Decizia civilă nr. 5641/2013. Suspendare executare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5641/2013
Ședința publică din data de 15 Mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol judecarea recursului declarat pârâta D. G. A F. P. A
J. C. împotriva sentinței civile nr. 13555 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul K. A.
, având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de_ a depus note de ședință, însoțite de înscrisuri.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.14 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 137 C.pr.civ. Curtea invocă din oficiu excepția lipsei de interes a Direcției Generale a F. P. C. în promovarea prezentului recurs, având în vedere că instanta s-a pronunțat pe fond, pronunțare ce a avut loc la data de_ și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
Anterior închiderii dezbaterilor în ședința de recursuri de la acest termen de judecată se prezintă intimatul-reclamant K. A., care depune la dosar două adrese emise de către pârâta D. G. a F. P. C. și căruia Instanța îi aduce la cunoștință împrejurarea că s-a invocat excepția lipsei de interes a pârâtei în promovarea căii de atac a recursului.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.13555 pronunțată la_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost admisă cererea formulată de reclamantul K. A. si in consecinta a fost dispusa suspendarea deciziei nr.582/_ pana la pronuntarea instantei de fond.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că într-adevăr actele administrate se bucura de prezumtia de legalitate ,care nu poate face obiectul analizei instantei investita cu solutionarea cererii intemeiate pe dispozitiile art 14 din
Legea nr 554/2004, insa nu este mai putin adevarat ca aceasta masura trebuie privita ca fiind una de conservare, care se justifica in acele situatii in care executarea actului, cu privire la care exista o indoiala serioasa, ar fi de natura sa produca o paguba iminenta.
De asemenea,se arata ca trebuie retinut ca exista mai multe situatii in care, datorita specificului dreptului fiscal indoiala puternica nu poate fi evidentiata in procedura sumara reglementata prin art 14 si 15 din Legea nr 554/2004, dar totusi actul este nelegal.
Pe de alta parte, absolutizarea tezei conform careia este necesar ca reclamantul sa creeze premisele unei indoieli serioase asupra legalitatii actului atacat, ar duce la situatia in care executarea unui act administrativ fiscal ar putea fi suspendata exclusiv in cazul in care ar aparea cu evidenta unul dintre motivele de nulitate absoluta a unui astfel de act, derivand din prevederile art 46 Cod proc fiscala.
In conditiile in care in cauza se contesta insasi legalitatea modului de stabilire de catre parata a normelor de venit pentru anul 2012 ,cu consecinte imediate asupra cuantumului impozitului pe venit datorat de reclamant, apare cu necesitate efectuarea unei complete asupra algoritmului folosit de catre parata in determinarea acestor norme., analiza care presupune solutionarea fondului pricinii.Prin urmare, atat timp cat este supus cenzurii instantei fundamentul insusi al obligatieiefiscale stabilite in sarcina reclamantului aceasta instanta apreciaza ca exista o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ.
În ceea ce privește paguba iminentă,se arata
trebuie avută în vedere Recomandarea nr. R(89)8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul
de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.
Recomandarea consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie și că autoritățile administrative acționează in numeroase domenii iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. Recomandarea a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un real prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îi impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. La nivel european, actul administrativ este privit ca orice măsură sau decizie de ordin individual luată în exercitarea puterii publice și de natură a produce efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor.
În acest context, recomandarea anterior citată, pe deplin aplicabilă României membru al Consiliului Europei arată că instanțele chemate să decidă măsuri de protectie provizorie vor tine cont de ansamblul circumstantelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ.
Tot astfel, s-a apreciat că pentru autoritatea publică, suspendarea actului administrativ nu are consecințe negative deoarece scopul urmărit nu este înlăturat ci eventual, doar amânat până la pronuntarea cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, motiv pentru care suspendarea executării actului administrativ trebuie preferată.
Cum punerea în executare a actelor contestate ar avea un impact negativ asupra drepturilor bănești ale reclamantului, pentru conservarea acestora se impune suspendarea executării actului.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs D. G. a F. P. susținând că prima instanță nu a analizat apărările sale. Stabilirea normei pe venit pentru toți anii cu privire la care se referă intimatul a fost consultată și Consiliul Județean conform prevederilor art.49 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal și pct.42 din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.571/2003 care nu a formulat observații cu privire la stabilirea nivelului normelor anuale de venit și nici cu privire la activitățile independente pentru care venitul net se stabilește pe baza normelor de venit..
Potrivit art.51 pct.1 din Legea nr.571/2003 contribuabilii care obțin venituri din activități independente, impuși pe baza de norme de venit precum și cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real potrivit art.48 din același act normativ.
Prin urmare intimatul avea posibilitatea să opteze pentru sistemul real de impozitare dacă considera că acesta este mai avantajos în ceea ce îl privește.
Suspendarea executării actelor administrative constituie prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
În speță nu este întrunită nici ce-a de-a doua condiție respectiv prevenirea unei pagube iminente, în condițiile în care instanța de fond reținând numai cu titlu general faptul că pentru autoritățile publice suspendarea actului administrativ nu produce consecințe deosebit de grave.
Prin urmare în lipsa unui material probator pe simpla presupunere instanța de fond considera îndeplinită și această condiție deși paguba iminentă este definită de art.2 alin.1 lit.s din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidența sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului.
Față de cele invocate la data de_ în temeiul art.137 C.pr.civ. Curtea a pus în discuție excepția lipsei de interes în promovarea demersului apreciind că este întemeiată.
În acest sens se are în vedere că orice demers adresat instanței trebuia să fie justificat să releve un interes legitim și actual. Interesul în cauză nu mai este unul actual. Astfel se reține că prin hotărâre s-a dispus în considerarea art.14 din Legea nr.554/2004 suspendarea actului administrativ până la soluționarea instanței de fond. Actele dosarului relevă că la data de_ prin hotarare asupra fondului s-a pronunțat instanța. Ori în atare situație dat fiind momentul statuat prin hotararea data ,directia nu mai justifică un interes actul, legitim.
Prin urmare excepția fiind întemeiată va fi admisa si recursul respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de D. G. A F. P.
împotriva sentinței civile nr. 13555 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
M.
F.
T.
M.
H.
GREFIER
C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_