Decizia civilă nr. 5604/2013. Contencios. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 5604/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR A. M. C. JUDECĂTOR M. S.
G.: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. R. M.
, împotriva încheierii civile nr. 8046 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, cauza privind și pe intimatul PENITENCIARUL BAIA MARE-S. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se costată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea recurentului un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și suspendarea judecării cauzei pe fond până după eliberarea sa din detenție.
De asemenea, în data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului, prin care s-a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.
Cu privire la excepția tardivității declarării recursului, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art.310 C.pr.civ. întrucât nu reiese din înscrisurile de la dosar data comunicării hotărârii către recurent, astfel că se apreciază că recursul este declarat în termen.
Din oficiu, Curtea, în temeiul art. 303 și 306 C.pr.civ. invocă excepția nulității recursului, iar cu privire la excepția invocată reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 8046 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul
, prin care a arătat că a renunțat la judecată doar sub mai multe presiuni, șantaje și amenințări făcute asupra sa, mai multe precizări urmând a face în fața instanței de recurs sau printr-un memoriu.
Potrivit art.306 alin.1 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică invocate de instanță și puse în discuția părților.
În speță, recursul nu a fost motivat, curtea constatând că în cuprinsul înscrisului denumit recurs nu se aduc critici soluției instanței de fond și nu se indică motivele de fapt și de drept pe care recurentul își întemeiază calea de atac. De asemenea, instanța nu a invocat motive de ordine publică.
În consecință, în temeiul art.312 C.proc.civ. și art.306 C.proc.civ, va constata nul recursul declarat de reclamantul G. R. M., împotriva încheierii civile nr. 8046 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Constată nul recursul declarat de reclamantul G. R. M., împotriva încheierii civile nr. 8046 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | ||||
C. P. | A. | M. C. | M. | S. | V. D. |
Red. C.P./Dact. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: C. Liheț