Decizia civilă nr. 549/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 549/R
Ședința publică din 24 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P. - judecător
JUDECĂTORI: M. H.
C. G.
G. ier: A. O.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul formulat de recurentele- intimate D. R. PENTRU A. ȘI O. V. C., cu sediul în O., Calea A. R., nr. 4, jud. Bihor, în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A V., cu sediul în B., sector 1, str. M. M.
, nr. 13, împotriva sentinței civile nr. 159 din_ , pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul cu nr. de mai sus având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul-petent B. M., domiciliat în comuna R., nr. 250, județul M. .
Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.159 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
Judecătoriei S. u Marmației a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. M. , cu domiciliul în comuna R. nr. 250, județul
M., CNP 1. în contradictoriu cu intimata D. R. pentru A. și O. V. C.
, cu sediul în O., str. A. R. nr. 4,județ Bihor, în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a V. B., în temeiul Ordinului Circular nr. 4990/2011, cu sediul în B., sector 1, str. M. M. nr. 13 și s-a redus cuantumul amenzii aplicate prin procesul verbal nr. 268 întocmit la data de_, de la 7.000 lei la 5.000 lei, menținând celelalte dispoziții.
În considerentele sentinței se reține că prin procesul verbal nr. 268 emis la data de_ de D. R. Vamală C. - Biroul Vamal S., i-a fost aplicată petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 7.000 lei, pentru sustragerea de la controlul vamal a unei cantități însemnate de țigarete de proveniență ucraineană (200 pachete) prin ascundere în rezervorul de carburant al autoturismului, sancțiune însoțită de măsura complementară a reținerii autovehiculului, marca Volkswagen Golf 1,9 TDI, cu număr de înmatriculare 3020 CFP, proprietatea numitului Tiuc Tedor.
Prin raportare la situația de fapt reținută, instanța a apreciat că sunt incidente textele de lege indicate în paragrafele ce urmează.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001,cu modificările și completările ulterioare "Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveste despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării";.
Art. 653 alin. 2 și art. 653 indice 1 din Regulamentul vamal preved că:
Art. 653 (2)"; în cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la
5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii."
Art. 653 indice 1"; Dacă la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 651
- 653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate."
Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevazute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, la modul de comitere al faptei, la cantitatea însemnată de pachete de țigarete sustrase, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului este insuficientă pentru atingerea scopului sancțiunii contravenționale.
Pe de altă parte, din înscrisul intitulat "caracterizare"; emis de Poliția R.
, nu reiese că petentul nu a mai fost anterior sancționat contravențional.
Mai mult, în cuprinsul acestui înscris, deși se specifică faptul că petentul nu este încadrat în muncă, se menționează și realizarea de venituri prin prestarea ocazională de activități în domeniul construcțiilor civile.
Față de aceste precizări și fără a goli înscrisul prezentat în circumstanțiere de orice consecință favorabilă petentului, instanța a apreciat că eficiența sancțiunii contravenționale nu ar fi știrbită prin reducerea limitelor cuntumului amenzii de la 7.000 lei la 5.000 lei.
Anumite mențiuni sunt necesare privind măsura de confiscare a autoturismului, proprietatea numitului Tiuc Tedor.
În condițiile în care instanța nu a apreciat, raportat la specificul speței, suficientă și oportună aplicarea avertismentului, menținând sancțiunea amenzii contravenționale, chiar dacă în limite mai reduse, este incontestabil că nu au fost înlăturate scopul și condițiile ce atrag măsura reținerii autoturismului, nedispărând rațiunea aplicării acestei măsuri reprezentată de necesitatea asigurării plății amenzii.
Pe de altă parte, instanța nu poate să omită că proprietarul autoturismului, nu a înțeles să dea eficiență prevederilor art. 31 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001,cu modificările și completările ulterioare, ultima teză.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata solicitând respingerea plângerii cu consecința menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție.
În cuprinsul cererii de recurs se arată că, în situația de față, contrar celor reținute de instanța de fond fapta petentului prezintă pericol social ridicat necesitând aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 7000 lei în limitele prevăzute de reglementările legale, având în vedere că fapta petentului denotă pericol social mai mult decât evident: sustragerea de la vămuire a unor persoane având un regim special, fapt care la nivelul societății a luat în ultimii ani proporții tot mai mari.
Se susține că pericolul social rezultă inclusiv din cantitatea mare de produse accizabile sustrasă de către petent, 200 pachete țigarete marca Viceroy cu timbru de Ucraina, precum și modalitatea în care s-a săvârșit fapta.
În momentul întocmirii PVC petentul nu a avut obiecțiuni și a recunoscut fapta constată de echipa de control.
Pe fond, se arată că în data de_ în localitatea S. s-a prezentat pe sensul de intrare în România petentul B. M. conducând autoturismul VW Golf cu nr. de înmatriculare 3020CFP, a sustras de la controlul vamal prin ascundere în rezervorul carburant al autoturismului, cantitatea de 200 pachete țigarete marca Viceroy, cu timbru de Ucraina, împachetate în folie de plastic de culoare neagră și scufundate în carburant.
Contravenientul a fost informat despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a intra în România și implicit în Uniunea Europeană.
Acesta avea obligația să declare bunurile în conformitate cu art.225 lit.a și art.226 lit.a și b din Regulamentul (CEE) nr.2454/1993 al Comisiei.
În conformitate cu art 41 din Regulamentul CEE nr.1186/2009 al Consiliului raportat la art.5 alin.1 lit.a din Ordinul MFP nr.3424/_ sunt scutite de TVA și de accize importurile următoarelor tipuri de produse din tutun, în următoarele limite cantitative-40 bucăți țigarete, adică două pachete de țigări.
Fapta săvârșită de către petent constituie contravenția prevăzută și sancționată de art.653 alin.1 lit.a din HG 707/2006, privind Regulamentul vamal:";sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă";.
Procesul verbal de contravenție este legal întocmit cu respectarea prevederilor OG 2/2001, privind regimul juridic normativ, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale de 7000 lei, în limitele prevăzute de 653 alin.2 din HG 707/2006, o sancțiune pecuniară fiind absolut necesară pentru corectarea atitudinii făptuitorului și s-au aplicat prevederile art.653 alin.2 din HG 707/2006, privind Regulamentul vamal cu modificările și completările ulterioare, astfel că s-a dispus reținerea autoturismului folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii contravenționale.
Examinând cererea de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție atacat s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art.653 alin.1 lit.a din HG 707/2006, privind Regulamentul vamal:";sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă";.
Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevazute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Din cuprinsul înscrisului aflat la fila 24 din dosarul instanței de fond reiese că petentul nu a mai fost sancționat contravențional pentru fapte cu referire la regimul vamal, situație în care prima instanță în mod corect a concluzionat că eficiența sancțiunii contravenționale nu ar fi știrbită prin reducerea limitelor cuantumului amenzii de la 7000 lei la 5000 lei, sens în care a procedat la reindividualizare prin reducerea sancțiunii amenzii aplicate, menținând însă măsura reținerii autoturismului în condițiile în care proprietarul acestuia nu a înțeles să conteste această măsură, potrivit dispozițiilor art.31 alin.2 din OG 2/2001.
Pentru considerentele sus menționate și în absența vreunui motiv de casare sau modificare a hotărârii, aceasta va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul va fi respins potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE
ca nefondat recursul declarat de intimata D. R. pentru A. și O. V. C. contra sentinței civile nr. 158/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, județul M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
Președinte, M. P. | J. ecător, M. H. | J. ecător, C. G. |
G. ier, A. O. |
Red. MP/ _
Tred. C.C.-_ - 2 ex.
J. ecător la fond: P. M. - R.