Decizia civilă nr. 528/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 528/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. V., împotriva sentinței civile nr. 9666/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâții P. C. A., C. A. PRIN C. LOCAL AL C. A., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M.
D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M., aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat P. a B. M., cu delegație la dosar în substituirea avocatei titulare Precup Fabiola, cu delegație la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și rejudecând în fond cauza, admiterea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Reclamanta P. V. a declarat recurs împotriva sentinței civile 9666 din_, pronunțată în dosarul_ al Tribunalului Cluj solicitând casarea acesteia cu consecința admiterii acțiunii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta susține că este incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece nu s-a luat în considerare acordul colectiv și cele două hotărâri a C. ui local al comunei A., în baza cărora sumele acordate
pentru anul 2010 i-au fost acordate în mod corect,a cestea cuprinzând indemnizația de hrană, de ținută, premiul de 8 Martie și de Paște precum și de Crăciun. Deoarece nu s-a contestat acordul colectiv, nu se poate opera reținerea conform art.164 din Codul muncii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă sentinței recurate se referă la greșita interpretare a dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 188/1999, recurenta considerând că, în lipsa existenței vinovăției lor, emiterea deciziei de imputare este nelegală. În același sens, se invocă dispozițiile Codului muncii, cu care Legea nr. 188/1999 se completează, dispoziții care interzic reținerile din salariu care au un alt temei decât hotărârea judecătorească.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. Prin urmare, acest text legal nu impune condiția existenței vinovăției funcționarului public în cazul în care acesta a beneficiat de anumite sume de bani necuvenit, cum este cazul de față.
În ceea ce privește dispozițiile Codului muncii invocate de recurenta, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care dispozițiile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 prevăd faptul că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Prin urmare, acest prim motiv de recurs Curtea îl apreciază ca fiind nefondat.
Pe fondul cauzei, recurenta invocă, în esență, dreptul la negociere colectivă, precum și faptul că în cuprinsul deciziei Curții de Conturi care a stat la baza emiterii dispoziției de imputare nu s-a invocat nulitatea acordului colectiv de muncă sau al hotărârilor de consiliu în materie.
În acest context, Curtea observă că instanța de fond a verificat în mod pertinent apărările reclamantei ce se constituie în prezent ca motive de recurs, statuând corect și legal că sumele de bani de care au beneficiat aceștia nu s-au datorat deoarece contractul colectiv de muncă ori acordul colectiv din cadrul unităților publice prin care se stabilesc drepturi salariale nu pot înfrânge dispozițiile legale, acestea fiind unica bază legală de stabilire a îndemnizației și a celorlalte drepturi de natură salarială.
Împrejurarea că printr-un acord colectiv de muncă se stabilesc pe bază de negociere alte drepturi de natură salarială ori se majorează drepturile în afara ori peste limitele prevăzute de lege nu pot fi opuse cu succes terților, și în principal organelor de control administrativ extern de audit financiar. În același timp și pe baza aceleași rațiuni o atare convenție nu poate fi opusă cu succes nici instanței judecătorești.
Astfel, atât prin art.72 din Legea nr.188/1999 și HG nr.833/2007, art.22 prevăd că autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate, programul zilnic de lucru, integritatea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la practica celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici. Prin cele statuate nu se găsește și posibilitatea negocierii salariilor sau sume de bani cu caracter de compensații întrucât din punct de vedere al Legii nr.188/1999 salariile și
alte drepturi bănești pentru categoria de funcționari publici sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea respectiv încheierea de acorduri este condiționată de respectarea dispozițiilor legale și se rezumă în cazul
funcționarului doar la măsuri de protecție a muncii și nu la sume de bani respectiv prestații suplimentare la încetarea/eliberarea din funcție.
În cauză cele invocate a fi fost aprobate nu vizează măsuri în sensul actelor normative, respectiv măsuri ce pot fi negociate. Prin urmare, în condițiile în care sumele solicitate nu fac parte din cele expres reglementate de art.72 în mod greșit se susține de recurenta că puteau beneficia de prime de Paști și Crăciun, indemnizație de ținută, de hrană, spor de fidelitate și loialitate, spor de dispozitiv.
Legat de aceasta se mai susține că acordurile colective sunt obligatorii. Într-adevăr actele normative menționate prevăd că sunt obligatorii însă această obligativitate trebuie raportată la legalitatea actului mai exact a conformității acestui acord cu legea. Or așa, cum s-a arătat legea nu prevede decât posibilitatea luării de măsuri prin acorduri pentru protecție socială în cazul funcționarilor iar acordul evocat privește nu măsuri ci drepturi bănești suplimentare drepturi ce sunt acordate doar prin lege. Ca atare nefiind prevăzută negocierea drepturilor bănești prin acord în mod corect a reținut instanța de fond că acordurile nu pot excede legii.
Evident se poate susține că prin acordul încheiat s-a creat o speranță legitimă. Chiar dacă prin acord s-a născut o speranță titularilor aceasta nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept.
Practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept or Legea nr.188/1999 și legea salarizării funcționarului public sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de CEDO - a se vedea cauza Sunday Times contra Regatului unit, cauza R. împotriva României.
Din această perspectivă, Curtea reține că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile legale pertinente incidente în materie.
Față de cele ce precedă, Curtea, cu aplicarea art. 20 alin. 3 din legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei cu consecința menținerii sentinței atacate a cărei considerente vor fi completate așa cum s-a evocat în precedent.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P. V. împotriva sentinței civile nr. 9666 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
R. R. D. L. | U. | A. | A. M. | M. | T. |
red.RRD/AC/2 ex. - _
