Decizia civilă nr. 518/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 518/2013

Ședința publică din data de 10 Octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC T. D. G. B. S. împotriva Sentinței civile nr.11296/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. - C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că s-au atașat prezentei cauze, dosarele nr._

și nr._

ale

Judecătoriei Bistrița.

S-au analizat actele și lucrările dosarului, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, astfel că instanța reține recursul în dezbatere.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată;

Prin sentința civilă nr.11296/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și, în consecință, s-a respins cererea formulată de petenta SC T. D. G. B. S. , în contradictoriu cu intimatul C. SA -

C.

, având ca obiect plângere contravențională, cu menținerea dispozițiilor procesului-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr.0152905/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_ a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentei că în data de_, ora 15,46, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal a fost comunicat la data de_, conform ștampilei de pe plicul în care i- a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției(fila 47). În conformitate cu art. 102 cod procedură civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Plângerea contravențională a fost înaintată judecătorie Bistrița la data de_, conform mențiunilor ștampilei de înregistrare (fila 2).

În conformitate cu art.34 din OG 2/2001, instanța a verificat dacă plângerea contravențională a fost introdusă în termen, ocazie cu care a reținut că de la data la care i-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției, respectiv_ și până la data formulării plângerii contravenționale, respectiv_, este un interval de 27 zile(socotit pe zile libere, conform art.

101 cod procedură civilă), cu douăsprezece zile peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 31, alin . 1 din OG 2/2001.

Plângerea contravențională fiind formulată tardiv, instanța a admis excepția tardivității ridicată din oficiu și a respins plângerea contravențională, ca fiind formulată în afara termenului prevăzut de lege pentru formularea plângerii, în conformitate cu art. 103 cod procedură civilă, alin. 1, prima teză, respectiv neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea .

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC T. D. G.

B. S.,

solicitând admiterea recursului, desființarea in totalitate a dispozițiilor sentinței civile nr.11296/2012 a Judecătoriei Bistrița ca fiind nelegală și netemeinică și pe cale de consecință, să se dispună constatarea nulității absolute a procesului-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr.0152905/_ emis de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România -

S.A și a măsurilor dispuse prin acesta.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a admis excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale netemeinic, întrucât s-a făcut dovada faptului că Bodea Felix, unic asociat si administrator al recurentei a luat la cunoștința despre comunicarea procesului verbal la data de _

.

S-a arătat instanței de judecată faptul că recurentul a fost plecat de la sediul social din str. C. nr. 64 O., în perioada februarie-martie 2012, întrucât a avut obligații contractuale față de societatea AUTO CLASS S.A. Satu Mare probate prin adeverința aflata la dosar. De asemenea s-a arătat faptul că recurentul nu are reședință în Satu Mare având în vedere că între O. și Satu-Mare sunt numai 150 km.

De asemenea, se învederează faptul că în două dosare similare aflate pe rolul Judecătoriei Bistrița, prin sentințele civile nr.5587/2012 și nr.6617/2012 instanța de judecată a dispus repunerea în termen și a admis plângerile contravenționale având același obiect și aceleași părți. Mai mult, prin procesul verbal atacat în dosar nr. de mai sus, a fost sancționat pentru lipsa rovignetei același autovehicul, cu nr._, care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița și obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița admise atât pe excepție, cât și pe fond.

Or, legea interzice sancționarea de mai multe ori pentru lipsa rovignetei pentru același autovehicul.

Se mai arată că față de împrejurarea faptului că recurenta a vândut autovehiculul menționat că a săvârșit contravenția constatată prin procesul verbal atacat, lui Bumbar O. P.F. conform facturii nr.76177/_ și a procesului verbal pentru scoaterea din evidenta a mijloacelor de transport nr. 81853/_ eliberat de Direcția Economica a mun. O., subscrisa nu poate fi subiect activ al contravenției prevăzute la art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002.

Din acest motiv, contravenția avută în vedere, este fără îndoială cu subiect activ special, calitate care îi lipsește recurentei, pentru că, așa cum s-a arătat autovehiculul în cauză a fost înstrăinat.

Intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - C.

a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a respins plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0152905 ca fiind tardiv formulată, în speța dată, susținerile recurentei sunt nefondate.

Conform art.31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare.

În speța de față, procesul verbal a fost comunicat petentului la data de_, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, iar plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de _

, depășind cu mult termenul legal de contestație de 15 zile.

Cu privire la înstrăinarea vehiculului, din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.1, pct. B din O.G. nr.15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.

Se mai arată faptul că, daca în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat C. .

Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și n evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, și nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din

O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Potrivit art. 7 coroborat cu art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 5/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

In drept, s-au invocat dispozițiilor O.G. nr.2/2001, O.G. nr.15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 și 3041 Cod procedură civilă

, tribunalul reține că prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor seria R12 nr.0152905/_, petenta recurentă a fost sancționată, în temeiul art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, reținându-se că în data de_, ora 15:46, pe DN 17, km. 85+380 m, Tiha Bârgăului, jud.

Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria B cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă. În baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr.15/2002, petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro.

Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Așa cum prevede art. 47 din același act normativ, dispozițiile O.G. nr.2/2001 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, conform căruia termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul (art. 101 alin. 1 C.pr.civ.).

Conform art. 103 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

În speță, numitul Bodea Felix, administrator al petentei, a făcut dovada faptului că până la data de_ a fost angajat în cadrul unei societăți comerciale care funcționa într-o altă localitate decât cea în care se află sediul social al societății petente, fapt care l-a pus în imposibilitate de a lua cunoștință, în timp util, de existența procesului-verbal de contravenție atacat.

Prin urmare, tribunalul apreciază că s-au dovedit întrunite condițiile prevăzute de art.103 alin.1 teza a doua C.pr.civ., astfel că, în temeiul art.316 cu referire la art.282 alin.2 C.pr.civ., se va admite recursul declarat împotriva încheierii civile pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de _

, în dosarul nr._, iar soluția instanței de fond asupra cererii de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale, va fi modificată, în sensul că se va admite cererea petentei de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale.

Cum nu a fost realizată cercetarea fondului pentru a se putea exercita controlul judiciar asupra aplicării dispozițiilor legale incidente și pertinente față de situația de fapt prezentată în actul sancționator, tribunalul, în temeiul art.312 alin.4 și 5 C.pr.civ., va admite recursul declarat de recurenta SC T. D. G. B. S. împotriva sentinței civile nr.11296/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._, pe care o va casa cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta SC T. D. G. B. S. împotriva încheierii civile pronunțate de Judecătoria Bistrița la data de_, în dosar nr._ pe care o modifică în sensul că admite cererea petentei de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale.

Admite recursul declarat de recurenta SC T. D. G. B. S. împotriva sentinței civile nr.11296/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosar nr._ :

- casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. E. L.

L.

T. B.

A. P. M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact DEL/HAV

_ /2 ex

Jud. fond. B.M.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 518/2013. Anulare proces verbal de contravenție