Sentința civilă nr. 1819/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ cod 4204

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1819

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H. - judecător

G. ier: C. S.

Pe rol este pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta IVASCO V. cu domiciliul în B., str. T., nr. 2B, jud. M. și pe pârât D. E. AL D. G. A F. P. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, a cărei pronunțare a fost amânată la data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea hotărâre.

Se constată că la dosarul cauzei s-au depus la data de_ de către reprezentantul reclamantei înscrisuri justificative privind cheltuielile de judecată solicitate.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_ sub nr. de mai sus, reclamanta Ivașco V. în contradictoriu cu pârâtul D. E. a D. G. a F. P. a Județului M. a solcitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 133/_ dată de către pârât prin care a fost sancționată cu mustrare scrisă conform art. 77 alin. 3 lit. a) din Legea nr. 188/1999 pentru nerespectarea în mod repetat a programului de lucru.

În motivarea cererii reclamanta Ivașco V. susține că în urma sesizării înregistrată sub nr. 6841/_, formulată de către P. M. Corina - șef serviciu - Serviciul de inspecție fiscală persoane juridice 2 - Vișeu de Sus, din cadrul activității de I. Fiscală - DGFP M., în cadrul primei ședințe a comisiei de disciplină a DGFP M., din data de_ s-a trecut la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 28-29 din HG nr.

1344/2007, cu modificările și completările ulterioare, Membrii comisiei au constatat că sesizarea nu cuprinde toate elementele constitutive prevăzute la art.

28 alin. 1 lit. c) din HG nr. 1344/2007 respectiv nu este menționată data săvârșirii faptei, ca atare în situația dată legal ar fi fost ca în temeiul art. 29 alin. 2 lit. b) din HG nr. 1344/2007 Comisia de disciplină să întocmească un raport și să claseze sesizarea, având în vedere că nu conține data săvârșirii faptei, cerința cerută imperativ de textul de lege mai sus menționat.

Cu toate acestea în cadrul ședinței din data de_, în baza Notei de control nr. 9635/_ Comisia de disciplină reanalizează sesizarea și constată că la această dată sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 28 alin. 1 lit. c) din HG nr. 1344/2007, în situația în care este vorba de aceași sesizare, care nu a fost modificată, și care în continuare nu face referire la data la care s-a săvârșit fapta. Sancțiunea aplicată "mustrare scrisă"; este netemeinică raportat la cele ce urmează: sancțiunea s-a aplicat pentru fapta "nerespectarea în mod repetat a programului de lucru"; - reținută ca urmare a câtorva întârzieri în perioada de iarnă, întârzieri datorată condițiilor meteo - fiind o iarnă deosebit de grea - și a faptului că doamna Ivașco V. face naveta de la B. la Vișeu, deci întârzierile la serviciu nu sunt urmare a faptei sale de a întârzia cu intenție ci a faptului că, așa cum am mai arătat, fiind o iarnă foarte grea, condițiile de transport între cele două localități, respectiv cea de domiciliu și cea de unde își desfășoară activitatea au fost îngreunate de condițiile atmosferice (probabil drumuri blocate, accidente rutiere, zăpada neîndepărtată de pe carosabil, circulație îngreunată etc ) care au dus la aceste mici întârzieri la sosirea la programul de lucru, întârzieri nedatoarate doamnei Ivașco V. ci întârzieri cauzate de către factori exeterni străini de aceasta. Ca atare întârzierile la începerea programului de lucuru nu îi sunt imputabile acesteia, precizăm că este vorba de întârzieri mici de circa 10-15 minute și nu de ore de întârziere; cu privire la fapta reținută în sarcina doamnei Ivașco V. că aceasta ar fi absentat nejustificat de la serviciu în datele de 13 și 14 martie 2012, arătăm că aceasta așa cum a declarat și în cadrul audierilor de la Comisia de Disciplină nu a absentat în datele mai sus menționate, dovada în acest sens o putem face cu copii ale condicii de prezență pentru datele respective pe care le anexăm prezentei.

În drept se invocă HG nr. 1344/2007 și Legea nr. 188/1999.

Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 7-9) prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. În apărare se susține că Comisia de Disciplină a D. G. a F. P. M. a soluționat sesizarea înregistrată sub nr. 6.841/_, referitor la aspecte de natură disciplinară, formulată de d-na P. M. Corina, șef serviciu - Serviciul de inspecție fiscală persoane juridice 2 - Vișeu de Sus, din cadrul Activității de I. Fiscală - DGFP M., împotriva d-nei Ivașco

V., inspector principal în cadrul aceluiași serviciu

Din Sesizarea nr. 6841/_ și din Procesul-verbal de audiere al acesteia, rezultă că d-na Ivașco V., inspector principal în cadrul aceluiași

serviciu, nu are o atitudine corespunzătoare față de agenții economici și colegii de echipă menționați în sesizare, dând dovadă de lipsă totală de profesionalism, face afirmații și acuzații grave la adresa acesteia, având o abordare necorespunzătoare a problemelor de serviciu, sens în care face referire la o înregistrare audio făcută cu telefonul mobil de către reprezentantul SC CRIROB SALUBRIS SRL, societate la care d-na Ivașco V. se află în inspecție fiscală.

Referitor la activitatea profesională desfășurată, au fost acordate d-nei Ivașco V. calificative de "foarte bine";, în baza rezultatelor colegilor de echipă.

La audierea d-nei P. M. Corina, aceasta a recunoscut că absențele prezentate în anexă la sesizare pentru zilele de_ și_, nu au fost consemnate și în pontajul trimis DGFP M. .

Membrii Comisiei de Disciplină, de comun acord, au stabilit că este necesară efectuarea prealabilă a unei cercetări administrative și au propus Conducerii DGFP M. luarea măsurilor ce se impun în acest sens.

Urmare a dispoziției D. ui E. al DGFP M., a fost efectuată cercetarea prealabilă, rezultatele acesteia fiind consemnate în Nota de control nr. 9.635/_ .

Abaterea disciplinară săvârșită de doamna Ivașco V., constă în încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor corespunzătoare funcționarilor publici, reglementate de prevederile art. 77 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 188/1999 republicată și actualizată, privind Statutul funcționarilor publici, respectiv:

"nerespectarea în mod repetat a programului de lucru";.

În cauză s-au administrat următoarele probe: înscrisuri în cadrul căreia s-au comunicat de către pârât potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 documentația care a stat la baza emiterii actului atacat și au fost audiați martorii propuși de către reclamant (filele 117-119) P. G., A. G. V. și T. A. V. . Instanța a respins proba cu interogatoriul pârâtei, propusă de către reclamanăt apreciind că nu este utilă în raport de obiectul acțiunii în contencios administrativ prin care se contestă aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Analizând actele și probele de la dosar instanța constată următoarele

:

Reclamanal are calitatea de funcționar public, ocupând funcția de inspector clasa I grad profesional principal gradația 5, clasa de salarizare 48 în cadrul Serviciului de inspecție fiscală persoane juridice 2 - Aparat propriu Vișeu de Sus din cadrul DGFP M. .

Prin Decizia nr. 133/_ pârâtul, în calitate de director executiv al DGFP M. a soluționat sesizarea formulată împotriva reclamantei cu nr. 6.841/_, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 77 alin. 3 lit. a) coroborat cu art. 7 lit. d) din Legea 188/1999 pentru angajarea răspunderii disciplinare și a dispus sancționarea reclamantului cu avertisment scris.

Abaterea disciplinară a fost reținută în sarcina reclamantei pentru fapta prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. d) definită astfel: "nerspectarea în mod repetat a programului de lucru";.

Instanța constată că decizia atacată este lovită de nulitate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 28 alin. 1 lit. a-g din HG nr. 1344/2007 o cerință esențială pentru demararea procedurii disciplinare este aceea de a indica data săvârșirii faptei imputate funcționarului public.

Nici din sesizarea inițială nr. 6841/_ (fila 104) și nici din cercetările prealabile finalizate prin nota de control nr. 9635/_ (filele 64-66) a Comisiei de disciplină din cadrul DGFP M. nu rezultă data la care reclamanta a săvârșit abaterea disciplinară. Acest element esențial se regăsește parțial în Decizia nr. 133/_ în cuprinsul căreia se reține că reclamanta Ivașco V. a absentat în zilele de 13 și 14 martie 2011 în care figurează în condica de prezență ca absentă nemotivat, deși a fost pontată în fișa de evidență și a primit a salariul pentru cele 2 zile. Alături de aceste date pârâtul reține că în data de_ reclamanta Ivașco V. figurează cu 2 ore nemotivate.

Instanța apreciază că indicarea în Decizia nr. 133/_ a datei la care reclamanta a săvârșit fapta nu este suficientă și nu acoperă vătămarea pe care reclamantul o justifică în raport de omisiunea indicării acestui element esențial în actul de sesizare și cercetare prealabilă.

Art. 29 din HG nr. 1344/2007 prevede în mod expres că absența datei săvârșirii faptei atrage anularea sesizării. Mai mult acest element nu se regăsește nici în procesul de cercetare nr. 9636/_ în care se face referire la evenimente generice neidentificate sub aspect temporal.

Prin urmare, instanța constată că decizia nu respectă o cerință esențială de formă care atrage nulitatea.

Nulitatea deciziei subzistă și pe fond, dacă ne raportăm la cele 3 date indicate în cuprinsul acesteia. Cât timp reclamanta a primit salariul și a fost pontată că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu pentru datele de 13 și 14 martie 2011, simpla mențiune din condica de prezență că reclamanta a lipsit nemotivat este contradictorie.. Chiar mai mult, nici martorii audiați direct în instanță, toți colegi de serviciu cu reclamanta și nici persoanele audiate în faza cercetării prealabile, nu au putut confirma absența acesteia și nici întârzieri repetate la serviciu în programul de lucru. Oricum, față de mențiunile din condica de prezență și unica dată de_ reținută în cuprinsul deciziei la care reclamanta a lipsit 2 ore, instanța apreciază că întârzierea de 2 ore într-o singură zi (fila 7) nu întrunește elementele constitutive ale laturii obiective a faptei prevăzute de art. 77 alin. 3 lit. d) din Legea nr. 188/1999 care are ca cirumstanță esențială caracterul repetat, adică în mai multe zile din programul de lucru.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 29 din HG nr. 1334/2007 instanța va admite cererea și va anula decizia atacată.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului achitate conform chitanțelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamanta Ivașco V. cu domiciliul în B., str. T., nr. 2B, jud. M. în contradictoriu cu pârâtul D. executiv al D. G. a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A.

Anulează decizia nr. 133/21 mai 2012 emisă de către pârât.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte G. ier

M. H. C. S.

Red. M.H./

Tred. I.C.E /_ - 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1819/2013. Contencios. Litigiu privind funcționarii publici