Decizia civilă nr. 5616/2013. Contestație act administrativ fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.5616/2013

Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. RUS

V. G. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamanată SC P.

G. SRL împotriva civile nr.10530 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații-pârâți A. N. a V. -

D. J. pentru A. și Pperațiuni V. S. M., D. G. a F. P.

J. C., D. R. pentru A. și O. V. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei-reclamante SC P. G. SRL, avocat Mureșan Ovidiu Kalaman din Baroul Satu Mare, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații-pârâți A. N. a V. - D. J. pentru A. și Pperațiuni V. S. mare, D. G. a

F. P. J. C., D. R. pentru A. și O. V. C. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.

Intimatele pârâte D. G. a F. P. J. C. și D. R. pentru A. și O. V. C. în nume propriu și pentru A. N. a V. au depus întâmpinare.

Intimata pârâtă D. G. a F. P. J. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul recurentei-reclamante SC P. G. SRL, avocat Mureșan Ovidiu Kalaman a depus în instanță dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei-reclamante SC P. G. SRL, avocat Mureșan Ovidiu Kalaman susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată, respectiv în sensul anulării ca nelegale și netemeinice a procesului-verbal de control nr.2207 încheiat la data de_ și a Deciziei pentru regularizarea situației nr.23 din data de_ emise de D. J. pentru A. și O. V.

S. M., respectiv Decizia nr.194 din_ emisă de DGFP C., ca netemeinice și nelegale.

Apreciază că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică raportat la materialul probator administrat în cauză din care rezultă că procesul-verbal atacat și măsurile luate de autoritățile române sunt nelegale. În acest sens solicită să se aibă în vedere că autoritățile române nu s-au încadrat în termenul de 3 ani reglementat prin art.28 al Protocolului nr.4/2001 prin care se prevede că exportatorul care solicită eliberarea unui certificat de circulație al mărfurilor EUR1 are obligația să păstreze trei ani documentele menționate la art.17 pargraful 3.

Solicită să se aibă în vedere și practica judiciară în materie, respectiv decizia Curții de Apel Bacău depusă la dosarul cauzei.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10530 din 12 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea exercitată de reclamanta SC

P. G. SRL în contradictoriu cu A. N. a V. - D. J. pentru A. si O. V. S. M., D. G. a F. P. C. și D.

R. pentru A. si O. V. C., ca neîntemeiată.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta SC P. G. SRL desfășoară activități de import mărfuri (accesorii din aluminiu pentru uși și panouri de sticlă securizată) produse și livrate din Italia, iar, în această calitate, a fost supusă unui control ulterior al declarației vamale de punere în liberă circulație înregistrată la Biroul Vamal S. M. - D.J.A.OV. S. M. sub nr. I. 52884/_ (f. 25).

În cursul acestei proceduri ";a posteriori";, autoritatea română s-a adresat administrației vamale din Austria care, în ceea ce privește certificat de origine EUR1 nr. 1707440, a arătat că exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor în cauză, certificatul fiind eliberat în baza informațiilor incorecte prezentate de exportator, neputând fi luat în considerare pentru acordarea regimului tarifar preferențial prevăzut de acord (f. 29-31).

Ca urmare a acestui control posterior s-a întocmit procesul-verbal de control nr. 2207/0_ prin care s-a decis anularea tratamentului tarifar favorabil acordat declarației vamale nr. I. 52884/_ și luarea măsurii recuperării datoriei vamale (f. 11-12).

Prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.23/2207/0_ (f. 13-16) s-a stabilit în sarcina reclamantei SC P. G. SRL obligația de plată a sumelor de 57714 de lei cu titlu de taxă vamală, 11150 de lei T.V.A. și 963 de lei comision vamal, sume cuprinzând obligația principală, cât și majorările de întârziere calculate la aceasta.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, soluționată prin decizia nr.194/_ a Direcției Generale a F. P. C. (f. 43-47) în sensul respingerii ca neîntemeiată a acesteia.

Instanța a reținut că documentele probatorii care pot servi la dovedirea calității bunului de a fi produs originar din comunitate pentru a beneficia de regimul preferențial, la data importului, anterior intrării României în Uniunea Europeană, sunt menționate în art. 27 din Protocolul privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul

european din_ instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte. Sunt printre altele menționate: dovada directă a operațiunilor realizate de către exportator sau furnizor pentru a obține bunurile în cauză, conținute; documente care dovedesc prelucrările sau transformările materialelor în Comunitate sau în Romania; certificate de circulație a mărfurilor EUR 1 sau declarații pe factură, care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, eliberate sau întocmite în Comunitate.

Reclamantul a beneficiat de certificatul EUR 1 nr. X 1707440 (filele 18, 32-

33).

În temeiul art. 32 din Protocol este posibilă verificarea ulterioară a

dovezilor de origine a produsului, care se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale țării importatoare au suspiciuni întemeiate în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate. La aceste prevederile face trimitere și articolul 55 din HG nr. 707/2006 - Normele de aplicare a Codului vamal, în vigoare la data importului. Aceeași posibilitate a autorității vamale de a efectua controlul ulterior al declarațiilor este prevăzută și în dispozițiile Codului Vamal român, art. 100 din Legea nr. 86/2006.

Acordarea preferințelor reprezintă o posibilitate pentru autoritățile vamale, însă pe de altă parte această posibilitate trebuie să fie exercitată în condițiile legii. Astfel, în situația în care autoritatea vamală a țării importatoare are suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate, nefiind instituită în lege o prezumție absolută de adevăr a celor menționate în certificatul EUR 1, aceasta are obligația să trimită autorității din statul exportator o solicitare de efectuare a unei verificări, iar aceasta, după verificare va transmite rezultatul statului importator.

Ori, s-a constatat că la dosarul cauzei, astfel cum s-a reținut în situația de fapt mai sus expusă, există probe în sensul efectuării de verificări de către autoritatea vamală română, verificări care au condus la infirmarea certificatului EUR 1 care a stat la baza acordării tratamentului tarifar favorabil reclamantei, infirmare care conduce, ca urmare a controlului a posteriori, la stabilirea în sarcina SC P. G. SRL a unor obligații suplimentare privind drepturile vamale de import.

Astfel, o dată ce certificatul de origine a mărfurilor EUR 1 inițial emis reclamantei a fost infirmat de autoritatea vamală austriacă, condițiile de autenticitate și legalitate cerute acestui act nu mai sunt îndeplinite, importatorul mărfurilor neputând dovedi originea comunitară a mărfurilor, fapt ce atrage pierderea regimului vamal preferențial acordat, într-o atare situație, autoritatea vamală luând măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare - ceea ce s-a realizat și în speță.

Pe de altă parte, controlul "a posteriori"; în urma căruia certificatul a fost infirmat, s-a efectuat legal, conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, în interiorul perioadei de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, independent de perioada.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta reclamantă SC

P. G. SRL

solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la art. 312 C.pr.civ. admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării ca nelegale și netemeinice a Procesului verbal de control nr. 2207

încheiat la data de 0_ și a Deciziei pentru regularizarea situației nr. 23/2207 din data de 0_, emise de D. județeană pentru accize și operațiuni vamale

S. M., respectiv Decizia nr. 194/_ emisă de DGFP C., ca netemeinice și nelegale.

Solicită de asemenea și cheltuieli de judecată în toate instanțele.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin Sentința civilă nr. 10530/2012, Tribunalul Cluj a respins acțiunea înaintată de reclamanta SC P.

G. SRL, în contradictoriu cu A. N. a V. - D. J. pentru A. și O. V. S. M., D. G. a F. C. și D. R. pentru A. și O. V. C., ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut o succesiune corectă în ceea ce privește încheierea actelor administrative contestate, respectiv a controlului "a posteriori" a Certificatului EUR I 1707440 desfășurat de autoritățile române, menționând incidența în cauză a prevederilor art. 27 și 32 din Protocolul 4, respectiv a art. 100 din Legea ^6/2006, care prevede posibilitatea efectuării unui control ulterior a declarațiilor vamale.

Se mai arată că acordarea regimului preferențial reprezintă o posibilitate a autorităților vamale, însă aceasta trebuie exercitată în condițiile legii, nefiind instituită în lege o prezumție absolută de adevăr în cele menționate în Certificatul EUR I.

Instanța de fond a reținut că există probe privind infirmarea Certificatului EUR I în cauză, certificat care a stat la baza acordării tratamentului tarifar favorabil reclamantei, infirmare care duce la stabilirea unor obligații vamale suplimentare privind operațiunea de import efectuată de reclamantă.

Cu titlu general, instanța a reținut că din răspunsul autorităților austriece rezultă că nu se poate dovedi originea comunitară a mărfurilor, fapt care atrage pierderea regimului vamal preferențial acordat și recuperarea datoriei vamale, arătându-se că, controlul "a posteriori" s-a efectuat legal în interiorul termenului de 5 ani, conform art. 100 din Legea 86/2006 privind Codul vamal, motiv pentru care se respinge acțiunea reclamantei ca fiind nefondată.

Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:

O primă critică în ceea ce privește hotărârea pronunțată de instanța de fond, este maniera simplistă în care a fost analizată de Tribunalul Cluj starea de fapt dedusă judecății, fără a fi analizat întregul probator administrat în cauză, respectiv, fără a se face referire la apărări esențiale formulate de reclamantă, atât în ceea ce privește temeinicia actelor administrative contestate, cât și, mai important, în ceea ce privește legalitatea însuși a controlului desfășurat de autoritățile române.

Intr-o primă parte a prezentului recurs recurenta face referire la aspectele care țin de legalitatea controlului "a posteriori", desfășurat de autoritățile române, iar în cea de a doua parte face referire și al aspecte care țin de temeinicia măsurii dispuse, raportat la starea de fapt care rezultă în lumina ansamblului probator administrat în cauză.

Se susține nelegalitatea procesului verbal atacat și a măsurilor luate de autoritățile române, în principal, pentru considerentul că, raportat la data demarării controlului și data întocmirii actelor administrative atacate, respectiv data întocmirii răspunsului autorităților austriece la cererea formulată de autoritățile române, a expirat termenul de trei ani reglementat prin art. 28 al Protocolului nr.4/2001, prin care se prevede la punct 1 că exportatorul care solicită eliberarea unui" certificat de circulație al mărfurilor EUR1 are obligația să păstreze trei ani documentele menționate la art. 17 paragraful 3.

tocmai 3 ani, fiind, astfel, lipsit de echivoc că o dată cu expirarea acestui termen nu este posibilă verificarea originii comunitare a mărfurilor.

Autoritățile române au obligația respectării Protocolului nr.4/2001, care are ca obiect definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la acordul european, instituind o asociere între România, pe de o parte și, comunitățile europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, protocol care a fost ratificat prin OUG 192/2001 și, astfel, face parte din legislația internă, fiind, obligatoriu de aplicat de autoritățile române, cu atât mai mult, cu cât, după cum bine știm, ca urmare a aderării României la Comunitatea Europeană, în caz de conflict între legislația comunitară și cea internă, prima se aplică cu prioritate, astfel cum prevede art. 148 alin. 2 din Constituția României.

In sensul celor de mai sus, solicită a se avea în vedere soluția pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cazul Costa vs Enel, din_, speță în care s-a statuat că normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză

"constituție, lege, decret, hotărâre" ori ale textului comunitar "tratat, directivă, decizie".

In probațiune, în fața instanței de fond s-a depus practică judiciară într-o speță similară, adică un extras din Decizia nr.1307/2005 a Curții de Apel Bacău, în care problema dedusă judecății a fost tocmai obligația autorităților românești de a se încadra în termenul de 3 ani reglementat de Protocolul nr.4/2001, în privința controalelor "a posteriori" a unor Certificate EUR 1, speță care își găsește pe deplin aplicabilitatea și față de starea de fapt dedusă judecății în prezenta cauză.

Această speță se analizează tocmai problema termenului de 3 ani în care trebuie păstrate documentele care dovedesc caracterul originar al produselor, speță în care controlul a fost efectuat, ca și în cazul de față, cu depășirea acestui termen, motiv pentru care s-a reținut că acel certificat în litigiu a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând suspiciuni pentru imputarea facilităților fiscale acordate la efectuarea exportului.

Se mai consideră că orice verificare în privința certificatului de origine al mărfurilor, trebuie să fie în concordanță cu prevederile Protocolului nr. 4/2001, fapt care nu se poate reține față de demersurile făcute de autoritățile române, întrucât această verificare nu s-a putut încadra în termenul de 3 ani prevăzut de art. 28 pct. 1 din același act normativ, motiv pentru care actele administrative întocmite sunt nelegale.

Se arată că Autoritățile române trebuiau să demareze acest control "a posteriori" în termen util pentru ca acesta să se poată încadra într-un termen de trei ani, termen în care exportatorul are obligația de a păstra dovezile de origine a produselor exportate, iar în cazul în care existau îndoieli în privința originii mărfurilor, verificările trebuiau solicitate cât mai curând posibil și cu respectarea Protocolului nr. 4/2001.

Recurenta mai susține că într-adevăr, conform legislației interne, o asemenea verificare a originii mărfurilor se poate face în interiorul termenului de 5 ani, în conformitate cu art.100 din Legea 86/2006, însă demersurile întreprinse trebuie să fie în concordanță cu normele comunitare și, în special, cu Protocolul nr. 4/2001, care este o normă specială în materie și trebuie aplicată cu prioritate în materia controlului "a posteriori" a certificatelor EUR 1, respectiv a documentelor prin care se atestă originea comunitară a unor mărfuri.

Art.100 din Legea 86/2006 este o normă cu caracter general și privește orice declarație vamală, care poate fi modificată de autoritatea vamală în interiorul termenului de 5 ani, ca urmare a reverificării declarației sau după un control ulterior.

Recurenta nu contestă aplicabilitatea acestor norme cu caracter general, într-o serie de situații privind diverse declarații vamale, dar, în speța de față este vorba d un certificat EUR 1 emis în baza Protocolului 4/2001, de prevederile căruia autoritățile române ar fi avut obligația să țină cont cu ocazia controlului "a posteriori".

Se mai susține că. instanța de fond a analizat problema legalității controlului și a actelor administrative atacate, doar prin prisma prevederilor art.100 din Legea 86/2006, fără să facă nicio referire la apărările invocate de reclamantă în privința faptului că acest control ulterior ar fi trebuit să se încadreze în termenul de 3 ani menționat mai sus, termen în care exportatorul avea obligația să păstreze documentele pentru dovedirea originii comunitare a mărfurilor, nefiind menționat în cuprinsul hotărârii nici motivele pentru care instanța ar fi înlăturat apărările reclamantei formulate în acest sens.

Cert este că, Certificatul EUR 11707440 din data de_ în litigiu a făcut obiectul Declarației de import nr.52884/_, dată față de care rezultă că

D. județeană pentru accize și operațiuni vamale S. M. a transmis o solicitare Autorității Naționale a V. pentru verificarea ulterioară a dovezii de origine prin Adresa nr. 4255/_, iar această din urmă instituție, la rândul ei, a transmis solicitarea către autoritățile austriece la data de_, adică cu două luni înainte de expirarea termenului de 3 ani.

Recurenta consideră că, la data sosirii răspunsului autorităților austriece, care datează din_, adică_, înregistrat sub nr. 16975 la A. N. a V., termenul de 3 ani pentru păstrarea documentelor de origine a expirat, iar din cuprinsul răspunsului transmis Direcției județene pentru accize și operațiuni vamale S. M. înregistrat sub nr.1861 din_, rezultă clar că autoritățile vamale din Austria au informat autoritățile române despre faptul că " exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor în cauză" ^citat din adresa de mai sus).

Aceste documente la care a făcut referire mai sus au fost depuse de A.

N. a V. în fața instanței de fond pentru termenul de judecată din_, documente din care solicită a se reține că, rezultă că la data la care organul de control a luat la cunoștință despre faptul că exportatorul nu a prezentat documentele de origine al mărfurilor, în realitate expirase de mult termenul de păstrare al acestora reglementat prin Protocolul 4/2001.

Cu toate că problema esențială dedusă judecății, în opinia recurentei, o formează legalitatea controlului efectuat de D. județeană pentru accize și operațiuni vamale S. M., în continuare, înțelege la punctul 2 al recursului să facă referire și la aspecte care țin de temeinicia măsurii luate prin prisma conținutului răspunsului dat de autoritățile austriece la solicitarea autorităților române, respectiv solicită ca instanța să verifice dacă într-adevăr există dubii serioase privind originea comunitară a mărfurilor care au fost importate prin Declarația vamală nr. I 52884/_ .

Astfel se susține că, așa cum rezultă din Adresa nr. 4255/_ a Direcției județene pentru accize și operațiuni vamale S. M., la care recurenta a făcut referire mai sus, controlul efectuat de autoritățile române a fost unul prin sondai, aceste autorități neindicând niciun alt motiv al controlului, dintre cele posibile menționate în cuprinsul adresei, motive care ar putea ridica semne de întrebare în privința respectării procedurii de emitere sau a cuprinsului certificatului EUR 1 în litigiu, astfel că se poate deduce că în momentul demarării acestui control prin sondai, nu au existat niciun fel de dubii în privința conținutului certificatului EUR 1 în litigiu.

Recurenta apreciază că asemenea dubii privind originea comunitară a mărfurilor în cauză nu pot exista, întrucât recurenta de azi, S.C. P. G.

S.R.L., desfășoară raporturi juridice comerciale cu exportatorul mărfurilor obiect al controlului posterior, adică cu CASMA S.p.A., Italia, încă din anul 2004 și până în prezent, dată de la care achiziționează lunar marfă similară celei care a făcut obiectul controlului, mărfuri care sunt niște accesorii pentru uși și panouri de sticlă securizate, fabricate în Italia și comercializate în România de către recurentă.

In privința mărfurilor în litigiu, vânzătoarea, adică societatea din Italia, a emis factura nr. 972/2006 din data de_, factură din cuprinsul căreia rezultă originea italiană a acestora, respectiv că acestea au fost produse și livrate de CASMA S.p.A Italia, mențiune care există în fapt pe toate facturile emise de această societate din Italia, care este producătorul acestor mărfuri. Acest fapt a fost dovedit prin actele depuse în fața instanței de fond, adică extras din statutul societății CASMA SpA Italia, eliberat de Camera de Comerț din Milano, depus în traducere legalizată.

Odată cu întocmirea facturii pentru marfa livrată, societatea exportatoare solicită Camerei de Comerț de la Milano eliberarea unui certificat de origine în conformitate cu Protocolul 4/2001, în baza căruia, ulterior, a fost emis Certificatul de origine al mărfii EUR 1 nr. X 1707440, în litigiu.

Această procedură privind mărfurile exportate pe teritoriul României de către S.C. CASMA S.p.A., Italia a fost respectată cu ocazia fiecărei operațiuni, sens în care, printre actele contabile ale recurentei se regăsesc nenumărate certificate de origine eliberate de Camera de Comerț din Milano și pentru care, ulterior, s-au eliberat și certificate EUR 1 în baza Protocolului 4/2001 și în privința cărora, până în prezent, nu a existat nici cel mai mic semn de întrebare privind valabilitatea acestora, sens în care administratorul societății, POPET L.

V., a dat o declarație pe propria răspundere din conținutul căreia rezultă că toate mărfurile importate începând cu anul 2004 de la partenerul SC CASMA Spa Italia au fost însoțite de Certificat fiscal EUR 1 și, astfel, au beneficiat de regim vamal preferențial, fiind scutite de la plata taxelor vamale în conformitate cu prevederile legale incidente.

Recurenta a înțeles să depună, în fața instanței de fond în probațiune o asemenea declarație pe propria răspundere a administratorului societății, tocmai pentru a evita îngroșarea dosarului prin depunerea tuturor facturilor emise de SC CASMA SpA împreună cu Certificatele EUR 1 aferente, menționând că, câteva asemenea facturi și Certificate EUR 1, totuși, au fost depuse cu titlu exemplificativ, împreună cu acțiunea formulată.

Este lipsit de echivoc faptul că tratamentul tarifar favorabil mărfurilor importate a fost acordat în baza unui Certificat EUR 1, care poartă semnătura și ștampila organelor competente din Austria, motiv pentru care aceasta se bucură de o prezumție de conformitate care, în opinia recurentei, nu a fost răsturnată prin Răspunsul din_ al Departamentului central de verificare și origine al organelor competente din Austria.

Se mai arată că nu se poate contesta conținutul acestui răspuns al autorităților austriece, pe calea prezentei acțiuni recurenta nedorind să facă acest lucru, însă, consideră că din ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, inclusiv conținutul și data răspunsului, nu există temei de fapt și de drept pentru înlăturarea regimului vamal preferențial acordat, în baza Certificatului EUR 1 în litigiu, fapt care s-a întâmplat în urma întocmirii Procesului verbal de control nr. 2207/0_ .

Recurenta mai solicită instanței de recurs să rețină faptul că, prin răspunsul dat de autoritățile austriece, la solicitarea celor române, nu s-a infirmat originea comunitară a mărfurilor în litigiu, autoritățile austriece

comunicând faptul că nu au fost prezentate documentele care să ateste originea comunitară a mărfurilor.

In același context, un alt aspect pe care dorește să îl sublinieze, este faptul că țara de origine a mărfurilor este Italia și exportatorul în cauză este tot o societate comercială din Italia, adică S.C. CASMA S.p.A., iar autoritățile românești au solicitat verificări autorităților din Austria, unde s-a eliberat Certificatul EUR 1, autorități care aveau obligația să facă toate verificările necesare la societatea exportatoare a mărfurilor în litigiu pentru a confirma sau infirma originea preferențială a acestora, chiar să se adreseze autorităților din Italia pentru a efectua controale efective la exportatorul în cauză, care este o societate comercială italiană.

In conformitate cu prevederile art.17 punct 1 din Protocolul 4/2001, Certificatele EUR 1 se eliberează la cererea scrisă a exportatorului sau, sub răspunderea exportatorului, de către reprezentantul său autorizat, iar în speța de față se află în acest din urmă caz, deoarece Certificatul EUR 1 în cauză s-a întocmit la cererea TRAU SPEDITIONS G.m.b.H., societate care este un transportator și intermediar care în vama din localitatea Arnoldstein se ocupă cu întocmirea, depunerea și ridicarea unor asemenea certificate.

Recurenta mai artă că, este logic și firesc că un exportator cum este și societatea CASMA S.p.A Italia nu se poate ocupa personal de eliberarea unor asemenea certificate EUR 1 pentru zecile de transporturi expediate într-o zi și că, asemenea certificate se eliberează la cererea reprezentanților acesteia de la diferite puncte de trecere a frontierei, în baza actelor ce se predau transportatorului împreună cu marfa transportată, astfel se poate doar presupune că autoritățile din Austria au solicitat ca acest împuternicit să prezinte dovada de proveniență a mărfii, adică certificatul de origine eliberat de Camera de comerț din Milano, în baza căruia s-a eliberat Certificatul EUR 1, însă acesta nu 1-a mai putut prezenta, expirând termenul obligatoriu pentru păstrarea dovezii de origine, adică cel de trei ani prevăzut de art. 28 punct 1 din Protocolul nr. 4/2001. Această societate Trau Spedition din Austria fiind un intermediar pentru întocmirea unor asemenea Certificate EUR 1, este evident că nu poate păstra la infinit documentația aferentă fiecărui certificat, peste termenul reglementat de Protocolul nr. 4/2001.

În opinia recurentei, această societate intermediară nu are obligația de a păstra documentele în baza cărora se eliberează certificatele EUR 1, întrucât în cadrul Protocolului nr. 4/2001 se face referire expresă la obligația păstrării documentelor de către persoana exportatorului, fără a institui o asemenea obligație în sarcina împuternicitului.

Din actele de la dosar rezultă că nu s-au efectuat verificări privind originea mărfurilor la exportatorul mărfurilor, care este societatea din Italia, ci doar la reprezentantul autorizat care s-a ocupat de eliberarea certificatului EUR 1.

Din punctul de vedere al recurentei este cert că singura persoană care ar fî putut clarifica această problemă privind originea mărfurilor, este S.C. CASMA

S.p.A. Italia, producătorul mărfurilor și deținătorul actelor doveditoare în această privință.

Astfel cum s-a arătat mai sus, art. 17 punct 3 din Protocolul nr. 4/2001 prevede în mod expres că exportatorul care solicită eliberarea unui Certificat EUR 1 trebuie să prezinte oricând la cererea autorităților vamale ale țării exportatoare toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauză, precum și îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în protocol.

In același sens, autoritățile vamale au dreptul să ceară orice document justificativ și să realizeze orice control în contabilitatea exportatorului sau orice altă verificare considerată necesară, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece acestei

societăți din Italia nu i s-a solicitat nici o lămurire sau acte justificative privind Certificatul EUR 1 în cauză, fapt confirmat prin adresa emisă de aceasta, din data de_, anexată acțiunii formulate.

Având în vedere reglementările Protocolului 4/2001 este clar că verificarea Certificatului EUR 1 nu se reduce la verificarea certificatului de origine, ci presupune verificarea efectivă a originii comunitare a mărfurilor în cauză, sens în care se pot cere orice documente justificative și se pot face verificări în contabilitatea exportatorului, fapt care, în speța de față, nu s-a întâmplat.

Recurenta susține că, răspunsul dat de autoritățile austriece privind Certificatul EUR 1 în litigiu, este unul echivoc, trăgându-se concluzia că datele furnizate de executant au fost false, deoarece acesta nu a putut face dovada provenienței bunurilor.

Din cuprinsul aceluiași răspuns mai rezultă că accesul la documente și la informații a avut loc prin împuternicitul executantului, sens în care se indică acea societate intermediară din Austria TRAU SPEDITIONS G.m.b.H., fiind astfel

clar că exportatorului, adică SC CASMA SpA Italia, nu i-a fost solicitat să prezinte documente justificative privind originea preferențială a mărfurilor în litigiu.

Simplul motiv că după expirarea termenului de trei ani nu s-a putut face dovada de proveniență a bunurilor, nu înseamnă că Certificatul EUR 1 ar fi fost fals, ci, pur și simplu, că nu s-au mai păstrat documentele respective, aspect față de care solicită a se reține că nu a mai existat această obligație, în conformitate cu prevederile Protocolului 4/2001.

Cu această poziție exprimată de autoritățile austriece nu poate fi decât în dezacord, deoarece adevăratului exportator nu i s-a solicitat nici un fel de lămuriri pe marginea originii mărfurilor exportate.

Se mai susține caracterul echivoc al răspunsului dat de autoritățile vamale din Austria, deoarece se susține că "executantul nu a avut posibilitatea de a face dovada certificatului de proveniență UE anexat produselor însoțite de certificatul de proveniență atașat" după care se mai arată că eliberarea Certificatului EUR 1 s-a făcut în baza unor date false pentru că executantul "nu a putut face dovada provenienței £^ bunurilor". In acest fel, singura certitudine este că nu s-a putut prezenta certificatul de origine care a stat la baza eliberării Certificatului EUR 1, fapt care nu justifică falsitatea relațiilor furnizate cu ocazia eliberării Certificatului EUR 1.

Acest răspuns al autorităților austriece, în conformitate cu Codul vamal comunitar, are aceeași forță probantă ca și un document similar eliberat de autoritățile vamale ale țării noastre și care, în opinia recurentei, poate fi combătut cu proba contrară, în sensul că acele mărfuri obiect al Certificatului EUR 1 în litigiu, într-adevăr au avut proveniență comunitară.

In privința controlului "a posteriori", recurenta mai arată faptul că acesta a avut loc fără înștiințarea recurentei, dar acesta s-ar fi impus tocmai datorită faptului că răspunsul autorităților austriece nu este unul clar, iar autoritățile vamale puteau solicita date suplimentare contribuabilului pentru a lămuri această situație, în loc să întocmească un asemenea act de control.

Recurenta, chiar nu își explică ce s-a întâmplat în cazul certificatului EUR 1 în litigiu și dorește în privința acestuia a invoca și incidența prevederilor art. 29 din Protocolul 4/2001 care prevede că mici neconcordanțe și erori formale nu anulează "ipso facto valabilitatea dovezii de origine" dacă acestea nu sunt în măsură să creeze dubii în ceea ce privește corectitudinea declarațiilor făcute în cadru unor asemenea documente.

In acest sens susține că lipsa unor documente justificative după termenul de păstrare a acestora nu este în măsură să creeze "dubii" în privința

corectitudinii declarațiilor făcute și astfel să anuleze "ipso facto" valabilitatea certificatului.

Un alt aspect important pe care dorește să-1 sublinieze si pe care solicită a se avea în vedere la judecarea recursului, privește faptul că exportatorul CASMA

S.p.A Italia, pe fiecare factură emisă de aceasta, face o declarație că mărfurile cuprinse în aceste facturi, au origine preferențială, fiind produse în Italia, mențiune care rezultă și din cuprinsul facturii nr. 972/2006, care a stat la baza întocmirii declarației vamale de mai sus. Acest partener a comunicat recurentei și faptul că, în conformitate cu legislația italiană, prin înscrierea în Camera de Comerț din Milano se dobândește calitatea de exportator autorizat, nefiind necesară eliberarea vreunei autorizații speciale de către autoritățile vamale

pentru întocmirea declarațiilor pe facturi, astfel cum prevede art. 21 din Protocolul 4/2001 .

Recurenta mai susține că, atât din maniera în care au răspuns autoritățile din Austria, cât și din modalitatea de abordare a problemei originii preferențiale a mărfurilor în litigiu pentru care s-a eliberat Certificatul de origine EUR 1, rezultă cu claritate că nici una dintre aceste autorități nu s-a preocupat de verificarea propriu-zisă a caracterului de "produs originar", în sensul Titlului II din Protocolul 4/2001, aceste autorități limitându-se la verificări formale și la luarea unor măsuri cât mai la îndemâna organului constatator pentru a stabili niște taxe vamale într-o manieră abuzivă.

Se mai solicită a se observa că organul constatator a ignorat esența problemei, adică acest caracter originar al produselor în litigiu, iar măsurile fiscale stabilite în sarcina recurentei sunt consistente, deoarece datoria vamală propriu-zisă ar fi de 30.386 lei, sumă la care s-au calculat accesorii de 39.441 lei, sumă care depășește taxele vamale propriu-zise. In acest cuantum substanțial al accesoriilor își găsește explicația faptul că de ce asemenea controale "a posteriori" se declanșează după atât de mult timp de la efectuarea importului, la limita termenului de păstrare a documentelor care dovedesc originea produselor.

Ca un ultim aspect, dorește să sublinieze că recurenta a efectuat sute de operațiuni de import, din anul 2004 până în prezent, achiziționând mărfuri similare celor în litigiu de la producătorul acestora, SC CASMA SpA Italia, societate care, pentru fiecare operațiune a eliberat certificat de origine emis de Camera de Comerț din Milano, care a stat la baza eliberării Certificatelor EUR 1, în baza cărora toate aceste importuri au avut un regim vamal preferențial, motiv pentru care, în opinia recurentei, nu există nici cel mai mic dubiu sau suspiciune, în ceea ce privește originea comunitară a acestor produse, cu atât mai mult, cu cât controlul efectuat de autoritățile române a fost prin sondaj și nu în baza unor informații sau date concrete care să ridice semne de întrebare privind legalitatea sau corectitudinea conținutului certificatului EUR 1 în litigiu.

Pentru aceste considerente solicită admiterea prezentului recurs, astfel cum a fost formulat, solicitând obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în toate instanțele.

Intimata D. G. A F. P. A J. C. prin întâmpinarea depusă la fila 9- dosar solicită respingerea recursului formulat în cauză ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Intimata D. R. pentru A. și O. V. C. în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A V. prin întâmpinarea depusă la fila 10-dosar solicită respingerea recursului formulat în cauză, apreciind soluția instanței de fond a fi temeinică și legală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

În mod corect Tribunalul a reținut starea de fapt, respectiv că, reclamanta SC P. G. SRL desfășoară activități de import mărfuri (accesorii din aluminiu pentru uși și panouri de sticlă securizată) produse și livrate din Italia, iar, în această calitate, a fost supusă unui control ulterior al declarației vamale de punere în liberă circulație înregistrată la Biroul Vamal S. M. - D.J.A.OV. S. M. sub nr. I. 52884/_ (f. 25).

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, soluționată prin decizia nr.194/_ a Direcției Generale a F. P. C. (f. 43-47) în sensul respingerii ca neîntemeiată a acesteia.

Instanța de fond a mai reținut corect că, documentele probatorii care pot servi la dovedirea calității bunului de a fi produs originar din comunitate pentru a beneficia de regimul preferențial, la data importului, anterior intrării României în Uniunea Europeană, sunt menționate în art. 27 din Protocolul privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european din_ instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte. Sunt printre altele menționate: dovada directă a operațiunilor realizate de către exportator sau furnizor pentru a obține bunurile în cauză, conținute; documente care dovedesc prelucrările sau transformările materialelor în Comunitate sau în Romania; certificate de circulație a mărfurilor EUR 1 sau declarații pe factură, care dovedesc caracterul originar al materialelor folosite, eliberate sau întocmite în Comunitate.

Reclamantul a beneficiat de certificatul EUR 1 nr. X 1707440 (filele 18, 32-

33).

În temeiul art.32 din Protocol este posibilă verificarea ulterioară a dovezilor

de origine a produsului, care se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale țării importatoare au suspiciuni întemeiate în legătură cu autenticitatea documentelor prezentate, astfel că în aceste condiții autoritatea vamală română a procedat la infirmarea certificatului EUR 1 care a stat la baza acordării tratamentului tarifar favorabil reclamantei, infirmare care conduce, ca urmare a controlului a posteriori, la stabilirea în sarcina SC P. G. SRL a unor obligații suplimentare privind drepturile vamale de import.

Instanța de fond a apreciat corect că, în condițiile în care certificatul de origine a mărfurilor EUR 1 inițial emis reclamantei a fost infirmat de autoritatea vamală austriacă, condițiile de autenticitate și legalitate cerute acestui act nu mai sunt îndeplinite, importatorul mărfurilor neputând dovedi originea comunitară a

mărfurilor, fapt ce atrage pierderea regimului vamal preferențial acordat, într-o atare situație, autoritatea vamală luând măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare - ceea ce s-a realizat și în speță.

Tribunalul a mai reținut corect că, controlul "a posteriori"; în urma căruia certificatul a fost infirmat, s-a efectuat legal, conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, în interiorul perioadei de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, independent de perioada.

Recurenta consideră nelegalitatea procesului verbal atacat și a măsurilor luate de autoritățile române, în principal, pentru considerentul că, raportat la data demarării controlului și data întocmirii actelor administrative atacate, respectiv data întocmirii răspunsului autorităților austriece la cererea formulată de autoritățile române, a expirat termenul de trei ani reglementat prin art. 28 al Protocolului nr.4/2001, prin care se prevede la punct 1 că exportatorul care solicită eliberarea unui" certificat de circulație al mărfurilor EUR1 are obligația să păstreze trei ani documentele menționate la art. 17 paragraful 3.

Acest termen de 3 ani trebuia cunoscut și avut în vedere de autoritățile române care efectuează asemenea controale "a posteriori" în privința unor certificate EUR 1, fiind un termen relevant întrucât exportatorii au obligația să păstreze documentele prin care se poate dovedi originea comunitară a mărfurilor tocmai 3 ani, fiind, astfel, lipsit de echivoc că o dată cu expirarea acestui termen nu este posibilă verificarea originii comunitare a mărfurilor.

Cert este că, Certificatul EUR 11707440 din data de_ în litigiu a făcut obiectul Declarației de import nr.52884/_, dată față de care rezultă că

D. județeană pentru accize și operațiuni vamale S. M. a transmis o solicitare Autorității Naționale a V. pentru verificarea ulterioară a dovezii de origine prin Adresa nr.4255/_, iar această din urmă instituție, la rândul ei, a transmis solicitarea către autoritățile austriece la data de_, adică cu două luni înainte de expirarea termenului de 3 ani.

operațiuni vamale S. M. înregistrat sub nr.1861 din_, rezultă clar că autoritățile vamale din Austria au informat autoritățile române despre faptul că " exportatorul nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor în cauză" ^citat din adresa de mai sus).

Aceste documente la care a făcut referire mai sus au fost depuse de A.

Curtea analizând aceste motiv de recurs consideră că dispozițiile art.17 paragraful 3 din Protocolul nr.4/2001, invocate de recurentă sunt parțial corect redate de recurentă, textul corect a prevederii legale invocate stipulează că păstrarea documentele pentru dovedirea originii comunitare a mărfurilor, se face pe o durată de cel puțin 3 ani, acest lucru însemnând că documentele pot fi păstrate și peste perioada de 3 ani, situație ce este prevăzută și în conținutul art.100 din Legea 86/2006, unde termenul de păstrare este majorat la 5 ani.

Curtea mai reține că, în mod greșit recurenta susține că verificările s-au demarat după trecerea termenului de păstrare a documentelor de 3 ani, în condițiile în care Declarația de import nr.52884 poartă data de_, iar D.

județeană pentru accize și operațiuni vamale S. M. a transmis o solicitare Autorității Naționale a V. pentru verificarea ulterioară a dovezii de origine prin Adresa nr.4255/_, iar această din urmă instituție, la rândul ei, a transmis solicitarea către autoritățile austriece la data de_, adică cu două luni înainte de expirarea termenului de 3 ani.

În aceste condiții, Curtea reține că, demararea verificărilor s-a făcut în termenul prevăzut de norma europeană și internă menționate mai sus, instanța de fond constatând și ea corect că verificarea ulterioară s-a făcut prin sondaj și în termenul legal.

Curtea apreciază că, celelalte susțineri ale recurentei legat de raporturile comerciale îndelungate dintre S.C. P. G. S.R.L cu exportatorul mărfurilor obiect al controlului posterior, adică cu CASMA S.p.A., Italia, cât și de împrejurarea că, vânzătoarea din Italia, a emis factura nr. 972/2006 din data de_, factură din cuprinsul căreia rezultă originea italiană a acestor mărfuri, respectiv că acestea au fost produse și livrate de CASMA S.p.A Italia, situație ce ar certifica de la sine proveniența mărfurilor din spațiul comunitar, nu pot constituii temeiuri legale pentru justificarea provenienței bunurilor importate, în condițiile în care în urma verificărilor efectuate către autoritatea vamală română, s-a ajuns la infirmarea certificatului EUR 1 care a stat la baza acordării tratamentului tarifar favorabil reclamantei, infirmare care s-a datorat controlului a posteriori, la stabilirea în sarcina SC P. G. SRL a unor obligații suplimentare privind drepturile vamale de import.

Tribunalul a reținut corect că, în situația în care certificatul de origine a mărfurilor EUR 1 inițial emis reclamantei a fost infirmat de autoritatea vamală austriacă, condițiile de autenticitate și legalitate cerute acestui act nu mai sunt îndeplinite, importatorul mărfurilor neputând dovedi originea comunitară a mărfurilor, fapt ce atrage pierderea regimului vamal preferențial acordat, într-o atare situație, autoritatea vamală luând măsuri pentru recuperarea datoriei vamale prin întocmirea de acte constatatoare - ceea ce s-a realizat și în speță.

Deși recurenta mai solicită instanței de recurs să rețină faptul că, prin răspunsul dat de autoritățile austriece, la solicitarea celor române, nu s-a infirmat originea comunitară a mărfurilor în litigiu, autoritățile austriece comunicând faptul că nu au fost prezentate documentele care să ateste originea

comunitară a mărfurilor, Curtea apreciază că în cazul de față neprezentarea documentelor solicitate echivalează cu lipsa lor cu efectul nedovedirii provenienței comunitare a bunurilor importate.

Curtea mai reține că în mod corect, autoritățile românești au solicitat verificări autorităților din Austria, unde s-a eliberat Certificatul EUR 1, neavând obligația de a face verificările necesare la societatea exportatoare a mărfurilor în litigiu pentru a confirma sau infirma originea preferențială a acestora, chiar să se adreseze autorităților din Italia pentru a efectua controale efective la exportatorul în cauză, care este o societate comercială italiană.

Curtea nu poate reține ca pertinente soluționării recursului nici susținerile recurentei că, este logic și firesc că un exportator cum este și societatea CASMA

S.p.A Italia nu se poate ocupa personal de eliberarea unor asemenea certificate EUR 1 pentru zecile de transporturi expediate într-o zi și că, asemenea certificate se eliberează la cererea reprezentanților acesteia de la diferite puncte de trecere a frontierei, în baza actelor ce se predau transportatorului împreună cu marfa transportată, astfel se poate doar presupune că autoritățile din Austria au solicitat ca acest împuternicit să prezinte dovada de proveniență a mărfii, iar societatea Trau Spedition din Austria fiind un intermediar pentru întocmirea unor asemenea Certificate EUR 1, este evident că nu poate păstra la infinit documentația aferentă fiecărui certificat, peste termenul reglementat de Protocolul nr. 4/2001.

Din punctul de vedere al recurentei este cert că singura persoană care ar fî putut clarifica această problemă privind originea mărfurilor, este S.C. CASMA

S.p.A. Italia, producătorul mărfurilor și deținătorul actelor doveditoare în această privință.

Curtea, reține că recurenta nu a putu face dovada concludentă pe parcursul verificărilor efectuate și a procesului, legat de proveniența cominitară a bunurilor importate de aceasta, recurenta putând solicita de la producătorul mărfurilor dovada respectivă.

Recurenta, a invocat în mod eronat și incidența prevederilor art. 29 din Protocolul 4/2001 care prevede că mici neconcordanțe și erori formale nu anulează "ipso facto valabilitatea dovezii de origine" dacă acestea nu sunt în măsură să creeze dubii în ceea ce privește corectitudinea declarațiilor făcute în cadru unor asemenea documente, apreciind că lipsa unor documente justificative după termenul de păstrare a acestora nu este în măsură să creeze "dubii" în privința corectitudinii declarațiilor făcute și astfel să anuleze "ipso facto" valabilitatea certificatului.

Curtea nu poate reține ca fiind corectă această abordare a recurentei, care extrapolează o situație concretă prevăzută de actul normativ precizat cu situația particulară a acesteia, dând o interpretare proprie în justificarea lipsei efective a documentului de proveniență, nefiind vorba în acest caz de simplă eroare.

Un alt aspect invocat de recurentă, privește faptul că exportatorul CASMA

S.p.A Italia, pe fiecare factură emisă de aceasta, a făcut o declarație că mărfurile cuprinse în aceste facturi, au origine preferențială, fiind produse în Italia, mențiune care rezultă și din cuprinsul facturii nr. 972/2006, care a stat la baza întocmirii declarației vamale de mai sus, precum și faptul că, în conformitate cu legislația italiană, prin înscrierea în Camera de Comerț din Milano se dobândește calitatea de exportator autorizat, nefiind necesară eliberarea vreunei autorizații speciale de către autoritățile vamale pentru întocmirea declarațiilor pe facturi, astfel cum prevede art. 21 din Protocolul 4/2001.

Curtea analizând și aceste două aspecte invocate, consideră că mențiunile făcute de exportator pe alte documente decât cele prevăzute în Protocol, sau

împrejurarea că are dreptul de a face acte de comerț și de export nu pot suplini dispozițiile legale în cazul de față, punctual la produsele importate de recurentă.

Curtea apreciază că, măsurile fiscale stabilite în sarcina recurentei sunt corect stabilite, datoria vamală propriu-zisă este de 30.386 lei, sumă la care s-au calculat accesorii de 39.441 lei.

Pentru aspectele arătate mai sus, Curtea, consideră soluția instanței de fond a fi temeinică și legală, motiv pentru care în conformitate cu prev. art.312 Cod pr.civlă va respinge recursul declarat de SC P. G. SRL împotriva sentinței civile nr.10530 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de SC P. G. SRL împotriva sentinței civile nr.10530 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

A. A. M.

Judecător,

S. L. Rus

Judecător,

V. G.

Grefier,

M. V. -G.

Red.V.G./M.N.

2 ex./

Jud.fond.-A. M. Ion

Decizia civilă nr. 5616/2013. Contestație act administrativ fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5616/2013. Contestație act administrativ fiscal