
Potrivit dispozitiilor art.47 din Codul de procedura civila "Mai multe persoane pot fi Împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. "
Avand în vedere dispozițiile legale mentionate, solicită instanței sa constate ca intre intimatul reclamant și institutie nu a existat nici un raport juridic, acesta avand raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecatii și de aceea nu exista motive pentru a se pronunta o hotarare judecatoreasca în contradictoriu cu A. N. de A. F. .
In acelasi sens, arată instanței dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din interpretarea carora rezulta ca raportul juridic se naste intre persoana vatamata- reclamant și autoritatea publica emitenta a unui act administrativ pretins vatamator.
Ori, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, retinerea și virarea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC O. P. SA.
Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentand impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA.
Totodata, instituția pârâtă nu poate raspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi și nici aceleasi obligatii cu aceasta, în prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.
Mai mult, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu exista nici un raport juridic nascut intre reclamant și organele fiscale, avand în vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit conform declaratiilor fiscale intocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Astfel ca, A. nu a produs nici o vatamare intimatului reclamant pentru a putea fi chemata în judecata în calitate de parata și a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atat mai mult în conditiile în care nu reclamantul a facut o astfel de plata la bugetul de stat.
Prin urmare, A. N. DE A. F. nu are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza, nu are nicio culpa procesuala și nu a adus vreo vatamare reclamantei.
Sustine aceasta intrucat intimatul reclamant în calitate de angajat al unei societati comerciale nu a efectuat plati către bugetul de stat, pentru a putea solicita obligarea institutiei noastre sa-i restituie acele sume.
Avand în vedere obligatiile ce-i reveneau intimatei parate SC P. SA, mentionate anterior, atat modul de calcul cat și sumele retinute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii ii apartine paratei, deoarece aceasta societate comerciala a initiat aceasta procedura a concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale au fost acordate către intimata parata din fondul de salarii.
Prin urmare, luand în considerare toate argumentele mai sus expuse, solicita onoratei instante de recurs sa constate ca, instanta de fond, în mod gresit, a respins exceptia lipsa calitatii procesuale pasive a Agentiei Nationale de A. F., fara a motiva solutia pronuntata, fiind fara echivoc ca, actiunea formulata impotriva A., a fost indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
În acelasi context, pârâta retine ca, instanta de fond a admis, în mod gresit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC O. P. SA.
Astfel, arată că în mod gresit a retinut ca, valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatului reclamant nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, fara ca aceasta sa evidentieze clar și fara echivoc, în baza caror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie.
De asemenea, reiterează faptul ca, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre intimatul reclamant și organele fiscale, retinerea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC O. P. SA.
De asemenea, în ceea ce priveste excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garantie invocate de către A. N. DE
A. F., apreciază că în mod gresit au fost respinse de către instanta de fond.
Astfel, arată că a invocat atat exceptia inadmisibilitatii actiunii cat și a cererii de chemare în garantie formulata, intrucat, potrivit dispozitiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
Intimata parata SC P. SA este de fapt debitorul obligatiilor fiscale privind retinerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensatiilor banesti acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.
Avand în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit aferent compensatiilor banesti individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, va rugam sa retineti ca, aceasta institutie era singura în masura sa solicite restituirea sumelor, în concordanta cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. cu completarile și modificarile ulterioare.
Recurenta arată că, dispozițiile art.117 Cod proc.fiscala și dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabileste competenta în materia restituirii sumelor de la buget.
Astfel, în considerarea prevederilor mai sus mentionate, restituirea ar putea fi posibila numai în situatia în care sunt indeplinite conditiile legale,
respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare și O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
In ceea ce priveste cererea formulata și în completarea celor de mai sus, invederam ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata. cu modificarile și completarile ulterioare.
Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata în niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispozitii legale
În acelasi sens, invocă și prevederile referitoare la competenta în materia administrarii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare.
Avand în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completarile și modificarile ulterioare, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia"; se poate observa, fara echivoc, ca reclamantul nu a respectat aceste dispozitii legale.
Astfel, în cazul în care ar exista sume de restituit de la bugetul de stat, singura indreptatita sa le solicite AGENTIEI N. DE A. F. ar fi intimata parata SC O. P. SA și nu intimatul reclamant.
Or, atata timp cat intimata parata SC O. P. SA nu a solicitat AGENTIEI N. DE A. F. restituirea nici unei sume, considera ca actiunea formulata este inadmisibila.
Totodata, solicită sa se retină ca, instanta de fond, nu a analizat exceptia inadmisibilitatii actiunii din perspectiva motivelor sus mentionate, ignorand cu desavarsire sustinerile formulate prin întampinarea depusa la dosarul cauzei.
Intimatul reclamant nu a formulat o plangere prealabila către organul fiscal competent, în speta către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, considera ca instanta de fond a fost în eroare cand a retinut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.
II. Prin admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost formulata și completata, instanta de fond a considerat, în mod gresit, sustine recurenta ca A. N. DE A. F. este obligata sa restituie reclamantului o suma de lei care reprezinta impozit pe venit ce nu i-a fost retinuta niciodata, în mod direct.
Solicită instanței sa constate ca dispozițiile art.55 alin.4 lit. j din Codul fiscal precum și cele ale pct. 68. lit. I) din Normele de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin HG. 44/2004, nu se refera la acelasi termen, nu sunt contradictorii, ci fiecare, în parte, reglementeaza situatii juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora.
Astfel, ținând seama de considerentele legale mai sus invocate, de definițiile date de legiuitor celor doua notiuni de plati compensatorii și compensații bănești, suficient de explicit și clar prezentate, arată că SC O.
P. SA și intimatul reclamant, în intentia sa de a induce în eroare instanta,
foloseste gresit în cererea de chemare în garantie și în actiunea formulata. notiunea de plati compensatorii. în speta fiind vorba de compensatii banesti sub forma de indemnizatie de concediere, achitate cu respectarea cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social și a punctului
68 lit.1 din Normele de aplicare ale Codului fiscal, aprobate prin HG. 44/2004.
Prin urmare, arată instantei de recurs ca prevederea legala mentionata stabileste caracterul neimpozabil al platilor compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finantate din buget.
per a contrario, în speta de fata, este vorba de compensatii banesti acordate sub forma de indemnizatie de concediere, care au fost plătite către reclamant de către intimate parata se O. P. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate.
Prin programul de concediere colectiva, elaborat de către SC O. P. SA, astfel cum a retinut instanta de judecata, s-a stabilit ca, salariatul concediat va primii compensatii sub forma de indemnizatie de concediere cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Astfel, intimata parata SC O. P. S.A a acordat compensatii banesti individuale, sub forma de indemnizatie de concediere, către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plati fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecinta fiind supuse impozitarii.
Dispozițiile punctului 68, lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificarile și completarile ulterioare, prevad fara echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor iar veniturile obtinute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Avand în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucat s-a procedat corect la calcularea. retinerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speta, impozitarea compensatiilor banesti
individuale fiind în concordanta cu dispozițiile legale mentionate mai sus.
IV. In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 1.000 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata, solicita onoratei instanțe de recurs sa constate ca în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu se încadrează în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina acesteia pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata. Mai mult, cheltuielile privind angajarea unui aparitor, cele privind administrarea probatoriului, sunt cheltuieli obișnuite și nu se pot imputa
părț ii adverse, așa cum s-a subliniat și în practica judiciara: "când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, daca cade în pretenții «: Tribunalul Suprem, secția civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic și practic de procedura civila, V.M.
C. u.
În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse, solicită să se admită recursul ca fondat și să se dispună modificarea, pentru nelegalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiata.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC O. P. S.A. B.
, solicită respingerea recursului declarat de parata-recurenta A. N. de A.
(A.N.A.F.) ca nefundat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civ.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată A. N. de A. F., D.
a F. P. B., A. F. P. B. solicitând obligarea la restituirea impozitului reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA a cărui salariat a fost pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, precum și în subsidiar, obligarea pârâtei SC P. SA la restituire impozitului reținut și plătit de către aceasta către pârâta de rd.1. Această cerere de chemare în judecată nu a fost calificată de către instanța de fond în conformitate cu art.129 C.proc.civ. deoarece era necesar a se verifica dacă se dorește urmarea unei proceduri judiciare fiscale așa cum la prima vedere apare petitul principal sau a unui litigiu de muncă așa cum este formulat petitul subsidiar.
Este de remarcat că și instanța competentă în materia conflictelor de muncă poate să examineze ca o chestiune prejudicială aplicarea normelor fiscale atunci când acțiunea sa vizează drepturile salariale întrucât în cazul de față ceea ce se urmărește este să fie restituit venitul apreciat a fi reținut nelegal prin stopaj la sursă, virat către organul fiscal, din sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în baza contractului colectiv de muncă, ca urmare a concedierii colective efectuate de SC O. P. SA.
Cabinetul de avocatură a formulat o cerere colectivă către D.G.F.P. B.
-N. în care a solicitat și în numele reclamantului o copie de pe fișele fiscale întocmite de O. P. SA pentru anii 2006-2007 precum și solicitarea de restituire a impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute pentru sumele compensatorii în urma disponibilizării colective, sume care nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Această cerere de restituire a fost formulată la data de_, iar ulterior A.F.P. B. a răspuns societății de avocatură menționând că în calitate de angajat nu a depus declarații și nu a efectuat plăți la A.F.P. B. și în consecință, trebuie să se adrese societății a cărui angajat a fost, iar această societate este în administrarea DGAMC din cadrul A. .
După această adresă, reclamantul considerând că a urmat procedura administrativ fiscală, a formulat acțiune calificată de prima instanță ca fiind o acțiune în contencios fiscal.
În cazul de față, O. P. SA a făcut aplicarea art. 55 alin.1 lit. k) din Codul fiscal operând reținerea la sursă a contribuțiilor de asigurări sociale din plățile compensatorii datorate angajaților ca urmare a concedierii colective și a virat aceste sume Direcției Generale de A. a M. C.
din cadrul A. . Raportat la prev.art.57 C. fiscal, reclamantul poate fi calificat ca și contribuabil, iar SC O. P. SA ca și plătitor, iar raportul de drept material fiscal are loc între angajatorul care are obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată la termenele legale impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă, conform art.22 alin.1 lit. e) C.proc. fiscală, și organul fiscal competent.
În cazul de față, o cerere de restituire efectuată potrivit art.117 alin.1 lit. d) C.proc.fiscală, se face de către debitor iar debitorul conform art.25 alin.1 teza a II-a este acea persoană care potrivit legii are obligația corelativă de plată a acestor drepturi, respectiv contribuabilul. Și plătitorul are dreptul la restituirea sumei plătite fără temei legal, însă în conformitate cu art.21 alin.4 C.proc.fiscală.
Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 9 C.pr.fisc. ( în forma inițială art. 112 alin. 7) procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În aplicarea acestui temei legal, Ministerul Finanțelor Publice a adoptat Ordinul nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 5 ianuarie 2005.
Acest ordin prevede că pentru sumele de restituit conform prevederilor art. 112 din Codul de Procedură fiscală (actual art. 117) este necesar să se formuleze o cerere de restituire depusă de contribuabil în interiorul termenului de prescripție, cerere care urmează să fie soluționată de autoritatea fiscală competentă în termen de 45 de zile printr-o decizie de restituire, indiferent de soluția adoptată.
Decizia de restituire constituie act administrativ fiscal conform art. 41 C.pr.fisc. cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.
Decizia de restituire adoptată de organul fiscal la cererea de restituire sau inexistența unei atari decizii poate fi contestată în prealabil conform procedurii prevăzute la art. 205 alin. 1 și 2 C.pr.fisc.
Conform acestor norme legale, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Așa fiind, prealabil sesizării instanței de contencios administrativ fiscal este obligatorie contestarea actului administrativ fiscal ori inexistența acestuia pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C.pr.fisc. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc.
În acest context, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a ÎCCJ s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale, reglementate de art. 205-218 C.pr.fisc. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată
de Plenul judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și fiscal a ÎCCJ la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a ÎCCJ, precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale).
Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20
martie 2007).
În speță, Curtea observă că cererea de restituire nu a fost soluționată de organul fiscal, respectiv de A.F.P. B. -N. prin emiterea unui act administrativ fiscal, întrucât s-a apreciat că reclamantul trebuie să se adreseze angajatorului, iar cererea nu a fost trimisă DGAMC.
Curtea reține că prevederile art. 205 C. proc. fiscală, prevăd posibilitatea formulării contestației administrativ fiscale de către cel care se consideră lezat în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Doar în ipoteza formulării acestei contestații și a emiterii deciziei de soluționare a contestației procedura administrativ fiscală se consideră a fi parcursă, iar cel ce se consideră în continuare vătămat, are posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar împotriva deciziei finale. Cu alte cuvinte, prevederile legale stabilesc cadrul formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar dacă este atacată decizia emisă în contestația administrativ fiscală, care nu a fost formulată de către reclamant. Nu pot exista acțiuni în contencios fiscal fără ca obiectul acțiunii să fie decizia finală
întrucât restituirea sumei este consecința anulării deciziei finale.
Chiar dacă organul fiscal nu finalizează contestația administrativ fiscală prin emiterea deciziei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin. 1 C.proc. fiscală, persoana vătămată nu are posibilitatea decât să formuleze o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea organului fiscal competent pentru a soluționa contestația și numai după emiterea deciziei finale, poate fi formulată acțiunea în contencios fiscal.
D. acest punct de vedere, în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.civ. în lipsa unei decizii de soluționare a contestației instanța de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, constatându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității de către Tribunalul B. -N. .
În conformitate cu prev.art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 304 pct.9 C.proc.civ., raportat la art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de A. - DGAMC pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite excepția inadmisibilității și va respinge acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu A. -DGAMC și va înlătura obligația acestei pârâte la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. N. DE A. F. -
A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr.3067 din_, pronunțată în dosarul nr.2545._ ** al Tribunalului B. -N., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.B. L.
