Sentința civilă nr. 2666/2013. Contencios. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 2666/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE A. P. M. GREFIER ANA-C. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâtul M. M. și S. C. , având ca obiect pretenții.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 13 decembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a cărei pronunțare a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi, când:
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâtul M. M. și S. C., a solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 20000 lei pentru prejudiciul moral suferit prin emiterea și punerea în executare a Ordinului nr. 3275/_ anulat ca nelegal și netemeinic de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 4109/_, plus despăgubiri în cuantum de 700,71 lei reprezentând dobânda legală aferentă salariilor cuvenite reclamantului și neîncasate, calculată de la data emiterii Ordinului nr. 3275/_ până la data plății efective, respectiv_ cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prin Ordinul nr. 3275/2012, emis la data de_ de către pârâta
M. M. si S. C. prin Ministrul M., a fost aprobat Raportul nr. 213/CD/_, întocmit de Comisia de Disciplină din cadrul ministerului, prin care a fost propusă suspendarea de drept a raportului de serviciu dintre reclamant si I.T.R.S.V. C. -N. si, pe cale de consecință s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative desfășurate de către Comisia de Disciplina din cadrul M. ui M. si Pădurilor, împotriva reclamantului.
In urma promovării de către reclamant a acțiunii in contencios administrativ, Curtea de Apel C., apreciind actul administrativ sus-menționat ca fiind nelegal si netemeinic, a pronunțat Decizia nr. 4109/0_ prin care a dispus anularea acestuia si reluarea, de îndată, de către reclamant, a activității de serviciu in cadrul I.T.R.S.V. C. -N. si in funcția publica de inspector sef al acestei instituții, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 4825 Iei reprezentând salariul net aferent perioadei_ -_, precum și la plata sumei reprezentând salariul net aferent lunilor următoare până la încetarea sancțiunii.
Întrucât, prin acțiunea in contencios administrativ formulată și soluționată definitiv și irevocabil de Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 4109/0_, nu a solicitat acordarea de daune morale și nici dobânda legala aferentă salariilor ce se cuveneau și nu au fost achitate reclamantului de către pârâtă, înțelege să formuleze prezenta cerere de despăgubire in condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Se precizează că Ordinul nr. 3275/2012 anulat de Curtea de Apel C. a fost emis de către parata la data de_, iar data la care a cunoscut efectiv întinderea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea și punerea în executare a acestui act administrativ este evident ulterioară datei de_ și coincide cu momentul la care i s-au achitat salariile restante, respectiv în data de_, încadrându-se astfel incontestabil, în termenul de un an prevăzut de art. 19 al.2 raportat la art. 11 al. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, cererea de acordarea a despăgubirilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu este condiționată de îndeplinirea unei proceduri prealabile administrative, "întrucât interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 8, 18 si 19 din lege conduce la concluzia că în cadrul procesului de contencios administrativ, privit în sens larg, acțiunea separată pentru despăgubiri este o etapă ulterioară acțiunii principale îndreptate împotriva actului vătămător, acțiune care, la rândul său, a fost precedată de procedura prealabilă administrativă.
Ordinul nr. 3275/2012 anulat de Curtea de Apel C. prin Decizia nr. 4109/0_ a produs un important prejudiciu material și moral în dauna reclamantului, afectând grav drepturi fundamentale garantate de Constituție si de legile in vigoare, precum dreptul la munca, dreptul la protecția sociala a muncii, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la imagine si prestigiul profesional.
In ce privește repararea pagubei produsă reclamantului, se apreciază că principiul de drept restitutio in integrum da dreptul subsemnatului de a obține daune morale pentru neplăcerile si frustrările ce i-au fost cauzate prin emiterea ordinului atacat, dar si prin prelungirea in mod nejustificat si abuziv a efectelor acestui ordin, care au depășit in mod evident un termen rezonabil, fără ca pârâta să țină cont de faptul că reclamantul a fost suspendat din raporturile de serviciu peste 8 luni de zile în care s-a aflat in situația de a nu mai incasa salariul lunar, fiind lipsit de mijloace de subzistență.
Or, potrivit dispozițiilor art. 6 pct.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale" iar prevederile art. 21 din Constituția României consacra liberul acces la justiție precum si dreptul la un proces echitabil si intr-un termen rezonabil.
Este evident că măsura suspendării dispusă și menținută de pârâtă un interval atât de mare de timp a fost una disproporționată în raport de scopul pentru care a fost instituită pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta a menținut în mod abuziv și discreționar acest act administrativ, deși, așa cum se reține și la fila 11 a Deciziei nr. 4109/0_, "măsura dispusă este nelegală și netemeinică, întrucât pe de o parte, in speța, suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public nu putea opera de drept, iar pe de altă parte, nu s-au produs probe care sa confirme existența unor indicii constatate în cursul procedurii disciplinare din care să rezulte că funcționând putea influența cercetarea administrativă."
Așa cum s-a apreciat și în jurisprudența comunitară, în cauza Buzescu împotriva României, soluționată prin hotărârea din 24 mai 2005, publicata in Monitorul oficial nr. 210 din 8 martie 2006, Curtea a reiterat că trebuie să existe o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite si scopurile urmărite, aspect care desigur nu exista in cazul Ordinului nr. 3575/_ .
Prejudiciul material constă, în primul rând, în dobânda legală aferenta remunerației funcției ocupate de reclamant, neîncasată prin suspendarea raportului de serviciu cu I.T.R.S.V. C. -N. pe perioada_ - 0_, dobânda care curge de la data suspendării raporturilor de serviciu (_ ) și până la data plății efective (_ ) a remunerației în cuantum de 21.907 lei (douăzeci si una mii noua sute șapte lei), aferenta perioadei suspendării, in urma constatării de către Curtea de Apel C. a nulității actului administrativ, si care totalizează suma de 700,71 lei (șapte sute lei si șaptezeci si unu bani), conform anexei justificative privind modul de calcul.
Prejudiciul moral este evident, suspendarea din raporturile de serviciu afectând grav reclamantului imaginea, prestigiul profesional si demnitatea, dar si raporturile de familie, prin stresul pe care 1-a trăit atât reclamantul, cât și familia acestuia din cauza situației litigioase.
Prin suspendarea raportului de serviciu, reclamantul s-a aflat in situația de a nu mai încasa salariul lunar, fiind lipsit de mijloace de subzistenta, cu atât mai mult cu cât, pe perioada suspendării raportului de serviciu, a păstrat calitatea de funcționar public, care în conformitate cu prevederile art. 94 si următoarele din Legea nr.161/2003 este incompatibilă cu numeroase alte funcții, îngrădindu-i-se astfel in mod vizibil dreptul la munca.
Având în vedere ca are în întreținere 2 copii și că pe parcursul acestei perioade, doar soția a realizat venituri întreținând familia, este evident că a fost pus într-o situație umilitoare și deosebit de stresantă, îngrădindu-se atât reclamantului cât și familiei sale dreptul la un nivel de trai decent.
Așa cum s-a apreciat și în practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privința daunelor morale nu se
poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, in raport de consecințele suferite de partea vătămata, va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.(ICC.J, SCAF, Decizia nr. 2037din 29 martie 2005)
In plus atitudinea abuziva si discreționara a paratei, care a emis acest act cezionar, nemotivat in fapt si in drept si menținut pentru o perioada nejustificat de mare, trebuie sancționată, in caz contrar creându-se un precedent periculos in detrimentul funcționarului public cercetat administrativ si prezumat nevinovat pana la proba contrarie.
La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a administrației publice sta culpa acesteia, concretizata in emiterea unui act nelegal constatată în cadrul acțiunii in contencios administrativ in anulare. Acțiunea în răspundere patrimonială constituie un accesoriu al acțiunii in anulare, cercetarea condițiilor răspunderii pentru paguba cauzata de un act administrativ sau de un refuz neputând face abstracție de sfera condițiilor acțiunii in anulare însăși cererea se judecă deci după regulile aplicabile acțiunii in anulare.
In drept s-au invocat disp. art. 8 coroborat cu art. 19 si art. 11 al.2, art. 17 al.2, art. 10 din Legea 554/2004 coroborat cu art. 109 din legea 2/2013 și art. 293, art. 453 C.pr.civ.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul A. G. a fost încadrat pe funcția publică de conducere de inspector șef, gradul II, clasa de salarizare 80 în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare
C. -N., aflată în subordinea M. ui M. și Pădurilor
Prin Ordinul nr. 3275 din_ emis de M. M. și Pădurilor (f. 17) s-a dispus, începând cu data de_, suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, pe perioada cercetării administrative.
Reclamantul a contestat legalitatea ordinului sus menționat, cererea în anulare făcând obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C., în cadrul căruia acesta a solicitat și suspendarea executării acestuia.
Inițial, prin sentința civilă nr. 1001 pronunțată la data de_, a fost respinsă atât cererea de suspendare a executării ordinului nr. 3275 din_, cât și cererea de anulare a acestuia.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 4109/2013 din 0_ pronunțată de Curtea de Apel C. în cadrul dosarului nr._ * (f. 11), s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1001/2012, dispunându-se modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu consecința anulării Ordinului nr. 3275/2012, respingându-se ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ.
Prin aceeași decizie s-a dispus reîncadrarea reclamantului în pe funcția deținută anterior - inspector șef al I.T.R.S.V. C. -N., fiind obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului în sumă de 4.825 lei reprezentând salariul net aferent perioadei_ -_, precum și la plata sumei reprezentând salariul net aferent lunilor următoare, până la încetarea sancțiunii.
În considerentele acestei decizii s-a reținut, în esență, că măsura dispusă prin ordinul contestat este nelegală și netemeinică întrucât, pe de o parte, în speță suspendarea raportului de serviciu al funcționarului public nu putea opera de drept,, iar pe de altă parte, nu s-au produs probe care să confirme existența unor indicii constatate în cursul procedurii disciplinare din care să rezulte că funcționarul putea influența cercetarea administrativă.
Plata drepturilor salariale restante a fost realizată de pârât abia la data de_, astfel încât, de la acest moment, reclamantul a fost în măsură a cuantifica prejudiciul moral pretins a fi produs acestuia ca urmare a stresului și suferinței psihice determinate de neplata drepturilor salariale în perioada cuprinsă între data emiterii ordinului nr. 3275 (_ ) și data îndeplinirii obligației impuse pârâtului prin decizia civilă nr. 4109/2013 (_ ), precum și a daunelor materiale reprezentate de dobânda legală aferentă salariilor cuvenite reclamantului, în sumă de 700,71 lei (conform notei de calcul al acesteia depusă la fila 33 dosar).
Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004 " (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).";
Astfel, așa cum s-a statuat și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 2581/2007, secția de contencios administrativ și fiscal), prevederile art. 1 alin. 1 și 2, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății. În cazul în care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat.
Așadar, rezultând din considerentele deciziei nr. 4109/2013 din 0_ pronunțată de Curtea de Apel C. că prejudiciul suferit de reclamant a fost cauzat direct prin emiterea ordinului nr. 3275 din_ prin care s-a suspendat raportul de serviciu al reclamantului și că acesta este imputabil pârâtului, apare ca întemeiată, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, antrenarea răspunderii pârâtului pentru întregul prejudiciu suferit de reclamant, sens în care, în raport și cu conținutul prevederilor art. 8 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care obiectul acțiunii în contencios administrativ poate viza și obligarea autorității la plata daunelor morale, tribunalul va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, apreciindu-se că acest cuantum reprezintă o reparație justă, echitabilă în raport de suferința psihică, de starea de zbucium interior resimțită de reclamant în perioada imediat următoare suspendării raportului de muncă, perioadă în care s-a confruntat cu lipsa de certitudine în ce privește posibilitatea de a-și aduce aportul la întreținerea propriei familii, în condițiile în care actele de stare civilă relevă faptul că reclamantul avea în întreținere doi copii și doar soția sa susținea, în perioada de referință, cheltuielile necesare întreținerii acesteia.
Stresul, suferința psihică ce i-a fost astfel produsă a reprezentat o realitate indiscutabil dăunătoare în viața sa. Pacea sufletească, o anumită constantă a barometrului psihic caracterizează climatul moral sănătos de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană. Tulburarea acestui climat moral creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, prin urmare a unei daune morale.
În privința dobânzii legale solicitate de reclamant, calculată asupra veniturilor salariale restante la care a fost obligat pârâtul prin decizia Curții de Apel C., aceasta se impune a se acorda reclamantului în temeiul art. 1535 din Noul Cod Civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului produs funcționarului prin suspendarea nelegală de către autoritatea pârâtă a raportului de serviciu și implicit, a plății drepturilor salariale pe perioada suspendării, acestea fiind plătite cu întârziere, abia ulterior pronunțării deciziei civile nr. 4109/2013 din 0_ prin care s-a anulat ordinul nelegal.
Pentru considerentele d efapt și drept expuse în cele precedente, tribunalul urmează ca, în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 să admită în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâtul să-i plătească acestuia despăgubiri în sumă de 10.000 lei cu titlu de daune morale și 700,71 lei cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 451 C.proc.civ., având în vedere culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.300 lei, din care 300 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar 1000 lei reprezintă onorariul avocațial atestat de chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. G., CNP 1. , domiciliat în Sângeorz Băi, str. Trandafirilor, nr. 14, jud. Bistrița-Năsăud, cu domiciliul procesual ales în C. -N., Calea Dorobanților, nr. 76, ap. 24, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul M. M. și S. C., cu sediul în B., b-dul L., nr. 12, sector 5 și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 10.000 lei cu titlu de daune morale și 700,71 lei cu titlu de daune materiale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.P.C prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. P. M. | Ana-C. | A. |
Red/dact: MAP/HVA
_ / 4 ex
