Decizia civilă nr. 729/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 729/2013

Ședința publică din data de 19 Decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. JUDECĂTOR D. E. L. JUDECĂTOR L. T. B.

GREFIER I. D. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta M. E. - C. împotriva sentinței civile nr.1600/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-petentă - M. E. - C.

, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care .

În procedura verificării competenței, Tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, potrivit art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/200, raportat la art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.

Instanța constată recursul la prim termen de judecată, formulat în termen, motivat și comunicat.

Recurenta susține recursul astfel cum a fost formulat în scris și nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și dispune dezbaterea recursului pe fond.

Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele arătate în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. nr.1600/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și în consecință respinge cererea formulată de petentul M. E. C., în contradictoriu cu intimatul C. SA - C., având ca obiect plângere contravențională și în consecință s-au menținut dispozițiile procesului- verbal de constatare a contravenției seria R11 nr.0438360/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentei că în data de_, ora 12,48, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal a fost comunicat la data de_, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (fila 36). În conformitate cu art. 102 cod procedură civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură. Plângerea contravențională a fost înaintată Judecătoriei Bistrița prin serviciul registratură, data înregistrării sale fiind_, conform mențiunilor ștampilei de intrare (fila 2).

În conformitate cu art. 34 din OG 2/2001, instanța a verificat dacă plângerea contravențională a fost introdusă în termen, ocazie cu care a reținut că de la data la care i-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției, respectiv_ și până la data formulării plângerii contravenționale, respectiv_, este un interval de aprox. 4 luni, depășind termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

1

Plângerea contravențională fiind formulată tardiv, instanța a admis excepția tardivității ridicată din oficiu, a respins plângerea contravențională, ca fiind formulată în afara termenului prevăzut de lege pentru formularea plângerii, în conformitate cu art. 103 Cod procedură civilă, alin. 1, prima teză, respectiv neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea .

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, recurenta M. E. C. , solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, se solicită anularea procesului verbal atacat.

În motivare, s-a arătat că la data de_ de la Primăria Coșna a aflat că printr-un nr. de 5 procese verbale a fost amendată pentru lipsa rovinietei. Se precizează că de existența acestora a aflat doar de la Primăria Coșna, acestea nefiindu-i comunicate.

Împotriva acestor procese verbale a formulat, în termen legal, plângere, iar până în prezent în 3 dintre acestea Judecătoria Bistrița a admis plângerea, a anulat procesele verbal, constatând faptul că acestea nu au fost întocmite în forma prevăzută de lege, respectiv OG 2/2001, iar lipsa procesului verbal atrage și lipsa răspunderii contravenționale.

Intimata C.N.A.D.N.R. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI

INFORMATICĂ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea sentinței recurată ca fiind temeinică și legală.

În motivare s-a arătat că instanța de fond a respins plângerea contravențională ca tardiv introdusă.

Conform art 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare.

În speța de față, in mod corect, instanța de fond a constat că procesul verbal a fost comunicat recurentului la data de_, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare de la dosarul cauzei, iar plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei BISTRIȚA la data de_ .

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar conform art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002 "contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovignietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4."

De asemenea, din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În urma interogării bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, E. C. M. apare menționată ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002, O.G 2/2001.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art.304 și art.3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată

atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele, constată

că recursul declarat de recurentă este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, prima instanță, aplicând prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001, a statuat asupra tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție seria R

2

11 nr. 0438360 din_ încheiat de intimată, tribunalul constatând că în raport de data comunicării acestuia cu petenta recurentă, prin afișare conform prevederilor art.27 din OG nr. 2/2001 (_ ), demersul judiciar inițiat de petentă în vederea anulării procesului verbal de contravenție sus menționat în cadrul prezentului dosar, a nesocotit termenul legal de 15 zile în interiorul căruia acesta putea fi contestat.

Tribunalul reține că în mod greșit a statuat prima instanță asupra tardivității formulării plângerii contravenționale întrucât nu a observat faptul că procedura de comunicare a procesului- verbal de contravenție nu a fost îndeplinită legal. Astfel, susținerile recurentei din cuprinsul declarației de recurs în sensul că nu i s-a comunicat la domiciliu procesul verbal de contravenție (aceasta luând cunoștință de faptul sancționării sale contravenționale de la Primăria comunei Coșna) sunt confirmate de împrejurarea că deși petenta recurentă domiciliază în sat P. l C., nr. 29, localitate componentă a comunei Coșna, procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție s-a realizat prin afișare în altă localitate componentă a comunei, respectiv la nr. 29 din Coșna (f. 36dosar fond).

Or, câtă vreme structura unității administrativ teritoriale a comunei Coșna menționează printre localitățile componente, în mod distinct, Coșna și P. C., procedura de comunicare a actului constatator nu îndeplinește exigențele art. 27 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împrejurare în raport cu care nu se poate reține că petenta a nesocotit termenul legal de 15 zile în interiorul căruia procesul verbal de contravenție ce face obiectul plângerii putea fi contestat.

Prin urmare, tribunalul apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins pentru acest motiv plângerea contravențională exercitată de petenta recurentă, astfel încât, văzând că a soluționat plângerea fără a o cerceta în fond, constată că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 C.pr.civ. și, pe cale de consecință, va casa sentința civilă nr. 1600/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, care va soluționa, pe fond, plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta M. E. C. , cu domiciliul în comuna Coșna, sat

  1. C., nr. 29, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.1600/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ, cu sediul în mun. B., B-dul I. M., 401A, sector 6 și în consecință:

    - casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Decizia este irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din data de_ .

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    A. P. M.

    D. E.

    L.

    L. T. B.

    G. ier,

    1. D. M.

Red/dact: MAP/HVA

_ /2 ex Jud. fond: BMA

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 729/2013. Anulare proces verbal de contravenție